Pretenţii. Sentința nr. 6048/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6048/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 6048/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 6048/2015

Ședința publică din data de 07.05.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. M.

GREFIER M. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR 4 AS în contradictoriu cu pârâții P. M. și P. F. M., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 30.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru termenul de azi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.07.2014, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 4 AS a chemat in judecată pe pârâții P. F. M. si P. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 7794,03 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, precum si a sumei de 923,98 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate si facturate de furnizorii de utilități, conform Hotărârii adunării generale a asociației sau hotărârii comitetului executiv al asociației.

In motivare, reclamanta a arătat că pârâții in calitate de proprietari ai imobilului situat in C., ., ., nu și-au achitat cheltuielile de întreținere pe perioada august 2011 - septembrie 2013, care se ridica la suma totală de 8718,01 lei.

A mai precizat ca pârâții au fost somați in repetate rânduri să-și achite întreținerea si penalitățile acumulate prin neplată la timp, dar fără rezultat.

In drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1488 Cod Civil, art. 50 din Legea nr. 230/2007 si art. 12.-B. lit. c din H.G nr. 1588/19.12.2007 – Normele metodologice de aplicare a Legii 230/2007.

S-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă cf. art. 411 NCPC.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus certificat de înregistrare fiscală, contract de mandat nr. 89/03.04.2014, delegație, contract de vânzare - cumpărare cu ipotecă autentificat de BNP M. O. A., liste de plată aferente perioadei arătate prin cerere, și alte înscrisuri.

Potrivit rezoluției președintelui de complet din data de 10.10.2014, s-a dispus emiterea unei adrese către Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor C., pentru a comunica domiciliul actual al pârâților, deoarece dovezile procedurii de comunicare a cererii de chemare in judecată s-au restituit la dosar cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă, fără a comunica noua adresă", relațiile solicitate fiind comunicate cu adresa nr. 2480/11.11.2014.

Potrivit rezoluției președintelui de complet din data de 13.11.2014, s-a dispus emiterea unei adrese către Primăria C. – Direcția de Impozite si Taxe, pentru a se comunica titularul dreptului de proprietate in privința apartamentului nr. 1 situat în mun. C., ., ., precum si o copie a actului de proprietate, relațiile solicitate fiind comunicate cu adresa nr._.

Prin încheierea din 04.12.2014, având în vedere dispozițiile art. 167 alin. 2 NCPC, instanța a dispus citarea pârâților P. M. si P. F. M., prin publicitate, prin afișarea citației la ușa instanței, pe portalul Judecătoriei C., precum si la ultimele domicilii cunoscute, respectiv în ., ., județul D. și mun. C., ., ., județul D., punând in vedere reclamantei sa dacă dovada îndeplinirii procedurii de citare cu pârâții, . de largă răspândire, in conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, sub sancțiunea suspendării judecării cauzei cf. disp. art. 242 NCPC.

La termenul din 29.01.2015, instanța a pus in vedere reclamantei sa depună la dosarul cauzei actul de adjudecare din data de 26.09.2013, întocmit de B. M. M. în dosarul de executare nr. 718/E/2012.

Prin încheierea din 26.02.2015, constatând ca reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale stabilite in sarcina acesteia prin încheierea din 29.01.2015, în temeiul art. 242 alin. 1 NCPC, instanța a suspendat judecata prezentei cauze.

La data de 12.03.2015, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, în cuprinsul căreia a indicat domiciliul actual al pârâților ca fiind în mun. C., ., ., județul D., fixându-se termen de judecată la data de 30.04.2015.

Pârâții P. F. M. si P. M., legal citați, nu au formulat întâmpinare in cauză.

Prin încheierea din 30.04.2015, instanța a admis cererea reclamantei de repunere pe rol a cauzei si a dispus continuarea judecății.

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Pârâții P. F. M. si P. M. au fost proprietarii apartamentului nr. 1 situat în mun. C., ., ., calitate în care le revenea obligația de plată către reclamanta Asociația de P. nr. 4AS Craiovița Nouă, a cotelor corespunzătoare din cheltuielile de întreținere aferente acestui imobil.

Din analiza relațiilor solicitate Primăriei C. - Serviciul Taxe și Impozite și comunicate la data de 28.11.2014 prin adresa nr._, instanța reține că, începând cu data de 21 noiembrie 2013, proprietarul imobilului apartament nr. 1 situat în mun. C., ., . figurează în evidențele de specialitate ale administrației publice locale, este numita I. M., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP F. M.-M. sub nr._/21.11.2013, anexat, imobilul fiind dobândit de la vânzătorii M. Dida și M. I. care l-au adjudecat la data de 26.09.2013 în dosarul de executare nr. 718/E/2012 al B. M. M..

Art. 3 din legea nr. 230/2007 modificată, arată că, în sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) clădire-. - proprietatea imobiliară formată din proprietăți individuale, definite apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuințe, și proprietatea comună indiviză. Poate fi definit condominiu și un tronson cu una sau mai multe scări, din cadrul clădirii de locuit, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună; b) proprietate individuală - apartamentul sau spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, parte dintr-o clădire, destinată locuirii sau altor activități, care împreună cu cota-parte indiviză din proprietatea comună constituie o unitate de proprietate imobiliară. Cu excepția unor situații pentru care există alte prevederi exprese în prezenta lege sau în acordul de asociere, dreptul de proprietate asupra unei proprietăți individuale dintr-un condominiu trebuie considerat în același mod ca și dreptul de proprietate asupra altor bunuri imobile; c) proprietate comună - toate părțile dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuință; d) proprietate comună aferentă tronsoanelor sau scărilor care nu poate fi delimitată - cel puțin o instalație pe verticală care alimentează în comun tronsoane ori scări sau părți de construcție comune tronsoanelor ori scărilor, care nu pot fi definite separat din punct de vedere fizic ca poziție și suprafață; e) cotă-parte indiviză - cota-parte de proprietate care îi revine fiecărei proprietăți individuale din proprietatea comună și este egală cu raportul dintre suprafața utilă a proprietății individuale și totalul suprafețelor utile ale tuturor proprietăților individuale; f) proprietar al spațiului, respectiv al apartamentului - persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, care are în proprietate acel spațiu, respectiv apartament, într-un condominiu; i) cheltuieli ale asociației de proprietari - cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale; j) cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari - suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 modif. privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, iar conform art. 48 din același act normativ stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

De asemenea, art. 49 din Legea nr. 230/2007 statuează că (1) asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. (2) Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. (3) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă.

Conform art. 25 din HG nr. 1588/2007 privind normele metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007, (1) Cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat. (2) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli de reparații ale proprietății comune sau pentru alte cheltuieli de natură administrativă.(3) Dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la: a) restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor; b) persoana împuternicită să achite facturile, dacă a întârziat plata facturilor la termen.

În raport de textele de lege anterior menționate, instanța reține că cererea promovată de reclamantă pentru a obține obligarea pârâților P. F. M. si P. M. la plata debitului în cuantum total de 8718,01 lei reprezentând restanțe la plata cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere aferente perioadei august 2011 – septembrie 2013, este întemeiată.

Acest debit este probat în cauză cu listele și situația centralizată de plată, atât în ceea ce privește cheltuielile de întreținere, cât și penalitățile de întârziere, calculate în sistem propriu până în martie 2013, respectiv cele impuse de furnizorii de utilități începând cu aprilie 2013, așa cum a fost redat modul de distribuire a acestora către pârâți (f. 29).

Având în vedere motivele de fapt și de drept expuse, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 8718,01 lei debit total din care suma de 7794,03 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada august 2011 – septembrie 2013 iar suma de 923,98 lei reprezintă penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 4 AS Craiovița Nouă, cu sediul în mun. C., ., ., județul D., în contradictoriu cu pârâții P. M. si P. F. M., ambii cu domiciliul în mun. C., . D, ., județul D..

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 8718,01 lei debit total din care suma de 7794,03 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada august 2011 – septembrie 2013 iar suma de 923,98 lei reprezintă penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. M. O.

Red./tehn.CM./MO.

5ex./31.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6048/2015. Judecătoria CRAIOVA