Pretenţii. Sentința nr. 7477/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7477/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 7477/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7477

Ședința publică de la 03 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. S.

Grefier V. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 12 BRAZDA LUI N. și pârâții CURUȚU T. A. și CURUȚU T. F., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Procedând în condițiile art. 131 N.C.Pr.civ. la verificarea competenței, instanța constată că în temeiul art. 107 alin. (1) N.C.Pr.civ. Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.Pr.civ., instanța stabilește că durata estimată, optimă și previzibilă, necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de complexitatea cauzei, este de cel mult 30 de zile.

Nemaifiind cereri sau excepții preliminare de discutat, instanța în temeiul art. 258 raportat la art. 255 N.C.p.c. încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind ca fiind admisibilă și necesară soluționării cauzei

Instanța constată că pârâții nu au depus întâmpinare la dosar și nu au solicitat probe în apărare.

Instanța, constatând că probele încuviințate au fost administrate declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și în conformitate cu dispozițiile art. 394 N.C.Pr.civ. declară dezbaterile în fond încheiate și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data 30.01.2015, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 12 BRAZDA LUI N. a chemat în judecată pârâții CURUȚU T. A. și CURUȚU T. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 1934,80 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și neachitate aferente perioadei decembrie 2012 – septembrie 2014 și a sumei de 905,52 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei decembrie 2012 – 29 ianuarie 2015, aplicate în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere din 01.01.2011 și până la 31.03.2014 conform Hotărârii Comitetului Executiv al Asociației din 06.01.2011 și de 0,05 % conform Hotărârii Adunării Generale din 29.03.2014.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că pârâții în calitate de proprietari ai apartamentului situat în C., ., .. 2, . și membrii ai asociației de proprietari nu au mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament din luna decembrie 2012, fapt care aduce prejudicii asociației și proprietarilor ce o compun, în sensul imposibilității efectuării plăților în totalitate către furnizori.

În drept, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 114/1996, Legii nr. 230/2007 și art. 1073 C.civ.

În conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul Cadru al Legii nr. 114/1996 acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art. 411 N. C.pr.civ.

În scop probator s-au depus la dosar de către reclamantă următoarele înscrisuri: procesele-verbale din 24.02.2007, 27.12.2010, 29.03.2014, listele de plată din lunile decembrie 2012 – septembrie 2014, extras de cont pentru aceeași perioadă, modul de calcul al penalităților.

Pârâții nu au formulat întâmpinare și nu au solicitat administrarea de probatorii în apărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâții, in calitate de proprietari ai apartamentului situat în C., ., ., nu au achitat la termenul stabilit de reclamantă cheltuielile de întreținere aferente perioadei decembrie 2012 – septembrie 2014 în cuantum de 1934,8 lei.

În conformitate dispozițiile art. 46. din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.

Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă, pârâții nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada decembrie 2012 – septembrie 2014 cotele de contribuție ce îi reveneau la cheltuielile asociației de proprietari.

Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă este îndreptățită să acționeze în justiție pârâții.

Cu referire la petitul subsidiar privind penalitățile de întârziere, potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Astfel, întrucât pârâții nu au achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate în temeiul hotărârii adunării generale a asociației de proprietari din data de aceștia datorează și penalități de întârziere în cuantumul stabilit de reclamantă, respectiv suma de 905,52 lei.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâților la plată către reclamantă a sumei de 1934,80 lei, reprezentând cota parte de contribuție la cheltuielile de întreținere datorate pentru perioada decembrie 2012- septembrie 2014 și a sumei de 905,52 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada decembrie_15.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 12 BRAZDA LUI N., cu sediul în C., ., .. 3, . D. în contradictoriu cu pârâții CURUȚU T. A. și CURUȚU T. F., domiciliați în C., ., .. 2, ..

Obligă pârâții la plată către reclamantă a sumei de 1934,80 lei, reprezentând cota parte de contribuție la cheltuielile de întreținere datorate pentru perioada decembrie 2012- septembrie 2014 și a sumei de 905,52 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada decembrie_15.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, apel ce se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2015.

Președinte Grefier

Red. R.S./tehn.V.P./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7477/2015. Judecătoria CRAIOVA