Validare poprire. Sentința nr. 7400/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7400/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 7400/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ Nr. 7400/2015

Ședința publică de la 03 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE NICOLETA POPESCU

Grefier G. D.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe creditor E. R. SERVICES IFN SA și pe debitor C. G., terț poprit ., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, în temeiul art. 131 C.proc.civ., pune în discuție competența instanței pentru soluționarea prezentei cauze.

Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 C.proc.civ., raportat la art. 107 cu trimitere la art. 94 lit. k) C.proc.civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

În temeiul art. 237 C.proc.civ., instanța a declarat deschisă cercetarea judecătorească.

În temeiul art. 238 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere obiectul cauzei raportat la probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța estimează la 1 lună durata necesara pentru cercetarea procesului.

Instanța in temeiul art. 258 alin. 1 C.proc.civ. încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar pentru părți.

Nemaifiind cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecatoria Dragașani la data de 18.02.2015 sub nr. de dosar_ creditoarea E. R. SERVICES IFN SA a solicitat în contradictoriu cu debitoarea C. G. și terțul poprit . validarea popririi înființate în dosarul de executare 149/E/2013 B. Tanasie Nelutu până la concurența sumei de 1,949.25 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare avansate în cuantum de 215,30 lei și cheltuielile de executare efectuate în valoare de 372,30 lei.

În motivarea acțiunii, creditorul a susținut că prin încheierea din data de 15.04.2013 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr._, s-a dispus încuviințarea executării silite a debitoarei C. G.. A mai arătat că în cadrul executării silite a fost comunicată către terțul poprit adresa de înființare a popririi din 14.01.2015, însă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau.

În drept, a invocat dispozițiile art. 789 și urm. C.proc.civ.

Deși legal citate, debitoarea și terțul poprit nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat.

Prin sentința civilă nr. 595/10.03.2015 pronunțată de către Judecătoria D. în dosarul nr._, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei D., invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.04.2015 sub nr._ .

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

În cauza supusă soluționării, instanța constată că titlul executoriu in baza căruia s-a declanșat procedura executării silite, la solicitarea creditorului E. R. SERVICES IFN SA este reprezentat de contractul de credit nr._/17.09.2005.

Obiectul cererii deduse judecății este reprezentat de validarea adresei de inființare a popririi emise de B. Tanasie Nelutu in cadrul dosarului nr. 149/E/2013 la data de 14.01.2015, pentru cota de 1/3 din drepturile salariale nete ale debitoarei C. G..

Conform art. 789 C.proc.civ., „(1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. (2) În cazul când asupra aceleiași sume datorate de terțul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre. (3) Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. (4) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. (…)”.

Din interpretarea logica si gramaticala a normei enunțate, rezulta ca ceea ce are de verificat instanta investita cu cererea de validare a popririi este situația daca tertul poprit "datoreaza" sume de bani debitorului la momentul la care a fost infiintata poprirea (in procedura distincta derulata prin intermediul biroului executorului judecatoresc).

Creditorul popritor are sarcina de a dovedi in cadrul procedurii de validare a popririi urmatoarele: cauza popririi, respectiv titlul executoriu in baza caruia s-a infiintat poprirea; obiectul popririi, constand in raportul juridic dintre debitor si tertul poprit, in baza caruia sunt datorate sumele de bani urmarite. In cauza, creditorul popritor a facut pe deplin dovada ambelor conditii necesare pentru a se pronunta o hotarare de validare a popririi.

Cererea de validare a popririi este o sanctiune a tertului poprit pentru atitudinea culpabila a acestuia de a nu pune la dispozitia executorului informatii corecte, de a refuza sa recunoasca existenta raporturilor juridice dintre el si debitor, aceasta teza fiind sustinuta si justificata de existenta dispozitiilor legale prevazute la art. 789 alin. 9 C.proc.civ. Pe de alta parte, de jure si de facto, poprirea este o compensatie de plati, survenita in mod fortat, prin girul autoritatii judecatoresti, intre cele trei parti: creditor, debitor, tert poprit.

Astfel, este evident că prin neexecutarea obligației de plată a debitului, recunoscut de debitor, chiar în momentul în care a devenit exigibilă, creditorului i s-a creat un prejudiciu.

Instanța reține că adresa de înființare a popririi a fost emisă de B. Tanasie Nelutu in cadrul dosarului nr. 149/E/2013 la data de 14.01.2015, pentru cota de 1/3 din drepturile salariale nete ale debitoarei.

Instanța reține că terțul poprit ., legal citat in cauză, nu a justificat in niciun fel refuzul de a reține 1/3 din salariul net al debitoarei C. G. și de a vira sumele in conturile executorului judecătoresc.

Or, prin neluarea măsurilor de către terțul poprit in vederea reținerii sumelor datorate de debitoare, s-a creat creditorului un prejudiciu.

Pentru considerentele expuse, instanța urmează să admită cererea dedusă judecății, să valideze poprirea înființată de către B. TANASIE NELUTU la data de 14.01.2015 în dosarul de executare nr. 149/E/2013 și să oblige terțul poprit să vireze creditorului cota de 1/3 din drepturile salariale nete ale debitoarei C. G. în limita creanței neachitate, precum și să oblige terțul poprit să transmită executorului judecătoresc dovada îndeplinirii obligației de poprire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către creditorul E. R. SERVICES IFN SA cu sediul în municipiul București, sectorul 2, . 6A, în contradictoriu cu debitoarea C. G. cu domiciliul în municipiul C., ., ., . și terțul poprit . cu sediul în ., .. 16, județul V.

Validează poprirea înființată de către B. TANASIE NELUTU la data de 14.01.2015 în dosarul de executare nr. 149/E/2013.

Obligă terțul poprit să vireze creditorului cota de 1/3 din drepturile salariale nete ale debitoarei C. G. în limita creanței neachitate.

Obligă terțul poprit să transmită executorului judecătoresc dovada îndeplinirii obligației de poprire.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2015 la Judecătoria C..

Președinte, Grefier,

N. P. G. D.

Red. NP/Tehn GD*

Ex 5/09.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 7400/2015. Judecătoria CRAIOVA