Pretenţii. Sentința nr. 8290/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8290/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 8290/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8290/2015

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. N.

Grefier D. Ișlicaru

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în contradictoriu cu pârâta MÎRȘEAVU L. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la o primă strigare a cauzei au lipsit părțile.

În temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, la ora 12:39, la apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă, după care:

Procedând din oficiu la verificarea competenței sale, în temeiul art. 131 Cod de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. c Cod de procedură civilă și art. 107 Cod de procedură civilă instanța apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta pricină.

Instanța încuviințează pentru reclamantă, în temeiul art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 255 alin. 1 Cod de procedură civilă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în dovedirea aspectelor menționate în cererea de chemare în judecată.

În temeiul art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța a declarat cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data 11.02.2015, cu nr._, reclamanta Asociația de P. . a solicitat în contradictoriu cu pârâta Mîrșeavu L. C. obligarea acesteia la plata sumei de 1879,20 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și neachitate pentru perioada iunie 2013 – octombrie 2014 și a sumei de 1786,41 lei penalități de întârziere aferente perioadei iunie 2013 – octombrie 2014.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta este proprietar al apartamentului nr. 14 situat în C., .. 7, .. A, județul D. și nu și-a achitat cheltuielile de întreținere aferente perioadei iunie 2013 – octombrie 2014, ridicându-se la suma de 1879,20 lei, fiind somată în nenumărate rânduri la achitarea datoriei, dar fără rezultat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile L. nr. 114/1996, Codul civil, Legea nr. 230/2007.

S-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.

La cerere s-au atașat următoarele acte: extras de cont aferent perioadei iunie 2013 – octombrie 2014, mod de calcul penalități de întârziere, liste de plată pe perioada iunie 2013 – octombrie 2014, actele prin care s-a stabilit aplicarea penalităților și cuantumul acestora, respectiv Hotărârea Adunării generale din 30.03.2014, facturi emise de furnizorii de utilități.

În baza art. 50 alin. (2) din Legea 230/2007 cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.

La data de 19.03.2015 pârâta Mîrșeavu L. C. a formulat întâmpinare prin care a arătat că motivul neachitării sumelor solicitate de asociația reclamantă îl reprezintă faptul că nu a realizat venituri în anii 2013 și 2014, învederând că a achitat jumătate din debitul datorat, depunând în susținere "Declarație privind veniturile realizate din România" pe anul 2013 și anul 2014, emisă de ANAF. A mai arătat pârâta că în situația în care va putea achita din sumele restante în timpul derulării procesului la Judecătoria C., va depune la dosar dovezile.

Pârâta a solicitat judecata cauzei în lipsă.

În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând lucrările dosarului, Judecătoria reține următoarele:

În temeiul Legii nr.230/2007, proprietarii sunt obligați să suporte cheltuielile de întreținere avansate de Asociație pentru întreținerea proprietății comune, proporțional cu cotele deținute din părțile comune ale condominiului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.46 din Legea nr.230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Art. 47 stabilește care sunt cheltuielile asociației de proprietari:

a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale;

b) cheltuieli pe consumuri individuale;

c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale;

d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari;

e) cheltuieli pe consumatori tehnici;

f) cheltuieli de altă natură.

Conform art. 47 alin.2 cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

Art. 49 din L. 230/2007 prevede în aliniatul 1 că ,,(1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

(2) Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

De asemenea, Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 230/ 2007, aprobată prin H.G. nr. 1588/2007, prevede în art. 12 pct. A lit. d) dreptul membrilor asociației de a primi explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată, acesta fiind obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.

Din înscrisurile depuse de reclamantă, extras de cont și liste de plată, rezultă o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 1879,20 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei iunie 2013 – octombrie 2014, pe care pârâta nu a contestat-o.

Reclamanta a calculat în sarcina pârâtei, conform calculului depus la fila 14, penalități de întârziere în cuantum de 1786,41 lei (0,1%/zi de întârziere din 30.03.2013), însă instanța constată că aceste penalități depășesc cuantumul debitului principal aferent lunilor august, septembrie, noiembrie și decembrie 2013 și lunilor ianuarie, februarie, august, septembrie și octombrie 2014, astfel cum rezultă din extrasul de cont depus la fila 14, ceea ce contravine prevederilor art. 49 alin.2 din Legea nr. 230/2007.

Pentru aceste motive, urmează să admită în parte acțiunea și să oblige pe pârâta să plătească reclamantei: suma de 1879,20 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, aferente perioadei iunie 2013 – octombrie 2014, inclusiv și suma de 1592,25 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente.

În ceea ce privește cererea reclamantei privind acordarea de penalități pentru perioada de la data depunerii acțiunii, până la data achitării integrale, instanța constată că nu privește o creanță certă, neputându-se știi când va fi achitat debitul, astfel că o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari ., cu sediul în C., .. 7, ., ., jud. D., cu CUI_, în contradictoriu cu pârâta Mîrșeavu L. C., cu CNP_, cu domiciliul în C., .. 7, ..A, ..

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1879,20 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, aferente perioadei iunie 2013 – octombrie 2014, inclusiv și suma de 1592,25 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente.

Respinge cererea reclamantei privind acordarea de penalități pentru perioada de la data depunerii acțiunii, până la data achitării integrale.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la judecătorie.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2015.

Președinte, Grefier,

L. N. D. Ișlicaru

Red.L.N./tehnored.D.I./ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8290/2015. Judecătoria CRAIOVA