Pretenţii. Sentința nr. 8562/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8562/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 8562/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 8562/2015
Ședința publică din data de 19.06.2015
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș.-C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE proprietari NR 1 HENRI COANDA și pe pârâta S. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea din data de 10.10.2014, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 242 NCPC și că potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care:
Față de lipsa părților la apelul nominal efectuat în cauză, în baza dispozițiilor art. 104 alin.13 din H.C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea din data de 10.10.2014, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 242 NCPC și că potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.04.2014, sub nr. de dosar_, reclamanta A. DE PROPRIETARI NR 1 HENRI COANDA a chemat în judecată pe pârâta S. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 7.242,63 lei, din care suma de 6.588,35 lei reprezentând cheltuieli de întreținere datorate pe perioada ianuarie 2012- ianuarie 2014 și suma de 654,28 lei reprezentând penalități de întârziere aferente. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de proprietară a imobilului situat în C., .. 2, ., județul D., nu a mai achitat cotele de întreținere pe perioada ianuarie 2012- ianuarie 2014, care se ridică la suma de 7.242,63 lei, deși a fost somată în acest sens.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230/2007 și HG nr. 1588 din data de 19.12.2007.
În dovedire, au fost depuse la dosar extras de cont, liste de plată, precizare, facturi emise de furnizori.
În baza art. 201 NCPC, instanța a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către pârâtă, dar aceasta nu a formulat întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 10.10.2014, în temeiul art. 242 alin.1 NCPC, instanța a suspendat judecarea acțiunii, având în vedere că instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a depune la dosar lista de intretinere pe luna ianuarie 2014 si modul de repartizare al penalitatilor impuse de furnizori pentru proprietar, sub sanctiunea suspendarii cauzei potrivit art. 242 N.C.P.C, iar aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, împiedicând astfel desfășurarea normală a procesului.
La termenul de judecată din data de 19.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 416 NCPC, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.
Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 10.10.2014, când judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 alin.1 NCPC, termenul de perimare de 6 luni începând să curgă de la acea dată.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile reclamantei, neîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării, instanța, în baza art. 416 alin.1 NCPC, urmează a admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu și a constata perimată prezenta cerere de chemare în judecată.
De asemenea, în baza art. 453 NCPC, față de culpa procesuală a reclamantei, instanța va respinge cererea acesteia pentru plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. DE PROPRIETARI NR 1 HENRI COANDA, cu sediul în C., ., nr. 15, ., ., în contradictoriu cu pârâta S. A., cu domiciliul în C., .. 2, ., județul D..
Respinge cererea reclamantei pentru plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs la Tribunalul D., în termen de 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș.-C.
Red.Dact.C.A.
4 ex. 2 ex. .>
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8497/2015.... → |
---|