Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 8448/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8448/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 8448/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 8448/2015
Ședința publică din data de 18 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamantul C. I. S. în contradictoriu cu pârâta P. L., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că reclamantul a depus la dosar precizare si înscrisuri anexă, după care,
Instanța pune in discuție admisibilitatea cererii având ca obiect hotărâre care să tină loc de act autentic, în raport de disp. Legii 17/2014 si Decizia CCR nr. 755/2014 si precizarea reclamantului depusă la dosar.
Reclamantul învederează instanței că cererea este admisibilă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra admisibilității cererii având ca obiect hotărâre care să tină loc de act autentic, in raport de disp. Legii 17/2014 si Decizia CCR nr. 755/2014.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.01.2015, sub nr._, reclamantul C. I. S. a chemat in judecată pe pârâta P. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate intervenita vânzarea-cumpărarea la data de 07.02.2012, a suprafeței de 2500 mp teren situat in ., in T 25, P 43, având următoarele vecinătăți: la N – MC 42, la S – V. I., la E – DE 72, la V – DIG 388, iar hotărârea pronunțată să tina loc de act autentic.
In motivare, reclamantul a arătat ca la data de 07.02.2012, printr-un înscris sub semnătură privată denumit "chitanță", încheiat si înregistrat la Primăria comunei Tuglui, pârâta i-a vândut suprafața de 2500 mp, teren extravilan situat in Tuglui, D., dreptul acesteia de proprietate fiind recunoscut conform TDP nr. 1035-_/05.02.1996 și certificatului de moștenitor nr. 203/28.11.2006.
Reclamantul a susținut că a intrat in posesia terenului încă de la data încheierii chitanței de mâna, când a plătit vânzătorilor suma de 400 lei integral in prezenta martorilor ale căror nume sunt trecute pe chitanța, iar înțelegerea a fost aceea ca părțile să se prezinte la notariat in vederea încheierii actului autentic după 30 de zile, insă pârâta a refuzat, motiv pentru care a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 35 C.P.C rap. la art. 1669 Cod Civil, art. 2, art. 5 alin. 2 din Legea 247/2005, teza 10.
Cererea a fost legal timbrată.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar chitanțe de plată privind impozitului datorat pentru terenul in litigiu, certificat de moștenitor nr. 203/28.11.2006 autentificat de BNP D. E. si D. F.-L., chitanțe de plată a taxei judiciare de timbru, chitanța de mana încheiată intre părți – original, certificat nr._/19.02.2015, emis de OCPI D..
Pârâta P. L., legal citată, nu a formulat întâmpinare in cauză.
La termenul de judecată din 14.05.2015, instanța a pus in vedere reclamantului sa facă dovada îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii in raport de dispozițiile Legii 17/2014 si ale Deciziei Curții Constituționale nr. 755/16.12.2014, publicată in Monitorul Oficial al României nr. 101/09-02-2015, privind incidența in cauza a textelor ce reglementează condițiile în care se înstrăinează terenurile agricole situate in extravilanul localității.
La data de 12.06.2015, reclamantul a depus la dosar o precizare si înscrisuri anexă, însă nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii in raport de dispozițiile Legii 17/2014 si ale Deciziei Curții Constituționale nr. 755/16.12.2014.
La termenul de astăzi, instanța a pus în discuție si a rămas in pronunțare asupra admisibilității cererii având ca obiect hotărâre care să tină loc de act autentic, în raport de dispozițiile Legii 17/2014 si ale Deciziei CCR nr. 755/2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma admisibilității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 07.02.2012, între pârâta P. L., în calitate de promitenta vânzătoare, pe de o parte, și reclamantul C. I. S., în calitate de promitent-cumpărător, pe de altă parte, s-a încheiat un înscris sub semnătură privată reprezentând o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare prin care părțile contractante și-au exprimat acordul de voință cu privire la vânzarea, respectiv cumpărarea, suprafeței de 2500 mp. teren extravilan, situat în ., P 43, județul D., înscris în titlul de proprietate nr. 1035-_/05.02.1996.
În urma încheierii acestei promisiuni, părțile aveau obligația să încheie în viitor, în fața notarului public, contractul de vânzare-cumpărare pentru transmiterea valabilă a dreptului de proprietate. Cum însă această transmisiune nu s-a realizat, prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să suplinească consimțământul vânzătoarei și care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 17/2014, în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare pentru terenuri agricole situate în extravilan, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.
Conform art. 3 din legea nr. 17/2014, înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale, iar potrivit dispozițiilor art. 20 din același act normativ, prevederile prezentei legi nu se aplică antecontractelor și pactelor de opțiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia.
De asemenea, instanța reține că prin decizia nr. 755/ 16.12.2014, publicată în Monitorul Oficial din data de 9 februarie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 20 alin. (1) referitoare la exceptarea de la aplicarea Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia sunt neconstituționale.
În ceea ce privește aplicabilitatea în speță a deciziei Curții Constituționale nr. 755/16.12.2014, publicată în Monitorul Oficial din data de 9 februarie 2015, instanța reține că potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, prevederi care se regăsesc și în textul art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Prin urmare, consecințele declarării caracterului neconstituțional sunt similare celor produse de abrogare, în sensul că actul normativ încetează să mai aibă existență juridică și deci să mai constituie temei al pretențiilor în justiție, iar din motive de securitate și de stabilitate a circuitului juridic, Constituția României prevede că efectele declarării neconstituționale a actului (legi, ordonanțe, regulamente) se produc doar ex nunc.
În privința obligativității deciziilor Curții Constituționale, instanța arată că acest efect vizează și considerentele avute în vedere la pronunțarea deciziei, iar nu doar dispozitivul acesteia. În atare condiții, autoritățile și instanțele de judecată sut obligate să aplice nu doar soluția adoptată de Curtea Constituțională, ci și motivele avute în vedere pentru pronunțarea acesteia, motive care, în prezenta cauză, sunt incidente pentru analizarea admisibilității cererii privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
În acest caz, atunci când antecontractul este încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, iar acțiunea în justiție este promovată ulterior, instanța este chemată să analizeze condițiile transmiterii dreptului de proprietate prin pronunțarea unei astfel de hotărâri, prin prisma prevederilor legii nr. 17/2014 și a celor statuate prin decizia Curții Constituționale.
Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut. Cum este vorba despre o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
Prin urmare, cum în speță este vorba despre o situație juridică nedefinitivată încă, partea nu se poate prevala de promovarea acțiunii anterior deciziei Curții Constituționale, deoarece efectele acesteia se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu este cazul unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
În această situație, nu vorbim despre raporturi juridice determinate de părți, cu drepturi și obligații precis stabilite, pentru a se aprecia asupra legii incidente la momentul la care acestea au luat naștere (lege care să rămână ulterior aplicabilă și efectelor unor asemenea raporturi întrucât aceasta a fost voința părților).
Cu privire la aplicarea legii în timp, respectiv supraviețuirea sau nu a legii vechi, trebuie făcută distincție între situații juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere.
Astfel, prin derogare de la regimul de drept comun intertemporal, al aplicării imediate a legii noi, efectele viitoare ale situațiilor juridice voluntare rămân, în principiu, cârmuite în continuare de legea contemporană cu formarea lor (în sensul că atât drepturile patrimoniale, cât și obligațiile corelative ale părților, configurate prin acordul lor de voință, își păstrează întinderea, durata, modalitățile de exercitare și de executare stabilite la data perfectării actului juridic).
Așadar, în cazul situațiilor juridice subiective - care se nasc din actele juridice ale părților și cuprind efectele voite de acestea - principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar și după . legii noi, dar numai dacă aceste situații sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.
Unor situații juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situația acțiunilor în justiție, aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014.
Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situații juridice legale, în desfășurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor, intrând de aceea sub incidența noului act normativ.
Or, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese.
În mod asemănător, în legătură cu obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată s-a pronunțat de altfel instanța supremă, printr-o decizie în interesul legii, de dată recentă (a se vedea Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011), prin care s-a statuat că "deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează"; că "dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată" și prin urmare "instanțele (...) erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale".
De aceea, din perspectiva dreptului intern, se impune concluzia că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării neconstituționalității acesteia.
Pentru considerentele arătate, instanța constată că decizia Curții Constituționale nr. 755/16.12.2014 publicată în Monitorul Oficial din data de 9 februarie 2015 este aplicabilă în speță.
Prin urmare, având în vedere prevederile legale incidente în cauză, respectiv art. 5 alin. 1 din legea 17/2014, rezultă că, pentru a se putea pronunța o hotărâre care să tină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la o suprafață de teren situată în extravilan, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții legale, respectiv: antecontractul să fie încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 (sau cele ale Codului civil din 1864); imobilul ce face obiectul antecontractului să fie înscris la rolul fiscal și în cartea funciară; parcurgerea unei proceduri administrative prealabile privind respectarea dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.
Astfel, analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că terenul în suprafață de 2500 mp. situat în ., P 43, județul D., nu este înscris în cartea funciară, așa cum rezultă din certificatul nr._/19.02.2015 (fila 16) iar reclamantul nu a fost în măsură să facă dovada respectării dreptului de preempțiune în sensul parcurgerii procedurii reglementate de art. 6 și următoarele din legea 17/2014.
Având în vedere promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, instanța constată că reclamantul este titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumată de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate întrucât transferul dreptului de proprietate nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, indiferent de forma acestuia, autentică sau neautentică, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat.
În acest sens, instanța de judecată învestită în temeiul art. 1.169 din Codul civil (art. 969 C.civ. 1864) trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate la data pronunțării hotărârii care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, reprezentate în speță de normele legale referitoare la înscrierea la rolul fiscal și în cartea funciară a suprafeței de teren ce face obiectul antecontractului, precum și la respectarea dreptului de preempțiune, în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorești.
Așadar, îndeplinirea condițiilor legale în vigoare, printre care și a prevederilor Legii nr. 17/2014, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment anterior, respectiv acela al încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.
Din acest punct de vedere, contrar susținerilor reclamantului, aplicarea prevederilor legii nr. 17/2014, respectiv a celor referitoare la înscrierea imobilului ce face obiectul antecontractului la rolul fiscal și în cartea funciară, precum și la respectarea dreptului de preempțiune, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ci este în concordanță cu principiul activității legii, potrivit căruia, orice act normativ acționează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice născute după acest moment.
În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia, legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi (Decizia nr. 287 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2004).
Pe cale de consecință, având în vedere că terenul ce face obiectul cererii de chemare în judecată nu este înscris în cartea funciară, iar reclamantul nici nu a făcut dovada respectării dreptului de preempțiune conform prevederilor art. 3, 4, 9 din legea nr. 17/2014, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea promovată, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, formulată de reclamantul C. I. S., cu domiciliul în ., județul D., în contradictoriu cu pârâta P. L., cu domiciliul în ..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. M. O.
Red./tehn.CM./MO.
4ex./23.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8445/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 8562/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
