Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 44544/215/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 15 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte L.-D. N.

Grefier C.-E. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. O. C. și pe pârâtul T. M., având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. V. pentru reclamantă, pârâtul fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-au depus la dosar, de către OCPI D., relațiile solicitate la termenul anterior, după care,

Avocat C. V. pentru reclamantă, arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 NCPCiv, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Avocat C. V. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, să se dispună rectificarea cărții funciare nr._-C1-U11 provenită din cartea funciară pe hîrtie cu nr. 9167 C. privind imobilul garsonieră în ceea ce privește înscrierile privitoare la dreptul de proprietate – partea a II a și în ceea ce privește înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate în sensul radierii numitului T. M. din calitaea de proprietate și înscrierea numitului O. N., precum și radierea dreptului de uzufruct întabulat în favoarea lui O. N.; fără cheltuieli de judecată.

In temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19.12.2014, pe rolul Judecătoriei C., sub dosar nr._, reclamanta G. O. C. a chemat în judecată pe pârâtul T. M., solicitând rectificarea Cărții Funciare nr._-C1-U11 (provenită din cartea funciară de pe hârtie nr. 9167) UAT C. privind imobilul – garsonieră situat în C., ., ., D. și având număr cadastral 3357/1;3 în ceea ce privește înscrierile privitoare la dreptul de proprietate – partea a II-a precum și în ceea ce privește înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate – partea a III –a, în sensul: radierii numitului T. M. din calitatea de proprietar și înscriere numitului O. N. în această calitate precum și radierea dreptului de uzufruct intabulat în favoarea lui O. N..

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că în fapt, reclamanta este unica moștenitoare a defunctului său tată, O. N. decedat la 06.11.2014, așa cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 83/13.11.2014 emis de BNP B. E. în dos.nr. 101/2014.

În timpul vieții sale, tatăl reclamantei a dobândit în baza contractului de vânzare – cumpărare cu plata în rate nr. 2-_/25.06.1993 încheiat cu R.A. Invest, imobilul garsonieră situat în C., ., ., D. care este înscris în CF nr._ (număr CF vechi 9167) a mun. C..

Prin contractul de vânzare – cumpărare aut. la nr. 1213/30.06.2000 de BNP doina F. tatălui reclamantei, O. N. a vândut pârâtului T. M. imobilul garsonieră situat în C., . păstrat un drept de uzufruct viager.

Operațiunea de vânzare – cumpărare a fost înscrisă la 20.07.2000 în cuprinsul cărții funciare a imobilului, astfel încât în calitate de proprietar apare pârâtul T. M..

Prin s.c.nr._/10.07.2002 a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus anularea contractului de vânzare – cumpărare aut. la nr. 1213/30.06.2000 DE BNP D. F..

Ulterior acestui moment, nu s-a procedat la rectificarea înscrierilor privind dreptul de proprietate în cuprinsul cărții funciare, astfel încât și la momentul de la decesul tatălui reclamantei, apare în continuare în calitate de proprietar pârâtul T. M..

Reclamanta aflându-se în țară pentru scurt timp a dorit perfectarea tuturor formalităților necesare eliberării certificatului de moștenitor, însă demersurile acesteia nu au fost finalizate tocmai datorită situației juridice reflectate de conținutul cărții funciare a imobilului, alta decât situația juridică reală.

În condițiile în care nu deține acordul expres al pârâtului, singura posibilitate legală este de a obține o hotărâre judecătorească definitivă, având ca obiect rectificarea înscrierilor privitoare la dreptul de proprietate, având în vedere și considerentele încheierii de respingere nr._/08.12.2014 emise de BCPI C..

Față de cele expuse mai sus, în urma probelor ce se vor administra, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Probe: înscrisuri, interogatoriu.

În drept, a invocat dispozițiile art. 907 și următoarele C.CIV.

Pârâtul T. M., deși legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține punctul de vedere cu privire la acțiune.

La solicitarea instanței, s-au depus la dosar de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară D., înscrisurile care au stat la baza emiteri cărții funciare.

Prin încheierea de ședință din data de 26.05.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Sentința civilă nr._ pronunțată la data de 10.06.2002 de Judecătoria C. în dosarul nr._/2001, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul O. N. in contradictoriu cu pârâtul T. M. și s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1213/30.06.2000 de BNP D. F. încheiat între reclamant in calitate de vânzător și pârât in calitate de cumpărător.

Sentința civilă nr._ pronunțată la data de 10.06.2002 de Judecătoria C. în dosarul nr._/2001 a rămas irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.

Conform copiei Cărții Funciare nr._-C1-U11 provenită din conversia CF 9167 a Municipiului C. privind imobilul garsonieră situat in loc. C., ., ., jud. D. emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D. la data de 31.08.2015, în baza contarctului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1213/30.06.2000 de BNP D. F., s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele numitului T. M. precum și a dreptului de uzufruct pe numele numitului O. N..

Conform art.907 alin. 1-3 N.C.civ., când o înscriere în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea pe fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.

Acțiunea in rectificarea conținutului cărții funciare reprezintă mijlocul cel mai eficace în a restabili concordanta între situația juridica reala si înscrierea efectuata în cartea funciara, astfel încât înscrierea să reflecte în mod constant situația juridica a imobilului. Prin intermediul acțiunii in rectificare se poate îndrepta orice înscriere din cartea funciara care nu mai corespunde realității.

Dispozițiile art. 33 din legea 7/1996 prevăd expres si limitativ cazurile de admisibilitate a acțiunii în rectificare.

Potrivit art. 33 din Lg.7/1997 Înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale.

Acțiunea in rectificarea înscrierilor făcute in cartea funciara este o acțiune subsecventa unei acțiuni principale, care potrivit art. 33 din Legea nr. 7/1996, trebuie sa fie constatat irevocabil unul din cazurile prevăzute limitativ de textul de lege indicat.

Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv sentința civilă nr._ pronunțată la data de 10.06.2002 de Judecătoria C. în dosarul nr._/2001, definitivă prin neapelare, instanța reține că a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul O. N. in contradictoriu cu pârâtul T. M. și s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1213/30.06.2000 de BNP D. F. încheiat între reclamant in calitate de vânzător și pârât in calitate de cumpărător .

În cuprinsul cărții funciare nr._-C1-U11 provenită din conversia CF 9167 a Municipiului C. privind imobilul garsonieră situat in loc. C., ., ., jud. D., s-a notat dreptul de proprietate dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele numitului T. M. precum și dreptul de uzufruct pe numele numitului O. N..

Instanța reține că reclamanta G. O. C. este unica moștenitoare după autorul O. N., astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 83 din 13.11.2014 autentificat de BNP B. E..

In cauza de fata, instanța constată incident cazul prevăzute de 907 din NCC, în sensul că au încetat efectele actului juridic in temeiul căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciara nr. nr._-C1-U11 provenită din conversia CF 9167 a Municipiului C. privind imobilul garsonieră situat in loc. C., ., ., jud. D..

Prin urmare sunt îndeplinite condițiile art. 33 din Legea nr. 7/1996, astfel că instanța va admite acțiunea și va dispune rectificarea Cărții Funciare nr._-C1-U11 provenită din conversia CF 9167 a Municipiului C. privind imobilul garsonieră situat in loc. C., ., . in ceea ce privește înscrierile privitoare la dreptul de proprietate – partea a II-a – în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului T. M. și înscrierile privitoare la dezmembrămintele dreptului de proprietate – partea a III-a – în sensul radierii dreptului de uzufruct al pârâtului T. M..

Totodată instanța da dispune intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în Cărtea Funciară nr._-C1-U11 a Municipiului C. provenită din conversia CF 9167 privind imobilul garsonieră situat in loc. C., ., ., jud. D., în favoarea reclamantei G. O. C..

În temeiul dispozițiilor art. 453 C.p.c., instanța va lua act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta G. O. C., cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat C. A. V. din C., .. 65, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul T. M., cu domiciliul în C., cart. C., ., ..

Dispune rectificarea Cărții Funciare nr._-C1-U11 provenită din conversia CF 9167 a Municipiului C. privind imobilul garsonieră situat in loc. C., ., ., jud. D. in ceea ce privește înscrierile privitoare la dreptul de proprietate – partea a II-a – în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului T. M. și înscrierile privitoare la dezmembrămintele dreptului de proprietate – partea a III-a – în sensul radierii dreptului de uzufruct al pârâtului T. M..

Dispune intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în Cărtea Funciară nr._-C1-U11 a Municipiului C. provenită din conversia CF 9167 privind imobilul garsonieră situat in loc. C., ., ., jud. D., în favoarea reclamantei G. O. C..

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către părți.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul D., cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..

Pronunțată in ședință publică, azi 15.09.2015.

Președinte Grefier

L. D. N. C. E. C.

Red. LDN

Teh.CCE/4ex/05.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CRAIOVA