Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2568/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2568/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 4783/215/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2568/2015

Ședința publică de la 26 Februarie 2015

Completul constituit din:

Președinte – F. D. - judecător

Grefier - R. M. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâții P. R., J. M., J. C., N. E., O. I., având ca obiect revendicare imobiliară.

Dezbaterile asupra fondului au fost cosemnate prin încheierea de ședință din data de 12.02.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru ca pârâții să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi când, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată că:

Prin acțiunea înregistrată la data de 16.02.2010, reclamanta C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. R., J. M. șI J. C. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul intravilan cu suprafața de 303 m.p. situat în comuna Mischii, ., .> În fapt, este unica moștenitoare a mamei sale I. L. pe numele căreia a fost emis titlul de proprietate nr._/08.04.2009 pentru o suprafață de 1600 m.p., teren arabil intravilan, situat în comuna Mischii, ., .> Din totalul suprafeței de 1600 m.p. pârâții îi ocupă fără drept suprafața de 303 m.p. și deși a solicitat în mod repetat să-i lase liberă suprafața de teren ocupată, aceștia refuză să îi respecte dreptul de proprietate.

Precizează faptul că suprafața de teren de 303 m.p. ocupată de pârâți se învecinează la Est cu proprietatea acestora un teren arabil intravilan în suprafață de 1000 m.p. pentru care pârâții dețin titlul de proprietate.

Solicită instanței de judecată să aprecieze asupra temeiniciei cererii sale prin care urmărește ocrotirea dreptului de proprietate și folosință efectivă asupra terenului arabil urmând a dispune obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul intravilan cu suprafața de 303 m.p. situat în comuna Mischii, ., .> Pentru satisfacerea taxei judiciare de timbru estimează valoarea terenuluirevendicat la suma de 500 RON.

În drept, își întemeiază prezenta pe dispozițiile art. 480 Cod civil.

În dovedirea susținerilor sale solicită instanței încuviințarea administrării probei cu martori, a expertizei judiciare tehnice și a probei cu înscrisuri.

În dovedirea acțiunii s-au depus următoarele înscrisuri: TDP nr._ din data de 08.04.2009, dispoziție de achitare a taxei de timbru în cuantum de 20 de lei, împuternicire avocațială.

La data de 23.03.2010, pârâții P. R., J. C. și J. M. au depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care solicită respingerea acțiunii în revendicare imobiliară pentru terenul de 303 m.p. situat în . P 617, ca nefondată.

Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 Cod civil, acțiunea fiind îndreptată împotriva unui posesor proprietar.

Terenul în litigiu este inclus în TP nr. 1063-_/24.04.2001, preluat din TP 9-_ din data de 18 noiembrie 1992. Acest teren în litigiu face parte din gospodăria pârâtei Pandaru R., în sensul art. 23 din legea nr. 18/1991.

În temeiul art. III lit a din Legea nr. 169/1997 solicită să se constate nulitatea absolută a TDP nr._/03.04.2009 emis de defuncta I. M L., în ceea ce privește terenul arabil de 1600 m.p., din T 13 . m.p. din T 3 P 113/1. Solicită judecarea cauzei în contradictoriu cu Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar Mischii și Comisia Județeană- Prefectura D..

Acest teren nu a aparținut autoarei C. A., nu a fost înscris de aceasta în CAP. Terenul este teren extravilan.

La data de 27.04.2010, reclamanta C. A. a depus întâmpinare prin care invocă pe cale de excepție excepția lipsei de interes a pârâților în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate nr._/03.04.2009 emis pe numele autoarei numitei I. M. L..

Potrivit dispozițiilor art. III alin. 2 din Legea nr. 167/1997 modificată, " Nulitatea poate fi invocată… și de alte persoane care justifică interes legitim. "

În sensul textului de lege indicat, persoanele care justifică un interes legitim sunt acelea care au fost prejudiciate prin actele de reconstituire a dreptului de proprietate iar dreptul lor la acțiune poate fi justificat printr-un alt titlu de proprietate emis în baza legilor fondului funciar.

Din perspectiva celor invocate este evident faptul că pârâții J. M. și J. C. nu dețin nici un titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, astfel încât interesul promovării unei acțiuni în nulitatea titlului autoarei reclamantei lipsește cu desăvârșire.

Pe de altă parte, deși pârâtei P. R. i s-a eliberat un titlu în baza Legii nr. 18/1991, aceasta nu prezintă un interes legitim în promovarea acțiunii, întrucât nu este prejudiciată prin emiterea titlului autoarei reclamantei: niciuna dintre suprafețele cuprinse în titlul pârâtei și al autoarei reclamantei nu se suprapun ambele fiind eliberate potrivit legii.

Pe fond, solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale formulate de pârâți la data de 23.03.2010 prin care au solicitat instanței constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate nr._ /03.04.2009 emis pe numele autoarei sale, I. M. L..

Apreciază ca acțiunea pârâților este una pur șicantoare, prin aceasta urmărindu-se numai întârzierea eliberării terenului intravilan ocupat în mod abuziv de către pârâți- teren ce este proprietatea reclamantei.

Reclamanta este proprietara terenului înscris în TDP nr._/03.04.2009, în calitate de unic moștenitor al defunctei I. M. L., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 321/20.05.2005 emis de BNP Ș. F. și a sentinței civile nr._/2008 pronunțată de Judecătoria C..

Titlul de proprietate contestat a fost eliberat cu respectarea legii și a intrat în circuitul civil.

Cele două suprafețe de teren invocate de pârâți în cererea reconvențională fac parte din categoria de arabil intravilan și au fost corect înscrise în titlul autoarei reclamantei.

Analizând și Titlul de proprietate al pârâtei P. R. se întreabă retoric care este suprafața de teren intravilan aparținând autoarei reclamantei cu care se învecinează pârâta P. R., dacă terenul înscris în titlul contestat, la rubrica intravilan nu aparține de drept autoarei reclamantei. Are în vedere faptul că din titlul pârâtei P. R. reiese că terenul intravilan al acesteia se învecinează cu I. C. E. și potrivit sentinței civile nr._/2008 pronunțată de Judecătoria C., I. C. E. este una și aceeași persoană cu autoarea reclamantei, I. M. L..

Pentru considerentele invocate, apreciază că susținerile pârâților din cererea reconvențională sunt neîntemeiate, urmând ca cererea acestora să primească aprecierea cuvenită din partea instanței de judecată.

În drept, își întemeiază prezenta pe dispozițile art. 115 și următoarele C:pr.civ.

Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Prin încheierea de ședință din data de 27.04.2010, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâte a Comisiei Județene D. pentru aplicarea legilor Fondului Funciar și a Comisiei Locale Mischii pentru aplicarea legilor Fondului Funciar.

Prin încheierea de ședință din data de 01.06.2010, instanța a dispus disjungerea celor două cereri, urmând a forma un nou dosar având ca obiect constatarea nulității absolute a TDP nr._/03.04.2009 și a dispus suspendarea prezentei cauze în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. până la soluționarea irevocabilă a dosarului ce avea ca obiect constatarea nulității absolute a T.D.P. nr._/03.40.2009.

Prin încheierea de ședință din data de 29.11.2012, instanța a dispus respingerea sesizării compartimentului Arhiva privind perimarea cauzei și a menținut măsura suspendării cauzei dispusă în ședința din data de 01.06.2010 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/215/2010 al Judecătoriei C., cauza fiind repusă pe rol la data de 27.03.2014.

Prin încheierea de ședință din data de 27.03.2014, instanța a luat act că prenumele corect al pârâtului este J. M. și a mai dispus conceptarea moștenitorilor pârâtei P. R. numiții N. E. și O. I., în calitate de pârâți.

La data de 06.05.2014, reclamanta C. A. a precizat acțiunea în sensul că își mărește câtimea obiectului pricinii, în sensul că revendică de la pârâți suprafața de 323 m.p. teren intravilan în loc de 303 m.p., așa cum a arătat prin acțiunea principală.

Se impune această precizare, care nu este o modificare a obiectului pricinii, în raport de sentința civilă nr. 7891 din data de 20.05.2013 a Judecătoriei C., sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin care s-a constatat că este proprietară pe această suprafață de 323 m.p. care este ocupată nejustificat de către pârâți, fiind înscrisă în titlul de proprietate nr._/08.04.2009 care vizează T 13 P 618 și P 619, teren situat în .> Solicită să i se admită precizarea în acest sens.

La data de 06.05.2014, reclamanta C. A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acțiunii să oblige pârâtele să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei suprafața de 323 m.p. teren intravilan situat în . P 618 și P 619, suprafață care se găsește în TDP nr._/08.04.2009 pe numele autoarei I. L..

A făcut dovada că pârâtele ocupă nejustificat această suprafață care este proprietatea reclamantei, a făcut dovada prin sentința civilă nr. 7891/20.05.2013 a Judecătoriei C. din dosarul nr._/215/2010*, sentința definitivă și irevocabilă că reclamanta este proprietară pe suprafața de 323 m.p. întrucât această suprafață îi aparține conform TDP nr._/08.04.2009.

Acest titlu de proprietate demonstrează că C. A. trebuie să aibă în proprietate suprafața de 2700 m.p. dar din această suprafață, suprafața de 323 m.p. este uzurpată de pârâți.

Aceștia s-au folosit cu rea credință, de un titlul de proprietate care le-a fost anulat și s-a constatat, în final, că este valabil titlul de proprietate al reclamantei C. A., ce are ca autoare pe I. L. și anume TDP nr._/08.04.2009.

Prin sentința civilă mai sus arătată, s-a dispus respingerea acțiunii pârâților prin care s-a solicitat nulitatea absolută parțială a TDP nr._/08.4.2009 ceea ce denotă că pârâții, în calitate de moștenitori ai defunctei P. R. au drept decât la 1000 m.p. și nu la 1323 cum arată titlul ce le-a fost anulat.

Solicită să se admită acțiunea în revendicare a reclamantei C. A., pentru motivele arătate mai sus, acțiune ce a fost precizată la acest termen de judecată și să oblige pe pârâți la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat 1500 lei și alte cheltuieli pe care acestea le-a suportat cu procesul, aflate la dosar.

Prin încheierea de ședință din data de 29.05.2014, instanța a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată de la 12.06.2014 și fixează termen de judecată la data de 19.06.2014.

La data de 12.06.2014, numitul J. M.,în calitate de procurator al pârâtelor N. E. și O. I., moștenitoare a le defunctei P. R. a depus o cerere prin care a arătat următoarele:

Consideră că C. A., moștenitoare a defunctei I. L. ( și nu a defunctei I. E. fiind două persoane diferite ).

Cele două persoane neavând nici un grad de rudenie între ele și doar coincidență de nume dar și de prenume nu fiind născute în ani diferiți cum reiese din fotografiile făcute după pietrele funerare pe care le depune în copii xerox.

A cerut în nenumărate rânduri în instanțele de judecată că Primăria să trimită CNP ale celor două persoane, lucru ce nu s-a făcut doar a trimis o adeverință prin care se specifică că este una și aceeași persoană.

C. A. făcând declarații că o să se judece până să găsească un complet de judecată care o să îi dea câștig de cauză, reușind în cele din urmă să i se dea soluția favorabilă în dosarul_/215/2010 de instanțele: judecătorie și Tribunalul D..

Reclamanta C. A. s-a folosit de TDP 157 al adevăratei I. C. E. și ulterior l-au modificat împreună cu Comisia Locală Mischii prin căi nelegale.

Dacă aceasta s-a folosit de nenumărate acte false și a obținut aceste terenuri ce nu i se cuveneau.

Reclamanta acum pretinde că în TDP nr. 1063 pe care l-a obținut tot pe numele I. C. E. nefiind mama acesteia.

Ea pretinde că ar avea 1700 m.p. în tarlaua 13 . ea are 1600 m.p.

Prin aceste titluri această caută să ducă în eroare instanța de judecată.

B. lor P. R. prin anul 2000 i-a fost luat TDP nr. 9 de către soțul acesteia C. M. și ginerele adevărat a lui ( I. C. E.( S. G. fost contabil la CAP Motoci spunându-i bunicei că este o greșeală, aceasta dându-le TDP nr.9 prin care l-au modificat prin căi nelegale împreună cu secretara Primăriei Mischii, un titlul de proprietate intrând în circuitul civil nu putea fi modificat decât printr-o hotărâre judecătorească, lucru ce nu s-a făcut legal.

Acest teren i-a aparținut bunicii sale P. R..

În anul 2003 a chemat în judecată primăria Mischii în dosarul nr._/215/2003 număr nou_ conform deciziei civile nr. 2060/09.11.2007.

A făcut o cerere către Primăria Mischii dar nu s-a luat nicio decizie de către Primăria Mischii, cerere pe care o depune la dosar în xerocopie.

A făcut nenumărate plângeri și către Poliție și nu a primit nici un răspuns.

Solicită ca instanța să ceară la evidența populației CNP-urile celor două persoane I. C.E. și al lui I. L. pentru a afla adevărul despre cele două persoane că sunt diferite și doar pură coincidență de nume și nu de prenume.

Solicită să se respingă cererea formulată de reclamanta C. A. și să se dea hotărârea corectă.

Prin încheierea de ședință din data de 19.06.2014, instanța a încuviințat probei testimonială cu câte doi martori pentru reclamantă și pârâtul J. M..

Prin încheierea de ședință din data de 18.09.2014, instanța a dispus decăderea pârâtului J. M. din proba testimonială cu doi martori.

La data de 30.10.2014, instanța a dispus audierea martorilor S. I. și I. M. propuși de reclamantă și a dispus respingerea probei cu interogatoriul reclamantei, probă solicitată de pârâtul J. M. și a dispus atașarea dosarului nr._/215/2010 * al Judecătoriei C..

La data de 09.12.2014, reclamanta C. A. a depus cerere precizatoare prin care a arătat că prin titlul de proprietate nr._/08.04.2009 este proprietara pe suprafața de 1600 m.p. situată în tarlaua 13 .> Din această suprafață de teren i-a fost ocupată suprafața de 323 m.p. de către pârâții cu care se judecă. Această suprafață de teren cu vecinătățile: Nord- B. I.; Est- P. R.;Sud- I. B C.;Vest De 208.

Arată că prin titlul de proprietate cât și prin hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă din dosarul nr,_/215/2010* face dovada că este proprietara pe această suprafață de 1600 m.p. din care i-a fost ocupată nejustificat de pârâți suprafața de 323 m.p. cum a arătat mai sus.

Pârâții cu rea credință susțin că sunt proprietari pe această suprafață pe care i-au ocupat-o de 323 m.p. din cei 1600 m.p. intravilan, invocând nelegal, un titlul de proprietate care le-a fost anulat având numărul 1063-_/24.04.2001 aspect dovedit prin hotărârea definitivă și irevocabilă depuse de aceștia la dosar.

Solicită să se admită acțiunea precizată și să-i oblige pe pârâți să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 323 m.p. pe care i-au ocupat-o nejustificat, știind că legal îi aparține dar nu vor să recunoască.

DOSAR NR.4783

Pârâții au depus la dosar: fotografii de pe pietrele funerare, cererea nr. 69/14 iulie 2008, procură specială autentificată sub nr. 2623/02.12.2011, acte de stare civilă, certificat de moștenitor nr. 32/17.05.2011, contract de întreținere aut. sub nr. 2010/28.01.1993, contract de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 9248/26.08.1983.

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanta este proprietara terenului intravilan în suprafață de 1600 mp în T 13 P 617 conform TDP nr._/08.04.2009 emis pe numele I. M. L. (din măsurătorile expertizei M. G. rezultând suprafața de 1587 mp), iar pârâții, moștenitori ai autoarei P. R. dețin conform TDP nr. 9-_/18.11.1992 suprafața de 1000 mp și folosesc în prezent suprafața de 1320 mp rezultată din măsurători.

Se constată că TDP nr. 9-_/1992 a fost anulat conform HCJ nr. 206/2001 și a fost emis în locul acestuia TDP nr. 1063-_/24.02.2001.Prin s.c.nr. 2914/24.03.2004 se dispune anularea HCJ nr. 206/2001 și menține valabilitatea titlului retractat nr. 9-_/8.11.1992 în care suprafața de intravilan este de 0,10 ha T 13 P 618, 619, 620.

Din raportul de expertiză întocmit de expert M. G. în dosar nr._/215/2010* rezultă că terenul din litigiu în suprafață de 323 mp revendicat în prezenta cauză de reclamantă, are categoria de folosință vii și are următoarele vecinătăți: N-B. I., E-P. R., S-I. B. C., V-I. L., terenul se află în T 13 P 618 P 619.

În precizarea depusă la dosar la data de 09.12.2014 (fila 123) reclamanta susține că atât prin titlul de proprietate cât și prin hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă din dosarul nr._/215/2010* face dovada că este proprietară pe această suprafață de 1600 mp din care i-a fost ocupată nejustificat de pârâți suprafața de 323 mp, aceștia susținând cu rea-credință că sunt proprietari pe această suprafață pe care i-au ocupat-o, știind că legal îi aparține reclamantei. Potrivit prevederilor art. 480 Cod civil, dreptul de proprietate este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut însă în limitele determinate de lege iar acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său are restituirea acelui bun de la posesorul neproprietar.

Este de principiu că, în cadrul acțiunii în revendicare ce-și află sorgintea în dispozițiile art. 480 Cod civil, reclamantului îi incumbă obligativitatea dovedirii pretențiilor formulate trebuind să facă dovada, pe de o parte a faptului că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului pretins, iar pe de altă parte să facă dovada că pârâtul ocupă în mod abuziv acest bun.

În cauza de față, prin probatoriul administrat, respectiv actele depuse la dosar și raportul de expertiză tehnică întocmit de expert M. G. în dosar nr._/215/2010*, se constată că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 323 mp, expertul constatând la fața locului că terenul de 320 mp categoria de folosință vii este dispus în intravilanul comunei Mischii, . 13 P 618 P 619, suprafață ce nu se regăsește în nici unul dintre titlurile de proprietate valabile, concluzionând că TDP nr. 9-_/18.11.1992 emis pe numele autoarei pârâților nu se suprapune cu TDP nr._/03.04.2009 emis pe numele autoarei reclamantei.

Mai mult, reclamanta nu face dovada că este proprietarul care a pierdut posesia bunului și că pârâții sunt posesorii neproprietari ai acestui teren pentru a putea fi îndreptățită la restituirea acestuia de la pârâți.

De asemenea, din declarațiile celor doi martori S. I. și I. M., audiați la propunerea reclamantei, nu rezultă că pârâții, în mod abuziv, au acaparat vreo suprafață de teren din proprietatea reclamantei.

Cum reclamanta, cu probele administrate în cauză nu a dovedit că este titulara dreptului de proprietate al terenului în suprafață de 320 mp idenificat de către expert și că pârâții ar ocupa abuziv o suprafață de teren din proprietatea sa, nefiind îndeplinite condițiile acțiunii în revendicare, instanța apreciază acțiunea ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă astfel cum a fost precizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea precizată de reclamanta C. A., domiciliată în comuna Mischii, . în contradictoriu cu pârâții J. M., domiciliat în C., .. 24, .. 2, ., J. C., domiciliată în C., .. 24, .. 2, ., N. E., domiciliată în S., ., județul D. și O. I., domiciliată în .,., județul D..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 februarie 2015.

Președinte, Grefier,

F. D. R.-M. B.

Red. F.D. 30 Martie 2015

Tehnored. R.M.B

7 exe.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2568/2015. Judecătoria CRAIOVA