Rezoluţiune contract. Sentința nr. 6832/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6832/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 6832/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6832/2015
Ședința publică de la 22 Mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C.-Nicușor M.
Grefier: R. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul N. G. în contradictoriu cu pârâții N. C. și N. M., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul N. C. personal, lipsă fiind reclamantul N. G. și pârâta N. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 22.11.2013 judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 183 Cod procedură civilă iar potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care,
Pârâtul N. C. arată că reclamantul N. G. a decedat și depune în acest sens copia certificatului de deces.
Instanța, pune în discuție sesizarea Compartimentului Arhivă cu privire la constatarea perimării prezentei acțiuni.
Având cuvântul, pârâtul N. C. învederează că înțelege să lase la aprecierea instanței cu privire la perimarea cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
În conformitate cu art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina păți timp de 1 an de zile în materie civilă.
Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de 6 luni în materie comercială și un an în materie civilă.
Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.
În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.
Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la con cursul forței coercitive a statului.
Termenul de perimare de 1 an în materie civilă începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.
În prezenta cauza ce are ca obiect rezoluțiune contract, instanța a dispus suspendarea cauzei prin încheierea din data de 22.11.2013 în temeiul art. 183 C. și a dispus înaintarea către P. de pe lângă Judecătoria C. în vederea efectuării de cercetări cu privire la înscrisul contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 405/24.03.2008 de BNP I. Vergica defăimat ca fiind fals de către reclamantul N..
În data de 05.02.2014 P. de pe lângă Judecătoria C. a emis ordonanța de clasare în dosarul 58/P/2014 care nu a fost comunicată și împotriva căreia nu au fost formulate plângeri.
În consecință termenul de perimare a început să curgă în data de 05.02.2014.
Ulterior acestei date nu au mai existat acte de procedură timp de mai mult de 1 an din vina părții, care nu a mai stăruit în judecată.
Excepția de perimare este o excepție de procedură absolută și peremptorie.
Perimarea atrage stingerea procesului în faza în care se află împreună cu toate actele de procedură îndeplinite în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul N. G. cu ultim domiciliu cunoscut în . în contradictoriu cu pârâții N. C. și N. M. ambii domiciliați în C., ., Cămin 3, ., județul D..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, recurs care se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședința publică de la 22.05.2015.
PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.
Red. C.N.M
Tehnored. RCB/ 2 ex.
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6033/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6836/2015.... → |
---|