Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 10570/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 16 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE NICOLETA POPESCU
Grefier C.-C. S.
Pe rol, judecarea cauzei civile formulată de contestatorul T. D., în contradictoriu cu intimata D. A. I., având ca obiect suspendare provizorie executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților conform art. 719 alin. 7 C.proc.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
În baza dispozițiilor art. 131 alijn. 1 raportat la art. 719, art. 651 și art. 714 C.proc.civ., instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
În baza dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.09.2015 sub dosar nr._, contestatorul T. D. a formulat cerere de suspendare provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării ce face obiectul dosarului nr._/215/2015.
În motivare, a susținut că suspendarea solicitată vizează procedura executării silite pornite la cererea creditoarei-intimate D. A. I. prin intermediul B. P. S., prin emiterea somației nr. 45/20.08.2015 însoțită de încheierea din data de 14.08.2015 privind încuviințarea executării silite prin poprire și urmărire imobiliară și încheierea din data de 20.08.2015 privind stabilirea penalităților de întârziere și a cheltuielilor de executare silită, în sumă totală de 19.100 lei, solicitând suspendarea provizorie a executării silite.
În fapt, prin sentința civilă nr. 6381/2014 rămasă definitivă prin respingerea apelului, Judecătoria C. a stabilit domiciliul minorei la mama acesteia, pârâta D. A. I.. Întrucât minora a refuzat, atât în fața executorului judecătoresc cât și inclusiv pe parcursul programului de consiliere psihologică, orice legătură cu mama acesteia, dispozitivul sentinței civile nu a putut fi adus la îndeplinire.
Această împrejurare a determinat-o pe pârâtă să formuleze o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 906 alin. 1 și 2 C.proc.civ., solicitând instanței stabilirea unei penalități pe fiecare zi de întârziere, în sarcina acestuia, până la îndeplinirea obligației prevăzută în titlul executoriu – sentința de divorț, instanța admițând și obligându-l la plata unei penalități de 100 lei/zi de întârziere până la executarea obligației prevăzută în sentinței civile nr. 6381/2014 a Judecătoriei C..
Astfel, executarea silită a fost pornită împotriva sa pentru suma de 19.100 lei compusă di 17.000 lei debit, ce cuprinde penalitățile din perioada 26.02.2015 – 14.08.2015 precum și 2100 lei cheltuieli de executare.
Împotriva executării silite, a formulat contestație la executare și cerere de suspendare a executării, dosarul nr._/215/2015 al Judecătoriei C..
În realitate, încheierea pronunțată de Judecătoria C. la 09.07.2015 în dosarul nr._/215/2015 prin care a fost obligat la o penalitate de 100 lei/zi de întârziere, ac procedural prevăzut de dispozițiile art. 906 alin. 2 nu are caracter executoriu, fiind exclusă de legiuitor de la atribuirea caracterului executoriu prin specificația clară prevăzută la art. 6.
Ca atare, încheierea dată de executorul judecătoresc în dosarul nr. 45/E/2015 prin care s-a admis cererea de executare silită formulată de creditoarea D. A. I. și a încuviințat executarea silită prin poprire și urmărire imobiliară a încheierii din data de 09.07.2015 a Judecătoriei C. în dosarul nr._/215/2015 este nelegală, încercându-se executarea unui titlu căruia legiuitorul nu i-a atribuit puterea executorie.
Evident, pentru o executare astfel pornită, și încheierea emisă la 20.08.2015 în același dosar de executare, privind cheltuielile aferente unei executări pornite nelegal, urmează același regim.
Și, în acest caz dar și potrivit dispozițiilor Noului cod de procedură civilă, instanța este chemată să evalueze și să stabilească suma definitivă ce se datorează de către debitor pentru neexecutarea din culpa obligației stabilite în titlu.
În ceea ce privește caracterul vremelnic al măsurii, în mod evident, așa cum a menționat anterior, a solicitat să fie dispusă suspendarea provizorie până la soluționarea cererii de suspendare a executării ce face obiectul dosarul nr._/215/2015.
Față de aceste aspecte, a solicitat admiterea prezentei contestații și suspendarea provizorie a executării silite.
În drept, a invocat dispozițiile art. 718 C.proc.civ.
În dovedire, a depus încheierea din data de 14.08.2015, încheierea din data de 20.08.2015 și somația emise de executorul judecătoresc, extras portalul instanțelor, delegație avocațială, cauțiune în cuantum de 1455 lei.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru conform dispozițiilor art. 10 din OUG nr. 80/2013 (fila 15).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările prezentului dosar, raportat la dispozițiile din Noul Cod de procedură civilă, instanța retine și constată următoarele:
Prin somația nr. 45/20.08.2015, contestatorul T. D. a fost înștiințat despre începerea executării silite împotriva sa pentru suma de_ lei debit declanșate în dosarul de executare nr. 45/E/2015 al B. Pusca S. la cererea creditoarei intimate D. A. I.. Împotriva acestei executări, contestatorul a formulat contestație la executare înregistrată sub nr._/215/2015 pe rolul Judecătoriei C., dar și prezenta cerere de suspendare provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate în dosarul nr._/215/2015.
În speță, devin incidente dispozițiile art. 719 alin. 2 C.pr.civ. potrivit cărora "pentru a se putea dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cautiune, calculată la valoarea obiectului contestației, după cum urmează: d) de 15.400 lei plus 0,1% pentru ceea ce pedepseste_ lei….", iar potrivit dispozitiilor alin. 7, ,,În cazuri urgente si dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută la alin.2, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusa niciunei cai de atac. Cauțiunea depusa potrivit prezentului alineat este deductibilă din cautiunea finală stabilita de instantă, dacă este cazul".
Din analiza acestor dispozitii legale incidente în cauza, rezulta ca, pentru a se dispune suspendarea provizorie a executarii silite până la solutionarea cererii de suspendare a executarii silite formulate în cadrul contestatiei la executare, este necesara indeplinirea cumulativa a mai multor conditii legale: sa se justifice existenta unor cazuri urgente care impun luarea acestei masuri; sa se facă dovada consemnării unei cauțiuni în cuantumul mentionat anterior – în cauză de 1455 lei; sa se faca dovada formularii unei contestatii la executare, în cadrul careia sa se fi cerut si suspendarea executarii silite.
Or, analizand prezenta cerere prin raportare la aceste conditii de admisibilitate, trebuie subliniat ca nu sunt indeplinite toate aceste conditii legale.
Astfel, desi petentul - contestator a depus la dosar dovada formularii contestatiei la executare în care au solicitat si suspendarea executarii silite pana la solutionarea acesteia, înregistrată sub nr._/215/2015 pe rolul Judecătoriei C. si a depus la dosar dovada achitarii cautiunii în suma de 1455 lei conform recipisei de consemnare nr._/1 din 25.08.2015, nu a facut dovada unor cauze urgente care sa impuna luarea acestei masuri.
În virtutea obligațiilor pozitive asumate prin aderarea la Convenția Europeană a Drepturilor Omului statul român a creat prin dispozițiile art. 719 alin. 7 C.pr.civ un arsenal juridic menit să asigure respectarea dreptului de acces la instanță garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție și a reglementat procedura, cazurile și condițiile imperative ce trebuie îndeplinite pentru suspendarea executării silite. Instanta retine că măsura suspendării provizorii a executării silite este una excepțională, dată fiind necesitatea ca titlurile executorii să fie aduse la îndeplinire într-un termen cât mai scurt.
Altfel spus, simpla achitare a cauțiunii sau formularea unei contestații la executare, în sensul arătat anterior, nu este suficientă pentru admiterea cererii de suspendare provizorie a executării silite, atâta vreme cât contestatoarea trebuie să justifice convingător necesitatea și utilitatea luării unei asemenea măsuri excepționale.
Cu privire la cerința urgentei, este relevat ca aceasta să presupună existenta unei situații obiective care justifica luarea unei masuri de suspendare a executării silite, excepție de la regula după care titlurile executorii trebuie puse în executare într-un termen scurt.
Or, în speta, contestatorul nu a invocat în justificarea acestei cereri formulate, motive din care sa rezulte urgenta pentru care se impune luarea acestei masuri; faptul că s-a început executarea pentru o sumă apreciată de contestator mare nu reprezintă un motiv temeinic care să justifice suspendarea provizorie.
Față de considerentele anterior expuse instanța apreciază că admiterea cererii de suspendare provizorie a executării silite, în baza art. 719 alin. 7 C.pr.civ, fără îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de lege ar constitui o ingerință nepermisă în exercitarea dreptului garantat creditoarei-intimate prin dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, pe cale de consecință, va respinge ca nefondată cererea formulată de petentul-contestator privind suspendarea provizorie a executării silite, ce face obiectul dosarului de executare nr. 45/E/2015 al B. Pusca S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a executării silita formulată de contestatorul T. D., domiciliat în ., ., jud. D., în contradictoriu cu intimata D. A. I., domiciliată în B.. ..187,., ., ca fiind neîntemeiată.
Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, apel ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2015.
Președinte, N. P. | ||
Grefier, C.-C. S. |
red. Jud. NP/thred. C.S
30.09.2015/4 exp
← Partaj judiciar. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria CRAIOVA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|