Uzucapiune. Sentința nr. 3807/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3807/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 18162/215/2012

DOSAR NR._ - perimare -

ROMÂNIA

JUDECATORIA C. JUDETUL D.

SENTINTA CIVILA NR. 3807

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23 MARTIE 2015

Președinte – M. M. – judecător

Grefier – C. C. S.

Pe rol, soluționarea sesizării Biroului Arhiva al Judecătoriei C., privind constatarea perimării acțiunii civile având ca obiect uzucapiune, formulata de reclamanții B. E. și S. Ș. în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primar.

La apelul nominal făcut în ședința publica au lipsit părțile.

Procedura completa.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța invocă excepția perimării cauzei și reține cauza pentru soluționarea excepției invocate.

I N S T A N T A

La data de 13 iulie 2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. acțiunea civila având ca obiect uzucapiune, formulata de reclamanții B. E. și S. Ș. în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primar.

Prin încheierea de ședință din data de 13 ianuarie 2013, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei in temeiul art. 242 pct. 2 Vechiul C. p. c.

La data 10 februarie 2015 Biroul Arhiva al Judecătoriei C. a solicitat constatarea perimării cauzei, întrucât dosarul a rămas in nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.

Instanța considera ca sunt îndeplinite dispozițiile art.248, art.251,252 C. p. c. si urmează a constata perimata cauza ce face obiectul acestui dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

Constata perimata acțiunea ce are ca obiect uzucapiune, formulata de reclamanții B. E. și S. Ș. cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat M. O. situat în C., . ., . cu pârâtul M. C. prin Primar.

Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 23 martie 2015.

P. Grefier

M. M. C. C. S.

Red.M.M../tehnored.C.C.S.

5 ex./31.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 3807/2015. Judecătoria CRAIOVA