Validare poprire. Sentința nr. 2474/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2474/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 34605/215/2014

-validare poprire-

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

Secția Civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2474

Ședința publică din data de 24 februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Cătălina Maria Bran

Grefier: S. A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul . în contradictoriu cu debitorul . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ÎN CONSORȚIU SMDA INSOLVENCY SPRL ȘI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ÎN CONSORȚIU GENERAL GROUP EXPERT SPRL și terțul poprit C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Instanța din oficiu invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 18.09.2014, creditorul . a solicitat în contradictoriu cu debitorul . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ÎN CONSORȚIU SMDA INSOLVENCY SPRL ȘI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ÎN CONSORȚIU GENERAL GROUP EXPERT SPRL și terțul poprit C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 1719/2013 al B. Asociați D. și D. aupra veniturilor debitorului în mâinile terțului poprit în temeiul titlurilor executorii Bilet la ordin . 3BT nr._ și adresa de înființare a popririi emisă în data de 25.08.2014 pentru suma de 2.009.760,17 lei. Arată că procedura de executare silită a fost înființată prin încheierea din data de 20.12.2013 de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea pretențiilor a anexat procesul răspunsul CNADNR- DRDP C. la adresa de înființare a popririi din care rezultă că s-au efectuat plății către terțul poprit pe perioada cât poprirea a fost în vigoare.

La solicitarea instanței în temeiul art. 200 NCPC creditorul a depus adresa nr._/15.10.2014.

Plângerea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei conform art. 27 din OUG nr.80/2013.

La data de 19.11.2014 terțul poprit a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată arată că pe rolul Judecătoriei Sector 1 București se află dosarul nr._/299/2014 având aceeași cauză, obiect și părți, motiv pentru care solicită admiterea excepției de litispendență.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.

La data de 16.01.2015 creditoarea a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de terțul poprit. Arată creditoarea că în cauza de față beneficiarul sumelor este CNADNR SA însă executarea silită nu o privește pe aceasta, ci pe . căreia trebuie să îi achite sumele respective. Mai arată creditorul că terțul poprit prin întâmpinare a recunoscut că a primit adresa de înființare a popririi, la data primirii acesteia avea față de . debite și că nu a consemnat sumele datorate, în termenul prevăzut în cuprinsul adresei de înființare a popririi.

Consideră creditoarea că dacă terțul poprit ar fi fost de bună credință ar fi trebuit să cheme în garanție Trezoreria Municipiului C., instituție care, prin refuzul de plată a generat neîndeplinirea obligațiilor legale, de către terțul poprit. Solicită totodată introducerea în cauză a Trezoreriei C. prin Ministerul Finanțelor Publice.

Analizând cu prioritate, excepția necompetenței teritoriale, instanța apreciază excepția ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente.

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei C. la data de 18.09.2014 creditoarea S.C. A. T. S.A., in contradictoriu cu debitoarea S.C. T. R. S.R.L., prin administartor judiciar SMDA INSOLVENCY SPRL si prin administrator judiciar GENERAL GROUP EXPERT SPRL si cu terțul poprit C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A., prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri C., a solicitat instantei validarea popririi infiintate in dosarul de executare nr. 1719/2013 al B.E.J. Asociati “D. si D..”

În cauză executarea silita a fost încuviințată de catre Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti prin incheierea din data de 20.12.2013, pronuntata in dosarul nr._/301/2013, iar executorul judecătoresc a demarat executarea silita impotriva debitoarei S.C. T. R. S.R.L.,in dosarul de executare nr. 1719/2013 al B.E.J. Asociati “D. si D.”, inclusiv prin infiintarea popririi asupra sumelor de bani pretins datorate debitoarei de catre tertul poprit C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A., cu sediul in sectorul 1.

Conform art.789 alin.1 NCPC:”(1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”

Instanta de executare este definita de art.650 alin.1, NCPC ( forma in vigoare inainte de modificarea acestuia prin art.I pct.21 din Legea nr.138/2014), ca fiind judecatoria in circumscriptia careia se afla biroul executorului judecatoresc care face executarea, cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel.

Art. 650 alin.2 NCPC stabileste ca instanta de executare solutioneaza cererile de incuviintare a executarii silite, contestatiile la executare, precum si orice alte incidente aparute in cursul executarii silite, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante sau organe.

Instanța reține ca sediul B.E.J. Asociati “D. si D.” se afla in sectorul 3.

Totodată, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data începerii executării silite, în cazul cererilor având ca obiect validare poprire nu era stabilită vreo competență alternativă între judecătoria în a cărei rază teritorială se află biroul executorului judecătoresc și cea în a cărei circumscripție ar avea sediul/domiciliul terțul poprit. De altfel, nici în urma modificărilor intervenite prin Legea 138/2014 nu a fost prevăzută o astfel de competență alternativă. De aceea, creditorul nu justifică prin nimic sesizarea Judecătoriei C., cu atât mai mult cu cât terțul poprit nu este o persoană juridică de drept privat care să aibă un dezmembrământ fără personalitate juridică în municipiul C., ci este o persoană juridică de drept public căreia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 109 N.C.p.c.

Instanta mai retine ca, ulterior demarării executării silite, prin decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16.07.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) din codul de procedură civilă sunt neconstituționale.

In ceea ce priveste aplicarea în timp a deciziei Curții Constituționale, instanta retine ca se impune o distincție între executările începute înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, respectiv după această dată, întrucât deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor (art. 147 alin.(4) din Constituție), de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României.

Se reține că executarea silită începe la data formulării de către creditor a cererii de executare silită conform art. 622 alin. 2 teza finală N.C.p.c., iar în funcție de această data se stabilește și legea procesuală aplicabilă, conform art. 25 alin. 1 N.C.p.c.

În speță atât cererea de începere a executării silite adresate executorului cât și încheierea de încuviințare a executării silite au fost înregistrate, respectiv emise cu mult înainte de pronunțarea deciziei Curții Constituționale, astfel că este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată în art. 25 alin. 2 NCPC.

Prin urmare, instanța de executare ce a fost sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, rămâne competentă în continuare să soluționeze toate incidentele în legătură cu executarea silită (contestația la executare, validare poprire, autorizarea aplicării sechestrului asupra bunurilor aflate în mâinile terților, conform art. 732 alin. 2), indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum validarea popririi.

Față de toate aceste considerente, se apreciază că instanta de executare este în speță Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, care de altfel a si incuviințat executarea silita. Creditorul nu are alegerea în privința instanței competente întrucât competența teritorială prevăzută de art. 650 N.C.p.c. este reglementată de norme de ordine publică ce stabilesc o competentă teritorială exclusivă.

Prin urmare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de creditorul . cu sediul în Pitești, .. 70, județul Argeș în contradictoriu cu debitorul . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ÎN CONSORȚIU SMDA INSOLVENCY SPRL cu sediul în București, . A, . Business Center, ., sector 3 ȘI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ÎN CONSORȚIU GENERAL GROUP EXPERT SPRL cu sediul în București, Șoseaua M. B., nr. 107-119, ., ., sector 2 și terțul poprit C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. cu sediul în C., .. 17, județul D. având ca obiect validare poprire, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2015.

Președinte, Grefier,

C. M. B. S. A. G.

Red. Jud. CMB

Tehn Gref.GSA

02.03.2015, 4 ex

JUDECĂTORIA CRAIOVA

JUDEȚUL D.

DOSAR NR._

C Ă T R E

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

Vă înaintăm alăturat cauza civilă înregistrată sub nr._ , având ca obiect – validare poprire formulată de creditorul . cu sediul în Pitești, .. 70, județul Argeș în contradictoriu cu debitorul . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ÎN CONSORȚIU SMDA INSOLVENCY SPRL cu sediul în București, . A, . Business Center, ., sector 3 ȘI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ÎN CONSORȚIU GENERAL GROUP EXPERT SPRL cu sediul în București, Șoseaua M. B., nr. 107-119, ., ., sector 2 și terțul poprit C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. cu sediul în C., .. 17, județul D., în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Prin sentința civilă nr. 2474/24.02.2015, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei menționate în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. B. S. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2474/2015. Judecătoria CRAIOVA