Pretenţii. Sentința nr. 469/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 469/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 2839/216/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

Sentința civilă Nr. 469/2013

Ședința publică de la 25 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-A. S.

Grefier G. M.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 24 1 DECEMBRIE REPREZENTATĂ PRIN PREȘEDINTE M. M. ȘI ADMINISTRATOR D. A. și pârâtul H. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cererii.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ /10.10.2012, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 24 – 1 DECEMBRIE, cu sediul în municipiul Curtea de Argeș, .. F7A, ., județul Argeș a chemat în judecată pe pârâtul H. A., cu domiciliul în municipiul Pitești, .. D33, ., județul Argeș, solicitând în contradictoriu cu acesta, să fie obligat la plata sumei de 187,10 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și penalități de întârziere aferente perioadei septembrie 2009 – septembrie 2012.

În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul are calitatea de membru al Asociației, având folosință unui spațiu aflat la parterul blocului. Pentru acest spațiu datorează cu titlu de cheltuieli comune suma de 2,60 lei lunar, sumă care însă nu a mai fost achitată din luna septembrie 2009.

În probațiune s-a depus un tabel de calcul al debitului și penalităților.

La solicitarea instanței, la dosarul cauzei s-a depus un tabel de calcul al debitului restant și al penalităților de întârziere, defalcat pentru fiecare lună în parte, copia hotărârii adunării generale, în care s-a stabilit perceperea de penalități și cuantumul acestora și dovada că spațiul respectiv aparține pârâtului.

La data de 04.04.2013 reclamanta a arătat și dovedit cu înscrisuri că, pârâtul a achitat debitul restant în întregime, însă nu a arătat că renunță la judecarea cauzei.

Văzând că pârâtul și-a îndeplinit obligația de plată a debitului și penalităților, precum și faptul că reclamanta nu a efectuat cheltuieli cu taxa de timbru, fiind scutită de la plata acesteia, urmează a respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTÂRÂȘTE

Respinge acțiunea civilă, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 24 – 1 DECEMBRIE, cu sediul în municipiul Curtea de Argeș, .. F7A, ., județul Argeș, împotriva pârâtului H. A., cu domiciliul în municipiul Pitești, .. D33, ., județul Argeș, ca fiind rămasă fără obiect.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2013

Președinte,

C.-A. S.

Grefier,

G. M.

C.S.A 26 Aprilie 2013/4 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 469/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ