Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 308/2013. Judecătoria DEJ

Sentința nr. 308/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 562/219/2013

ROMÂNIAOperator de date cu caracter personal nr.3187

JUDECĂTORIA D.

JUDEȚUL C.

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 308/2013

Ședința publică de la 28 Februarie 2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C.-I. M.

GREFIER: E.-M. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petent I.P.J. C. – POLIȚIA CÂȚCĂU pentru înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului H. C., prin procesul verbal de contravenție . nr._/27.05.2010 cu sancțiunea muncii în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța verificând în temeiul art.159 ind.1 alin.4 din codul de procedură civilă, constată că este competentă general,material și teritorial să soluționeze pricina dedusă judecății.

Având în vedere că petentul a solicitat, în temeiul art.242 pct.2 cod procedură civilă,judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri, analizând actele dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând reține că prin sesizarea înaintată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. se solicită înlocuirea amenzii contravenționale aplicată contravenientului H. C., prin Procesul verbal . nr._/27.05.2010, cu sancțiunea obligării la muncă în folosul comunității, cu motivarea că acesta nu a plătit amenda, nu are bunuri materiale urmăribile astfel că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 9, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Contravenientul nu s-a prezentat în instanță.

Acesta a fost citat de la ultimul domiciliu cunoscut conform fisei de evidenta de la fila 31 din dosar si prin afișare la ușa instanței.

Din probele dosarului instanța reține următoarele:

Prin Procesul - verbal . nr. ._/27.05.2010 s-a aplicat contravenientului amenda de 1000 lei, în baza art. 48 din Legea nr. 136/1995

Din Adresa nr. 5119/05.10.2012 emisă de Primăria comunei T. V. rezultă că amenda nu a fost plătită iar contravenientul nu are bunuri materiale urmăribile pe raza localității în care domiciliază, astfel că, se solicită instanței înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

Potrivit ART. 39^1 din O.G. 2/2001:

“ (1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amenda care a fost achitată.

(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durata maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”

În consecință, se va constata că sunt îndeplinite condițiile art. 9 alin. 3, art. 39 ind. 1 alin. 2 din O.G. 2/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 293/2009 și sesizarea va fi admisă, urmând a se înlocui sancțiunea de 1000 lei amendă aplicată prin Procesul - verbal . nr._/27.05.2010, cu sancțiunea obligării contravenientului la muncă în folosul comunității timp de 50 ore la Serviciul de Salubritate de pe lângă Primăria comunei T. V.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea înaintată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. cu sediul în C.-N. .,județul C., și înlocuiește amenda contravențională de 1000 lei, aplicată contravenientului H. C. , C.N.P._, domiciliat în . G., prin Procesul – verbal . nr._/27.05.2010 emis de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu muncă în folosul comunității timp de 50 ore la Serviciul de salubritate de pe lângă Primăria Comunei T. V..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27.02.2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.-I. MinzatElena-M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 308/2013. Judecătoria DEJ