Obligaţie de a face. Sentința nr. 4097/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 4097/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 11488/221/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., .. 35

Tel:0254_/ Fax: 0254_ / e-mail judecătoria_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR nr._

Sentința civilă nr.4097/2013

Ședința publică din data de 09.10.2013

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: M. A. H. – judecator

R. C. S. – grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta G. A. M., în contradictoriu cu pârâtii S. I. si S. L., având ca obiect actiune in revendicare si obligatie de a face..

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică din data de 02.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 02.10.2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art.256 alin.1 Cod procedură civilă, constată următoarele aspecte de fapt și de drept:

Reclamanta G. A. M. prin cererea înregistrată si precizata pe rolul Judecătoriei D. la data de 04.10.2011, sub nr._, in contradictoriu cu pârâtii S. I. si S. L., solicită a se dispune:

-obligarea paratilor la predarea si lasarea in proprietate, linistita posesie si folosinta a suprafetei de 6 mp pe care o ocupa fara nici un drept din terenul proprietate tabulara a reclamantei, situat in S. . inscris in CF_ S. (provenita din conversia de pe hartie a CF 147N) nr cad/top_;

-obligarea paratilor sa isi retraga de pe terenul proprietatea reclamantei, gardul ridicat dea lungul gradinii acestora;

-obligarea paratilor sa permita accesul pe proprietatea acestora, in spatele casei reclamantei, numai cand si pentru reparatiile pe care le va efectua la casa;

.

În fapt, in esenta, se arata de catre reclamanta ca este proprietara a imobilului situat in S. . inscris in CF_ S. (provenita din conversia de pe hartie a CF 147N) nr cad/top_, iar paratii ocupa 6 mp din terenul sau, respectiv o fasie ingusta de 50 cm, in lungul proprietatii pe o lungime de aprox 12 m, pe partea din spate fiind ridicat si un gard.

In drept, se invoca prevederile art.563 si art. 622 cod civil.

In sustinerea cererii reclamanta a depus urmatoarele inscrisuri: extras CF_ S.

Taxa de timbru și timbrul judiciar: cererea este timbrată legal cu taxa de timbru în sumă de 76 lei (f25), precum si timbrul judiciar mobil in suma de 3 lei.

Pârâtii S. I. si S. L., prin intampinarea formulata au solicitat suspendarea prezentei cauze pana la solutionarea dosarului_ . Pe fondul cauzei au solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si nelegala intrucat suprafata de 6 mp pretinsa de reclamanta se afla si s-a aflat intotdeauna in proprietatea lor, reclamanta intabulandu-si eronat dreptul de proprietate si asupra acestei fasii de teren. Mai arata paratii ca in anul 1992 impreuna cu vecinul lor A. P. proprietar al imobilului de la nr.76 au procedat la granituirea proprietatilor, incheind procesul verbal in data de 22.12.1992, cu acea ocazie s-a consemnat si ca granita cu vecina Mustean V., antecesoarea reclamantei nu s-a modificat ci a ramas cea stabilita anterior de catre cei doi vecini prin tarusul de metal care este pe aliniament.

In drept se invoca prevederile: art.563 raportat la art. 557 cod civil, art.907-911 cod civila, art.112 si art. 244 pct.1, art. 274 cod procedura civila.

In sustinerea pozitiei, paratii au depus urmatoarele inscrisuri: extras CF 618 Biscaria, plan de maplasament si delimitare imobil, incheiere nr._/02.11.2011 emisa de OCPI Hunedoara, proces verbal din 22.12.1992, extras CF_ S., copie actiune dosar_ .

Urmare a admiterii exceptiei de conexitate la prezenta cauza a fost reunita si cea care a format obiectului dosarului_, in care numitii S. I. si S. L. in calitate de reclamantii, in contradictoriu cu G. A. M. au solicitat a se dispune:

- anularea partiala a incheierii de intabulare nr.651/2009 a BCPI D. si in consecinta rectificarea intabularii din CF_ S. nr cad_, nr top 71,71/1 – in ceea ce priveste suprafata de 6 mp categoria curti constructii, care aflandu-se in folosinta lor efectiva, face parte in realitate din terenul intravilan proprietatea lor.

- dezmembrarea terenului intravilan inscris in CF60247 nr topografic 71 in suprafata totala de 676 mp, in 2 loturi, respectiv lotul 1 cu topo 71/1 in suprafata de 670 mp si lotul 2 cu suprafata de 6 mp si sa se constate ca lotul nr. 2 a carui folosinta faptica o detin este proprietatea reclamantilor.

- intabularea dreptului de proprirtate asupra lotului 2 cu topo 71/2 in favoarea reclamantilor.

In esenta se sustine ca parata cu G. A. M. si-a intabulat in mod eronat o suprafata de 6 mp din proprietatea lor, aflata mereu in folosinta lor, fiind montate semne exterioare ale granitei intre cele doua proprietati inca de la dobandirea proprietatii in 1989-1991 cum reiese si din procesul verbal intocmit in 1992.

In drept se invoca prevederile art. 907/911 cod civila art.112 si 274 cod procedura civila.

Atasat cereii au depus: extras CF 618 Biscaria, plan de amplasament si delimitare imobil, incheiere nr._/02.11.2011 emisa de OCPI Hunedoara, proces verbal din 22.12.1992, extras CF_ S..

Parata G. A. M., prin intampinarea formulata s-a invocat exceptia de conexitate solicitand reunirea cauzei la dosarul_, exceptia lipsei calitatii procesuale active in promovarea actiunii, iar in privinta fondului actiunii arata ca cei 6 mp fac parte din curtea casei lor si nu privesc gradina, iar procesul verbal nu are nicio legatura cu imobilul proprietatea sa, si nici nu s-a facut cu participarea sa.

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri, interogatoriile partilor, expertiza topo.

Analizând actiunile astfel cum au fost reunite, prin prisma motivelor invocate a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

Potrivit inscrierilor din CF_ S.(provenita din transcrierea de pe hartie a CF 147N S.), rezulta ca G. A. M. este mentionata ca dobanditoare prin succesiune asupra imobilului teren identificat sub prin nr cadastral_, precum si asupra edificate de sub_ C1-C6.

Potrivit inscrierilor din CF_ S., numitii S. I. si S. L., la data promovarii actiunii, figurau ca proprietari asupra terenului identificat topo 540/21precum si asupra edificatului inscrise in CF 618 Biscaria, ulterior, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.203/08.03.2012 de BNP V. E. au instrainat catre numitul Waszkievicz G. M. terenul in suprafata masurata de 244 mp – identificat sub nr cadastral_, precum si edificatul de pe acesta identificat sub_-C1.

În cauză s-a încuviințat și dispus efectuarea unei expertize topografice. Astfel, în urma măsurătorilor efectuate expertul a opinat ca terenul in litigiu in suprafata de 6,47 mp apartine lui G. A. M., aceasta detinand in fapt o suprafata de teren de 1.318 mp, conturata in punctele topografice:405; 406; 407; 402; 224A; 300; 301; 245; 244; 243; 241; 223A; 239; 217; 216; 311; 211; 210; 400; 403; 404; 202; G, in contextul in care suprafata tabulara este de 1.383 mp.

Prin masuratorile efectuate expertul a concluzionat in ceea ce ii priveste pe numitii S. I. si S. L., ca acestia, detin in posesie o suprafata mai mare decat cea din titlul de proprietate 5880/72, respectiv in titlu fiind inscrisa suprafata de 1.455 mp, iar in realitate ocupa o suprafata de 1.649 mp, deci cu 194 mp mai mult. Evident ca mentiunile expertului sunt facute cu privire la situatia anterioara instrainarii facute catre numitul Waszkievicz G. M..

Potrivit art.480 cod civil – „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”.

Potrivit dispozițiilor art.485 Cod civil – „Posesorul nu câștigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună-credință; la cazul contrariu, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care-l revendică”.

În temeiul art.44 alin.2 din Constituția României – „Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”, iar potrivit art.1 din Primul Protocol Adițional al Convenției europene a drepturilor omului – „Orice persoană fizică s-au juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.”

Prin urmare, acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului. Cu alte cuvinte, este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. Având ca obiect apărarea dreptului de proprietate, acțiunea în revendicare este o acțiune, reală, petitorie și, în principiu, imprescriptibilă extinctiv.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor de promovare a unei astfel de acțiuni, instanța va verifica calitatea de proprietari a reclamanților, respectiv dovada dreptului de proprietate, față de împrejurarea că pârâții susțin că folosesc terenul în baza unui just titlu.

Potrivit art.1169 Cod civil: - „Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”. Așadar, la fel ca în oricare alt proces, reclamantul-revendicant este ținut să dovedească pretenția sa respectiv faptul că este proprietarul acelui imobil, întrucât în favoarea pârâtului operează, din însăși faptul posesiei, o prezumție relativă de proprietate.

Întrucât situatia initiala dedusa judecatii difera fata de cea actuala intervenita fiind instrainarea facuta de numitii S. I. si S. L. in favoarea lui Waszkievicz G. M., in aceasta limita urmeaza a fi analizata si cauza dedusa judecatii.

Asadar, G. A. M. reclama drept de proprietate asupra suprafetei de 6,47 mp, dupa cum si-a precizat cererea urmare a intocmirii raportului de expertiza.

In acelasi timp S. I. si S. L., desi recunosc ca au instrainat numitului Waszkievicz G. M. imobilul (teren si constructii) inscrise in CF_ S., sustin ca suprafata din litigiu – cei aproximativ 6 mp nu au vandut-o fiind in continuare in folosinta lor, si detinand drept de proprietate.

În ceea ce privește dreptul de proprietate al lui G. A. M. din materialul probator administrat în cauză (extras CF și expertiza tehnică topografică efectuată), instanța constată că aceasta este mentionata ca dobanditoare prin succesiune asupra imobilului teren identificat sub prin nr cadastral_, precum si asupra edificatelor de sub_ C1-C6, inscrise in CF60247 S..

Potrivit art.2 alin.1 din Titlul X al legii 247/2005 – „Terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute”. Iar potrivit art.28 alin.4 din Legea 7/1996 – întabularea este înscrierea prin care transmiterea, constituirea, modificarea sau stingerea unui drept real imobiliar devin opozabile față de terți, în mod definitiv.

Prin urmare, având în vedere aceste dispoziții legale, instanța constată că prin înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit prin succesiune de numita G. A. M., acesta a devenit opozabil tuturor, erga omnes.

În ceea ce privește justul titlu invocat de către S. I. si S. L., care susțin că imobilul în litigiu a fost dobândit prin cumparare in anul 1989 si ca efect al legii 18/1991, instanta constata ca in CF618 Biscaria, acestia au fost inscrisi cu o cota de 250/485 mp din topo 540/21, pentru care ulterior s-a infiintat CF_ S., iar in urma masuratorilor suprafata de teren rezultata fiind de 244 mp. Ulterior S. I. si S. L. au vandut intreg dreptul lor de proprietare astfel cum a fost acesta adus din CF 618 Biscaria in CF_ S., numitului Waszkievicz G. M.. Asadar apare ca nefondata sustinerea ca inca mai detin drept de proprietate asupra suprafetei din litigiu, insa fata de afirmatia acestora ca in continuare o folosesc, instanta va analiza solicitarea reclamantei G. A. M. prin aceasta prisma.

Concluzionând, instanța constată că dreptul astfel dobândit de către reclamanta G. A. M. este mai preferabil celui invocat de pârâți S. I. si S. L. și, prin urmare, va obliga paratii sa predea reclamantei si sa o lase in deplina proprietate, linistita posesie si folosinta imobilului-teren in suprafata de 6,47 mp, astfel cum a fost delimitat in anexa 4 a raportului de expertiza judiciara intocmita de expert L. V., teren situat localitatea S. ., judetul Hunedoara, înscris în CF_ S. (provenit din conversia de pe hartie a CF 147N) sub nr.topo/cad_.

In ceea ce priveste solicitarea de a fi obligati paratii S. I. si S. L. sa mute gardul ridicat, instanta urmeaza a respinge atare solicitare retinand pe de o parte ca in cauza nu s-a dovedit ca respectivul gard a fost edificat de acestia, prin raspunsul la interogatoriu se recunoaste doar existenta gardului, iar pe de alta parte, gardul reprezentand un element de delimitare, granita intre imobile, iar in privinta paratilor tocmai ce s-a retinut ca nefiind proprietari, o atare solicitare va putea fi formulata eventual pe calea unei solicitari de granituire cu cel care este proprietarului fondului invecinat, iar nicidecum cu paratii.

In privinta solicitarilor formulate in actiunea ce a fost reunita sub prezenta cauza se retin urmatoarele:

1.Anularea unei incheieri de carte funciara se poate solicita pe calea plangerii statuate de prevederile art.50 din legea 7/1996, cu parcurgerea in prealabil a proceduri administrativ-jurisdictionale, a cererii de reexaminare.

2.Rectificarea intabularii din CF_ S., se poate solicita doar in subsidiarul unei solicitari de anulare/constatare nulitate, etc, a insasi titlului de proprietate, sau pe cale separata daca deja exista desfiintat titlul de proprietare in efectul caruia s-a operat intabularea dreptului.

3 In ceea ce priveste solicitarea de a se proceda la dezmembrarea din topo 71, cadastral_, si de a se dispune in consecinta formarea unui lot pentru S. I. si S. L. se va retine pe de o parte ca acestia nu sunt mentionati ca fiind coproprietari asupra acestei expresii cadastrale/tpografice, pentru a putea pretinde dezmembrarea ca procedura a unei sistarii a starii de indiviziune, iar pe de alta parte instanta retine incidenta prevederilor art.42 din legea nr.7/1996, potrivit carora ,,(1) Imobilul înscris în cartea funciară se poate modifica prin alipiri, dezlipiri sau prin mărirea sau micșorarea întinderii acestuia. (2) Imobilul se modifică prin dezlipire, dacă se desparte o parte dintr-un imobil. Dezlipirea unei părți dintr-un imobil se face, în lipsa unei convenții contrare, împreună cu sarcinile care grevează imobilul. Proprietarii unor imobile învecinate, în vederea unei mai bune exploatări a acestora, pot să le alipească într-un imobil, în baza unei documentații cadastrale și a actului autentic, întocmite în condițiile legii(…),, or, in cauza nu s-a facut dovada existentei unei atare documentatii.

In considerarea celor retinute mai sus, urmeaza a fi respinsa ca netemeinica cererea calificata ca fiind reconventionala, urmare a reunirii cauzelor, formulata de S. I. si S. L. in contradictoriu cu G. A. M..

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pe pârâți la plata in favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.026 lei, justificate prin plata taxei judiciare de timbru 76 lei, a onorariului de expert în valoare de 750 și a onorariului de avocat de 1.200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererea principala formulată si precizata de reclamanta G. A. M., cu domiciliul în localitatea S. ., judetul Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtii S. I. si S. L., ambii cu domiciliul în localitatea S. ., judetul Hunedoara.

Obliga paratii sa predea reclamantei si sa o lase in deplina proprietate, linistita posesie si folosinta imobilului-teren in suprafata de 6,47 mp, astfel cum a fost delimitat in anexa 4 a raportului de expertiza judiciara intocmita de expert L. V., teren situat localitatea S. ., judetul Hunedoara, înscris în CF_ S. (provenit din conversia de pe hartie a CF 147N) sub nr.topo/cad_.

Respinge in rest cererea ca neintemeiata.

Obliga paratii la plata in favoarea reclamantei a sumei de 2.026 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Respinge ca neintemeiata, cererea reconventionala formulata de catre reclamanti reconvenționali S. I. si Sllevas L., ambii cu domiciliul în localitatea S. ., judetul Hunedoara in contradictoriu cu pârâta reconvenționala G. A. M., cu domiciliul în localitatea S. ., judetul Hunedoara.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotararii.

Pronunțată în ședință publică astăzi 09.10.2013.

Președinte Grefier

M. A. H. R. C. S.

Red. HMA/SRC

5ex/20.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 4097/2013. Judecătoria DEVA