Pretenţii. Sentința nr. 4/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 4/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 3390/222/2012

Dosar nr. 339o /222/ 2o12 -pretenții bănești-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

Sentința civilă nr. 4o

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2o13

Completul de judecată constituit din:

Președinte – C. C. N.

Grefier – P. D. C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile în pretenții bănești, formulată de către reclamantul S. Județean de Urgențe Mavromati B., cu sediul în Municipiul B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul A. L. F., domiciliat în Municipiul D., ., jud. B..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile și martorul B. L..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța revine de la audierea martorului B. L. și văzând că nu mai sunt probe concludente de administrat constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.

INSTANȚA,

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr. 339o/222 din 22 octombrie 2o12, reclamantul S. Județean de Urgențe Mavromati B. a chemat în judecată pârâtul A. L. F., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să îl oblige pe acesta la plata sumei de 1.736,53 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, cu dobânda legală până la achitarea debitului.

În motivarea acțiunii arată că în urma faptei săvârșite de pârât, partea vătămată B. L. a fost internată în spital, necesitând cheltuieli în suma arătată mai sus.

În drept a invocat prev. art. 313 din Legea nr. 95/2oo6.

În dovedirea acțiunii a depus la dosar înscrisuri și a solicitat audierea martorului B. L..

Pârâtul, prezent în instanță, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu a avut nici o culpă în producerea accidentului a cărui victimă a fost numitul B. L..

La ultimul termen de judecată, instanța a revenit de la audierea martorului B. L., motivat de faptul că nu a putut fi identificat noul domiciliu, iar pe de altă parte în dosarul de urmărire penală exista declarația acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Numitul B. L. a fost victima unui accident de circulație în ziua de o7 ianuarie 2o1o și a fost transportat la S. Județean de Urgențe Mavromati B., unde i s-au acordat îngrijiri medicale, stabilindu-i-se diagnosticul de T.C.C. acut închis, fracturi cu deplasare la ambele gambe și traumatism la nivelul bazinului, reclamantul făcând cheltuieli în sumă de 1.736,53 lei în perioada cât acesta a fost spitalizat, respectiv o7.o1.2o1o-13.o1.2o1o.

Din dosarul de urmărire penală rezultă că în ziua de o7 ianuarie 2o1o,în jurul orelor 2o,oo, pârâtul A. L. F., se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare AN-534-NG p DN 29B, pe relația B.-D.. Pe raza comunei M. E., jud. B., pârâtul a surprins și accidentat pe partea vătămată B. L. în vârstă de 42 ani ce se angajase în traversarea străzii, prin loc nepermis și fără a se asigura. Potrivit buletinelor de analiză toxicologică-alcoolemie, s-a stabilit că pârâtul implicat în evenimentul rutier avea alcoolemia oo,oo, în timp ce persoana vătămată prezenta o alcoolemie de 2,70 g/%o.

Prin rezoluția nr. 258/P/2o1o, a Parchetului de pe lângă Judecătoria B., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârât, în temeiul art., 228 alin. 6, rap. la art. 10 lit. f Cod procedură penală, ca urmare a faptului că partea vătămată a precizat că nu depune plângere penală.

Coroborând cele arătate mai sus, instanța constată că pârâtul nu are nicio culpă în producerea accidentului a cărui victimă a fost numitul B. L., culpa aparținând în totalitate acestuia din urmă, care fiind în stare de ebrietate a traversat printr-un loc nepermis și fără a se asigura.

În consecință, instanța apreciază că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, urmând să respingă acțiunea civilă formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamantul S. Județean de Urgențe Mavromati B., cu sediul în Municipiul B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul A. L. F., domiciliat în Municipiul D., ., jud. B..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2o13.

Președinte, Grefier,

Judecător C. C. N. P. D. C.

red. CNC/ thred. PDC

ex. 5/ o6.o2.2o13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4/2013. Judecătoria DOROHOI