Acţiune în constatare. Sentința nr. 2793/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2793/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 5418/225/2013

Dosar nr._ acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDETUL MEHEDINTI

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.2793

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.06.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: F. C.-A.

GREFIER: C. P.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanții L. A. si L. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: avocat B. C. pentru reclamanți și avocat Marescu D. pentru pârâta S.C. V. România S.A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat B. C. pentru reclamanți depune la dosarul cauzei chitanta de plată onorariu avocat, iar apărătorul pârâtei depune la dosar împuternicire avocațială.

Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art.131 Noul Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 94 Noul Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art.107 c.p.civ. este competentă teritorial.

Instanta, pune în discuție estimarea procedurii în fața instanței.

La interpelarea instanței, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, apărătorii părților estimează că procedura in fata instanței va dura aproximativ 30 de zile.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând seama de împrejurările cauzei, este de 30 de zile.

De asemenea se constata ca pârâta S.C. V. România S.A. a depus la dosar întâmpinare in termenul prevăzut de art. 201 alin.1 C.Proc. Civ., insă reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art.237 din noul cod procedură civilă, instanța pune in discuția apărătorilor părților excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Avocat Marescu D., pentru pârâta S.C. V. România S.A solicită admiterea excepțiilor invocate pentru motivele arătate prin întâmpinare.

Avocat B. C. pentru reclamanți solicită respingerea excepțiilor invocate.

In cadrul etapei de cercetare a procesului prevazuta de art.237 CPCiv., instanța, ia act că reclamanții au solicitat in cadrul probatoriului, proba cu înscrisuri, iar pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Avocat B. C. pentru reclamanți, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, având in vedere că pârâta nu a contestat sumele solicitate.

Avocat Marescu D., pentru pârâta S.C. V. România S.A solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul art. 255 alineat 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, in temeiul art.392 CPCiv declara deschise dezbaterile in fond si acordă cuvântul asupra cauzei.

Avocat B. C. pentru reclamanți solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate existenta clauzei abuzive, privind comisionul de risc, prevăzuta la pct.5 lit.a din Condiții speciale coroborat cu art.3.5 din Condiții generale ale convenției de credit nr._/22.05.2007 încheiata cu parata, să se dispună anularea acestei clauze si obligarea paratei sa le restituie suma de paratei sa restituie suma de 2236,26 franci elvețieni, reprezentând contravaloare comision de risc încasat in perioada 21.06._10, la care se va adaugă dobânda legala, ce va fi calculata pe perioada cuprinsa intre data achitării fiecărei rate ce reprezintă comision de risc in parte si pana la data plații efective; să se constate existenta clauzei abuzive, privind comisionul de administrare credit, astfel cum a fost redenumit comisionul de risc, prevăzuta la art.3 pct.5.l.lit.b din actul adițional nr.1/23.08.2010 la convenția de credit nr._/24.05.2007, sa dispuneți anularea acestei clauze si obligarea paratei sa restituie suma de 1665,94 franci elvețieni, reprezentând contravaloare comision de administrare credit incasat in perioada 23.08._13. la care se va adăuga dobânda legala, ce va fi calculata pe perioada cuprinsa intre data achitării fiecărei rate ce reprezintă comision de administrare credit in parte si pana la data plații efectivee; cu cheltuieli de judecată.

Avocat Marescu D., pentru pârâta S.C. V. România S.A solicită respingerea acțiunii pentru motivele menționate în întâmpinare. Arată că, comisioanele percepute de bancă sunt normale, acestea există și nu presupun o manifestare abuzivă din partea băncii cu atât mai mult cu cât contractele au fost negociate cu consumatorii. În ceea ce privește actul adițional arată că a fost transmis reclamanților pentru a-și exprima acordul, iar in lipsa semnării, va fi considerat acceptat tacit, conform procedurilor legale.

Instanta in temeiul art.394 CPCiv declara inchise dezbaterile si retine cauza spre solutionare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 15.04.2013, reclamanții L. A. si L. M. au chemat în judecată pe pârâta S.C. V. România S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate existenta clauzei abuzive, privind comisionul de risc, prevăzuta la pct.5 lit.a din Condiții speciale coroborat cu art.3.5 din Condiții generale ale convenției de credit nr._/22.05.2007 încheiata cu parata, să se dispună anularea acestei clauze si obligarea paratei sa le restituie suma de paratei sa restituie suma de 2236,26 franci elvețieni, reprezentând contravaloare comision de risc încasat in perioada 21.06._10, la care se va adaugă dobânda legala, ce va fi calculata pe perioada cuprinsa intre data achitării fiecărei rate ce reprezintă comision de risc in parte si pana la data plații efective; să se constate existenta clauzei abuzive, privind comisionul de administrare credit, astfel cum a fost redenumit comisionul de risc, prevăzuta la art.3 pct.5.l.lit.b din actul adițional nr.1/23.08.2010 la convenția de credit nr._/24.05.2007, sa dispuneți anularea acestei clauze si obligarea paratei sa restituie suma de 1665,94 franci elvețieni, reprezentând contravaloare comision de administrare credit încasat in perioada 23.08._13. la care se va adăuga dobânda legala, ce va fi calculata pe perioada cuprinsa intre data achitării fiecărei rate ce reprezintă comision de administrare credit in parte si pana la data plații efective; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii s-a arătat că, la data de 22.05.2007 au încheiat cu S.C.V. R. S.A prin Sucursala Drobeta Turnu Severin, convenția de credit nr._/22.05.2007, pentru suma de 61.380 franci elvetieni(CHF), reclamanții având calitatea de consumatori iar parata calitatea de comerciant, in sensul prevăzut de Legea 193/2000.

Contractul încheiat cu banca area caracterul unui contract standard, cu clauze preformulate de către banca, impuse farà nici o posibilitate de negociere din partea noastră.

Aceasta Convenție de credit, ce prezintă practic toate caracteristicile unui contract de adeziune, cu clauze preformulate de către instituția bancara, contine clauze abuzive, asa cum sunt acestea reglementate de Legea 193/2000.

Astfel, pentru acordarea creditului parata a perceput plata unui comision de risc de 0,1%, platibil lunar, aplicat la soldul creditului, pe toata perioada de creditare, conform clauzei prevăzute la pct.5 lita din condiții speciale coroborat cu art.3.5 din Condiții generale ale convenției de credit.

Acest comision de risc a fost impus de către banca, desi au garantat creditul cu un drept de ipoteca in patrimoniul băncii ( ipoteca de rang I asupra imobilului situat in Drobeta T. Sevei-in, ..28, ., .), bunul ipotecat fiind asigurat la un asigurător agreat de către banca, politele de asigurare fiind cesionate in favoarea bancii (a se observa in acest sens pct.7 din Condiții speciale ale conventiie de credit-Garantii.

Mai mult, potrivit convenției de credit in sarcina lor au fost prevăzute o . alte comisioane (un comision de penalizare de 2% flat, dar cel puțin 25 CHF si o dobânda penalizatoare majorata, platibila in caz de întârzieri la plata ratelor, precum si un comision de analiza dosar de 60 CHF si un comision de gestiune 224CHF, ceea ce nu mai justifica si plata unui comision denumit „de risc".

Prin impunerea comisionului de risc, se creează o disproporție vădita intre drepturile si obligațiile asumate de parti.

Acest comision ar fi fost justificat in cazul creditelor acordate de banca farà garantii imobiliare, insa nu are nici o justificare in cazul creditelor garantate ipotecar, asa cum este creditul reclamantilor.

Nicăieri in convenția de credit nu se explica motivul pentru care a fost inclus acest comision de risc in cazul nostru, scopul lui, destinația sumelor incasate cu titlu de comision de risc si riscul pe care banca a vrut sa il acopere sau orice alt element de fapt determinant in stabilirea cuantumului acestui comision.

Comisionul de risc nu reprezintă contravaloarea unui serviciu bancar oferit de banca odată cu împrumutul acordat, ori un cost aferent contractului pentru acordarea unor servicii suplimentare ci, in realitate, un plus de dobânda contractuala, fiind menit sa aduca băncii profit, cu orice pret.

Motivul pentru care banca parata a perceput acest comision, declarat in contract, este acela al punerii la dispoziție a creditului, or, un astfel de motiv nu are nici o legatura cu un eventual risc pe care aceasta ar dori sa il asigure prin încasarea comisionului respectiv, in acest context clauza având un caracter evaziv si echivoc.

De asemenea, solicită a se observa ca acest comision de risc este perceput de banca pentru acelasi motiv pentru care incaseaza dobânda, respectiv pentru acordarea creditului, farà ca distincția dintre acestea (comision de risc si dobânda) sa fie făcuta in mod clar si inteligibil, asa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Mai mult, nici in condițiile generale si nici in condițiile speciale nu este prevăzut daca acest comision este de 0,1% pe an sau de 0,1 % pe luna, din modul de redactare al convenției deducându-se ca acesta este un procent anual.

In realitate insa, acest comision a fost perceput ca un comision lunar, ceea ce înseamnă un procent anual al comisionului de risc de 0,1 % x 12 luni=l,2% pe an.

Modul echivoc in care a fost definit comisionul de risc si modul de calcul al acestuia, au condus la majorarea dobânzii contractuale, acest comision fiind, in realitate, o dobânda mascata, menita sa majoreze, in mod considerabil, veniturile băncii.

Aceasta clauza oferă băncii dreptul discreționar de a incasa sume de bani in afara debitului principal si dobânzilor si costurilor aferente percepute separat, farà ca banca sa indice in mod clar condițiile si împrejurările care ar genera si justifica acest comision.

Potrivit pct.5.lit.a din Condiții Speciale comisionul de risc este definit ca fiind un procent aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a convenției, iar art.3.5 din Condiții generale menționează ca"pentru punerea la dispoziție a creditului, """"împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului ".

Motivația perceperii acestui comision nu este detaliata nici in cuprinsul condițiilor generale, nici in cel al condițiilor speciale, din clauzele stipulate rezultând ca acesta se percepe indiferent daca clientul este bun sau rau-platnic si nu se prevede daca, la încetarea convenției, acesta se va restitui.

La încheierea convenției de credit nu au avut posibilitatea de a refuza stipularea vreunei clauze contractuale, toate clauzele fiind preformulate de catre banca.

Dupa apariția OUG nr.50/2010 banca a emis adresa nr._/_ prin care le-a adus la cunsotinta ca, in vederea implementării OUG nr.50/2010 va opera mai multe modificări la convenția noastră de credit, una din aceste modificări vizând redenumirea comisionului de risc in "comision de administrare credit".

Ca răspuns la adresa nr._/_ au notificat banca (adresa nr._.09.2010) in sensul ca nu suntem de acord cu transformarea comisionului de risc, având in vedere faptul ca acest comision trebuia eliminat si nu redenumit, fiind un comision abuziv, însă banca nu a eliminat comisionul de risc, ci l-a transformat, in mod unilateral, in comision de administrare credit.

Astfel, menționează reclamanții ca la data de 12.03.2013 au solicitat băncii un extras de cont și potrivit acestui extras, începând cu data de 23.08.2010 banca a încasat comision de administrare credit, in același cuantum al comisionului de risc, singura diferența fiind aceea a denumirii.

Împreuna cu extrasul de cont, banca le-a comunicat si un nou plan de rambursare la convenția noastră de credit, din care rezulta ca banca a înlocuit comisionul de risc cu un comision de administrare credit.

Având in vedere ca nu au semnat nici un act adițional in acest sens, au solicitat băncii (adresa nr._/12.03.2013) sa le comunice actul adițional in temeiul căruia banca a încasat comisionul de administrare credit, In urma cerereii noastre, banca ne-a comunicat actul adițional nr. 1/23.08.2010 la convenția de credit nr._/24.05.2007(pe care il depunem la dosar).

In mod evident acest act adițional este intocmit "pro causa", ca urmare a cererii adresate băncii. Solicită a se observa in acest sens ca in actul adițional este trecuta convenția de credit nr._/24.05.2007, in situația in care numărul corect al conventiei de credit este_/22.05.2007.

Modificarea unilaterala a clauzelor contractuale constituie, in mod evident, un abuz din partea băncii, deoarece OUG nr.50/2010 nu prevede modificarea contractului in sensul in care a procedat banca.

Conform celor stipulate in art. 7 pct.11.3 din actul adițional, "Nesemnarea de catre împrumutat a actului adițional anterior menționat este considerate acceptare tacita".

Rezulta, așadar, banca urma sa considere actul ca fiind acceptat tacit, fiind exclusa orice posibilitate de negociere cu privire la prevederile acestui act adițional.

Acceptarea tacita se refera numai la modificările impuse prin legislație, nu la orice modificări aduse de banei prin acte adiționale, impuse abuziv.

Pentru modificarea contractului era necesara o acceptare expresa a actului adițional, respectiv semnarea de catre subsemnații a acestui act (art. 948 pct.2 cod civil). Or, noi nu ne-am dat consimtamntul cu privire la încheierea actului adițional, astfel ca acesta nu poate produce, fata de noi, efecte juridice.

Modificarea unilaterala a contractului de credit in ceea ce privește înlocuirea comisionului de risc cu comision de administrare credit contravine art.969 cod civil si dispozițiilor OUG nr.50/2010.

Potrivit art.36 din OUG nr.50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, dupa caz, penalități si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Exista o distincție intre noțiunea de comision de risc si comision de administrare credit, iar comisionul de administrare credit, impus de catre banca, reprezintă, in mod cert, comisionul de risc redenumit. Prin impunerea actului adițional banca a încălcat chiar condițiile de ea impuse la ort. 13 din .1 din condiții generale, privind modificarea convenției doar cu acordul ambelor parti. Este evident ca banca, in calitatea sa de profesionist, a acționat in relația contractuala dintre noi de pe o poziție dominanta si a impus, peste voința noastră, clauze abuzive, cu incalcarea drepturilor noastre.

Prin încasarea comisionului de risc de către banca, atat in forma inițiala cat si in forma redenumita, in condițiile mai sus arătate, s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, contrar cerințelor bunei-credinte.

Dezechilibrul contractual indus de aceste clauze si lipsa bunei credințe urmează a fi analizate in funcție de justețea acestui comision fata de costurile suportate de banca in legătura cu activitatea de acordare a creditului.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2793/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN