Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3665/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3665/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 6796/225/2013
Dosar nr._ - Cerere cu valoare redusă –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3665
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 07.10.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. D.
GREFIER: S. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. S. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B. C., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal efectuat în camera de consiliu a răspuns consilier juridic B. M. pentru reclamantă, fiind lipsă pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, constată că este instanță competentă, atât din punct de vedere general și material, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j C.proc.civ., cât și teritorial, potrivit art.1027 raportat la art. 107 alineat 1 C.proc.civ.
Instanța, în temeiul art.255 alin.1 raportat la art. 1.029 C.proc.civ., apreciind că probele solicitate de reclamantă sunt admisibile potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului, încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.
Consilier juridic B. M. pentru reclamantă depune situația facturilor neîncasate la data de 04.10.2013, susținând că pârâtul datorează în prezent suma de 495,86 lei.
Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale pricinii, potrivit art. 394 c.p.civ instanța acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic B. M. pentru reclamantă solicită admiterea cererii, obligarea pârâtului la plata sumei de 495,86 lei, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 17.05.2013 sub nr._, reclamanta S.C. S. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B. C., în procedura prevăzută de art. 1.025 c.p.civ, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 1445,36 lei compusă din: 1394,22 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și 51,14 lei reprezentând penalități de întârziere; a solicitat totodată obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50,5 lei .
În fapt s-a arătat că pârâtul refuză în mod culpabil să respecte obligațiile asumate prin contractul nr. DUM 444 din 16.11.2010 acumulând un debit restant în cuantum total de 1445,36 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru perioada 15.02.2012 – 15.04.2013, compus din: 1394,22 lei reprezentând contravaloare servicii de apă – canal furnizate în temeiul contractului și 51,14 lei reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor calculate până la data de 15.04.2013, cu un procent de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere la plată, în conformitate cu art. 31 alineat 7 din Legea nr. 241/2006 și art. 6.2 din contractul încheiat între părți.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei achitată cu chitanța . nr._(52) din 13.05.2013 si timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 C., art. 31 alineat 7 și art.32 alin.1 teza finală din Legea nr. 241/2006, contractul încheiat între părți, HCL Dr. Tr. S. nr. 98/2003, nr. 118/2008, nr. 57/2013.
În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: contract de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr.DUM 444 din 16.11.2010, anexa 1 și 3 la contract, facturi neîncasate la data de 16.05.2013, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._.
Deși pârâtului i-a fost comunicat formularul de răspuns (anexa 3 din ORDIN Nr. 359/C din 29 ianuarie 2013 pentru aprobarea formularelor utilizate în procedura cu privire la cererile de valoare redusă) și un exemplar formular de cerere și înscrisuri depuse de reclamant, cu mențiunea ca în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor să depună sau să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească, cu mențiunea că poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, conform art. 1.029 alin. 4 c.p.civ., pârâtul nu a răspuns solicitării instanței.
La termenul din 07.10.2013 reclamanta a depus la dosar situația facturilor neîncasate la data de 04.10.2013 din care rezultă că pârâtul datorează în prezent reclamantei suma de 495,86 lei.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, în temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 c.p.civ. și art. 1.029 alin. 8 c.p.civ., instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând cererea reclamantei în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație în fapt și în drept:
Între părți s-a încheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. DUM 444 din 16.11.2010, în baza căruia s-au emis factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, factura CAS nr._, cumulând un debit restant în cuantum de 1394,22 reprezentând contravaloare servicii de apă – canal furnizate în temeiul contractului pe perioada 15.02.2012 – 15.04.2013.
Pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.
Potrivit art. 42 alin. 1 lit. a, alin. 2, 4 și 11 din Legea nr. 51/2006, prestarea unui serviciu de utilități publice se realizează în baza unui contract de furnizare sau de prestări de servicii încheiat între operator și utilizatorul direct. Contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice. Contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/ cantităților de utilități publice furnizate/prestate și se plătește pe baza facturii emise de operator.
Dacă sumele datorate, inclusiv penalitățile, nu au fost achitate după 45 de zile de la primirea facturii, operatorul poate întrerupe furnizarea/prestarea serviciului cu un preaviz de 5 zile lucrătoare și are dreptul să solicite recuperarea debitelor în instanță.
Conform art. 41 alin. 1 lit. a și alin. 4 lit. c din Legea nr. 51/2006 au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, direcți ori indirecți, ai serviciilor de utilități publice: utilizatorii casnici persoane fizice sau asociații de proprietari/locatari. Membrii comunităților locale, persoane fizice sau persoane juridice, au, în calitatea lor de utilizatori ai serviciilor de utilități publice și obligația de a achita, în termenele stabilite, contravaloarea serviciilor furnizate/prestate.
Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța constată că între părți s-a născut un raport juridic ce este supus regulilor răspunderii civile contractuale, iar conform prevederilor articolului 1270 din Codul civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. De asemenea, în temeiul articolului 1555 din Codul civil, dacă din convenția părților sau din împrejurări nu rezultă contrariul, în măsura în care obligațiile pot fi executate simultan, părțile sunt ținute să le execute în acest fel.
Prin urmare, în temeiul regulilor teoriei generale a obligațiilor, creditorul pretins al unui raport juridic trebuie să probeze în fața instanței existența dreptului de creanță, caz în care revine debitorului sarcina dovezii fie a nevalabilității raportului juridic, fie a stingerii obligației în modurile recunoscute de Codul civil, cel mai frecvent fiind acela al plății. De asemenea, în raportul juridic bilateral, fiecare parte trebuie să execute prestația sa, și numai dacă partea cocontractantă nu execută, atunci cealaltă parte poate invoca excepția de neexecutare, ceea ce nu e cazul în prezentul dosar, pârâtul rămânând în pasivitate.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că acestea au fost calculate în temeiul art. 15.2 din contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr.DUM 444 din 16.11.2010, potrivit căruia neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere.
În concluzie, constatând că reclamanta a făcut dovada temeiniciei susținerilor sale, astfel cum pretind dispozițiile art. 249 c.p.civ., în temeiul dispozițiilor art. 1.030 c.p.civ., instanța va admite acțiunea având ca obiect „cerere cu valoare redusă”, formulată de reclamanta S.C. S. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B. C., și va obliga pârâtul să achite reclamantei 495,86 lei contravaloare servicii prestate.
Cu aplicarea art. 1.031 c.p.civ., reținând culpa procesuală a pârâtului și la solicitarea reclamantei, instanța va obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 50,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea având ca obiect cerere cu valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. S. S.A. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., număr de ordine în Registrul Comerțului J_, Cod fiscal RO_ în contradictoriu cu pârâtul B. C., având CNP_ și domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ..35A, județul M..
Obligă pe pârât să plătească reclamantei 495,86 lei contravaloare servicii prestate și 50,50 lei cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.G.D./Tehnored.S.A
4 ex./23.10.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 89/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3028/2013.... → |
---|