Plângere contravenţională. Sentința nr. 3027/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3027/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 5411/225/2013

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 3027

Ședința publică din data de 20.06.2013

Instanța constituită din:

Președinte: A. - M. B.

Grefier: C. C.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de petentul D. D. S. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M. având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat P. C. care substituie avocat D. B. în baza delegației de substituire depuse la dosarul cauzei, pentru petent, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art.131 Noul Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 94 Noul Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art.32 alin.2 din OG 2/2001 este competentă teritorial.

La interpelarea instanței, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, avocat P. C., pentru petent, învederează că apreciază durata necesară pentru cercetarea procesului la un termen de 3 săptămâni.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând seama de împrejurările cauzei, este de 4 de luni.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Aavocat P. C., pentru petent, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și solicită să vizioneze CD-ul privind abaterea săvârșită de către petent.

În temeiul art. 258 rap la art. 255 alineat 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru petent și pentru intimat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video.

Instanța procedează la vizionarea CD-ului depus la dosar de către intimat în prezența apărătorului petentului, avocat P. C..

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat P. C., pentru petent, solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție întrucât nu este temeinic în raport de înregistrarea video, petentul avea intenția de a vira la dreapta și avea intermitent la semafor. În subsidiar în raport de dispozițiile art. 7 din OG_, solicită admiterea în parte a plângerii contravenționale și înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 15.04.2013 sub nr._ petentul D. D. S. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de I. M.- Biroul Rutier, la data de 29.03.2013, proces verbal pe care l-a considerat netemeinic si nelegal, solicitând anularea procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea cu o sancțiune administrativă imediat inferioară ca grad de severitate constând în avertisment .

În motivarea plângerii contravenționale a arătat că prin procesul-verbal menționat, a fost sancționat în baza disp. art. 100, alin.3, lit.d din OUG 195/2002 cu amenda contravențională în cuantum de 300 lei si pedeapsa complementară privind suspendarea dreptului de a conduce pe o perioada de 30 zile, reținându-se faptul că în ziua de 29.03.2013 la orele 22.59 ar fi condus autoturismul marca Skoda O. de culoare gri-galben, cu nr. de înmatriculare_, pe . direcția Timișoara către C., iar la intersecția cu . trecut pe culoarea roșie a semaforului electric.

A menționat faptul că a refuzat semnarea procesului-verbal de contravenție, având unele obiecțiuni cu privire la cele consemnate de către agentul constatator și acesta nu a fost semnat de către nici un martor, ceea ce atrage nulitatea procesului verbal de contravenție.

A menționat că potrivit disp. art. 19 din OG 2/2001, în cazul in care contravenientul nu se afla de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor....în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal in acest mod.

Ori, simpla susținere a agentului constatator privind faptul ca "nu a fost identificat un martor in timp util", apreciem noi ca nu este un argument suficient de puternic pentru a putea înlătura nulitatea procesului-verbal de contravenție.

A precizat că starea de fapt menționată în procesul-verbal de contravenție este . cu realitatea.

Astfel, a arătat că este adevărat ca la data si la ora specificata în actul constatator circula cu mașina proprietate personală pe . în ceea ce privește susținerea agentului constatator privind faptul ca a trecut pe culoarea roșie a semaforului, a precizat faptul că la intersecția cu . pe banda unu de mers, intenționând să vireze dreapta, însa ulterior a realizat că trebuia sa meargă înainte si astfel s-a încadrat pe banda de mers pentru direcția înainte, luând in considerare ca culoarea semaforului era galben intermitent.

A menționat că a fost oprit de către organele de politie pe bulevard, în dreptul pizzeriei Grigo, când l-au încunoștințat despre contravenția săvârșita.

De asemenea, a considerat faptul că art. 6 din C.E.D.O. privitor la prezumția de nevinovăție care se aplică persoanelor cărora li se aduce o acuzație în materie penală, își găsește aplicabilitate și în speța de față. Așadar, prin instituirea unei astfel de prezumții în favoarea contravenientului, jurisprudența CEDO nu face decât să răstoarne sarcina administrării probelor care să conducă la stabilirea vinovăției agentului constatator.( cauza A. contra România).

Prin urmare a apreciat că sancțiunea care i-a fost aplicată, este una mult prea mare în raport cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, iar în conformitate cu art. 2 din OG 2/2001 sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 31 și urm. din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Instanța, la primirea acțiunii formulate de către petent a constatat că cererea de chemare în judecată nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 194 C.p.civ., în sensul că în cuprinsul său petentul nu a indicat dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, în cazul în care solicită proba cu martori numele și adresa martorilor, numărul de fax, telefon, adresă poștă electronică pentru petent și pentru intimat.

La primirea plângerii contravenționale, cu respectarea dispozițiilor art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere petentului să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ., în sensul de a indica dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, în cazul în care solicită proba cu martori numele și adresa, numărul de fax, telefon, adresă poștă electronică pentru petent și pentru intimat..

La data de 29.04.2013 prin precizările depuse la dosarul cauzei petentul a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat intimatului un exemplar al plângerii contravenționale și procesului verbal de contravenție contestat, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

La data de 17.05.2013 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

In fapt, a arătat că la data de 29.03.2013, ora 21.55 petentul a condus autoutilitara marca „Skoda O." cu numărul de înmatriculare_, având montata cupola taxi pe Bulevardul T. V. din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul M. și la intersecția cu . angajat pe banda de viraj dreapta insa a continuat deplasarea pe direcția Înainte pătrunzând în intersecție la culoarea R. a semaforului electric aflat în funcțiune pentru direcția „Înainte”, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă în valoare de 300 lei și o s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100, al. 3, lit.d si sancționat de art. 100 alineat 3 din OUG 195/2002, republicată.

Analizând procesul-verbal atacat, a solicitat ca instanța să constate faptul că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului. fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, iar în cuprinsul procesului- verbal contestat s-a indicat în mod corect fapta săvârșită, cât și actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.

A învederat faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt reținute in cuprinsul sau pana la proba contrara care în mod evident trebuie făcuta de petent, si nicidecum de către agentul constatator. Astfel procesul- verbal de contravenție, in măsura in care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși si constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cat timp acesta nu este in măsura sa prezinte o proba contrara.

Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucură de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului(Salabiaku c. Franței, Hot. Din 7 oct.!988.s.A no. 14 A p.15 si 28; Telfner c. Austria, no._/96, p.16, 20 mart.2001; Angliei c. României, no._/03 p.60, 4 oct.2007) prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute in toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si in materie penala (cum este calificata si material contravenționala prin raportare la C.E.D.O), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, daca sunt îndeplinite doua condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate si temeinicie, permit aplicare, acestei prezumții.

A atașat la întâmpinare următoarele înscrisuri: buletin de verificare metrologică a aparatului radar, adresa nr._/10.05.2013 și CD privind abaterea săvârșită de către petent..

Instanța, având în vedere prevederile art. 201 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă., a comunicat petentului un al întâmpinării și înscrisurilor depuse de către intimat, cu mențiunea că are obligația de a depune răspuns întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.

Petentul D. D. S. nu a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de către intimat.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru petent și pentru intimat petent și pentru intimat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de I. M.- Biroul Rutier la data de 29.03.2013 petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 300 lei și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute deart. 100, al. 3, lit.d si sancționat de art. 100 alineat 3 din OUG 195/2002, republicată.

In fapt, s-a reținut că la data de 29.03.2013, ora 21.55 petentul a condus autoutilitara marca „Skoda O." cu numărul de înmatriculare_, având montata cupola Taxi pe Bulevardul T. V. din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul M. și la intersecția cu . angajat pe banda de viraj dreapta însă a continuat deplasarea pe direcția înainte pătrunzând în intersecție la culoarea R. a semaforului electric aflat în funcțiune pentru direcția „Înainte”.

Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:

In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ /29.03.2013, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Analizând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ /29.03.2013, instanța constată că petentul a refuzat să semneze procesul verbal contestat, iar la rubrica martor asistent nu apare nicio semnătură. Potrivit art.19 din OG nr.2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Art.19 din OG nr.2/2001 prevede, în alin.3, că „în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod”. De asemenea, instanța reține că, în acest caz sancțiunea este nulitatea relativă, anularea actului intervenind în condițiile art.105 C.proc.civ. doar în măsura constatării unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, condiție neîndeplinită în cauză.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001,

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Privitor la dispozițiile art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia plângerea va fi respinsă. Aceste concluzii sunt confirmate și de decizia adoptată în cauza N. c. României, de unde reiese foarte clar că sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6, dacă petentul a avut posibilitatea sa facă dovada contrarie constatărilor din procesul-verbal, în fata instanței.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, potrivit art.1169 C.civ. și art.129 al.1 teza finală C.proc.civ.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art.100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

Analizând înregistrarea video depusă la dosar de intimată, la o analiză atentă a imaginilor se poate observa că este vorba de o identitate a autovehiculului marca „Skoda O." cu numărul de înmatriculare_, care circula pe Bulevardul T. V. din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul M. și la intersecția cu . angajat pe banda de viraj dreapta însă a continuat deplasarea pe direcția înainte pătrunzând în intersecție la culoarea roșu a semaforului electric aflat în funcțiune pentru direcția „înainte”, având în vedere că din înregistrarea video se poate observa că celelalte autoturisme ce se deplasau pe direcția „înainte” au rămas staționate la semaforul electric, astfel încât în mod evident culoarea acestuia era roșu.

Aceste elemente, alături de ora indicată de înregistrarea video, oră ce corespunde celei menționate în procesul verbal de constatare a contravenției, respectiv 22:55, înlătură orice dubiu asupra săvârșirii de către petent a faptei contravenționale reținute în sarcina sa.

Ca atare, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal, instanța constată așadar că forța probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.

Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art.34 coroborat cu art.31 din OG nr.2/2001, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petentul D. D. S., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., ca neîntemeiată.

Având în vedere disp. art. 36 alin. 2 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora în cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, instanța va obliga petentul la plata sumei de 20 lei către stat reprezentând cheltuieli judiciare, având în vedere și cheltuielile efectuate cu citarea și comunicarea actelor de procedură.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul D. D. S., având CNP_, domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ..8, ., . și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual D. B. din Drobeta Turnu Severin, ., M.F19, ., județul M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M. cu sediul in Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M. cod fiscal_,, ca neîntemeiată.

Obligă petentul la plata sumei de 20 lei către stat reprezentând cheltuieli judiciare.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.06.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

pentru grefier aflat în CO

semnează grefier șef

Red. A-M.B./Tehn.C.C 4 ex./16.07.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3027/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN