Cereri. Sentința nr. 3495/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3495/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 8610/225/2013
Dosar nr._ alte cereri
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința civilă Nr. 3495/2013
Ședința publică de la 20 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Grefier ședință M. C.
Pe rol judecarea sesizării formulată de Registrul de evidență și punere în executare a sancțiunilor contravenționale în cauza civilă privind pe petent C. V. A. având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Asupra sesizării de față,
INSTANȚA
La data de 25.06.2013 sub nr._ instanța a fost sesizată în baza referatului întocmit de Registrul de evidență și punere în executare a sancțiunilor contravenționale având în vedere disp. art. 21 ind. 1 pct.1 din OG 55/2002 prin care se solicită să se constate că a operat prescripția executării sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității sancțiune ce a fost aplicată prin sentința civ. nr. 1905/04.04.2011 în dosar_ contravenientului C. V. A. și care constă în înlocuirea amenzilor contravenționale în cuantum de 25 lei aplicabile prin cele 2 procese verbale de contarvenție cuprinse în lista ,,amenzi,,neachitate de petent cu sancțiunea prestării a 3 de ore muncă în folosul comunității la dispoziția Primăriei Dr.Tr.S..
A fost atașat dosarul_ al Judecătoriei Dr.Tr.S..
Analizând sesizarea, instanța reține:
Potrivitdisp. art. 21 ind. 1 pct.1 din OG 55/2002 : (1) Executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.
Cum sancțiunea petentului a fost dispusă la 04.04.2011, instanța constatând că au trecut mai mult de doi ani de la rămânerea irevocabilă a sentinței prin care a fost aplicată, urmează a constata că a intervenit prescripțiaexecutării sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, urmând să admită sesizarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea Registrului de evidență și punere în executare a sancțiunilor contravenționale.
Constată prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată prin sentința civ. nr. 1905/04.04.2011 în dosar_ intimatului C. V. A., având CNP:_, domiciliat în Dr.Tr.S., ..12, .,..
Cu apel care se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin..
Pronunțată în ședință publică,azi, 20.09.2013, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
P. GREFIER
Poz.Reg. 35/2011
Red. CEM
Cod operator 6497
M.C. 18 oct.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 562/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4025/2013.... → |
---|