Contestaţie la executare. Sentința nr. 5034/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 5034/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 4952/280/2013
DOSAR NR._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5034
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.12.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. T.
Grefier ședință I.-M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea R. - S. CERCETARI NUCLEARE P. și pe intimatul B. D., având ca obiect contestație la executare + SUSP. EXEC.+ INTORCEREA EXECUTARII.
Procedura de citare este legal îndeplinită
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierile din data de 06.12.2013 și 13.12.2013, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, la data de 01.03.2013, sub nr._, contestatoarea R.-S. CERCETĂRI NUCLEARE PITEȘTI a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B. D. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze în parte formele de executare silită din dosarul de executare nr.78/E/2013, în ceea ce privește înființarea popririi asupra conturilor unității contestatoarei R.- SCN Pitești și exonerarea unității de la plata debitului și a cheltuielilor de executare, pentru lipsa calității de debitor poprit; suspendarea executării silite a contestatoarei R.- SCN Pitești până la soluționarea prezentei contestații la executare, conform art.403 alin.1 și 3 din C. pr. civilă, în dosarul de executare nr.78/E/2013; întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare conform art.404 C.pr. civilă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în fapt, prin cererea de executare s-a dispus executarea silită prin înființarea popririi asupra conturilor Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, debitor în titlu executor extinsă abuziv de executor și asupra unității contestatoarei doar pentru considerentul că este sucursală/subunitate fără personalitate juridică în cadrul debitorului din titlul executor - R..
În ședința publică din data de 20.08.2013 instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimat prin întâmpinare, cu privire la care s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 373 ind.3 C.pr.civ. vechi, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în a cărei rază se va face executarea, instanța de executare fiind judecătoria în a cărei rază se va face executarea.
Din dosarul de executare a reieșit că încuviințarea executării silite a fost dată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, ca instanță de executare potrivit textului mai sus amintit.
Potrivit art 400 alin.1 din v.c.pr.civ. contestația la executare se introduce la instanța de executare, determinată potrivit regulilor de mai sus.
Prin Sentința civilă nr. 6549/20.08.2013, Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea R. - S. CERCETĂRI NUCLEARE PITEȘTI și pe intimatul B. D. în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Prin cererea depusă la această instanță la data de 27.09.2013, contestatoarea R. - S. CERCETARI NUCLEARE P., în contradictoriu cu intimatul B. D. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze în parte formele de executare silită din dosarul de executare nr.78/E/2013, în ceea ce privește înființarea popririi asupra conturilor unității contestatoarei R.- SCN Pitești și exonerarea unității de la plata debitului și a cheltuielilor de executare, pentru lipsa calității de debitor poprit; suspendarea executării silite a contestatoarei R.- SCN Pitești până la soluționarea prezentei contestații la executare, conform art.403 alin.1 și 3 din C. pr. civilă, în dosarul de executare nr.78/E/2013; întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare conform art.404 C.pr. civilă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în fapt, prin cererea de executare s-a dispus executarea silită prin înființarea popririi asupra conturilor Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, debitor în titlu executor extinsă abuziv de executor și asupra unității contestatoarei doar pentru considerentul că este sucursală/subunitate fără personalitate juridică în cadrul debitorului din titlul executor - R..
Prin serviciul registratură, la data de 10.10.2013, s-a depus de către contestatoare adresa nr. 977/10.10.2013 în care solicită suspendarea cauzei în temeiul art. 36 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, depunând alăturate certificat de grefă emis la 19.09.2013 în dosarul nr._ de Tribunalul M..
La data de 06.11.2013, prin serviciul registratură s-a depus răspuns la întâmpinare de către contestatoare, prin care învederează instanța că prin contestația la executare ICN Pitești a solicitat Judecătoriei Pitești anularea unui act de executare silită din dosarul de executare nr.78/E/2013 al B. C. C..
O altă precizare a acestora este aceea că deși au formulat contestația în calitate de sucursală a Regiei R., arată că au capacitatea juridică de ași exercita drepturile și de a își asuma obligațiile în nume și în interes propriu în fața instanței judecătorești.
Cu privire la fond precizează că intimata este în eroare când a făcut referire cu privire doar la blocarea conturilor Regiei.
Pentru aceste considerente solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și anularea actului de executare silită prin poprire a costurilor acestora.
La prezenta au fost anexate copii ale următoarelor: adresă/înștiințare, procură judiciară, Monitorul Oficial, act adițional nr.1 la protocolul nr.9592/29.08.2013, act adițional nr1 R. 9592/29.08.2013/ nr.SCN_/29.08.2013, situația cu dosarele privind executarea silită, încheiere de rectificare, adresă de înființare a popririi, proces verbal, sent. Civ. Nr. 1361/2013, încheiere 14.12.2012 și Sent. civ nr.5248/2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art 399 alin 1 cod proc. civilă, împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Contestatoarea R. –S. CERCETĂRI NUCLEARE PITEȘTI a formulat contestație la executare împotriva intimatului B. D., solicitând anularea formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 78/E/2010 întocmit de B.E.J. C. C..
Din răspunsul B. C. C., existent la fila 57 din dosar, rezultă că executarea silită din Dosar nr.57/E/2013 a fost desăvârșită la 10.04.2013, fiind achitat debitul de 12.405,5 lei către creditor, cheltuielile de executare în sumă de 1538 lei în urma popririlor asupra conturilor, după care s-au emis sistări ale popririlor la toate băncile.
Față de cele ce preced, instanța urmează să respingă contestația ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea R. - S. CERCETĂRI NUCLEARE PITEȘTI, cu sediul în Mioveni, ., județul Argeș, și pe intimatul B. D., domiciliat în T. S., ., județul M. .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 20.12.2013, în ședință publică.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.T.A./Tehnored.Ș.A.M.
Ex.4/pag.2 /20.01.2014
Cod operator 6497
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4418/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 5002/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
---|