Contestaţie la executare. Sentința nr. 340/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 340/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 17810/225/2012

Dosar nr._ contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 340

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.01.2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE G. A. M.

GREFIER B. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C. P. Bairam și pe intimata P. Tr. S., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul lipsă intimata .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se constată că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 29 lei și nu s-a aplicat un timbrul judiciar de 0,3 lei, deși contestatorului i s-a pus în vedere prin citația înaintată să timbreze cererea, motiv pentru care instanța invocă excepția netimbrării contestației, reține cauza spre soluționare și acordă cuvântul pe fond .

Contestatorul C. P. Bairam lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al excepției invocate .

INSTANȚA

Prin cererea adresată instanței la data de 05.12.2012 și înregistrată sub numărul_ /2011 contestatorul C. P. Bairam a solicitat ca în contradictoriu cu intimata P. Tr. S. să se dispună anularea actelor de executare efectuate de intimată în dosarul nr._/14.11.2012 .

Contestatorul nu și-a motivat în fapt și în drept cererea ,arătând că o va face la primul termen de judecată, obligație pe care nu și-a respectat-o .

În dovedirea cererii contestatorul a depus copie somație și titlul executoriu .

Legal citată intimata nu a depus întâmpinare ,nu s-a prezentat în instanță și nu a solicitat probe în apărare .

Pentru termenul de azi instanța a pus în vedere contestatorului, prin citația înaintată, să timbreze cererea cu suma de 29 lei taxă de timbru și să aplice un timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea cererii ca netimbrată .

La acest termen de judecată se constată de instanță că, obligația impusă în sarcina creditoarei de a timbra cererea cu taxă de timbru în suma de 29 lei și să aplice un timbrul judiciar de 0,3 lei, nu a fost respectată .

Analizând actele și lucrările dosarului în soluționarea excepției netimbrării cererii, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 137 C. proc. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxa de timbru se plătește anticipat, iar alin. 3 din același articol prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

La termenul de judecata de azi, instanța a constatat că cererea de chemare in judecata este netimbrată, deși contestatorului i s-a pus în vedere prin citația trimisă, să achite taxa de timbru în cuantum de 29 lei și să aplice un timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/1997 .

Obligația timbrării cererii de chemare în judecată este o condiție prealabilă introducerii acesteia, neîndeplinirea ei fiind sancționată, conform art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, cu anularea cererii.

Față de cele expuse mai sus, instanța reține că, în speță, devin aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, dacă taxa judiciara de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 35 alin. 5 din Ord. Ministerului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997).

Contestatorul C. P. Bairam nu a făcut dovada achitării taxei de timbru, motiv pentru care, conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/ 1997 potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea acestei obligații de plată se sancționează cu anularea acțiunii ca netimbrată.

În consecință instanța va admite excepția insuficientei timbrări a cererii și, în conformitate cu dispozițiile Legii 146/1997, va anula acțiunea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția invocată din oficiu .

Anulează acțiunea având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul C. P. Bairam domiciliat în Dr. Tr. S., . B, jud. M. în contradictoriu cu intimata P. Tr. S., ca netimbrată .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2013 .

PREȘEDINTE GREFIER

G. A. M. B. C.

Red. GA.M./tehnored B.C.

Ex. 4/pag.4

24.01.2013 ,

Cod operator cu caracter

Personal nr. 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 340/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN