Plângere contravenţională. Sentința nr. 2376/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2376/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 3051/225/2013
Dosar nr._ - plângere contraventională –
ROMÂNIA
JUDETUL MEHEDINTI
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2376
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. C.-A.
GREFIER: C. P.
Pe rol fiind soluționarea procesului civil privind pe petentul R. I. în contradictoriu cu intimatul I. M. având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
In temeiul art.131 din CPCiv instanta isi verifica competenta din oficiu, apreciind ca este competenta general si material sa solutioneze prezenta cauza, in temeiul art.32 alin.1 din OG nr.2/2001.
Instanța deschide etapa cercetarii procesului, în baza art. 237 al. 1 Cod proc. Civilă, iar in temeiul art.130 alin.2 CPCiv instanța urmeaza sa solutioneze excepția necompetenței teritoriale in temeiul art.248 CPCiv ridicata de intimata prin intampinare, fapt pentru care retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 21.02.2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._, petentul R. I. a solicitat ca în contradictoriu cu intimatul I. M. să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 20.02.2013.
În motivarea plângerii, petentul a susținut că nu este de acord cu cele consemnate in procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 20.02.2013 de intimat, întrucât nu s-a consemnat in acesta că șoferul din fata sa a frânat brusc și a oprit pe dreapta.
În drept nu a fost indicat temeiul legal.
Petentul a depus în susținerea plângerii procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 20.02.2013, copia C.I. și dovada nr._/20.02.2013.
Intimatul I. M. la data de 29.03.2013 a formulat întâmpinare (f.14-15), prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale și a solicitat declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Orsova.
Pe fondul cauzei a arătat că la data de 20.02.2013, orele 10,16, petentul a condus autoturismul marca Peugeot cu nr.de înmatriculare_, pe E70 km 358 +250 pe raza municipiului Orșova și a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autoutilitarei marca „M.” cu nr.de înmatriculare_, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers, abaterea fiind filmată cu aparatul R. montat pe auto cu nr. MAI-_.
A fost sancționat cu amendă în valoare de 300 lei, reținându-i-se totodată și permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 al. 3 lit. e și sancționată de art.100 al.3 din OUG 195/2002, republicată.
La întâmpinare, a fost atașat raportul agentului constatator, certificat atestat operator „Autovision”, cartea de identitate a vehiculului, certificat de aprobare de model pentru aparatul radar, buletin de verificare metrologică și CD-ul privind contravenția săvârșită de petent.
La termenul de azi, instanța a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Analizând cu prioritate excepția de ordine publică invocată din oficiu de instanță prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată și reține următoarele:
Prin plângerea adresată instanței, petentul R. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. M. să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 20.02.2013, reținându-se că in data de că la data de 20.02.2013, orele 10,16, petentul a condus autoturismul marca Peugeot cu nr.de înmatriculare_, pe E70 km 358 +250 pe raza municipiului Orșova și a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autoutilitarei marca „M.” cu nr.de înmatriculare_, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers, abaterea fiind filmată cu aparatul R. montat pe auto cu nr. MAI-_.
Prin art.31 alin (1) din OG nr.2 /2001 legiuitorul a stabilit că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar prin alin.2 al art.32 a stabilit că plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Deși legea nu o precizează în mod expres competența stabilită prin această dispoziție este o competență absolută, astfel că, în măsura în care instanța investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale nu este cea în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția, este obligată să-și decline competența de soluționare.
Conform procesului-verbal de contraventie . nr._/20.02.2013 locul savarsirii contraventiei este localitatea Orsova. Prin urmare cum localitate pa raza căreia a fost săvârșită contravenția se află în circumscripția Judecătoriei Orsova, in temei art. 132 alin.C.pr. civ., art.248 din CPCiv și art.31 alin.2 din OG nr.2/2001, instanța va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia necompetentei teritoriale
Declina cauza avand ca obiect plangere contraventionala formulata de petentul R. I., CNP_, cu domiciliul in C., ., jud.D., impotriva intimatului I. MEHEDINTI, cu sediul in Dr.-Tr.S., ..75, judetul Mehedinti, in favoarea Judecatoriei ORSOVA, judetul Mehedinti.
F. cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2013, la sediul Judecătoriei DR TR S..
PREȘEDINTE GREFIER
F. C.-A. C. P.
Red.C.A.F./Tehnored.P.C.
4 ex./ 2 pag./06.06.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
poz.847/2013
← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1145/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 332/2013.... → |
---|