Contestaţie la executare. Sentința nr. 3074/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3074/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 7611/225/2013
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3074
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.06.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Z. A. D.
GREFIER: N. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. TUDORIȚA și intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA (C. ), având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 31), la prima strigare s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial – Partea I nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, părțile au fost lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanta din oficiu invoca exceptia netimbrarii cererii. .
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile potrivit art. 150 C.proc.civ. și rămâne in pronuntare pe exceptia netimbrarii cererii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 31.05.2013 sub nr._, contestatoarea S. Tudorița a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite la cererea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C. ), solicitând anularea parțiala a procesului verbal de stabilire cheltuielilor de executare nr.637/M/2013 din 29.03.2013 in conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Justiției 2550/2006 si a Hotărârii Nr.2/2007 a U.N.EJ. și anularea parțiala Somației Nr.637/M/2013 din 29.03.2013 pana la concurenta cheltuielilor de executare stabilite in conformitate cu prevederile legale.
In fapt, a arătat că la data de 29.11.2010 ora 09:01 pe DN6 Km60+450 m, Draganesti-Vlasca, Jud. TR a condus un autovehicul categoria A, cu număr de înmatriculare_, proprietate personala, fara a deține rovineta valabila. In consecința agentul constatator R. R., la data de 12.05.2011, a întocmit P.V.C.C. . NR._/12.05.2011, prin care s-a stabilit amenda contravenționala de 250 lei si tariful de despăgubire potrivit art.8 alin(3) din OG 15/2002 cu modificările si completările ulterioare.
La data de 10.11.2011 conform chitanței . nr._ emisa de DITL Dr.Tr.Severîn a achitat amenda contravenționala de 250 lei. Pentru nerespectarea prevederilor art.8 alin(3) din OG 15/2002 cu modificările si completările ulterioare s-a format dosar de executare silita la B. M. C. I. pentru suma de 127.56 lei, contravaloarea a 28 euro.
Mai arată că, executorul judecătoresc, a dispus prin procesul verbal de stabilire cheltuielilor de executare nr.637/M/2013 din 29.03.2013, cheltuielile privind recuperarea sumei de 127.56 lei.
La întocmirea acestuia executorul judecătoresc a stabilit timbre poștale de 100 lei + 24 lei TVA (TVA la TVA, serviciile prestate de Posta R. conțin deja TVA) aferente unei singure comunicări (a somației), deși tariful Poștei Romane pentru o comunicare este de 4,9 lei, precum si 100 lei proces verbal de distribuire sume rezultate din executare in condițiile in care exista un singur creditor. Suma rezultata prin executarea silita se eliberează creditorului urmăritor pana la acoperirea integrala a drepturilor sale, fara întocmirea unul proces verbal de distribuire sume, conform dispozițiilor art.562 C.P.C. De asemenea onorariu de consultanta in legătură cu constituirea actelor execuționale este maxim, de 200 lei, in condițiile in care obligația de plata prevede o suma infima, de doar 127.56 lei.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 399-402 și art. 404 alin. (1) si art.562 C. Proc. Civ.
In baza art. 242 alin 2 C.P.C. solicit judecarea in lipsa.
La dosar a depus, în copie, un set de înscrisuri, respectiv: Somația Nr.637/M/2013 din 29.03.2013; Procesul verbal de stabilire cheltuielilor de executare nr.637/M/2013 din 29.03.2013; P.V.C.C. . NR._/12.05.2011 in copie; Chitanța . nr._ emisa de DITL Dr.Tr.S. in copie.
În apărare, intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA (C. ), a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.
A arătat că în data de 29.04.2010 autovehiculul cu numerele de înmatriculare_ aparținând contestatorului S. T., fiind depistat utilizând rețeaua de drumuri naționale fara a poseda rovinieta valabila, i s-a emis PVCC Rll nr._ din 12.05.2011.
Conform conținutului titlului executoriu proces-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 24.10.2011 contravenientul avea obligația, sa achite contravaloarea tarifului de despăgubire in valoare de 28 euro, tarif ce trebuia achitat in contul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri C., exact cum se menționează in înștiințarea de Plata din cuprinsul PVCC.
Mai arată că deși organul emitent al PVCC a îndeplinit procedura legala de comunicare a PVCC in termen, acesta fiind titlu executoriu, debitorul B. A. nu a achitat contravaloarea tarifului de despăgubire, motiv pentru care C. prin DRDP C. s-a adresat B. M. C. I..
Astfel, potrivit art 371 indice 1 alin 2 Cod Procedura Civila "In cazul in care debitorul nu-si executa de bunăvoie obligația sa, aceasta duce la indeplinire prin executare silita."
Mai mult decât atât, B. M. C. a respectat întocmai prevederile Codul de Procedura Civila, astfel cum si contestatorul a menționat, B. M. demarând procedura executării silite ulterior emiterii somației de plata.
C.N.A.D.N.R. S.A. prin D.R.D.P. C. s-a adresat B. M. C. cu cererea de executare silita pentru a pune in executare titlul executoriu reprezentat de PVCC . nr._ din 12.05.2011. De asemenea, C. prin DRDP C. a achitat in contul B. M. C. contravaloare avans onorariu pentru dosarul execuțional mai sus menționat.
Consideă ca debitul pe care S. T., il are fata de C. SA- prin DRDP C. nu este stins pana la recuperarea tuturor cheltuielilor ocazionate cu executarea silita.
Art 371 indice 5 prevede in mod expres faptul ca :"executarea silita inceteaza daca s-a realizat integral obligația prevăzuta in titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum si alte sume datorate potrivit legii"
Cu privire la cheltuielile de executare, arată că Procesul-Verbal de cheltuieli a fost încheiat in mod legal de către executorul judecătoresc, respectând prevederile Ordinului nr 2550/C/14.11.2006.
La acest termen instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii si a rămas in pronunțare pe aceasta excepție.
Analizând cererea de față prin prisma excepției netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de pârât, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.
De asemenea, art. 20, alin. 1 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, în timp ce alin. 3 prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Aceiași reglementare se regăsește și în art. 35, alin. 1 și 5 din Normele Metodologice din 22 aprilie 1999 pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru: Taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor. (5) Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Sancțiunea anulării cererii ca netimbrată este aplicabilă și în ipoteza neachitării timbrului judiciar aferent, în acest sens art. 9, alin. 2 din OG nr. 32/18 august 1995 privind timbrul judiciar având o reglementare expresă și de trimitere la prevederile Legii nr. 147/1996: „În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.”
Obiectul dosarului de față este contestație la executare care se timbrează potrivit Legii nr. 147/1996.
De asemenea, prezenta cauză nu se încadrează în situațiile de excepție prevăzute expres și limitativ de lege, de scutire de plată a taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
Față de împrejurarea că i s-a pus în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferent prin încheierea de ședință din data de 12.06. 2013, obligație pe care contestatorul a ignorat-o, instanța va admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată și va anula cererea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării contestației la executare, invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrată contestația la executare promovată de contestator S. Tudorița, domiciliată în Dr.Tr.S., . A.), Nr.69, Sci, . în contradictoriu cu intimata C. SA, cu sediul în Calea Severinului nr.17, jud D..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2013, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.S..
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.Z.A.D. – 10 iulie 2013/4 pag. / 2 ex./
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Actiune in regres. Sentința nr. 487/2013. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 3724/2013. Judecătoria... → |
---|