Pretenţii. Sentința nr. 524/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 524/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 17274/225/2012
Dosar nr. 17_ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 524
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - O. G.
Grefier ședință – L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari MKS și pe pârâta N. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. M. A. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Fiind interpelată, av. M. A. pentru reclamantă învederează că nu mai are alte cereri de formulat și depune la dosar chitanța nr_ reprezentând onirariul avocat în cuantum de 500 lei .
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul pe fond.
Av. M. A. pentru reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată .
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.11.2012 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari MKS a chemat în judecată pe pârâta N. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2148,19 lei, reprezentând cote de întreținere restante la pe perioada ianuarie 2011- iunie 2012.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta este proprietară a imobilului situat în Dr. Tr. S., .. 6, .. 1, . și figurează cu restanțe mai mari de 90 zile la plata cheltuielilor de întreținere, în sumă de 2 148,19 lei.
În speranța rezolvării pe cale amiabilă a acestui litigiu Asociația de Proprietari i-a notificat pe pârâtă, invitându-o la sediul asociației, însă fără neiciun rezultat.
Conform legislației în vigoare, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție orice proprietar ( privat sau de stat, persoană fizică sau juridică), român sau străin pentru sumele datorate cu titlu de contribuție la cheltuielile comune ale clădirii, dacă suma reprezintă o restanță de cel puțin 3 luni .
Reclamanta a mai arătat că la suma solicitată nu sunt calculate penalități de întârziere și nu are constituit fond de rulment. În drept a invocat disp. art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 230/2007.
A depus la dosar listele de plată a întreținerii pentru perioada solicitată, înscrisuri ce au fost comunicate și pârâtei .
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Reclamanta Asociația de Proprietari M.K.S. a chemat în judecată pe pârâta N. Mariaora solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2 148,19 lei reprezentând regie restantă și neachitată pe perioada ianuarie 2011- iunie 2012, conform înscrisurilor anexate.
Conform listelor de plată a întreținerii depuse la dosar, pârâta N. M. este membră a Asociației de P. MKS, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 13, din în Dr. Tr. S., .. 6, .. 1, județul M. și în această calitate nu a achitat contravaloarea întreținerii la care era obligată pe fiecare lună.
Astfel că pentru perioada ianuarie 2011 – iunie 2012 a acumulat un debit în cuantum de 2148,19 lei .
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.
În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.
Astfel, conform art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 nici un proprietar de apartament sau de spațiu, cu altă destinație decât aceea de locuință, nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.
În speță, se reține că pentru imobilul din litigiu există restanțe neachitate către asociație în sumă de 2148,19 lei.
Având în vedere aceste considerente, instanța constată că acțiunea este întemeiată și, în consecință, urmează să o admită și să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei 2148,19 lei reprezentând contravaloare regie restantă în perioada ianuarie 2011- iunie 2012.
In baza art. 274 c.p.civ., instanta va obliga pârâtul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecata onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte acțiunea formulată de ASOCIATIA DE P. M.K.S. , cu sediul în Dr. Tr. S., .. 6, ., parter, județul M. , în contradictoriu cu N. M., domiciliată în Dr. Tr. S., .. 6, .. 1, . .
Obligă pârâta la plata sumei de 2 148,19 lei către reclamantă reprezentând contravaloare regie restantă în perioada ianuarie 2011 – iunie 2012.
Obliga pârâtul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. O.G./tehnored L.B.
4 ex./18.04.2013
Operator de date cu caracter personal
Înregistrat sub nr. 6497
← Partaj judiciar. Sentința nr. 1959/2013. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|