Contestaţie la executare. Sentința nr. 1105/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1105/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 846/225/2013
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA - T. S.
SENTINȚA NR. 1105
Ședința publică din data 28.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: E. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata C.N.D.N.R. SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. O. M. pentru contestatoare, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul petentei depune la dosar ordinul de plată nr. 522/28.03.2011 care atestă plata sumei de 14.000 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat O. M. pentru contestatoarea . solicită admiterea contestației, întrucât din actele depuse reiese că a fost achitat întregul debit și în acest caz executarea pornită este nelegală
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă timbru și timbru judiciar, iar în ceea ce privește onorariu avocat arată că își rezervă dreptul de a îl solicita pe cale separată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ la data de 21.01.2013, contestatoarea ., in contradictoriu cu intimații C. SA – DRDP C., a formulat contestație la executare împotriva somației nr. 1605/M/2012 emisă de B. M. C. I. in dosar de executare nr. 1605/M/2012.
Motivând acțiunea, contestatoarea a arătat că, prin procesul verbal nr._/14.10.2009 întocmit de C. SA a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1125 lei. Împotriva sancțiunii a formulat plângere contravențională, plângere ce a format obiectul dosarului nr._/225/2009.
A solicitat să se constate că debitul pentru care s-a formulat cererea de executare silită la B. M. C. I., conform dosarului nr. 1605/M/2012, s-a achitat integral, așa cum reiese din ordinul de plată nr. 522 la data de 28.03.2011, situație în care nu mai datorează nici un debit, solicitând și anularea actului prin cAre s-a dispus înființarea popririi nr. 1605/M/2012 cât și a celorlalte acte de executare întocmite de executorul judecătoresc.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 399-404 C...
În dovedirea acțiunii, contestatoarea a depus la dosar, in copie, următoarele înscrisuri: somația nr. 1605/M/2012 din 17.10.2012.
Analizând pe fond prezenta contestație la executare, prin raportare la întreg materialul probator administrat în cauză și văzând dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 24.07.2012, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._/225/2011, a fost admisă cererea formulată de Compania națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România prin DRDP C. și a fost încuviințată executarea silită a procesului verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 14.10.2009 ed DRDP Craioav SDN Tîrgu J..
Se constată că prin procesul verbal de constatare a contravenției nr._/14.10.2009, încheiat de un agent constatator din cadrul DRDP/SDN Tg J., contestatoarea . a fost sancționata cu amenda in suma de 4500 lei pentru săvârșirea unei contravenții prevăzute de art.8 al.2 din OG nr.15/2002.
Suma de 4.500 lei urma să fie achitată în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal după cum urmează: 3375 lei ca venit la bugetul de stat, iar 1125 lei in contul DRDP/SDN (f.19 d. executare).
La data de 28.03.2011, contestatoarea a achitat suma de 14.000 lei reprezentând amenda aplicata prin mai multe procese verbale de contravenție, printre care și procesul verbal nr._, in contul bugetului de stat (f. 50).
La data de 11.07.2012, intimata C. SA – DRDP Craioav formulat o cerere de executare silita înregistrată la M. C. I. prin care a solicitat începerea executării silite pentru suma de 1125 lei, reprezentând cota de 25% din amenda, așa cum prevede art.8 al.3 din OG nr.15/2002 (f. 18).
După încuviințarea executării silite de către instanța de executare si întocmirea procesului verbal de cheltuieli, a fost emisă somația din 17.10.2012 către debitoarea . prin care s-a pus in vedere acesteia sa achite suma de 1861,30 lei reprezentând debit si cheltuieli de executare silită (f. 41) comunicată contestatoarei la data de 07.01.2013, astfel încât contestația este introdusă în termen.
Analizând legalitatea executării silite demarate in dosar execuțional nr. 1605/M/2012 întocmit B. M. C. I., prin prisma susținerilor contestatoarei, astfel cum impune principiul disponibilității specific procesului civil si a normelor legale incidente (art.399 si urm.Cod procedura civila), instanța apreciază că executarea silită a fost începută in mod legal, iar actele de executare au fost legal întocmite, neputând fi reținute criticile contestatoarei, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8 al. 3 din OG nr.15/2002, in vigoare la data încheierii procesului verbal de constatare a contravenției, sumele încasate in urma aplicării amenzilor se fac venit la bugetul de stat in proporție de 75%, diferența de 25% revenind ca venituri extrabugetare, Companiei Naționale de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA sau Ministerului Administrației si Internelor, după caz, iar conform art.11 al.2 din OUG nr.84/2003.
Veniturile C.N.A.D.N.R. se utilizează, potrivit legii, după cum urmează:
a) veniturile proprii se utilizează, in principal, pentru proiectarea, repararea, administrarea, întreținerea si exploatarea infrastructurii rutiere, precum si pentru rambursări de credite, plăți de dobânzi si de comisioane;
b) veniturile din prestări de servicii cuvenite potrivit prevederilor contractului încheiat cu Ministerul Transporturilor si Infrastructurii*) si sursele pentru reabilitarea drumurilor se utilizează pentru proiectarea, repararea, administrarea, exploatarea, reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea, precum si pentru construcția de noi autostrăzi si drumuri naționale;
c) fondurile externe nerambursabile se utilizează pentru reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea si construcția de autostrăzi si drumuri naționale, in
conformitate cu prevederile acordurilor de împrumut si ale contractelor de finanțare;
d) fondurile din credite interne si externe se utilizează pentru proiectarea, repararea, întreținerea, exploatarea, reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea si construcția de autostrăzi si drumuri naționale;
e) alocațiile de la bugetul de stat se utilizează pentru reabilitarea autostrăzilor si drumurilor naționale, pentru dezvoltarea, modernizarea si construcția de autostrăzi si drumuri naționale, inclusiv pentru rambursări de credite, de plăți de dobânzi si de comisioane.
Din aceste prevederi legale rezultă ca o cota parte din sumele reprezentând amenzi contravenționale aplicate de C. SA (25%) reprezenta la momentul încheierii procesului verbal venituri extrabugetare ale intimatei și intra in bugetul propriu al acesteia, care este distinct de bugetul de stat.
C. SA este îndreptățită să încaseze aceasta cota parte din amenzile aplicate indiferent ca plata amenzilor se face de buna – voie de către contravenient sau pe cale de executare silita, întrucât prevederile art.8 al.3 din OG nr.15/2002 nu distingeau după cum plata se face benevol sau silit.
Este adevărat ca dispozițiile art.39 al.2 din OG nr.2/2001, în vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției si de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere in termenul legal, in termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, in termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabila, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale in a căror raza teritoriala domiciliază contravenientul persoana fizica sau, după caz, îsi are domiciliul fiscal contravenientul persoana juridica;
b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția
Naționala de Administrare Fiscala, in a căror raza teritoriala își are domiciliul fiscal contravenientul persoana juridica, iar art.8 al.3 din același act normativ prevăd ca sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice in conformitate cu legislația in vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale si amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.
Cu toate acestea, dispozițiile art.8 al.3 din OG nr.15/2002 instituiau o regulă speciala, derogatorie de la dreptul comun, potrivit căreia din totalul amenzilor aplicate de C. SA in baza OG nr.15/2002, un procent de 75% va fi încasat la bugetul de stat, iar 25% la bugetul C. SA, iar abrogarea ulterioara a dispozițiilor menționate a rămas fără efect in ce privește creanța născuta in mod legal in patrimoniul intimatei la momentul încheierii procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției.
In aceste condiții, instanța de fond reține ca la data depunerii cererii de executare silita, contestatoarea datora intimatei suma de 1125 lei, reprezentând cota de 25% din amenda in cuantum de 4500 lei, la care intimata era îndreptățita conform art.8 al.3 din OG nr.15/2002.
Împrejurarea ca debitoarea a făcut o plata benevolă in contul bugetului de stat, virând in acest cont întreaga suma de 4500 lei nu a fost in măsura sa stingă obligația sa de plata fata de intimata C. SA, obligație distincta de obligația de plata a sumei de 3375 lei către bugetul de stat.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei privind cheltuielile de executare și acestea sunt neîntemeiat întrucât, pe de o parte acestea au fost stabilite în limitele legale, iar pe de altă parte pentru considerentele ce preced, nu se poate considera că obligația de plată a fost executată în mod voluntar și că astfel nu se mai datorează cheltuieli de executare.
Pentru toate aceste considerente, neputând fi reținute criticile contestatoarei cu privire la legalitatea executării silite pornite in dosarul execuțional nr. 1605/M/2012 al B. M. C. I., instanța apreciază că este neîntemeiata contestația la executare promovata de acesta, care va fi respinsă ca atare, societatea contestatoare având posibilitatea de a solicita restituirea sumei achitate in plus in contul bugetului de stat, insa pe calea unei acțiuni distincte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata – DRDP C..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.02.2013, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. S..
PREȘEDINTE GREFIER
D. CamenițăEmilia N.
Red.D.C../Tehn.EN.
4 ex./ 2 .
Cod operator 6497-confidențial
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4339/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
---|