Fond funciar. Sentința nr. 1212/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1212/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 17655/225/2012
Dosar nr._ fond funciar
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1212
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.03.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE F. G. A.
GREFIER M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta F. M. și pe intimatele C.L.F.F.ȘIȘEȘTI și C.J.F.F.M., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. B. I. apărător ales al intimatei CLFF Șișești în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 9, lipsă petenta F. M. și intimata CJFF M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin serviciul registratură al instanței, la data de 18.02.2013, cu adresa nr. 603/13.02.2013, Primăria comunei Șișești a comunicat instanței relațiile solicitate la termenul anterior.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții invocate de soluționat, instanța potrivit disp. art. 150 și următoarele C. a constatat încheiate dezbaterile și a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Av. B. I. apărător ales al intimatei CLFF Șișești lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la 03.12.2012, sub nr._, petenta F. M. și pe intimatele C.L.F.F.ȘIȘEȘTI și C.J.F.F.M., a solicitat instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1127 mp aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, situat în intravilanul satului Ciovîrnășani, ., proprietate dobândită ope legis.
În motivarea cererii a arătat că stăpânește gospodăria în limitele în care a dobândit-o, având ca vecini la E – uliță, V – D. Cornelius, N – L. C-tin, S – drum.
Terenul în suprafață de 1127 mp reprezintă terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și grădina casei, din continuarea plațului casei, teren pentru care achită impozitele corespunzătoare, avându-l în posesie de peste 30 de ani, posesie exercitată fără nicio tulburare din partea vreunui terț.
În drept petenta și-a întemeiat acțiunea pe disp.art. 23 din Legea nr.18/1991 și art.8-11 din Decretul Lege nr. 42/1990.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru conform art. 16 ind. 1 din Legea nr. 146/1997 art.2 alin. 1 lit. c, modificată și completată prin Legea nr. 276 din 7 iulie 2009.
În dovedirea acțiunii petenta a depus, în copie, următoarele înscrisuri: plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate (f.10-14) și a solicitat instanței încuviințarea probei testimoniale cu martorii D. E. și B. D..
Legal citate, intimatele nu au formulat întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 16.01.2013, instanța, în baza art. 167 alin.1 C. coroborat cu disp.art. 129 alin.5 C., a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii D. E. și B. D. și proba cu expertiza specialitatea topo având ca obiective: identificarea suprafeței de 1127 m.p. situată in . vecini E- ulita, V- Dumitrasconiu Cornelius, N L. C-tin, S- drum, să ne comunice daca acest teren este aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, categoria de folosința, in posesia cui se afla, daca este delimitat prin semne exterioare față de vecini, dacă figurează la rolul agricol al reclamantei si daca a fost solicitat de alte persoane pentru a fi reconstituit, daca terenul face parte din domeniul public sau privat al comunei
Raportul de expertiză fiind depus la dosarul cauzei de către exp. G. C. (f. 21-28).
În baza art. 129 alin.5 C. instanța a dispus emiterea unei adrese adresă către CLFF Șișești pentru a comunica instanței dacă numita Drăgolici M. figurează cu poziție de rol în RA al comunei Șișești și cu terenul în suprafață de 1127 mp și casa construită pe acest teren, situat în intravilanul satului Crăguiești, . identificată de exp. G. C. având ca vecini la E – L. C. și drum, N – L. C., S – drum, V – D. Cornelius.
Relațiile au fost înaintate instanței de către Primăria comunei Șișești cu adresa nr. 603/13.02.2013 (f.34).
Martorii D. E. și B. D. au fost audiați la data de 06.02.2013 (f 29-30).
La data de 06.02.2013 reprezentanta intimatei CLFF Șișești a depus la dosarul cauzei fotocopia testamentului numitei Drăgolici M. și certificatul de căsătorie al petentei F. M. (f. 31-32)
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, petenta F. M. a chemat în judecată pe intimatele C.L.F.F.ȘIȘEȘTI și C.J.F.F.M., solicitând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1127 mp aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, situat în intravilanul satului Ciovîrnășani, ., proprietate dobândită ope legis.
Pentru identificarea terenului a fost dispusă efectuarea unei expertize topo care a constatat că terenul este situat în intravilanul satului Ciovîrnășani, . și are o suprafață totală de 1127 mp delimitată pe schiță de punctele 1 la 10, Anexa 1, având ca vecini la E – L. C. și drum, N – L. C, S-drum, V – D. Coreniul, terenul fiind format din două parcele, una în continuarea celeilalte, dar cu categorii de folosință diferite, astfel: . de 778 mp teren categoria de folosință curți-construcții având ca vecini la N – L. C, S – L. C și drum, S – drum, V . arabil grădina casei; . de 349 mp teren grădina casei, categoria de folosință arabil având ca vecini: N – L. C, E – . construcții, S – drum, V – D. Cornelius.
Întreaga suprafață de teren de 1127 mp este în posesia petentei, teren pe care se află construcțiile notate cu C 1 casa de locuit, C 2 anexele gospodărești, bucătărie-magazie, C 3 pătul, realizate în 1972. Terenul este bine delimitat de vecini, pe toate laturile, prin împrejmuiri cu gard, fără litigii cu vecinii, astfel: pe laturile de N și E gard din plasă de sârmă pe fundație de beton realizată de vecinul L. C., pe latura de V, gard din scândură, realizat de vecinul D. C, pe latura de S și parțial E – drum public și gard de scândură.
Terenul este înscris în registrul agricol . petentei, care a dobândit terenul prin testament aut.sub nr. 2831/28.08.1978 de la Drăgolici M., cu vecinătățile actualeale intregii suprafețe .
Potrivit amplasamentului actual descris mai sus și a relațiilor date de reprezentanții Primăriei Șișești (primar și secretar), acest teren nu face parte din domeniul public sau privat al comunei și nici nu a fost solicitat pentru reconstituirea dreptului de proprietate la Legea nr. 18/1991, de alte persoane.
Potrivit relațiilor date de reprezentanții Primăriei comunei Șișești, cu adresa nr. 603/13.02.2013 (f. 34), numita Drăgolici M. nu figurează la rol în RA al comunei Șișești, satul Ciovîrnășani cu terenul în suprafață de 1127 mp și casa construită pe acesta, astfel cum a fost identificată de exp. G. C-tin.
Din declarațiile martorilor D. E. și B. D. (f 29-30), instanța a reținut că părinții petentei au avut grijă de numita Drăgolici M. care deținea o casă și teren în comuna Șișești, ., aceasta decedând înainte de Revoluția din 1989, în casă rămânând să locuiască părinții petentei cu fratele acesteia, petenta mutându-se în satul Cocorova, întrucât s-a căsătorit iar sora ei s-a mutat la Motru. În prezent în casă locuiește mama și fratele petentei cu familia acestuia, terenul este îngrădit pe toate laturile, are aprox.1000-1200 mp și se află construită o casă care inițial a avut două camere, dar părinții petentei au mai adăugat alte camere și anexe gospodărești.
Potrivit art. 8 din Decretul Lege nr.42/1990 „Terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor; acestea pot fi înstrăinate și lăsate moștenire. Terenul prevăzut la alin. 1, împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosință membrului cooperator, potrivit prevederilor art. 4, nu poate depăși suprafața de 6.000 metri pătrați pentru deținătorul casei de locuit.”
Dobândirea dreptului de proprietate prin lege este unul dintre modurile de dobândire a drepturilor reale reglementat și de Codul civil.
Potrivit disp.art. 23 alin.1 din Legea nr.18/1991 rep. „sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.”
Legea și-a fixat preferințele sale în sensul că, în procesul de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a dat prevalență deținătorilor caselor de locuit și a anexelor gospodărești, așa încât terenul aferent acestora, precum și curtea și grădina din jurul lor, intră, prin voința legii, în proprietatea privată a deținătorilor de construcții, în timp ce foștii proprietari trebuie compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, cu teren situat în extravilan, în imediata vecinătate (extras din Decizia nr.6199/04.11.2004 – ÎCCJ – secția civilă și de proprietate intelectuală).
Potrivit raportului de expertiză întocmit de exp. G. C-tin a reținut instanța că terenul este compus din două parcele cu categorii de folosință diferite, curți-construcții și grădină, aflate una în continuarea celeilalte, fiind delimitat de toate laturile și potrivit amplasamentului actual și a relațiilor date de reprezentanții Primăriei Șișești (primar și secretar), acest teren nu face parte din domeniul public sau privat al comunei și nici nu a fost solicitat pentru reconstituirea dreptului de proprietate la Legea nr. 18/1991, de alte persoane, proprietatea fiind dobândita de reclamanta prin testament aut.sub nr. 2831/28.08.1978 de la Drăgolici M..
În aceste condiții, petenta a dovedit proprietatea asupra terenului aferent gospodăriei, prin efectul legii, justificând modul lor de ocupare și deținere a imobilului ( casă, curte și grădină) .
Având în vedere aceste considerente și văzând disp. art. 8 și 11 din Legea 18/1991 republicată care prevăd că „stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestuia iar suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori”, instanța va admite acțiunea, va constata dreptul de proprietate al reclamantei prin efectul art. 23 din Lg. nr.18/1990 rep. asupra terenului în suprafață de 1127 de mp. aferentă casei de locuit și anexelor gospodărești, situat în intravilanul com. Șișești, . folosință curți construcții și teren grădină, cu vecini la N- L. C., la E- L. C. și drum, la S- drum, la V- D. Cornelius.
Va obliga CLFF Șișești să întocmească și să înainteze documentația în vederea eliberării titlului definitiv de proprietate și CJFF M. să elibereze titlul pentru această suprafață.
Va omologa raportul de expertiză întocmit de expertul G. C. și schița anexă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de petenta F. M. domiciliată în comuna Șișești, . în contradictoriu cu intimatele C.L.F.F. Șișești și C.J.F.F. MEHEDINTI.
Constată dreptul de proprietate al reclamantei prin efectul art. 23 din Lg. nr.18/1990 rep. asupra terenului în suprafață de 1127 de mp. aferentă casei de locuit și anexelor gospodărești, situat în intravilanul com. Șișești, . folosință curți construcții și teren grădină, cu vecini la N- L. C., la E- L. C. și drum, la S- drum, la V- D. Cornelius.
Obligă CLFF Șișești să întocmească și să înainteze documentația în vederea eliberării titlului definitiv de proprietate și CJFF M. să elibereze titlul pentru această suprafață.
Omologhează raportul de expertiză depus la dosar de expert G. C..
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică azi, 06.03.2013, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Președinte, Grefier,
F.-G. A. M. B.
Red.FGA/Thnored.MB/Ex.5/pag. 4 /..2013/cod operator 6497
← Evacuare. Sentința nr. 2295/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2152/2013.... → |
---|