Fond funciar. Sentința nr. 2455/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2455/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 16684/225/2012
DOSAR NR._ fond funciar
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S. JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2455
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.05.2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: G. D.
GREFIER: S. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. G., C. I. și pe pârâții P. DR TR S. și S. I., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții și pârâtul personal și asistat de avocat B. D., fiind lipsă pârâta P. Drobeta Turnu Severin.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură al instanței, reclamanții au depus următoarele înscrisuri: sentința nr.1325 din 27.03.2007 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, sentința civilă nr.496 din 05.10.2007 a Tribunalului M., sentințele civile nr.5516 din 20.11.2007, nr.6937 din 09.12.2010, nr.3120 din 03.05.2012 ale Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, încheiere din 18.04.2011 a Tribunalului M. din dosarul nr._, încheiere din 21.09.2012 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin din dosarul nr._, decizia civilă nr.1378/R din 26.11.2012 a Tribunalului M., încheiere din 25.04.2013 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin din dosarul nr._ *, cerere formulată de C. I. la data de 17.05.2006, cerere formulată de C. G. la data de 19.05.2006, cerere formulată de C. I. și C. I. la data de 08.06.2006, interogatoriu luat de reclamanți pârâtului S. I. în dosarul nr._, concluzii scrise, somație nr.8279 din 31.05.2006 a Primăriei Drobeta Turnu Severin, adresa nr.8279 din 31.05.2006 a Primăriei Drobeta Turnu Severin.
S-a pus în discuție excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii de către reclamanți.
Avocat B. D. pentru pârâtul S. I. solicită admiterea excepției, susținând că existența procesului verbal de punere în posesie nu mai prezintă importanță pentru reclamanți atâta timp cât decizia de atribuire a terenului nu a fost anulată în urma litigiului purtat între părți.
Reclamanta C. I. a susținut că prin procesul verbal au fost stabilite limitele terenului retrocedat pârâtului și astfel s-a încălcat dreptul lor de proprietate, existând în mod neîndoios suprapunere de terenuri.
S-a pus în discuție excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Avocat B. D. pentru pârâtul S. I. a susținut că reclamanții au luat act de existența procesului verbal de punere în posesie încă din anul 2005, de la acea dată între ei și pârâți s-au purtat mai multe litigii, astfel că promovarea acțiunii de față în luna septembrie 2012 s-a făcut cu încălcarea termenului general de prescripție de 3 ani. Totodată a susținut că prin motivele invocate nu poate fi vorba decât de o nulitate relativă a procesului verbal de punere în posesie, acesta ocrotind interese private și nu de ordine publică.
Reclamanta C. I. solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției prescripției dreptului la acțiune cu motivarea că punerea în aplicare a dispoziției de restituire din 03.11.2005 cu încălcarea prevederilor legale a fost cunoscută de reclamanți la câteva luni, când pârâtul a procedat la împrejmuirea terenului și atunci au început demersurile corectării abuzurilor comise prin adrese la primărie și cu respectarea prevederilor art.11 alin.1 lit.a din Legea nr.554/2004 în termen de 6 luni s-a adresat instanței de contencios administrativ. A mai susținut că între părți s-au soluționat sau sunt în curs de soluționare 9 dosare.
Față de excepțiile invocate, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 12.07.2012 sub nr._ reclamanții C. G. și C. I. au chemat în judecată pe pârâta P. Drobeta Turnu Severin, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal din data de 17.11.2005 privind punerea în posesie în temeiul Legii nr. 10/2001 a numitului Siminica I. pe terenul reclamanților cumpărat de la vânzătoarea Siminica A., mama lui Siminica I. și să se constate că procesul verbal nu este însoțit de schita terenului și în lipsa căreia o punere în posesie este imposibilă de efectuat. Au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii au arătat că la data de 17.05.2012 s-au adresat Primăriei Drobeta Turnu Severin să cerceteze și să dispună anularea procesului verbal menționat, iar prin adresa nr._/18.06.2012, primăria a recunoscut că procesul verbal de punere în posesie este un act administrativ care a intrat în circuitul civil și nu poate fi anulat decât de instanță, însă fără a preciza dacă acesta a fost întocmit în mod legal.
Reclamanții mai arată că procesul verbal de punere în posesie, cuprinde în mod obligatoriu schița de amplasament al terenului ce a făcut obiectul restituirii, ori, în lipsa acestei schițe este imposibilă punerea în posesie și deși au solicitat primăriei să pună la dispoziție acea schiță întrucât se suprapune terenul restituit lui Siminica I. peste terenul reclamanților cumpărat de la mama acestuia, primăria refuză acest lucru spunând că nu există schița la dosar.
În dovedirea cererii au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: cererea adresată de reclamanți primarului, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7704/13.06.1991, adresa nr._/18.06.2012, adresa nr. 9541/12.04.2012emise de P. Dr. Tr. S., schiță, proces verbal încheiat la data de 17.11.2005.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1, art. 7 și art. 8 din L. 554/2004.
La termenul de judecată din data de 2.10.2012 instanța a solicitat pârâtei să înainteze întreaga documentație care a stat la baza emiterii procesului verbal din data de 17.11.2005 de punere în posesie în temeiul Lg. 10/2001 a numitului S. I..
Pentru termenul din data de 25.10.2012, cu adresa nr._/09.10.2012 pârâta a comunicat instanței că documentația depusă în baza Legii nr. 10/2001 prin notificările nr. 1094/N/2001 și 1095/N/2001 de Siminica I. și Siminica G., se află în prezent spre analiză și soluționare la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – Direcția Politici Comunitare și Dialog Social.
Prin sentința nr.4222 din 25.10.2012 Tribunalul M. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, apreciind că procesul verbal de punere în posesie a unui imobil, ca efect juridic al dispoziției/deciziei de restituire emise în temeiul unei legi speciale – Legea 10/2001 – nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din L. 554/2001, fiind exceptat controlului instanței de contencios administrativ în conformitate cu art. 5 alin. 2 prevăzut de același act normativ. S-a reținut că procesul verbal de punere în posesie poate fi contestat la instanța civilă de drept comun, respectiv la judecătorie, în conformitate cu art. 1 C. pr. civ., odată ce procedura prevăzută de Legea 10/2001 s-a definitivat prin dispoziția emisă ce constituie titlu de proprietate și față de împrejurarea că sunt incidente în speță prevederile art. 5 alin. 2 din L. 554/2004.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 12.11.2012 sub numărul de dosar_ .
Având în vedere că reclamanții au formulat la data de 06.11.2012 o cerere prin care au chemat în judecată și pe numitul S. I., prin încheierea din 15.01.2013 instanța a dispus introducerea acestuia în cauză în calitate de pârât.
Pârâtul S. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pe fond și a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune de către reclamanți și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii de față.
În raport de prevederile art.137 c.pr.civ., instanța procedează la analizarea excepțiilor invocate începând cu excepția lipsei de interes a reclamanților.
Instanța apreciază că procesul verbal de punere în posesie are valoare juridică prin marcarea actului de punere în posesie asupra terenului retrocedat și limitele acestuia, iar reclamanții prin motivarea oferită în cererea introductivă justifică un interes ocrotit de lege, acela de respectare a dreptului lor de proprietate, astfel că respinge excepția.
Cât privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, instanța constată că Tribunalul M. prin sentința civilă nr.4222 din 25.10.2012 și-a declinat competența de soluționare cu motivarea că procesul verbal poate fi contestat pe calea dreptului comun odată ce procedura prevăzută de Legea 10/2001 s-a definitivat.
Din cuprinsul cererii introductive existentă la fila 10 dosar_ instanța apreciază că se solicită anularea procesului verbal din 17.11.2005 privind punerea în posesie a numitului S. I. pentru că nu a fost însoțit de o schiță de amplasament a terenului, iar terenul atribuit în baza procesului verbal de punere în posesie se suprapune peste terenul reclamanților.
În raport de motivele invocate se apreciază că în discuție este instituția nulității relative, acțiunea în pronunțarea asupra acesteia intrând sub incidența termenului general de prescripție prevăzut de art.3 din Dec 167/1958.
Potrivit art.4 din Legea 71/2011 la data intrării în vigoare a noului cod civil „actele juridice nule sau anulabile prevăzute de Codul Civil din 1864 rămân supuse dispozițiilor legii vechi”, ceea ce ne determină să apreciem termenul de prescripție în raport de prevederile Dec.167/1958.
Referitor la momentul în care începe să curgă acest termen el este dat de data la care cel interesat a cunoscut sau trebuia să cunoască existența actului a cărei anulare o solicită.
În cauza de față actul a fost emis în noiembrie 2005, ulterior pârâtul S. I. și-a împrejmuit terenul atribuit, intrând în conflict deschis cu reclamanții, care dincolo de demersurile administrative au inițiat mai multe demersuri judiciare materializate în acțiuni în grănițuire, în revendicare sau chiar în anularea parțială a dispoziției de retrocedare, cunoscând neîndoios cel puțin până la nivelul anul 2007 existența procesului verbal de punere în posesie.
În raport de această apreciere și de momentul promovării acțiunii de față, instanța constată că promovarea s-a făcut cu încălcarea termenului de 3 ani prevăzut de art.3 din Dec.167/1958, astfel că excepția prescrierii dreptului la acțiune este întemeiată și urmează a fi admisă, iar pe cale de consecință acțiunea va fi respinsă.
Văzând și prevederile art.274 c.pr.civ. va obliga pe reclamanți să plătească pârâtului S. I. cheltuielile de judecată în cuantum de 700 lei reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei de interes a reclamanților.
Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune a reclamanților.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții C. G. și C. I. domiciliați în Drobeta Turnu Severin, ., județul M. în contradictoriu cu pârâții P. Drobeta Turnu Severin și S. I. domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ., nr.22, ., ..
Obligă pe reclamanți să plătească pârâtului S. I. 700 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 20.05.2013, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. G.D.
Tehnored.S.A.
6 ex.
30.05.2013
Cod operator 6497
← Pretenţii. Sentința nr. 1589/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4866/2013.... → |
---|