Pretenţii. Sentința nr. 4517/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 4517/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 10293/225/2012
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 4517
Ședința publică din data de 21.11.2013
Instanța constituită din:
Președinte: A. – M. B.
Grefier: C. C.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta Asociația de proprietari T. în contradictoriu cu pârâtul C. Corneluș prin reprezentant Narita F. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că stadiul procesual al prezentei cauze este primul termen de judecată după ce cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării.
Instanța verifică din oficiu condițiile prevăzute de art. 248 Cod procedură civilă și constată că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 20.09.2012, în temeiul art. art.1551 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea adresată acestei instanțe la data de 05.07.2012 și înregistrată sub nr._ reclamanta Asociația de Proprietari T., în contradictoriu cu pârâtul C. Corneluș prin reprezentant Narita F., a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea intimatei la plata sumei de 1062,00 lei..
În motivarea acțiunii petenta a menționat faptul în perioada de 01.01._12, intimata nu a binevoit să achite regia la timp, acumulând un debit restant în sumă de 1062,00 lei reprezentând cheltuieli comune, apă consumată, gunoi, etc.
S-a mai precizat faptul că deși intimata a primit somație scrisă pe data de 01.06.2012, aceasta nu s-a prezentat la sediul asociației pentru a plăti.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: împuternicire, somație și fișe de evidențe ale regiei.
P. rezoluție, la primirea cererii de chemare în judecată, a fost emisă adresă către reclamantă cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei listele lunare afișate privind debitul datorat de pârâtă, pe perioada 01.01._12 și fișa de evidență a regiei, în fotocopie lizibilă, purtând mențiunea „conform cu originalul”, potrivit art.112 pct 5, alin.1 C.p.c, sub sancțiunea prev.de art.155 indice 1 Cod procedură civilă.
P. încheierea de ședință din data de 20.09.2012, în baza art.1551 Cod procedură civilă, instanța a dispus suspendarea cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de Proprietari T., în contradictoriu cu pârâtul C. Corneluș prin reprezentant Narita F., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de către instanță în sarcina reclamantei dispuse prin rezoluție la primirea cererii de chemare în judecată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține că:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 20.09.2012, prin încheierea de ședință din 20.09.2012, cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art.1551 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de către instanță în sarcina reclamantei dispuse prin rezoluție la primirea cererii de chemare în judecată, respectiv de a depune la dosarul cauzei listele lunare afișate privind debitul datorat de pârâtă, pe perioada 01.01._12 și fișa de evidență a regiei, în fotocopie lizibilă, purtând mențiunea „conform cu originalul”, potrivit art.112 pct 5, alin.1 C.p.c, sub sancțiunea prev.de art.155 indice 1 Cod procedură civilă.
Conform prevederilor art. 248 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an iar conform dispozițiilor art.252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm C.proc.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării invocată din oficiu de către instanță.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari T., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Calea Timișoarei nr.161, ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. Corneluș prin reprezentant Narita F. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., județul M.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. A-M.B./Tehn. ȘAM 4 ex/03.12.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 177/2013.... | Uzucapiune. Sentința nr. 2442/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
---|