Plângere contravenţională. Sentința nr. 4551/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 4551/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 4073/332/2012
DOSAR NR. _ - plângere contravențională -
ROMANIA
JUDECATORIA DR.TR.S. JUDETUL MEHEDINTI
SENTINTA CIVILA NR. 4551
SEDINTA PUBLICA DIN: 22.11.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
P.: P. I.
GREFIER: C. M.
Pe rol, judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul S. G., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile și martorul G. C..
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin Serviciul registratură, intimatul a comunicat relațiile solicitate de instanță la termenul anterior, în sensul că a depus dovada de comunicare a procesului-verbal . nr._/03.11.2012, respectiv procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de afișare din 03.12.2012.
În temeiul art. 150 C., instanța declară dezbaterile închise și retine cauza spre soluționare.
J U D E C A T A:
Asupra plângerii contravenționale de față .
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Vînju M. la data de 19.12.2012, contravenientul S. G. a solicitat în contradictoriu cu intimata I.P.J. M., anularea procesului verbal . nr._ încheiat de Post Poliție Gogoșu, județul M. la data de 03.11.2012, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 140 lei, pentru contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1, lit. a, pct. 3 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată.
În motivarea plângerii, contravenientul susține că nu este vinovat de faptele reținute în sarcina sa prin procesul verbal încheiat.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar copia procesului verbal . nr._ încheiat de Post Poliție Gogoșu, județul M. la data de 03.11.2012.
Intimata I.P.J. M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimata susține că în ziua de 03.11.2012, petentul a condus autoturismul marca Opel Corsa, înmatriculat sub nr._, pe raza comunei Gogoșu, jud. M., fără a purta centura de siguranță pe timpul deplasării.
Prin sentința nr. 403/27.02.2013, instanța a dispus admiterea excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Vînju M. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Pe rolul acestei din urmă instanțe, cererea a fost înregistrată la data de 07.08.2013.
În scop probator, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul G. C., constatându-se imposibilitatea audierii acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că:
Contravenientul S. G. a solicitat în contradictoriu cu intimata I.P.J. M., anularea procesului verbal . nr._ încheiat de Postul Poliție Gogoșu, județul M. la data de 03.11.2012, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 140 lei, pentru contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1, lit. a, pct. 3 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată, susținând că nu este vinovat de faptele reținute în sarcina sa prin procesul verbal încheiat.
Instanța reține că, prin procesul verbal . nr._ încheiat de Postul Poliție Gogoșu, județul M. la data de 03.11.2012, petentul a fost sancționat cu 140 lei amendă pentru că a condus autoturismul marca Opel Corsa, înmatriculat sub nr._, pe raza comunei Gogoșu, jud. M., fără a purta centura de siguranță pe timpul deplasării, faptă ce reprezintă contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1, lit. a, pct. 3 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată.
Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și, analizând probele administrate, reține următoarele:
In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.
Referitor la procesul-verbal contestat, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Din declarația extrajudiciară a martorului G. C. (fila 45) rezultă că petentul a condus autoturismul marca Opel Corsa, înmatriculat sub nr._, pe raza comunei Gogoșu, jud. M., fără a purta centura de siguranță pe timpul deplasării, astfel că se confirmă mențiunile din procesul verbal.
Având în vedere cele menționate mai sus, instanța constată că petentul nu a administrat nicio probă care să înlăture temeinicia procesului-verbal contestat.
Instanța constată că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, constituind modalitatea adecvată de realizare a tuturor funcțiilor sancțiunii contravenționale, atrăgând astfel atenția petentului asupra importanței respectării normelor legale.
Pentru aceste motive instanța, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, va respinge plângerea contravențională formulată ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ca fiind legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. G., domiciliat în Vînju M., satul B., județul M., în contradictoriu cu intimata I.P.J. M..
Cu recurs.
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 22.11.2013.
P., GREFIER,
Poz.1713/2013
4 ex./3 pag.
Red.I.P./Tehnored. A.D.
23.12.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 1/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 407/2013. Judecătoria... → |
---|