Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3200/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3200/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 6539/225/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr.3200

Ședința publică de la 12 iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier ședință M. C.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe creditor . pe debitor A. A., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:creditoarea reprezentată de consilier juridic B. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Verificându – și din oficiu competenta, întrucât se află la primul termen de judecată, în conformitate cu art. 131 al.1din NCPC, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză atât din punct de vedere general, material, cât și teritorial.

Instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Creditoarea reprez. de cons. jur. B. M., având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în baza art. 258 al. 1 Cod proc. civilă rap. la art. 255 Cod proc. civilă, apreciind că este concludentă, încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri.

Instanța constată cercetarea procesului finalizată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei potrivit art. 244 Cod proc. civilă.

Cons. jur. B. M. precizeză că-și restrânge pretențiile, solicită admiterea cererii așa cum a fost precizată, obligarea pârâtului-debitor la plata sumei de 327,15 lei ce reprezintă debit pricipal constând în c/v servicii furnizate, cu cheltuieli de judecată în sumă de 150,15 lei, diferența de cheltuieli de judecată fiind recuperată conform chitanțelor depuse în dosar.

Instanța reține cauza în vederea soluționării.

INSTANȚA

Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constată:

La data de 14.05.2013 a fost înregistrată pe rolul instanței acțiunea civilă formulată de creditoarea . care a chemat în judecată pe debitorul A. A. solicitând instanței emiterea ordonanței de plată împotriva acestuia pentru suma de 327,15 lei, cu cheltuieli de judecată în sumă de 54,15 lei cheltuieli conform art. 1014 și urm. C.p.c., cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că în baza contractului încheiat între părți nr. 2441/01.03.2009, . prestat debitorului servicii de furnizare a apei potabile și evacuarea apelor uzate menajere, iar debitorul rezuză sistematic să-și respecte obligațiile asumate prin contract de a plăti c/v facturilor emise pe perioada 15.02._13. A mai arătat că a îndeplinit procedura prev. de art. 1014 și urm. C.p.c. somând debitorul prin B. cu somația nr. 3322/10.04.2013, iar cererea îndeplinește disp. prev. de art. 1013 și urm. C.p.c.

În drept și-a întemiat cererea pe disp. art. 1013 și urm. C.p.c., Legea 241/2006 modif., HCL Dr.Tr.S. nr. 98/2003, nr. 118/2008, nr. 57/2013, și a mai solicitat jduecarea în lipsă conform art.223 C.p.c.

În dovedirea acțiunii ,creditoarea a solicitat proba cu înscrisuri.

La dosar a depus: chitanță taxă timbru judiciar de 150 lei . nr._(83)/10.05.2013, cerere de somație, nr. 3322/10.04.2013 prin B. C. G., notificare din dosar 5/N/2013, dovadă de înmânare, contract nr. 2441/01.03.2009,anexa nr. 2C la contractul privind asigurarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, fișa client pe perioada 15.02._13, facturi neîncasate la data de 08.05.2013, chitanțele: MH CCS nr._/30.05.2013 și nr._/30.05.2013 emise de . . nr._/15.02.2012, nr._/15.03.2012, nr._/12.04.2012,nr._/15.05.2012, nr._/15.06.2012, nr._/15.07.2012, nr._/14.08.2012,nr._/15.09.2012,nr._/15.10.2012, nr._/15.11.2012,nr._/14.12.2012, nr._/15.01.2013,nr._/15.02.2013, împuternicire reprezetare juridică.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță, și nu a solicitat probe în apărare.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru creditoare.

Cererea a fost legal timbrată.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Creditoarea . solicitat emiterea ordonanței de plată împotriva în contradictoriu cu debitorul A. A. pentru suma de 327,15 lei, cu cheltuieli de judecată. Ulterior a precizat că debitoarea a achitat cheltuielile de judecată aferente procedurii prealabile în sumă de 54,15 lei cu chitanțele: MH CCS nr._/30.05.2013 și nr._/30.05.2013 emise de . –și restrânge sfera pretențiilor la c/v debitului principal, și cheltuieli de judecată constând în taxă și timbru judiciar.

Pe fond, potrivit art.1013 alin.1 din Legea nr.134/2010 republicată, prevederile procedurii ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Instanța reține că, între părți, a fost încheiat contractul nr. 2441/01.03.2009 în baza căruia creditoarea ca urmare a îndeplinirii obligației de prestatoare servicii apă-canal a emis facturi fiscale, iar cele din perioada 15.02._13 n-au fost achitate de debitor.

Procedura ordonanței de plată este o procedură simplificată, caracterizată prin celeritate care presupune îndeplinirea unor condiții speciale de admisibilitate și anume: creditoarea trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în plata unei sume de bani, creanța să fie certă, lichidă și exigibilă, iar dovada acesteia nu poate fi făcută decât cu anumite mijloace de probă.

Astfel, în primul rând, creditorul trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani care rezultă din contracte comerciale. În al doilea rând, creanța trebuie sa fie certă, lichidă si exigibilă, așa cum prevede art.662 C.p.c. Creanța este certă atunci când existența ei rezultă din chiar înscrisul constatator al creanței, când existența creanței este neîndoielnică. Creanța este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puțin, este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului și este exigibilă (scadentă) dacă termenul prevăzut în favoarea ori și în favoarea debitorului s-a împlinit ori debitorul este decăzut din beneficiul termenului.

Analizând prezenta cerere de emitere a ordonanței de plată în raport de aceste cerințe, instanța constată că condiția existenței unei creanțe certe din punct de vedere juridic este îndeplinită, în speță, înscrisurile depuse la dosar de către creditoare permit reținerea ca îndeplinită a condiției de certitudine a creanței, instanța urmând să admită cererea astfel cum a fost precizată și să oblige debitoarea să-i plătească creditoarei în termen de 20 de zile de la comunicarea ordonanței debitul restant din perioada 15.02._13 în sumă de 327,15 lei.

În baza art. 451 C.p.c. consideră îndreptățită și cererea creditoarei de acordare a cheltuielilor de judecată constând în taxă timbru (150 lei), și timbru judiciar(0,15 lei), așa cum rezultă din înscrisurile din dosar, urmând să o admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată, formulată de creditoarea . sediul în Dr.Tr.S., str. .. 53, jud. M. în contradictoriu cu debitor A. A. cu domiciliul în Dr Tr.S. ., jud. M.

Somează debitoarea să achite creditoarei suma de 327,15 lei lei, care reprezintă debit principal, în termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 150,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.07.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.I.P.

Tehnored.CEM

Cod operator 6497

M.C. 16 iulie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3200/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN