Plângere contravenţională. Sentința nr. 1817/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1817/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 1878/225/2013
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDETUL MEHEDINTI
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1817
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 29.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. C.-A.
GREFIER DE SEDINTA: C. P.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul G. P. C. în contradictoriu cu intimatul IPJ M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.02.2013, sub nr._ , petentul G. P. C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului - verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 13.01.2013 de intimatul Inspectoratul de Poliție al jud. M., solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii a arătat că prin procesul - verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 13.01.2013 de intimatul Inspectoratul de Poliție al jud. M. s-a reținut că ar fi condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . Dr-Tr-S. cu viteza de 69 km/h.
Pretinde petentul că procesul - verbal de contravenție contestat este nul datorită faptului că nu sunt specificate . numărul cinemometrului folosit, astfel că nu se poate verifica dacă cel folosit era verificat metrologic.
Susține petentul că în normele de reglementare se prevede, sub sancțiunea nulității, că cinemometrul care filmează deplasarea și măsoară să fie înainte de folosire autotestat pentru a se evita erorile de programare, fiind obligatoriu in acest caz să apară semnul corespunzător autotestării „T”, in fotografia folosită ca probă.
Petentul solicită a se tine cont de prezumția de nevinovăție, potrivit disp. paragraful 6 alin.1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a se solicita prezentarea ordinului de serviciu pentru actiunea de depistare a conducătorilor auto care depășesc viteza legală și dovada locației autoturismului pe care se află montat aparatul radar, precum și prezentarea autorizației agentului care a manevrat aparatul radar, solicitând totodată ca intimatul să depună înscrisuri din care sa rezulte dacă aparatul radar era omologat, daca a funcționat permanent pe perioada prevăzută în acțiune și nu fragmentat, in mod abuziv, preferențial pentru anumiți conducători auto.
In drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoz. OG 2/2001.
La dosar s-au depus, următoarele înscrisuri: procesul-verbal contestat, proces verbal de afișare.
Plângerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. I si art. 15 lit. m din Legea nr.147/1996 raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, cu completările si modificările ulterioare si de plata timbrului judiciar, conform art. 1 din OG nr. 32/1995, aprobata prin Legea nr. 106/1995.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că în data de 13.01.2013, autoturismul marca „Nissan” cu nr. de înmatriculare_, pe . Dr-Tr-S. cu viteza de 69 km/h, abaterea fiind filmată cu aparatul radar montat pe auto cu numărul MAI -_. De asemenea, petentul nu a purtat centura de siguranță pe timpul deplasării, iar in urma controlului s-a constatat că inspecția tehnică periodică era expirată din data de 20.12.2012, fiind sancționat cu amendă în valoare de 910 lei + 4 puncte de penalizare si i s-a reținut certificatul de înmatriculare al autoturismului, pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art.108 al.1 lit.a, pct.4, art.108 al.1 lit.a pct.3 și art.102 al.1 pct.1 din OUG 195/2102, republicată.
A susținut că aparatul radar a funcționat permanent si nu fragmentar, preferențial pentru anumiti participanți la trafic, iar in conformitate cu Metodologia privind utilizarea echipamentului video “ Autovision”, politistul oprerator se va deplasa cu autospeciala de serviciu in locul stabilit de către seful ierarhic in baza graficului radar. Conform art.3.3.1.6 operatorul poate actiona cu echipamentul radar, in modul de lucru “ auto inregistrare”, cand inregistrarea porneste automat numai in momentul in care este depistat un autovehicul care circula cu o viteza mai mare decat limita maxima setata de catre operator, precum si folosind activitatea “ R. Stand by”, in acest caz echipamentul filmand si inregistrand fara a emite unde radar pentru masurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, decat in situatia actionarii butonului “ Stand by”.
Cu privire la eroarea legala de “+” -4 % din valoarea masurata, intimata a precizat ca fiecare aparat radar are o functie de autotestare, care se activeaza automat la fiecare punere in functiune a cinemometrului. In cazul depistarii unor defecte sau dereglari functionale, acestea vor fi semnalate, iar functionarea cinemometrului va fi blocata. In procesul de verificare metrological erorile cinemometrului sunt masurate pentru a se stabili daca se incadreaza sau nu in normele de metrologie legala, pentru a fi certificat pentru utilizarea in masurarea vitezei. Din momentul certificarii, viteza masurata de aparatul radar omologat si certificat este viteza legal stabilita, fara a se aplica nici un fel de corectii. A precizat ca in buletinul de verificare metrologica nu se face nici o mentiune cu privire la inregistrarea unor erori ale aparatului radar in conditii normale de functionare.
La întâmpinare a fost atașat raportul agentului constatator, certificat atestat operator „Autovision”, certificat de aprobare de model pentru aparatul radar, buletin de verificare metrologică, proces -verbal de afișare și CD-ul privind contravenția săvârșită de petent.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând prezenta plângere în considerarea întregului material probator administrat in cauză și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele situații de fapt si de drept:
Prin procesul-verbal de contraventie . nr._ întocmit la data de 13.01.2013 petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 910 lei + 4 puncte de penalizare si i s-a reținut certificatul de înmatriculare al autoturismului, pentru săvârșirea contravențiilor108 al.1 lit.a, pct.4, art.108 al.1 lit.a pct.3 și art.102 al.1 pct.1 din OUG 195/2102, republicată, intrucat la data de data de 13.01.2013, acesta a condus autoturismul marca „Nissan” cu nr. de înmatriculare_, pe . Dr-Tr-S. cu viteza de 69 km/h, fără a purta centura de siguranță pe timpul deplasării și cu inspecția tehnică periodică expirată din data de 20.12.2012.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea EDO (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
Instanta constata ca in cauza poate fi aplicata prezumtia de legalitate a procesului verbal de contraventie, intrucat exista o proportionalitate intre mijloacele folosite, scopul urmarit si in acelasi timp se asigura posibilitatea petentului de a-și dovedi susținerile si de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, prin contestarea procesului-verbal de contraventie in instanta.
Instanta constata ca, in legatura cu legalitatea procesului-verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale. Procesul–verbal a fost incheiat in prezenta contravenientului, nefiind semnat de petent, intrucat a refuzat acest lucru.
Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv mențiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, nefiind incident vreunul din cazurile de nulitate absoluta, conform art.17 din OG nr.2/2001.
În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului potrivit art. 1169 C.civil și art. 129 al. 1 teza finală C.p.c., întrucât cel ce face o propunere înaintea judecatii trebuie să o dovedească.
Petentul nu a propus nici o proba in dovedirea nevinovatiei.
Potrivit art.109 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 privind circulația rutieră, constatarea contravenției se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal, cerințe pe care agentul constatator le-a respectat.
Astfel, procesul verbal contestat conține elementele necesare pentru identificarea aparatului video radar care a măsurat viteza cu care circula autoturismul condus de petent, precum și numărul de înmatriculare al autoturismului pe care acesta este montat –autoturismul MAI -_.
Din înscrisul aflat la fila 19 în dosar instanța retine de asemenea că aparatul individualizat în procesul verbal este verificat metrologic, fiind emis pentru acesta buletinul de verificare metrologica nr._ la data de 19.04.2012, având valabilitatea de 1 an.
Mai mult, potrivit buletinului de verificare metrologică, aparatul radar măsoară nu numai în regim staționar, ci și în regim de deplasare.
Agentul constatator era autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar conform atestatului depus la fila 20 emis de Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ Mehedinti.
Din inregistrarea video efectuata cu aparatul radar rezultă că viteza cu care a circulat autoturismul având număr de înmatriculare la momentul 1:12:38 a fost de 89 km/h, dupa care viteza scade brusc, ulterior autoturismul oprind langa autoturismul de politie.
Locul unde s-a constatat fapta este DN 6, pe raza localitatii S., nefiind indicat nici un km.
Instanța apreciază ca filmul prezentat probează fără dubiu săvârșirea faptei consemnată în procesul-verbal, respectiv că autoturismul petentului a atins viteza de 69 km/h, cât si faptul că acesta rula în localitate.
În consecință, intimatul a probat cu respectarea normelor metrologice instituite prin Ordinul nr.301/2005 faptul că petentul a circulat cu viteza de 69 km/h pe . Municipiul Dr.-Tr.S., fiind întrunite astfel elementele contravenției prevăzute de art. 108 al.1, lit.a din O.U.G. nr. 195/2002 în conformitate cu care constituie contravenție depășirea cu mai mult 10 - 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
In ceea ce priveste celelalte doua contraventii, respectiv cea prevazuta de art.102 alin.1, pct.1 -conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat si de art.108, alin.1, lit.a, pct.3-nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, instanta constata ca petentul nu a contestat aceste doua contraventii in plangerea contraventionala formulata, motiv pentru care nu le va analiza.
Cu privire la sancțiune, instanța reține că aceasta s-a aplicat, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
In temeiul art.34 din OG nr.2/2001 si art.118 din OUG nr.195/2002,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul G. P. C. cu domiciliul ales la SCPA „D. Panițoiu și Asociații”, în P., . 13, ., jud.Arges, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al jud. M., cu sediul in Dr.-Tr.S., ..75, judetul Mehedinti, ca neîntemeiată.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.03.2013, la sediul Judecătoriei DR TR S..
PREȘEDINTE GREFIER
F. C.-A. C. P.
Red.C.A.F./Tehnored.P.C.
4 ex./4 pag./23.04.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
poz.638/2013
← Fond funciar. Sentința nr. 3844/2013. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|