Plângere contravenţională. Sentința nr. 1356/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1356/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 7/225/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S..

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1356/2013

Ședința publică de la 08 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier ședință M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent C. D. și pe intimat I. M., având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspuns părțile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la termenul de judecată din 01.03.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată prin care a fost amânată pronunțarea în cauză și care face parte integrantă din prezenta.

INSTANȚA

Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constată:

La data de 03.01.2013 a fost înregistrată pe rolul instanței plângerea contravențională formulată de petentul C. D. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/29.12.2012 încheiat de intimata I. M. solicitând anularea acestuia .

În fapt, a arătat că la data menționată, prin procesul verbal pe care îl contestă a fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere pentru că conducând autoturismul marca Citroen C5 cu nr. de înmatriculare CL 373 VB, pe DN 6, zona Taverna Sîrbului, a efectuat manevra de depășire încălcând marcajul continuu care separtă cele două sesuri de mers.

În motivarea plângerii a arătat că aspectele menționate în procesul verbal nu corespund realității, întrucât la efectuarea manevrei de depășire marcajul era discontinuu.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri

La dosar a depus procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/29.12.2012, dovada, act de identitate.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată .

A arătat că petentul în calitate de conducător auto al autoturismului cu nr. de înmatriculare CL 373 VB, circulând pe DN6 KM 344+100 a efectuat neregulamentar manevra de depășire a altui autoturism trecând peste marcajul simplu continuu ce separă sensurile de mers, circulând pe contrasens,iar fapta a fost filmată cu aparatul radar, după care petentul a fost sancționat în baza art. 100 al. 3 din OUG 195/02 r pentru fapta prev. de art. 100 al. 3 lit. e din OUG 195/02 r, cu amendă și s-a luat măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile. A atașat la întâmpinare raportul agentului constatator, atestat operator radar, buletin de verificare metrologică.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de ambele părți și a vizionat CD-ul cu înregistrarea faptei coomunicată de intimată.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Din vizionarea înregistrării video a faptei pentru care s-a întocmit procesul verbal, comunicată pe CD de intimată, instanța reține că petentul conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare CL 373 VB, a efecuat manevra de depășire a autoturismelor care se deplasau în fața sa, într-o zonă unde depășirea prin încălcarea benzii de mers era interzisă prin marcajul continuu aplicat pe trotuar care este evident.

Potrivit art. 100 al. 3 lit. e din OUG 195/02 r ,, Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni ……….. 3. nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare;

Din punctul de vedere al temeiniciei procesului-verbal contestat cum petentul nu a produs alte probe prin care să răstoarne situația de fapt reținută de agentul constatator. Mai mult decât atât, din imaginile video înregistrate pe CD-ul prezenta de intimată și aflat la dosarul cauzei, reiese fără putință de tăgadă că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

În ceea ce priveste sanctionarea petentului, instanta va avea în vedere criteriile prevazute de art. 21 lin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede ca sanctiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului.

Astfel, instanța constată că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată și având în vedere pericolul pe care îl reprezintă fapta petentului atât pentru el însuși, cât și pentru ceilalți participanți la trafic, scopul sanctiunii contraventionale nu poate fi atins decât prin executarea sanctiunii contraventionale aplicate.

F. de considerentele de fapt si de drept expuse, instanta apreciaza ca plângerea contraventionala formulata de petent este neîntemeiata si prin urmare o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petent C. D. cu domiciliul în Orșova, ., jud. M. în contradictoriu cu intimat I. M. cu seidul în Dr.Tr.S., .. 75, jud. M..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțata în ședință publică, astăzi, 08.03.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Poz. 501/2013

Red,I.P.

M.C. 5 APRILIE 2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1356/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN