Plângere contravenţională. Sentința nr. 1681/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1681/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 1780/225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința civilă nr. 1681
Ședința publică de la 21.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: S. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul ANDĂNUȚĂ C. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.03.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională introdusă pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 01.02.2013, înregistrată sub nr. _ , petentul Andănuță C. a solicitat instanței anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 31.01.2013, prin agent constatator, de către intimat I.P.J. M..
În motivarea plângerii, petentul a învederat instanței că în data de 31.01.2013, ora 19:50, circulând cu autoturismul dinspre Orșova, pe . intersecția cu . la stânga spre M. și a trecut pe culoarea verde – galben a semaforului iar după aproximativ 100 m, a fost oprit de organele de poliție. A arătat că a fost sancționat contravențional, reținându-se că ar fi trecut pe culoarea roșu a semaforului.
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, procesul verbal . nr._/31.01.2013 (f. 2), chitanța . nr._/01.02.2013 (f. 3).
În temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și art.1 alin. 2 din O.G. 32/1995, cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 26.02.2013, prin Serviciul Registratură, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, a arătat că în data de 31.01.2013, ora 19:56, a condus autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, pe . la intersecția cu . respectat culoarea roșu a semaforului electric aflat în funcțiune, efectuând virajul la stânga pe . Păcii.
Intimatul a arătat că petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002 și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Sub aspectul legalității procesului verbal de constatare a contravenției, a arătat că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În probațiune, intimatul a depus la dosar raportul agentului constatator din data de 15.02.2013 (f. 15), cartea de identitate a vehiculului MAI_ (f. 16,17), atestate operator radar din data de 27.02.2012 (f. 18), buletinul de verificare metrologică nr._/19.04.2012 (f. 20) și înregistrarea video privind contravenția reținută în sarcina petentului.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu înregistrarea video privind contravenția reținută în sarcina petentului, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 31.01.2013, intimatul I.P.J. M., prin agent constatator, a întocmit procesul-verbal de contravenție ., nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se că în data de 31.01.2013, ora 19:56, a condus autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, pe . la intersecția cu . respectat culoarea roșu a semaforului electric aflat în funcțiune, efectuând virajul la stânga pe . Păcii.
Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a procedat la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din același act normativ, și la analizarea temeiniciei și legalității procesului-verbal.
În procedeul verificării legalității procesului-verbal de contravenție, instanța nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către aceasta din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității absolute, putând fi astfel invocate și constatate de instanță din oficiu.
Instanța, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._/31.01.2013 constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.
Referitor la procesul-verbal contestat, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că procesul verbal de constatare a contravenției este temeinic.
Astfel, vizualizându-se CD-ul inscripționat „194”, depus de intimat, instanța constată că se observă cum petentul, conducând autoturismul marca Opel Astra, nu respectă semnificația culorii „roșu” a semaforului, continuând să ruleze deși avea obligația să oprească (cadrele 0492 – 0557).
De asemenea, instanța reține că nu există niciun dubiu în ceea ce privește faptul că autoturismul din imagini este cel al petentului, având în vedere că autospeciala de poliție a pornit în urmărirea acestuia, în cadrul 0967 fiind vizibil numărul de înmatriculare_, consemnat și în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Față de această situație de fapt, instanța constată că prin procesul-verbal de contravenție s-a dat o încadrare corectă faptei săvârșite și aceasta a fost legal sancționată, arătându-se că fapta este prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 din același act normativ.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului.
Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Potrivit art. 98 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim pe economie, stabilit prin Hotărâre a Guvernului. Potrivit art. 98 alin. 4 lit. b), clasa a II-a de sancțiuni constă în 4 sau 5 puncte-amendă.
Prin procesul-verbal de contravenție i-a fost aplicată petentului amenda contravențională în cuantum de 280 lei, precum și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, sancțiuni care îndeplinesc pe deplin cerințele de legalitate prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001, fiind stabilite în limitele prevăzute de lege pentru acest gen de contravenție, fiind minimul sancțiunii aplicabile.
Instanța apreciază de asemenea că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de petent, având în vedere faptul că nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului electric prezintă un grad ridicat de periculozitate datorită consecințelor pe care le-ar putea avea în situația în care autovehiculul ar intra în coliziune cu un alt autoturism.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, va respinge, ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul Andănuță C. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M. și va menține procesul-verbal de contravenție ., nr._/31.01.2013 ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Andănuță C., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ., .. 3, ., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, jud. M., ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de contravenție ., nr._/31.01.2013 ca legal și temeinic.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red C.C ./Tehnored. S.C.
ex. 4/ pag 4
19.04.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Pretenţii. Sentința nr. 1036/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3245/2013.... → |
---|