Plângere contravenţională. Sentința nr. 3245/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3245/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 6068/225/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința civilă nr. 3245

Ședința publică de la 04.09. 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. R.

GREFIER: S. Ica E.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul Ș. F. N. și pe intimata Direcția de Poliție Locală Drobeta Turnu Severin, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial – Partea I nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, părțile au fost lipsă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care

În temeiul art.131 alin. 1 C.proc.civ., fiind primul termen de judecată, când părțile sunt legal citate în fața instanței, instanța verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină, având ca obiect plângere contravențională în temeiul art.94 pct.3 C.proc.civ. rap. la art.32 din OG nr.2/2001.

Instanța, ținând cont de împrejurările cauzei, ce are ca obiect plângere contravențională, apreciază că durata necesară pentru cercetarea procesului este de 5 luni.

În temeiul art. 255 alin. 1 C.proc.civ. rap. la art. 258 C.proc.civ, apreciind că proba cu înscrisuri solicitată de către părți este admisibilă potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 C.proc.civ., apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă introdusă pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 29.04.2013, înregistrată sub nr. _, petentul Ș. F. N. a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat în data de 15.04.2013 de către Direcția de Poliție Locală, C. Circulație, prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.500 lei, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului,

În motivare a arătat că a fost sancționat deoarece ca și șofer care conducea mașina firmei ., conducând in interes de serviciu, nu a avut permis de liberă trecere pentru marfa livrată la magazinul DEDEMAN din zonă.

A arătat că această stare de fapt constatată de agenții constatatori este total greșită și că există permis de liberă trecere. Astfel potrivit abonamentului 6607/15.04.2013 autovehiculele care aprovizionează punctul de lucru al DEDEMAN au permis de liberă trecere, chiar dacă au peste 3,5 tone.

A mai arătat petentul că în procesul verbal nu se prevede textul de lege în baza căruia a fost sancționat. Se menționează doar art. 24 dintr-o hotărâre dar acesta are mai multe litere,în aceste condiții, raportat la lipsa încadrării sancțiunii intervine nulitatea procesului - verbal.

În subsidiar, a precizat că dacă se consideră că nu se impune anularea procesului verbal solicită schimbarea sancțiunii amenzii în avertisment, având în vedere elementele mai sus enumerate respectiv faptul că nu există nici o culpă a petentului, existând abonament al DEDEMAN pentru liberă trecere, iar amenda aplicată este foarte mare.

În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În drept au fost invocate dispozițiile din art.16 O.G. 2 din 2001.

În ceea ce o privește pe intimată, aceasta a depus întâmpinare la data de 11.06.2013, prin serviciul registratură, solicitând respingerea plângerii, ca neîntemeiată. În motivare, a arătat că la data de 15.04.2013, în jurul orelor 09.05, în timp ce executa serviciul de patrulare un polițist local din cadrul Direcției de Poliție Locală Drobeta Turnu Severin, C. Circulație a depistat pe petent, care, în calitate de conducător al ansamblului de vehicule format din cap tractor marca "VOLVO" cu numărul de înmatriculare_ la care era atașată semiremorca cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe Bulevardul N. lorga din municipiul Drobeta Turnu Severin, sensul de mers dinspre municipiul Timișoara spre municipiul C., cu masa totală autorizată mai mare de 3,5 T, care la controlul efectuat nu a prezentat permis de "Liberă Trecere", eliberat de Primăria Drobeta Turnu Severin, obligația de deținere a permisului fiind semnalizată corespunzător la toate intrările din municipiul Drobeta Turnu Severin, faptă prevăzută și sancționată de art. 24, litera "a) " din Anexa nr. 2 la HCL 16/2010, care prevede: „Art. 24 Constituie contravenții la prezentul regulament următoarele fapte dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: a) circulația autovehiculelor pe străzile cu interdicții de circulație (acces interzis, limitare tonaj) fără permis LT sau circulația pe străzile care un au fost înscrise în permisele de liberă trecere și se sancționează cu amendă între 1.500 - 2.500 lei"

S-a trecut la legitimarea conducătorului auto, stabilindu-se identitatea acestuia în persoana petentului, căruia i-au fost aduse la cunoștința prevederile legale încălcate și faptul că va fi sancționat contravențional. A mai arătat intimata că au fost respectate în totalitate prevederile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, agentul constatator întocmind procesul-verbal de contravenție conducătorului auto, consemnând atât datele de identificare ale acestuia cât și ale autovehiculului pe care îl conducea, descrierea faptei fiind în conformitate cu prevederile legale. A menționat intimatul că la . T. S. conducătorul auto era obligat să achiziționeze permisul de Liberă trecere și să-1 prezinte în original organelor de control. La momentul controlului conducătorul auto nu a putut face dovada altei stări de fapt. Abonamentul anterior (9472/10.04.2012) și-a încetat valabilitatea pe data de 10.04.2013 iar cel ulterior (nr. 6607) a fost emis pe data de 15.04.2013, dată la care la orele 09.05 s-a constatat contravenția.

Taxa impusă de autoritatea locală urmărește finanțarea costurilor de menținere în bune condiții a căii de rulare, atingere adusă de petent, în concret, valorilor sociale protejate prin HCL 16/2010, prin neplata acesteia.

La data de 28.06.2013 prin Serviciul Registratură petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii în condițiile în care chiar intimata a recunoscut prin întâmpinare faptul că permisul de liberă trecere a fost emis chiar la data la care s-a constatat contravenția iar în cuprinsul acestuia se menționează faptul că este valabil 1 an de zile de la data emiterii, adică la data de 15.04.2013 care face parte din data de valabilitate a liberei trece.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat, pentru ambele părți,proba cu înscrisuri, în cadrul căreia petentul a depus: abonamentul nr. 6607/15.04.2013 eliberat de Primăria Mun. Drobeta Turnu Severin, aviz de expediție din data de 15.04.2013, abonamentul nr. 9472/10.04.2012 eliberat de Primăria Mun. Drobeta Turnu Severin, certificatul de înmatriculare al autoturismului cu nr._ și procesul verbal de contravenție . nr._/15.04.2013, iar intimata raportul agentului constatator și planșe foto.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/15.04.2013, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 24 pct. A, anexa 2 din HCL nr.16/2010.

În fapt, la data de 15.04.2013, petentul a fost depistat „circulând cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor marca Volvo cu numărul de înmatriculare_ la care era atașată semiremorca cu numărul de înmatriculare_ pe . mun. Drobeta Turnu Severin, sensul de mers dinspre mun. Timișoara spre mun. C. cu masa totală autorizată mai mare de 3,5 T, care la controlul efectuat nu a prezentat permis de „liberă trecere” eliberat de Primăria Drobeta Turnu Severin, obligația de deținere a permisului fiind semnalizată corespunzător la toate intrările din mun. Drobeta Turnu Severin”.

Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:

In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/15.04.2013, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.

Instanța nu poate reține critica petentului în sensul că nu se prevede textul de lege în baza căruia a fost sancționat, întrucât din analiza procesului verbal de contravenție contestat se observă că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile art. 24 lit. A din HCL 16/2010.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probele propuse de către contravenient

Conform dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 24 pct. A, anexa 2 din HCL nr.16/2010, constituie contravenție circulația autovehiculelor pe străzile cu interdicții de circulație fără permis LT sau circulația pe străzile care nu au fost înscrise în permisele de liberă trecere și se sancționează cu amendă între 1500-2500 lei.

Astfel cum rezultă din cuprinsul raportului agentului constatator la . localitate se află amplasate indicatoare obligă autovehiculele de tonaj mare să aibă asupra lor permis de liberă trecere, aspect necontestat nici de petent (fila 44).

Cu toate acestea, instanța constată că la data de 15.04.2013 Primăria Mun. Drobeta Turnu Severin a eliberat abonamentul nr. 6607 prin care a permis accesul autovehiculelor mai grele de 3,5 tone pe străzile mun. Drobeta Turnu Severin, care aprovizionează ., abonament cu valabilitate 1 an de zile din momentul eliberării, așadar din 15.04.2013 până la 14.04.2014 (fila 4). Or, potrivit avizului de expediție . nr. 5940/13.04.2013 (fila 5), petentul a fost desemnat de furnizorul . să aprovizioneze magazinul Dedeman SRL cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ (fila 5), astfel că la data sancționării exista permis de liberă trecere în favoarea petentului.

Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent, instanța urmează să admită plângerea formulată și să anuleze procesul-verbal de contravenție . nr._ din 15.04.2013, exonerându-l pe petent de plata amenzii aplicate în cuantum de 1.500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul Ș. F. N. domiciliat în mun. Timișoara, ., jud. T., CNP_ și cu domiciliul procesual ales la SCPA S., B. & C. în mun. Timișoara, .. 6, parter, jud. T. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ DROBETA T. S. cu sediul în mun. Drobeta Turnu Severin, ., jud. M..

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 15.04.2013 întocmit de reprezentantul intimatei Direcția de Poliție Locală Drobeta Turnu Severin.

Exonerează petentul de plata sumei de 1500 lei.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2013.

Președinte, Grefier,

C. A. R. S. Ica E.

Red CAR ./Tehnored. S.I.E. ex. 4/pag. 5 /19.09.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3245/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN