Plângere contravenţională. Sentința nr. 2117/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2117/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 968/225/2013
Dosar nr._ - plângere contraventională –
ROMÂNIA
JUDETUL MEHEDINTI
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2117
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. C.-A.
GREFIER: C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta F. A. și pe intimata Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor - Mehedinti, având ca obiect plângere contravetionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că dezbaterile au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din data de 12.04.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, după care s-a trecut la soluționare.
I N S T A N T A :
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, la data de 23.01.2013, sub nr._, petenta F. A. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor la normele veterinare și pentru siguranța alimentelor . nr._ din data de 03.01.2013 încheiat de Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor - Mehedinti, solicitând anularea acestuia și exonerarea de plata amenzii, iar in subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, a arătat că, la data de 03.01.2013, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor la normele veterinare și pentru siguranța alimentelor . nr._ din data de 03.01.2013 încheiat de Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor – Mehedinti, a fost sancționată cu amenda contravențională in cuantum de 400 lei pentru săvârșirea contravenției constând in „refuzul vaccinării păsărilor deținute în exploatație proprie, la data si ora stabilite de către medicul veterinar de la Cabinetul Sanitar Veterinar Burila M.”, faptă prev. și ped. de art.5 lit.j pct.3 din HG 984/2005, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare și pentru siguranța alimentelor.
Susține că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu nerespectarea dispoz.art.16 alin.1 din OG 2/2001, nefiind specificat anul săvârșirii contravenției, aspect care se sancționează cu nulitatea procesului verbal conform art 17 din OG 2/2001.
Mai arată petenta că nu a existat posibilitatea de a face obiecțiuni la procesul verbal de contravenție întrucât acesta i-a fost comunicat prin poștă.
Cu privire la netemeinicia procesului verbal, învederează petenta că medicul veterinar din cadrul Cabinetului Sanitar Veterinar Burila M. nu a procedat la comunicarea in mod oficial a datei, orei și locului stabilite în vederea efectuării operațiunilor sanitare veterinare obligatorii de vaccinare a păsărilor. Mai mult decât atât, arată petenta că anterior sancționării prin acest proces verbal, a respectat dispozițiile legii privitoare la obligativitatea vaccinării animalelor pe care le deține, obligație pe care și-ar fi îndeplinit-o și in această situație, insă în perioada 18.10.2012 – 23.10.2012 a fost plecată din localitate de domiciliu in Dr-Tr-S., unde a locuit efectiv la fiica sa.
In drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoz. art.31 din OG 2/2001.
Plângerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. I si art. 15 lit. m din Legea nr.147/1996 raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, cu completările si modificările ulterioare, si de plata timbrului judiciar, conform art. 1 din OG nr. 32/1995, aprobata prin Legea nr. 106/1995.
Intimata R. Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor - Mehedinti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală.
Astfel, susține intimata că la data de 03.01.2012, reprezentanții DSVSA Mehedinti s-au deplasat in . vederea verificării respectării de către deținătorii de păsări a vaccinării acestora conform normativelor in vigoare, constatându-se că petenta deține păsări pe care in mod frecvent refuză să le vaccineze, fapt pentru care a fost sancționată cu 400 lei amendă contravențională cea mai mică, deși legislația prevede un maxim de 600 lei.
Mai susține intimata că documentul de control respectă prevederile OG 2/2001, fiind completate toate rubricile, iar formularul nu cuprinde anul, acesta fiind publicat in Monitorul Oficial.
La dosar s-au depus:procesul-verbal contestat, împuternicire avocațială, caracterizare.
În temeiul art. 167 al. 1 C., apreciind concludentă, pertinentă și utilă, instanța a încuviințat, proba cu înscrisuri și proba cu martorii C. G. și martorul asistent S. N..
Analizând prezenta plângere în considerarea întregului material probator administrat in cauză și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele situații de fapt si de drept:
Prin procesul-verbal de contraventie . nr._/03.01.2013 petenta a fost sancționata cu amendă în valoare de 400 lei in temeiul art.5 lit.j pct.3 din HGR nr.984/2005, retinandu-se ca in data de 20.10 petenta a refuzat vaccinarea pasarilor deinute in exploatatie la data si ora stabilite de catre medicul veterinar de la CSV Burila M..
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea EDO (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
Instanta constata ca in cauza poate fi aplicata prezumtia de legalitate a procesului verbal de contraventie, intrucat exista o proportionalitate intre mijloacele folosite, scopul urmarit si in acelasi timp se asigura posibilitatea petentului de a-și dovedi susținerile si de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, prin contestarea procesului-verbal de contraventie in instanta.
Instanta constata ca, in legatura cu legalitatea procesului-verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
Astfel, instanta constata ca procesul-verbal contine numele prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a domiciliului acestuia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
In ceea ce priveste data, s-a mentionat „20 octombrie”, fara a se mentiona anul, care nu este tehnografiat pe modelul procesului-verbal de contraventie.
Din documentul depus la data de 15 martie 2013 de reprezentantii intimatei, rezulta ca in perioada 15-30.10.2012 a avut loc campania de vaccinare a pasarilor in . anul cand s-a savarsit fapta este 2012.
In ceea ce priveste locul savarsirii, pe procesul-verbal de contraventie se mentioneaza explicit localitatea Burila M. rubrica “descrierea faptei”.
Instanta constata ca petenta nu a fost de fata la incheierea procesului-verbal astfel ca nu i s-a dat posibilitatea de a formula obiectiuni, in mod corect, aceasta putand expune orice aparari in legatura cu incheierea procesului-verbal de contraventie in cadrul procedurii plangerii contaventionale.
În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului potrivit art. 1169 C.civil și art. 129 al. 1 teza finală C.p.c., întrucât cel ce face o propunere înaintea judecatii trebuie să o dovedească.
Instanta a dat posibilitatea petentului sa-si propuna probe in aparare, aceasta propunand audierea martorului C. G..
Acest martor a declarat ca de obicei, campania pentru vaccinarea pasarilor nu este anuntata in prealabil nici de asistent, nici de veterinar, anuntarea facandu-se „ din vecin in vecin, fiind suficient ca asistentul sa se intalneasca cu o singura persoana”, iar in prealabil nu a semnat nici un tabel de instiintare a datei campaniei, justificand faptul ca semnaturile pe tabel se strang in momentul efectuarii vaccinarii.
Insa, din declaratia martorului Spatariu N., medic veterinar la DSV Burila M., precum si din tabelul aflat la fila 21 din dosar, rezulta ca in perioada 15-30.10.2012 sa desfasurat campania de vaccinare a pasarilor in localitatea Burila-M., in dreptul pozitiei nr.41-F. A., existand mentiunea detinerii unui numar de 50 de pasari, insa nu exista semnatura acesteia. Anuntarea organizarii campaniei a fost facuta de asistentul veterinar, cu doua zile inainte, acesta procedand si la vaccinarea efectiva. Daca gospodarul nu este gasit acasa, asistentul trece si a doua zi.
Din declaratia martorului C. G. rezulta ca petenta ar fi lipsit de la domiciliu in cursul saptamanii, pana in data de 6 decembrie 2012, fiind la fiica sa in Dr.-Tr.S., iar de gospodarie nu s-a ocupat nimeni in acea perioada, lasand mancare suficienta pentru o saptamana celor 5-6 pasari pe care le detine in gospodarie.
Sub acest aspect relatat de martor, instanta aprecieaza ca declaratia martorului C. G. nu este sincera, intrucat petenta detine 50 de pasari, asa fiind inregistrata in evidentele medicului oficiant, si este imposibil ca petenta sa lase hrana suficienta pentru pasari, fara a supraveghea nimeni gospodaria, in lipsa petentei.
Mai mult, se constata ca petenta nu a participat la campania de vaccinare nici in iulie 2012 si nici in iunie 2011, asa cum rezulta din tabele depuse la dosar de intimata.
In ceea ce priveste constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor, potrivit art.11 din HGR nr.984/2005 acestea se fac de către inspectorii autorității sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor competente. Prin urmare, medicul veterinar Spatariu N. poate semna ca si martor asistent procesul-verbal de contraventie, intrucat nu are rol de agent constatator, nefiind aplicabil art. art.19 alin.2 din OG nr.2/2001.
Potrivit art.5, lit.j pct.3 din HGR nr.984/2005 se sanctioneaza cu amendă de la 400 lei la 800 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizic fapta de neprezentare de către deținători a animalelor pentru efectuarea operațiunilor sanitare veterinare obligatorii, la locul, data și ora stabilite și comunicate de medicul veterinar oficial, precum și refuzul acestora de a supune animalele acțiunilor sanitar-veterinare obligatorii.
Cu privire la sancțiune, instanța reține că aceasta s-a aplicat, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în limitele prevăzute de actul normativ, aplicandu-se minimul amenzii, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
In temeiul art.34 din OG nr.2/2001 si art.118 din OUG nr.195/2002,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMNELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plangerea contraventionala formulata de petenta F. A., cu domiciliul in ..Mehedinti, CNP_, impotriva intimatului Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor – Mehedinti, cu sediul in Dr.-Tr.S., cu sediul in ..1.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.04.2013, la sediul Judecătoriei DR TR S..
PREȘEDINTE GREFIER
F. C.-A. C. P.
Red.C.A.F./Tehnored.P.C.
4 ex./4 pag./16.05.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5052/2013.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3894/2013.... → |
---|