Plângere contravenţională. Sentința nr. 2749/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2749/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 2893/225/2013
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2749
Ședința publică de la 07.06.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. T.
Grefier ședință I.-M. D.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe petentul P. O. E. și pe intimata INSPECTORTUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. V. pentru petent, depunând împuternicire avocațială, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a înaintat de către I. M., CD-ul privind înregistrarea video a abaterii săvârșite către petent.
Instanța procedează la vizionarea CD-ului în ședința publică, în prezența apărătorului pentru petent.
De asemenea, instanța în temeiul art. 392 C. proc. civ, nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pentru soluționare.
Avocat B. V. pentru petent, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, în sensul anulării procesului verbal de contravenție, menționând că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției, urmând să formuleze concluzii scrise.
În temeiul art. 394 C. proc. civ, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
La data de 19.02.2013, s-a înregistrat la această instanță sub nr._ plângerea petentului P. O. E. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.02.2013 întocmit de intimata INSPECTORTUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., solicitând anularea acestuia.
În motivarea acțiunii, petentul a arătat că în data de 11.02.2013, în jurul orelor: 20:50, a condus autoturismul marca VW pe . cu peste 50 km/h, iar în procesul verbal de contravenție organele de poliție ar fi consemnat în mod abuziv că circula cu viteza de 110 km/h. De asemenea, a susținut că procesul verbal a fost încheiat la data de 11.02.2013, orele 20:50, iar la rubrica descrierea faptei s-a consemnat” în data de 11.02.2012, a condus auto VW pe . cu viteza de 110km/h.
Petentul și-a întemeiat în drept plângerea pe dispozițiile OUG119/2000.
În dovedirea plângerii, petentul a depus în copie: procesul verbal de contravenție . nr._/11.02.2013 întocmit de intimata INSPECTORTUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M..
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitate respingerea plângerii ca neîntemeiată, depunând în copie: raportul agentului constatator încheiat la 18.03.2013, atestat operator „autovision” nr._/27.02.2012, carte de identitate a vehiculului, buletin de verificare metrologică seria_/19.04.2012, CD-ul privind săvârșirea contravenției de către petent.
Potrivit art.254-258 cod procedură, au fost încuviințate pentru părți proba cu înscrisuri și respectiv înregistrarea video privind abaterea săvârșită de contravenient.
Examinând actele dosarului, instanța constată și reține că în ziua de 11.02.2013, petentul a condus autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare M1149BC, care circula pe . municipiu cu viteza de 110 km/h, iar agentul de poliție L. C. a acționat cu aparatul radar în vederea depistării încălcărilor prevederilor legale privind regimul de viteză, folosind aparatura de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor marca „AUTOVISION”, montată pe autospeciala cu nr. MAI_.
Pentru această faptă, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 675 lei reținându-i se permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, pentru săvârșirea contravenției săvârșite de art. 102 alin.3 lit. e și sancționată de art. 102 alin.3 din OUG 195/2002, republicată.
Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate respectiv înregistrarea video a abaterii, reține următoarele:
In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data 11.02.2013 de reprezentanții intimatei I. M., instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța reține că petentul a invocat faptul că cele consemnate în procesul verbal contestat nu corespund adevărului, menționând că nu crede că se afla la data respectivă în municipiul DrTr S., mențiunile fiind completate de către agentul constatator, iar petentul a fost de față, semnând procesul verbal de contravenție, fără obiecțiuni.
Astfel, instanța reține că din interpretarea dispozițiilor alin.7 art.16 din OG nr.2/2001 reiese că agentul constatator are două obligații, respectiv obligația de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare și obligația de a le consemna în procesul-verbal la rubrica „alte mențiuni”.
Pe de altă parte, instituirea obligației de a consemna obiecțiunile contravenientului în procesul-verbal la rubrica „alte mențiuni”, este o garanție a respectării dreptului la apărare al contravenientului. În consecință, instanța apreciază că, dreptul la apărare al petentului și egalitatea armelor, ca și condiții ale unui proces echitabil sunt respectate în cauză, instanța având posibilitatea să verifice în concret dacă s-au respectat dispozițiile legale în materie prin acordarea posibilității petentului să-și formuleze probatorii în susținerea plângerii și să formuleze eventualele obiecțiuni în instanță.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța consideră că, materia contravențională, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, poate fi calificată ca aparținând materiei penale, din perspectiva garanțiilor instituite de aceasta, astfel încât, instanța trebuie să asigure toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, cu condiția respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
Privitor la dispozițiile art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care
statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia plângerea va fi respinsă. Aceste concluzii sunt confirmate și de decizia adoptată în cauza N. c. României, de unde reiese foarte clar că sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6, dacă petentul a avut posibilitatea sa facă dovada contrarie constatărilor din procesul-verbal, în fata instanței.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, potrivit art.1169 C.civ. și art.129 al.1 teza finală C.proc.civ.
Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art.102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Analizând suportul cu memorie optică conținând înregistrarea faptei sancționate depus la dosar de către intimată, se poate observa că este vorba de o identitate a autovehiculului cu nr. de înmatriculare M1149BC, din care se poate observa că autovehiculul circula cu viteza de 110 km/h. Aceste elemente, alături de ora trecută în suportul cu memorie optică, respectiv 20:47 oră ce corespunde celei menționate în procesul verbal de constatare a contravenției, înlătură orice dubiu asupra săvârșirii de către petent a faptei contravenționale reținute în sarcina sa.
Instanța reține că înregistrarea este conformă prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobatã prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009, cuprinzând data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului, din care poate fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Viteza de deplasare a autovehiculului cu nr. de înmatriculare M1149BC, respectiv de 110 km/h, a fost constatată, potrivit legii, cu aparatul radar omologat și verificat metrologic, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr._/19.04.2012 depus la dosar .
Din buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, reiese că aparatul poate fi folosit atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, iar aparatul radar este montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare MAI_ fiind clar deci ce aparat radar s-a folosit pentru măsurarea vitezei, fiind respectate astfel prevederile pct. 5.2.1 și 5.2.2 din Norma de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobatã prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009.
De asemenea, instanța constată că petentul a semnat procesul verbal de contravenție, și deși este evident că semnarea procesului verbal în atare mod nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, însă persoana sancționată are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului verbal, în condițiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia și aducerii la cunoștință a faptei imputate de agentul constatator, astfel că simpla negare a situației de fapt, nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul verbal contestat.
În consecință, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal, instanța constată așadar că forța probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie cu privire la cele două fapte reținute în sarcina sa.
Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art.34 coroborat cu art.31 din OG nr.2/2001, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul P. O. E., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean De Poliție M..
Având în vedere disp. art. 36 alin. 2 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora în cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, instanța va obliga petentul la plata sumei de 20 lei către stat reprezentând cheltuieli judiciare, având în vedere și cheltuielile efectuate cu citarea și comunicarea actelor de procedură.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul P. O. E., domiciliat în Dr.Tr. S., ..5, ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M., ca neîntemeiată.
Obligă petentul la plata sumei de 20 lei către stat reprezentând cheltuieli judiciare.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.06.2013.
Președinte, Grefier,
T. AlinaDragotoiu M.
Red.T.A./Tehnored. I.D.
Ex.5/pag 4/05.07.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
Poz.1144/2013
← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1621/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2183/2013. Judecătoria... → |
---|