Plângere contravenţională. Sentința nr. 3229/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3229/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 5915/225/2013
Dosar nr._ //2013 plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDETUL MEHEDINTI
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3229
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.09.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. T.
GREFIER: P. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. F. și pe intimatul I. Timișoara, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța ,din oficiu ,invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dr.Tr.S. și acordă cuvântul petentului, pe excepția invocată.
Petentul, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.
I N S T A N T A :
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 23.04.2013 sub nr._ , petentul P. F., a formulat în contradictoriu cu intimatul I. T., plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 15.04.2013 emis de intimatul I. T., solicitând anularea acestuia ca fiind netemeinic și nelegal și în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment.
A motivat că a fost sancționat cu amenda de 1000 lei (500 lei in 48 de ore), in baza art.l („Constituie activități comerciale ilicite si atrag răspunderea contravenționala sau penala,dupa caz, fata de cei care le-au săvârșit următoarele fapte":), lit. e („efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniența nu este dovedita in condițiile legii/") si art.2 lit.c(„faptele prevăzute la litera a,b,e,g,i,j si k se sancționează cu prestarea unei activități in folosul comunității sau cu amenda de la 1000 lei la 1500 lei") din Legea 12/1990, deoarece a fost oprit in trafic (stația peco Lukoil Orșova) de către Politia de Frontiera, aceștia constatând ca in autoturismul cu nr de înmatriculare AQ 106 YC se aflau un nr. de 25(douzeci si cinci de litri de alcool etilic).
Precizează petentul că,în realitate, nu se face vinovat de cele consemnate in procesul verbal de constatare a contravenției de mai sus, deoarece nu efectua acte sau fapte de comerț cu acele bunuri.
Învederează instanței de judecata faptul ca a cumpărat din Serbia alcoolul etilic la rugăminte unei rude datorita faptului ca locuiește in zona de frontiera Porțile de F. 2 si nu pentru a face comerț cu el. Acest alcool l-a cumpărat legal din Serbia ,pe durata a mai multor zile ,deoarece prin vama se poate trece legal doar o anumita cantitate de bunuri .>
In drept, a intemeiat plângerea pe dispozițiile art.31-34 din OG 2/2001 republicata.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozitiilor art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și a timbrului judiciar conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
A arătat că, în fapt, la data de 15.04.2013, orele 05.30, un echipaj al poliției de frontieră, din cadrul S.P.F. Orșova a oprit în trafic, pentru control, pe comunicația E70-DN6, în dreptul stației peco Lukoil Orșova, pe numitul P. F.,ce conducea autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare AQ 106 YC.
La controlul efectuat asupra autoturismului au fost descoperiți 25 de litri de alcool etilic de proveniență Serbia, cu privire la care reclamantul a susținut că îi aparțin și pentru care nu deținea documente de proveniență.
Potrivit prevederilor art.l lit e) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în Codul comercial, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute prin lege sau cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii, constituie contravenție. De asemenea, documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării.
Întrucât nu avea documente de proveniență pentru aceste bunuri, așa cum cer prevederile Legii nr. 12/1990, petentul a fost sancționat contravențional, sancțiune prevăzută de art.2, lit. c).
Potrivit Codului fiscal, alcoolul și țigările fac parte din categoria produselor accizabile și sunt supuse marcării, iar deținerea unor astfel de produse nemarcate (cu timbru al autorităților din România), care nu au fost introduse în sistemul de acciza re din România, este interzisă de lege și dovedește proveniența ilicită a acestora, aceasta fiind și practica Tribunalului M. (Decizia nr.!96/R/l9.02.2008, Decizia nr. 409/R/13.04.2010, Decizia nr. 294/20.03.2012 și altele).
O importanță deosebită trebuie acordată naturii bunurilor, referindu-se la cei 25 de litri de alcool etilic, care sunt de proveniență sârbească și nu sunt marcate prin timbrare în România, de unde rezultă faptul că pentru aceste bunuri nu au fost percepute accize de către autoritățile vamale române, iar acestea nu pot fi restituite și repuse în circuitul civil.
De asemenea, procesul verbal, face dovada situației de fapt reținute în cuprinsul său până la proba contrară, iar sarcina probei revine petentului. Fapta reținută în cuprinsul procesului-verbal este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
În ceea ce privește motivul invocat de petent, care susține că a cumpărat din Serbia alcoolul etilic, la rugămintea unei rude,datorită faptului că locuiește în zona de frontieră Porțile de F. II și nu pentru a face comerț cu el, acest aspect nu este relevant pentru cauză, important de subliniat este faptul că în momentul transportului alcoolului etilic petentul trebuia să aibă asupra sa bonul fiscal.
Consideră necesar să mai învedereze instanței și faptul că la momentul controlului și încheierii procesului-verbal de constatare a contravenției, petentul nu a recunoscut fapta și a avut de făcut obiecțiuni, aspect consemnat la rubrica ,"Alte mențiuni ( obiecțiuni)" din procesul-verbal, menționând că „are bonul fiscal acasă.".
De asemenea, mai învederează faptul că din studiul procesului-verbal de constatare a contravenției, rezultă că acesta a fost întocmit corect cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și nu sunt cazuri de nulitate a procesului-verbal.
Analizând materialul probator administrat în cauză sub aspectul excepției necompetenței teritoriale, invocate, excepție care potrivit art. 137 alin. 1 C.p.c. are prioritate sub aspectul soluționării față de fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin plângerea adresată instanței, petentul P. F., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. T., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 15.04.2013 emis de intimatul IPJ T., reținându-se că la data de 15.04.2013, orele 05.30, un echipaj al poliției de frontieră, din cadrul S.P.F. Orșova a oprit în trafic, pentru control, pe comunicația E70-DN6, în dreptul stației peco Lukoil Orșova, pe numitul P. F.,ce conducea autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare AQ 106 YC.
La controlul efectuat asupra autoturismului au fost descoperiți 25 de litri de alcool etilic de proveniență Serbia, cu privire la care reclamantul a susținut că îi aparțin și pentru care nu deținea documente de proveniență.
Fapta contravențională reținută în sarcina petentului se pretinde că a fost comisă pe raza localității Orșova, jud. M., aspect ce rezultă din cuprinsul procesului verbal contestat, coroborat cu înscrisurile depuse la dosar.
Potrivit art. 31 din OG nr.2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.
Față de competența exclusivă reglementată de OG nr.2/2001, lege specială în materie, instanța apreciază că singura instanță competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a fost constatată contravenția, competența având caracter absolut și putând fi invocată și din oficiu de către instanță.
Pe cale de consecință, coroborat si cu art.132 alin.3 din CPCiv., instanța va admite excepția de necompetență teritorială exclusivă și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orșova, jud.M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declina competența de soluționare a plângerii contravenționale, privind pe petentul P. F., domiciliat în . Gogoșu, jud.M. și pe intimatul I. T., în favoarea Judecătoriei Orșova .
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.09.2013, la sediul Judecătoriei DR TR S..
PREȘEDINTE GREFIER
Red.TT./Tehnored.P.L.
2 ex./ 12.09.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 4997/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 515/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
---|