Contestaţie la executare. Sentința nr. 5031/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 5031/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 14716/225/2013

Dosar nr._ – contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5031

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 20.12.2013

PREȘEDINTE – T. T.

GREFIER ȘEDINȚĂ –P. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul G. T. și intimații .- SECAPITAL SARL prin . și B. C. C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se ia act că, dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării pentru astazi, 20.12. 2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, la data de 07.11.2013, contestatorul G. T., în contradictoriu cu intimații .- SECAPITAL SARL prin . și B. C. C., a formulat contestație la executare, prin care solicită, solicit anularea somației de executare nr. 207E/2012 emisa la 15.10.2013, comunicata contestatorului la data de 23.10.2013, din dosarul execuțional nr. 207/E/2012, prin care a fost somat sa plătească debitul in cuantum de 58.725,05 lei plus dobânzi si comisioane calculate începând cu data de 25.09.2013 pana la achitarea efectiva, la care se adaugă suma de 1737 lei, diferența onorariu executor judecătoresc, anularea tuturor actelor de executare silita emise după data de 15.10.2013 si suspendarea provizorie a executării silite pana la data la care se va stabili cuantumul real al debitului datorat.

În motivarea cererii, a arătat că, are calitatea de debitor in dosarul execuțional nr. 207 E/2012, întocmit de către B. C. C.. In acest dosar, in anul 2012 s-a pornit executarea silita împotriva sa, urmare a imposibilității de achitare efectiva a unui credit bancar luat de la BCR .

Precizează că, la data de 20.03.2012 i s-a comunicat somația imobiliara, prin care i s-a pus în vedere sa achite debitul in cuantum de 133.620,76 lei RON (c/v a 30.520,96 EURO), plus suma de 9053 lei, reprezentând onorariu si cheltuieli de executare, in total având de achitat suma de 142.673,76 lei RON.

La data de 15.10.2012 a avut loc vânzarea la licitație publica a apartamentului său si al soției sale din Dr Tr S., ., ., ., prin care bunul a fost adjudecat contra sumei de 97.200 lei.

In consecința, din suma inițiala stabilita cu titlu de debit 133.620,76 lei s-a scăzut suma de 97.200 lei, rămânând de achitat suma de 36.420,76 lei.

La data de 23.10.2013 s-a comunicat prin posta somația nr. 207E/2012, din 15.10.2013, prin care a fost somat sa achite diferența de debit in cuantum de 58.725,05 lei, plus cheltuieli de executare ramase neachitate, adică rest onorariu in cuantum de 1737 lei.

Apreciază ca aceasta somație este nelegala si netemeinica, pentru următoarele motive:

In conținutul somației este menționata o suma mult mai mare decât diferența pe care o avea de achitat, respectiv, 58.725,05 lei, fata de 36.420,76 lei cat reprezenta diferența debit. Nu se explica de către executorul judecătoresc cum s-a ajuns la concurenta acestei sume, in condițiile in care somația de executare nu cuprinde si un proces verbal alăturat in care sa fie defalcate si explicate debitul si cheltuielile.

Pe de alta parte, învederează faptul ca, are calitatea de creditor ., deși in cursul anului 2012 aceasta calitate o avea ..

Deși se face mențiune despre o cesiune de creanța nu i s-a comunicat un asemenea contract, nu a fost notificat despre o eventuala schimbare de creditor si despre cesionarea creanței sale către o alta persoana .

F. de cele expuse, solicită admiterea contestației formulate, suspendarea provizorie a executării si stabilirea exacta a diferenței de debit pe care o datorează.

In drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 399-404 cod procedura civila.

La data de 18.11.2013 pârâta SECAPITAL S.A.R.L. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestației la executare promovata de contestator .

A invocat excepția netimbrații acțiunii ,precizând că potrivit art. 10 alin.2 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, in cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată, astfel că, solicită anularea contestației ca netimbrata, in cazul in care se va constata ca la dosar nu a fost depusa chitanța privind plata taxei de timbru corespunzătoare sumei contestate, pana la prima zi de înfățișare.

De asemenea, a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare. Potrivit art.401 alin. 1 C. proc. civ. (art. 714 din noul Cod de procedura civila) contestația se poate face in termen de 15 zile, caz in care termenul de 15 zile curge de la data la care acesta a primit somația ori de la data la care a luat cunoștința de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit somația sau executarea se face fara somație.

A arătat că, la data de 19.08.2013 intre S.C. S. C. S.R.L. si SECAPITAL S.A.R.L. a intervenit contractul de cesiune de creanțe prin care SECAPITAL S.A.R.L. a devenit creditorul contestatorului. Contractul de cesiune de creanțe a fost încheiat intre S.C. S. C. S.R.L. in calitate de cedent, SECAPITAL S.A.R.L. in calitate de cesionar si S.C. KRUK România S.R.L., in calitate de administrator de patrimoniu.

Intre SECAPITAL S.A.R.L. si S.C. KRUK INTERNATIONAL S.R.L., actualmente S.C. KRUK România S.R.L., s-a încheiat o împuternicire, cea din urma fiind împuternicita pentru a executa toate procedurile de colectare in vederea recuperării debitelor cesionate.

Cedarea debitului a fost înregistrata La Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare sub numărul 2013-_-VFZ.

Cesiunea de creanța a fost notificata astfel cum este prevăzut de art. 1578 C.civ., societatea trimițând către contestator notificare privind încheierea contractului de cesiune intre părți. Doctrina a considerat ca aceasta remitere nu este ceruta pentru validitatea contractului, ci este o obligație născuta din cesiune pentru valorificarea creanței, în sensul ca cesionarul are dreptul sa pretindă cedentului titlul constatator al creanței. Astfel, remiterea titlului prevăzuta la art. 1574 C.civ nu se refera la un act scris privind contractul de cesiune, ci la titlul constatator al creanței, titlu care trebuie remis cesionarului în executarea contractului de cesiune de creanța. Pentru ca cesiunea sa fie opozabila terților, deci inclusiv debitorului cedat, trebuie îndeplinite anumite formalități prevăzute de art. 1578 C.civ., si anume fie notificarea făcuta de cedent sau cesionar debitorului cedat, fie prin recunoașterea (acceptarea) din partea debitorului cedat.

In conformitate cu dreptul comun „ O instituție poate cesiona unui tert drepturile si obligațiile sale dintr-un contract ,astfel consideră ca atât cesionarul cat si cedentul nu au încălcat nici o clauza contractuala .

Debitorul, nu trebuie sa fie de acord cu cesiunea de creanța, aceasta fiind valabila daca sunt respectate condițiile impuse de lege, condiții ce au fost respectate.

Referitor la susținerea contestatorul în sensul că nu cunoaște modul de calcul al debitului, precizează ca aceste sume sunt prevăzute in contractul de credit bancar încheiat de contestator cu Banca Comerciala R. S.A., inclusiv modul de calcul al acestora (dobânda, comisioane);

În anexa la contractul de cesiune de creanțe, apare individualizata creanța debitorului GAIȚA T. așa cum a fost transmisa către societate de către cedentul S.C. S. C. S.R.L., act care reprezintă precizarea clara a cuantumului creanței in ceea ce privește cedentul S.C. S. C. S.R.L., la care se adaugă dobânzile si comisioanele prevăzute in contractul de credit încheiat de debitor cu Banca Comerciala R. S.A.

Având in vedere toate aceste considerente, solicită respingerea acțiunii in principal pe baza excepției invocate, iar in subsidiar ca neîntemeiata.

In drept, au fost invocate disp. art. 205-208 c.pr.civ. (art. 115-118 din vechiul Cod de procedura civila).

Contestatorul G. T., a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției netimbrării, dat fiind faptul că și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță,achitând taxa de timbru în cuantumul fixat.

De asemenea, a solicitat respingerea excepției tardivității formulării contestației la executare, prin raportare la disp. art. 401 alin. 1 lit. a C., iar în privința stării de fapt, arată că, nu are cunoștință despre contractul de cesiune de creanță ce a intervenit între creditorul . și Secapital SRL prin mandatar .>

Învederează instanței că nu a fost notificat despre cesiunea de creanță ce a intervenit între fostul creditor și actualul creditor, astfel că, susține că nu au fost respectate prevederile art. 1578 C Civ.

Mai arată că, nu a acceptat cesiunea nici printr-un înscris cu data certă nici prin comunicarea scrisă a cesiunii pe format de hârtie sau în format electronic.

Pe de altă parte apreciază că, în cauză devin incidente și disp. art. 389 C., în sensul că, ., de la data îndeplinirii actului de executare silită constând în vânzarea prin licitație a apartamentului său, la data de 15.10.2012, nu a mai urmat și alte acte de executare silită, în consecință, executarea silită în dosarul execuțional 207/E/2012, este perimată de drept.

A fost administrată proba cu înscrisuri scop în care s-au depus la dosar:, somația de executare nr. 207/E/2012 din 15.10.2013, procesul verbal încheiat la 15 octombrie 2012, notificarea din 17.10.2010, somația imobiliară din dosarul nr. 207/E/2012, procesul verbal din 20.03.2012,procesul verbal de situație din 12.03.2012, contractul de credit bancar nr. 1196/17.04.2007, contractul de ipotecă nr. 1196 din 17.04.2007, decizia nr._ privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă și anexă la decizia privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă, notificare din 26.08.2013, contract de cesiune de creanțe,certificat de înregistrare . nr._, rezoluția nr._ din 21.02.2013.

Acțiunea a fost legal timbrată potrivit chitanțelor fiscale nr._/ 15.11.2013, în sumă de 154 lei (f.50), nr._/20.11.2013, în valoare de 50 lei (f.122), nr._/16.12.2013, în valoare 840 lei(f.127), nr._/7.11.2013, în valoare de 50 lei (f.128) și timbru judiciar de 5 lei .

La solicitarea instanței, a fost înaintat dosarul nr. 207/E/2012 al B. C. C..

La termenul de judecată din 19.11.2013, contestatorul a precizat că solicită suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, iar instanța a stabilit în sarcina contestatorului cauțiunea de 5800 lei ,însă contestatorul nu a achitat cauțiunea stabilită, instanța respingând cererea de suspendare.

Instanța, in baza art 137 C.pr.civ., va analiza cu precădere excepțiile de fond si de procedura care fac de prisos cercetarea fondului cauzei.

Astfel, referitor la excepția netimbrării acțiunii, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât contestatorul și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru stabilită conform dispozițiilor art.10 alin.1 lit.a și art.2 teza a II a din OG nr.80/2013, depunând în acest sens la dosar chitanța fiscală nr._/ 15.11.2013, în sumă de 154 lei(f.50), chitanța fiscală nr._/20.11.2013, în valoare de 50 lei (f.122),chitanța fiscală nr._/16.12.2013, în valoare 840 lei(f.127), chitanța fiscală nr._/7.11.2013, în valoare de 50 lei (f.128) .

În deliberare cu privire la excepția tardivității introducerii contestației invocată în cauză de către intimați, instanța va respinge și această excepție absolută și peremptorie a cărei soluționare are prioritate în raport de fondul cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 401 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă contestația se poate face in termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contesta.

Prin prezenta contestație la executare, contestatorul a solicitat anularea somației de executare nr. 207E/2012 din 15.10.2013 și a actelor de executare subsecvente acesteia.

Din cuprinsul actelor întocmite in dosarul de executare nr. 207/E/2012 rezultă că, somația de executare contestată a fost emisă la data de 15.10.2013, a fost comunicată contestatorului la 23.10.2013, iar contestatorul a formulat acțiunea de față la data de 7._, deci s-a încadrat in termenul prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă calculat potrivit dispozițiilor art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă.

Cât privește excepția perimării executării silite, invocată de contestator, potrivit art.389 alin.1 C., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept.

Analizând înscrisurile depuse la dosar de către contestator și actele dosarului de executare se constată că, în dosarul de executare silită nr.207/E/2012 al B. C. C., de la data de 23.10.2012, când a fost încheiat procesul verbal de adjudecare de executorul judecătoresc, nu a mai fost efectuat la cererea creditorului nici un act de executare silită, creditorul de la această dată rămânând inactiv, nu a mai continuat executare. Executorul judecătoresc, emite somația de executare la data de 15.10.2013 și având în vedere că de la ultimul act de executare au trecut mai mult de 6 luni, instanța urmează să admită excepția perimării executării silite, să constate executarea silită perimată și să anuleze somația de executare nr. 207/E/2012 din 15.10.2013 și toate actele subsecvente acesteia.

Potrivit disp. art.274 C., intimata va fi obligată să plătească contestatorului cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de pârâtă.

Respinge excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă.

Admite excepția perimării executării silite invocată de contestator.

Admite contestația la executare, privind pe contestatorul G. T., cu CNP_, și domiciliu ales in Dr Tr S., .. 27, .. 2, . M. E. V., in contradictoriu cu creditoarea ., cu sediul in BUCUREȘTI, .. 51, ., in calitate de mandatar al SECAPITAL SA.R.L., in calitate de cesionar al . si B. C. C., cu sediul in Dr Tr S., ..

Constată perimată executarea silită din dosarul nr. 207/E/2012 al B. C. C..

Anulează somația de executare nr. 207/E/2012 din 15.10.2013 și toate actele subsecvente acesteia.

Obligă intimata SECAPITAL SARL prin mandatar . să plătească contestatorului 1094 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 20.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. TT. / Tehn. PL.

5 ex./ 17.01.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5031/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN