Pretenţii. Sentința nr. 3260/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3260/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 8477/225/2012
Dosar nr._ - pretentii -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINTA CIVILĂ NR. 3260
Ședința publică de la 05.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. B.
GREFIER: A. D.
Pe rol se află judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții . și M. Draghisa, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința, se prezintă pentru reclamanta avocat N. O., lipsa fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință, după care,
Avocat N. O., pentru reclamantă, depune împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1666 lei și timbru judiciar de 2,50 lei, precum și dovada publicării citației într-un ziar de largă circulație.
În baza art. 1551 alin.2 raportat la 155 alin.2 C.pr.civ., instanța repune cauza pe rol, având în vedere că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile, iar cererea de repunere pe rol este legal timbrată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii, omologarea raportului de expertiză specialitatea contabilitate și obligarea pârâților în solidar la plata penalităților de întârziere, așa cum au fost stabilite de expert, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu expert.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 01.06.2012, reclamanta ., în contradictoriu cu paratul ., a solicitat instantei ca prin sentinta ce va pronunta sa oblige paratul la plata sumei de_,58 lei, reprezentand actualizare penalități de la data de 25.08.2011 până la data de 25.05.2012 în baza facturilor emise conform contractului nr. 44/22.09.2010.
Au fost solicitate si cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca, intre parti a fost incheiat contractul nr. 44 din 22.09.2010 urmand ca parata sa achite facturile in termen de 7 zile de la achizitionarea marfii (motorinei).
Reclamanta a mai aratat ca, a fost respectata procedura prealabila prevazuta de art. 720 C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 cod civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, in copie, următoarele înscrisuri: raport de activitate cont de la 18.06.2012 la 18.06.2012, extras operațiune transmisă electronic, calcul privind penalități de întârziere la facturile emise, contract de furnizare combustibil nr. 44/22.09.2010, facturi: nr. 82/01.02.2011, nr. 92/03.02.2011, nr. 96/05.02.2011, nr. 99/05.02.2011, nr. 100/07.02.2011, nr. 105/11.02.2011, nr. 106/11.02.2011, nr. 109/11.02.2011, nr. 112/11.02.2011, nr. 116/14.02.2011, nr. 118/15.02.2011, nr. 123/17.02.2011, nr. 125/18.02.2011, nr. 126/18.02.2011, nr. 128/19.02.2011, nr. 131/21.02.2011 și nr. 134/23.02.2011.
La termenul din data de 06.09.2012, reclamanta a depus copie încheiere din data de 11.05.2012 și sentința comercială nr. 33/15.03.2012 pronunțate de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosar nr._/225/2011, iar la termenul din 04.10.2012 a depus dovada confirmării de primire, adresa de notificare și constatare a incapacității de plată, proces-verbal din 20.02.2012.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 969 si art. 979 cod civil.
Intimații, legal citați nu s-au prezentat și nu au formulat întâmpinare.
In baza art. 167 C pr civ instanta a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică, specialitatea contabilitate având urmatorul obiectiv: calcularea penalitatilor de intarziere la facturile emise de reclamantă, menționate în actiune pentru perioada 25.08._12, avându-se în vedere facturile emise de reclamantă, contractul de furnizare combustibil și documentele contabile ale părților.
Instanta, prin tragere la sorți a numit expert pe D. N..
La data de 04.01.2013, s-a depus la dosar, de către expert D. N., raportul de expertiză specialitatea contabilitate.
La termenul din 28.02.2013, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 1551 C.pr.civ. din vina părții reclamante.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Între reclamantă, pe de o parte, în calitate de furnizor și ., pe de altă parte, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de furnizare combustibil tip motorină și GPL nr.44 din data de 22.09.2010 (f.9-13), având ca obiect livrarea de către reclamantă, în calitate de furnizor, a cantității de combustibil tip motorină – GPL necesară beneficiarului. Prețul de livrare și modalitatea de plată au fost stabilite în art.IV din contract, iar la art.8.1 din același contract au fost stipulate penalități de întârziere de 1% pe zi, pentru fiecare zi de întârziere din suma rămasă neachitată, în cazul în care facturile nu sunt achitate în termenul stabilit contractual sau termenul trecut în factură, penalitățile putând depăși cuantumul sumei rămase neachitate.
Conform certificatului emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul M., nr._/25.09.2012, (f.81,82), . și-a schimbat denumirea în ., precum și sediul social, mențiunile fiind înregistrate la ORC la data de 18.05.2012, astfel încât, la solicitarea reclamantei, s-a dispus conceptarea în cauză, în calitate de pârât, a ..
În temeiul contractului, reclamanta și-a îndeplinit obligația de a furniza pârâtei . marfa solicitată, fiind emise facturile nr.: 79/27.09.2010, 84/29.09.2010, 89/29.09.2010, 106/30.09.2010, 117/02.10.2010, 127/04.10.2010, 139/06.10.2010, 143/07.10.2010, 146/07.10.2010, 157/08.10.2010, 165/09.10.2010, 178/12.10.2010, 187/12.10.2010, 211/17.10.2010, 216/19.10.2010, 226/21.10.2010, 238/22.10.2010, 247/24.10.2010, 41/25.10.2010, 256/28.10.2010, 269/30.10.2010, 275/30.10.2010, 283/31.10.2010, 82/01.02.2011, 91/03.02.2011, 96/05.02.2011, 99/05.02.2011, 100/07.02.2011, 116/14.02.2011, 112/11.02.2011, 109/11.02.2011, 105/11.02.2011, 106/11.02.2011, 118/15.02.2011, 123/17.02.2011, 125/18.02.2011, 126/18.02.2011, 128/19.02.2011, 131/21.02.2011, 134/23.02.2011, însă pârâta nu a achitat aceste facturi sau le-a achitat cu întârziere.
Prin sentința civilă nr._ din 15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._/225/2011, ce a fost atașat pe cale administrativă prezentei cauze, s-a dispus obligarea pârâților . și M. Draghisa la plata în solidar către reclamantă a sumei de 58.155,16 lei, reprezentând contravaloare penalități de întârziere la facturile nr. 79/27.09.2010, 84/29.09.2010, 89/29.09.2010, 106/30.09.2010, 117/02.10.2010, 127/04.10.2010, 139/06.10.2010, 143/07.10.2010, 146/07.10.2010, 157/08.10.2010, 165/09.10.2010, 178/12.10.2010, 187/12.10.2010, 211/17.10.2010, 216/19.10.2010, 226/21.10.2010, 238/22.10.2010, 247/24.10.2010, 41/25.10.2010, 256/28.10.2010, 269/30.10.2010, 275/30.10.2010, 283/31.10.2010, 82/01.02.2011, 91/03.02.2011, 96/05.02.2011, 99/05.02.2011, 100/07.02.2011, 116/14.02.2011, 112/11.02.2011, 109/11.02.2011, 105/11.02.2011, 106/11.02.2011, 118/15.02.2011, 123/17.02.2011, 125/18.02.2011, 126/18.02.2011, 128/19.02.2011, 131/21.02.2011, 134/23.02.2011. Penalitățile au fost calculate de la data scadenței și până la data achitării de către debitorii pârâți, pentru facturile achitate cu întârziere, respectiv cu depășirea datei scadente și de la data scadenței și până la data de 25.08.2011, pentru facturile ce nu au fost achitate de debitori.
Prin acțiunea formulată, așa cum a fost precizată la termenele de judecată din 25.10.2012, 10.01.2013 și 31.01.2013, reclamanta a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere, aferente perioadei 25.08._12, la facturile emise de reclamantă și neachitate de pârâți, nr.82/01.02.2011, 91/03.02.2011, 96/05.02.2011, 99/05.02.2011, 100/07.02.2011, 116/14.02.2011, 112/11.02.2011, 109/11.02.2011, 105/11.02.2011, 106/11.02.2011, 118/15.02.2011, 123/17.02.2011, 125/18.02.2011, 126/18.02.2011, 128/19.02.2011, 131/21.02.2011, 134/23.02.2011.
Din raportul de expertiză specialitatea contabilitate, întocmit de expert tehnic D. N.(f.111-113), instanța reține că penalitățile de întârziere calculate la facturile emise de reclamantă și neachitate, conform art. 8.1 din contractul încheiat între părți, se ridică la suma totală de 87.610,55 lei.
Față de acestea, având în vedere dispozițiile art. 969 Cod civil, potrivit cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, precum și faptul că în materia răspunderii contractuale culpa debitorului este prezumată (art. 1082 Cod civil), instanța apreciază că acțiunea formulată este întemeiată și urmează să o admită, reținând faptul că reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii și a făcut dovada existenței creanței, revenind în sarcina pârâților proba plății sau a nevalabilității creanței, sarcină pe care aceștia nu a îndeplinit-o.
Pe cale de consecință, instanța va admite acțiunea așa cum a fost precizată și va obliga pârâții la plata în solidar către reclamantă a sumei de 87.610,55 lei, reprezentând penalități de întârziere de 1% pe zi, pentru perioada 25.08._12, la facturile neachitate, centralizate în anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expert contabil D. N. (f.113 dosar).
În temeiul art.274 C pr civ, instanța va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 4168 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea așa cum a fost precizată, având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ., cu sediul in Drobeta Turnu Severin . C. nr. 54 judetul Mehedinti, în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul in Drobeta Turnu Severin .. 6 . ., și M. Draghisa, cu domiciliul in Drobeta Turnu Severin .. 6 . ..
Obligă pârâții la plata în solidar către reclamantă a sumei de 87.610,55 lei, reprezentând penalități de întârziere de 1% pe zi, pentru perioada 25.08._12, la facturile neachitate, centralizate în anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expert contabil D. N. (f.113 dosar).
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 4168 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. B.A. D.
Red.L.B./tehnored.A.D.
5 ex./ 20.09.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Validare poprire. Sentința nr. 2556/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4998/2013.... → |
---|