Pretenţii. Sentința nr. 4630/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 4630/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 8827/225/2013
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința civilă nr.4630
Ședința publică din 27.11.2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. A. R.
Grefier: S. Ica E.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta U. A. TERITORIALĂ A MUN. DROBETA T. – S. și pe pârâta L. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă consilier juridic P. M. S. și pârâta L. E., identificată cu CI . nr._ emisă de SPCLEP Cujmir, la data de 10.07.2013, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
În temeiul art.131 cod procedură civilă, fiind primul termen de judecată, când părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, instanța, verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material în temeiul art. 94 pct.1, lit.j Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 107 Cod procedură civilă să judece prezenta pricină, având ca obiect pretenții.
Instanța procedează la audierea petentei, răspunsul acesteia fiind consemnat și atașat la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Pârâta solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv chitanțele cu care a achitat chiria și solicită amânarea cauzei pentru a le depune și proba cu martori.
Instanța având în vedere că pârâta nu și-a depus întâmpinare în 25 zile deși a primit citația personal la data de 03.10.2013 în temeiul art.208 alin.2 C.proc.civ. constată că pârâta este decăzută din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și arată că pârâta figurează în evidențele reclamantei și nu a făcut un gest de caritate plătind fără să locuiască.
Pârâta solicită respingerea acțiunii și arată că a plătit o perioadă de la data încheierii contractului după care nu a mai locuit la acea adresă.
În temeiul art. 255 alin. 1 C.proc.civ. rap. la art. 258 C.proc.civ, apreciind că proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă este admisibilă potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului, urmează să încuviințeze pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.06.2013 sub nr._, reclamanta U. A. TERITORIALĂ A MUN. DROBETA T. – S. a chemat în judecată pe pârâta L. E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1208 lei, reprezentând contravaloarea chiriei neachitată pentru perioada febr.2011-aprilie 2013 în cuantum de 550,36 lei și 634,70 lei contravaloarea consumului de apă - cheltuieli ce cad în sarcina acesteia conform contractului de închiriere nr.180/01.08.2007.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între U. A.-Teritorială a Municipiului Dr.Tr.S. și L. E. a fost încheiat contractul de închiriere nr.180/01.08.2007, contract în contextul căruia nu a fost achitată chiria lunară în cuantum de 20,38 lei pentru lunile februarie 2011-aprilie 2013 precum și contravaloarea consumului de apă în cuantum de 634,70 lei .
Deși au fost făcute numeroase demersuri în vederea rezolvării problemei apărute pe cale amiabilă L. E. nu a luat nicio măsură în vederea stingerii debitului(a se vedea în acest sens somația nr. 1537/27.05.2013).
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.l14/1996 privind locuințele, ale HG nr.1275/2000, ale art.1777-1835 din Codul civil și ale contractului nr.180/01.08.2007.
În dovedirea cererii a depus la dosar contractul de închiriere nr. 180/01.08.2007, somația nr.l537/27.05.2013, fișa cu calculul chiriei și penalităților, fișa cu evidența debitului privind consumul de apă.
Deși i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată, cu mențiunea de a formula întâmpinare, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 1, pârâta nu a depus întâmpinare.
În temeiul art.255 alin.1 cod procedură civilă, instanța a încuviințat și a administrat în cauză, pentru ambele părți, proba cu înscrisurile de la dosar .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuință socială nr. 180/01.08.2007, prin care pârâta a închiriat imobilul compus din o cameră în suprafață de 14 mp din municipiul Drobeta Turnu Severin, ., ., . (filele 3-4).
Potrivit art. II din contract părțile au stabilit o chirie lunară de 20,28 lei, iar termenul de închiriere a fost stabilit la 5 ani, de la 01.08.2007 – până la 01.08.2012 – art. 1.
Instanța va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 102 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora “contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Ori, contractul de închiriere nr. 180 a fost încheiat la data de 01.08.2007, deci înainte de . noului cod civil, astfel că este supus reglementării din Codul civil de la 1865.
Potrivit art. 1429 pct. 3 C.proc.civ. locatarul este obligat să plătească prețul locațiunii la termenul stabilit, respectiv până la data de 15 a lunii în curs, potrivit contractului încheiat între părți.
Instanța constată că pârâta nu a contestat că ar fi semnat contractul de închiriere, astfel că obligația plății chiriei aferente îi incumbă, fiind titularul contractului și neintervenind până în prezent nicio cauză de reziliere a contractului.
Pentru aceste motive, instanța apreciază întemeiat primul capăt de cerere privind plata chiriei restante în cuantum de 550,36 lei aferentă perioadei februarie 2011 – aprilie 2013.
Referitor la consumul de apă solicitat, instanța reține că din fișa de clienți aferentă apartamentului nr.9 pe perioada ianuarie 2011 – decembrie 2011 pârâta a consumat apă în cuantum de 634,70 lei, cheltuieli ce cad în sarcina sa, potrivit contractului nr. 180/01.08.2007, cap. III lit.B(fila 4 dosar).
Apararea pârâtei în sensul că nu dorește să plătească intrucat in acel imobil nu a locuit nici macar o zi, ci locuiesc alte persoane, nu este de natura a o exonera pe aceasta de obligațiile ce-i revin potrivit prevederilor contractuale si pe care si le-a asumat prin contractul de inchiriere, in ipoteza in care, are la indemana, impotriva celor care locuiesc acolo contrar vointei ei, o actiune in evacuare ce ii este conferita in calitatea sa de chirias, contractul nr. 180/01.08.2007 fiind în vigoare.
Pe de alta parte, pârâta are posibilitatea, potrivit cap. IV din contract, sa solicite rezilierea contractului, bineinteles cu notificarea reclamantei cu minim 30 de zile înainte.
Având în vedere cele expuse mai sus, în baza art. 969 raportat la art. 1429 C.civ., instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1208 lei, din care 550,36 lei reprezentând contravaloarea chiriei neachitată pe perioada februarie 2011 – aprilie 2013 și 634,70 lei contravaloarea consumului de apă.
Vazand si prevederile art.424 si urmatoarele C.proc.civila,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ A MUN. DROBETA T. – S. în contradictoriu cu pârâta L. E. domiciliată în com. Vînători, ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1208 lei, din care 550,36 lei reprezentând contravaloarea chiriei neachitată pe perioada februarie 2011 – aprilie 2013 și 634,70 lei contravaloarea consumului de apă.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cale de atac ce va fi depusă la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. R. S. Ica E.
Red. ARC./Tehnored. S.C.
4 ex./ 3 pag /16.12.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 981/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3923/2013.... → |
---|