Pretenţii. Sentința nr. 700/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 700/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 6363/225/2012

Dosar nr._ Pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 700

Ședința publică de la 08.02.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier ședință M. C.

Pe rol judecarea procesului civil având ca obiect pretenții privind pe reclamanta R. Drobeta- Sucursala Romag Termo și pârâta C. M.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol la care a anexat listele de plată pe lunile octombrie 2010- martie 2011 ale Asociației de proprietari E...

Constatând că nu mai există motivele suspendării, în temeiul art. 155 al. 2 C.p.c. repune cauza pe rol.

Nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., instanța constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 04.05..2012 sub nr._ , reclamanta R. –ROMAG TERMO a chemat în judecată pe pârâtul C. M., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1001,64 lei, ce reprezintă contravaloarea regiei restante pe perioada octombrie 2010- martie 2011 precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 65,34 lei calculate pe aceeași perioadă .

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul, care este membru al Asociației de Proprietari E. Dr. Tr.S. și domiciliază în Dr.Tr.S., .. 46, ., parter, . , a acumulat o datorie totală față de As. de proprietari de 1001,64 lei ce reprezintă debit restant și penalități de întârziere .

Această creanță a fost cesionată de către Asociația de Proprietari reclamantei conform contractului de cesiune de creanțe nr. 23/25.05.2011.

Reclamanta a mai arătat că prin adresa nr. 197/03.06.2011, pârâtul a fost încunoștințat cu privire la suma datorată, potrivit prevederilor art. 1578 al. 1 lit. a C.civ.și a fost invitată în vederea rezolvării pe cale amiabilă a situației.

În drept a invocat dispozițiile art. 46 Legii nr.230/2007, art. 25 din HG nr.1588/2007, Contractul de cesiune de creanță, art. 1566 C.civ. art. 1568 pct.1 C.civ, art. 1586 C.civ. C.civ., și art. 112 și urm. Codul de procedură civilă.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar contractul de cesiune de creanță nr. 23/25.05.2011, fișe individuale de calcul a regiei restante, adresa de conciliere nr. 197/03.06.2011, confirmare primire notificare.

Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări, nu a depus întâmpinare și nu a achitat din debit..

Acțiunea reclamantei este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 coroborat cu art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, respectiv de timbru judiciar în temeiul art. 1 alin. 2 din OG 32/1995.

În temeiul art. 167 alin. 1 c.p.civ., sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și a administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca legală, concludentă, pertinentă și utilă, de natură să ducă la dezlegarea pricinii, și din oficiu a solicitat listele de plată pentru debitele restante.

Analizând cererea reclamantei în raport de întreg materialul probator administrat în cauză și văzând dispozițiile legale în vigoare, instanța constată și reține următoarele:

Conform fișelor depuse la dosar (fila 2-3), instanța reține că pârâtul C. M., în calitate de proprietar al apartamentului în condominiu nr.2, din Dr.Tr.S., .. 46, ., parter, jud. M. din cadrul Asociației de proprietari E. Dr.Tr.S. a acumulat pe parcursul perioadei octombrie 2010- martie 2011 o datorie în valoare de 1001,64 lei față de Asociația de Proprietari E., reprezentând contravaloare regie restantă.

La suma restantă, Asociația a calculat penalități de întârziere în cuantum de 65,34 lei pe perioada octombrie 2010- martie 2011.

Această creanță reprezentând debitul înregistrat de pârâtă și penalități a fost ulterior cesionată reclamantei de către Asociația de Proprietari E. conform contractului de cesiune creanțe nr. 23/25.05.2011 ( f. 4).

Reclamanta, conform contractului de cesiune de creanță ( art.1 pct.d din contract) a preluat toate drepturile cedentului privind recuperarea creanțelor, inclusiv dreptul de a promova acțiuni pentru recuperarea debitului.

De altfel, anterior promovării prezentei acțiuni, reclamanta l-a invitat pe pârât la sediul său pentru a-și achita debitul arătându-i toate consecințele care decurg în sens contrar.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007 și art. 25 din Hotărârea nr. 1588/19.12.2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari potrivit cărora „cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată”, instanța, apreciază întemeiată acțiunea în ceea ce privește datoria acumulată la plata cheltuielilor de întreținere pe perioada octombrie 2010- martie 2011 .

Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.

Instanța reține din listele de plată depuse la dosar că obligația pârâtului de plată a cheltuielilor pe perioada octombrie 2010- martie 2011 este în cuantum de 1001,64 lei, excluzând penalitățile de întârziere calculate pe aceeași perioadă.

Având în vedere că suma de 65,34 lei solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată cu titlu de penalități de întârziere nu a fost dovedită corespunzător dispozițiilor legale, nefăcând dovada bazei legale instanța urmează să respingă această cerere și să să admită în parte acțiunea reclamantei, respectiv să oblige pe pârâtul la plata sumei de 1001,64 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere restante în perioada octombrie 2010- martie 2011

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI NUCLEARE-pentru SUCURSALA ROMAG TERMO, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ..1, județul M. în contradictoriu cu C. M. cu domiciliul în Dr.Tr.S., .. 46, ., parter, ..

Obligă pârâtul la plata sumei de 1001,64 lei reprezentând contravaloare regie restantă.

Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 65,34 lei reprezentând penalități de întârziere.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.I.P.

M.C. 4 martie 2013

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 700/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN