Acţiune în constatare. Sentința nr. 2428/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Comentarii

0

Sentința nr. 2428/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 1333/225/2015

Dosar nr._ acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința civilă nr. 2428

Ședința publică din data de 1.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte: P. TELUȚA

Grefier: P. L.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanții G. N., G. C. P. în contradictoriu cu pârâtele . GENERALE SA, . GENERALE SA SUC. TR S., având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 01.07.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 13.02.2015 sub nr._, reclamanții G. N., G. C. P., în contradictoriu cu pârâtele . GENERALE SA, . GENERALE SA SUC. TR S., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că, clauza privind comisionul lunar de gestionare a creditului, prevăzută la pct. 8 din Contractul de credit nr. 5489 din 14.11.2007, este abuzivă raportat la dispozițiile Legii nr. 193/2000 republicată, cu consecința anulării acesteia; să se dispună restituirea sumelor percepute cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului în valoare de 0.10 % din valoarea creditului, în cuantum de 4.350 euro (87 rate x 50 euro), achitat în perioada 15.12._15, sumă care să fie recalculată până la rămânerea definitivă a hotărârii; să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale pentru sumele percepute abuziv; clauza privind comisionul de rambursare anticipată de 3 %, prevăzută la pct. 7 din Contractul de credit nr. 5489 din 14.11.2007 este abuzivă, cu consecința anulării acesteia,

Așa cum rezultă din Contractul de credit anexat, pârâta percepe un comision lunar de gestiune a creditului de 0,10 % ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea creditului acordat.

În doctrină și jurisprudență s-a arătat că, acest comision, calculat si perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobânda, mărind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite fata de celelalte banei.

Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobânda mascata care, pe lângă faptul ca lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere si mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobânzii echivalează cu un doi.

In mod evident, o dobânda (aparent) redusa a atras mai mulți clienți si, deci, o cifra de afaceri mai mare raportat la ceea ce ar fi putut obține banca respectiva in condițiile in care ar fi arătat in mod transparent costurile reale ale creditului (asa cum, de altfel, au făcut o mare parte din băncile concurente Mo temporis).

A se observa, in plus, ca acest comision este calculat si perceput la valoarea inițiala a creditului, si nu la soldul acestuia, ceea ce va face, in cazul creditelor ipotecare, acordate pe mai mult de 25 de ani, ca dobânda {aplicata la soldul creditului) sa ajungă sa fie chiar mai mica decât comisionul (care se va aplica la suma inițiala împrumutata, indiferent de valoarea din credit rambursata deja la un moment dat).

Disimularea unei parți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabila a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere in eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase in raport cu ofertele altor banei care acționau pe aceeași piața relevanta cu banca respectiva (dar care, in realitate, datorita adăugării la D. a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atât de avantajoase) si, pe de alta parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.

Dintr-o altă perspectivă, este de subliniat și faptul că, acest tip de comision nu este definit în contract și nu are drept corespondent o contraprestație (serviciu) din partea băncii intimate. Explicația eventuală a băncii cum că respectivul comision ar fi afectat activității de monitorizare a creditului nu este satisfăcătoare.

Comisionul de gestionare credit este prevăzut în contract alături de comisionul de întocmire dosar, rambursare anticipată și dobândă, ceea ce denotă că banca percepe pentru același serviciu de creditare trei categorii de costuri, iară a fi explicată în contract distincția clară între acestea.

Comisionul de gestionare credit (dobândă deghizată) comportă o formulă de calcul asemănătoare dobânzii curente (cuprins în grafic alături de dobândă), fiind însă mai oneros decât aceasta (perceput lunar în funcție de soldul inițial al creditului și nu de soldul diminuat ca urmare a rambursării ratelor).

Comisionul bancar, ca și dobânda, are caracter reglementat (art. 10 alin. 1 raportat la art. 6 din OG nr. 9/2000). La data perfectării convenției (14.11.2007) nu exista o normă legală care să reglementeze acest tip de comision. Mai mult, art. 15 din Legea nr. 190/1999 (creditul contractat de subsemnatul fiind unul ipotecar) limitează costurile creditului la cheltuielile aferente înscrierii ipotecii în cartea funciară.

Pe lângă comisionul de gestiune credit banca percepe și un comision de întocmire dosar credit de 1000 euro, ceea ce denotă că pentru același serviciu de creditare banca percepe mai multe costuri, fără a se ști cu precizie care este limita de demarcație între acestea, încărcându-se excesiv obligațiile împrumutatului/consumatorului.

In baza celor învederate, văzând și jurisprudență constantă se impune constatarea caracterului abuziv al clauzelor care reglementează plata unui comision lunar de gestionare a creditului calculat la valoarea inițiala a creditului, cu consecința anulării acestuia și restituirii tuturor sumelor încasate cu acest titlu.

În susținerea celor de mai sus, există o jurisprudență bogată a instanțelor naționale, care au statuat în mod definitiv nulitatea absolută a acestui comision, deoarece încalcă Legea 193/2000. Evident, fiind în prezența unei nulități absolute, al cărei regim juridic este de necontestat, apare ca deasupra oricărui dubiu că, în cauză nu poate fi incidență prescripția dreptului material la acțiune, deoarece o astfel de acțiune este imprescriptibilă, prin natura juridică a regimului ei.

Cu privire la sumele percepute cu acest titlu, din grafic rezultă că pârâta a perceput lunar un comision de gestionare credit în cuantum de 50 euro. De la data achitării primei rate, respectiv 15.12.2007 și până la data de 15.02.2015, sunt 87 luni, situație în care, 87 x 50 = 4.350 euro.

Referitor la îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea nr. 193/2000, subliniază că, acest comision nu a tăcut obiectul unor negocieri, contractul fiind standard, preformulat de către bancă, reclamanții neputând influența în vreun fel clauzele contractuale ale creditului, banca acționând de la început exclusiv după voința sa. în condițiile în care Banca acorda împrumutul în forma si clauzele stabilite exclusiv de aceasta, apare ca evident că nu se punea în discuție vreo negociere. Singura negociere care se purta privea suma, și nici aceasta nu era la latitudinea noastră, deoarece era limitată funcție de venituri și garanții.

Tot astfel, arată că,, prin perceperea acestui comision nereglementat, nenegociat, s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților din contract, în sensul că, banca a perceput tot timpul acest comision, fără să existe vreo contraprestație sau vreun serviciu efectuat pentru el, ceea ce a determinat un dezechilibru evident.

Față de cele de mai sus, solicită să se constate drept abuziv acest comision, cu consecința anulării pentru viitor și restituirii sumelor încasate nelegal.

Referitor la comisionul de rambursare anticipată.

Odată cu adoptarea OUG nr. 50/2010, băncile aveau obligația de a aplica noile prevederi pentru viitor contractelor în derulare, ocazie în care trebuia să se încheie acte adiționale prin care să fie eliminat comisionul de rambursare anticipată.

Prin dispozițiile art. 95 din OUG nr. 50/2010 legiuitorul a statuat că, „prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37AJ, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-77".

Ori, conform acestor dispoziții, pârâta trebuia să încheie împreună cu reclamanții un act adițional prin care să înlăture acest comision de rambursare anticipată, fapt ce nu s-a realizat.

Actul normativ, prin prevederile art. 67 alin. 1, prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă, atât a celor cu garanții imobiliare, cât și a celor fără acest tip de garanții, precum și limitarea la 1% a comisioanelor la credite cu dobândă fixă, dacă perioada dintre rambursare și data convenită pentru încetarea contractului este mai mare de un an, și la 0,5%, dacă această perioadă este mai mică de un an.

în raport de aceste prevederi legale exprese, apreciază că și acest comision este abuziv în lumina prevederilor art. 4 din Legea 193/2000, situație în care urmează a fi anulat pentru viitor.

Concluzionând, la cele mai sus arătate, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în acest sens instanța putând observa cu titlu de jurisprudență și Decizia nr. 70/25.03.2014 a Tribunalului M. pronunțată în cauza nr._ .

În vederea dovedirii celor mai sus arătate, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri .

Având în vedere și dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011, urmează a se reține faptul că, contractul de credit este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, prevederile OUG 50/2010 nefiind aplicabile.

Văzând prevederile art. 94 pct. 1 lit. (j) și art. 101 alin. 1 și 2 C. pr. civ., competentă material să judece prezenta cauză este Judecătoria.

În ceea ce privește competența teritorială, în raport de prevederile art. 109 și art. 113 pct. 3 și 8 C. pr. civ., apreciază că este competentă teritorial Judecătoria Dr. Tr. S..

Față de cele de mai sus, temeiul de drept al cererii este dat de disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011; art. 94 pct. 1 lit. (j) C. pr. civ; art. 109 și art. 113 pct.3 și 8 C. pr. civ.; art. 194 C. pr. civ., Legea 193/2000, Codul consumatorului, art. 66 - 69 și art. 95 din OUG nr. 50/2010, respectiv legile la care au făcut referire în cerere.

Potrivit art. 29 lit. (f) din OUG nr. 80/2013 această cerere este scutită de taxa judiciară de timbru.

Au anexat în copie certificată, contractul de credit nr. 5489/14.11.2007 și condițiile generale, graficul de rambursare.

Pârâta . GENERALE SA, a formulat întâmpinare la cererea de chemare in judecata formulata de G. N. prin care solicită respingerea acesteia ca nefondata, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

A arătat că, prin acțiunea care formează obiectul prezentului dosar, reclamantul a solicitat

instanței: sa constate ca, clauza privind comisionul de gestionare a creditului prevăzuta la pct. 8 din Contractul de credit nr. 5489/14.11.2007 este abuziva; sa constate ca, clauza privind comisionul de rambursare anticipata de 3 % prevăzuta la pct. 7 din Contractul de credit nr. 5489/14.11.2007 este abuziva; sa dispună restituirea sumelor percepute cu titlu de comision lunar de gestiune a creditului in valoare de 0,10% din valoarea creditului, in cuantum de 4.350 euro, achitat in perioada 15.12._15, suma ce va fi recalculata pana la rămânerea definitiva; sa oblige Banca la plata dobânzilor legale pentru sumele percepute abuziv.

In data de 14.11.2007 intre B. si soții G. N. si G. C. P. a fost încheiat contractul de credit nr. 5489 prin care reclamantul a beneficiat de un credit pentru nevoi personale nenominalizate - refinanțare în cuantum de 50.000 EURO pe o perioada de 300 luni având scadenta finala la data de 15.11.2032. Creditul a fost acordat cu o dobânda fixa de 6,75 % in primul an de creditare după care se aplica dobânda indexabila stabilita pe baza indicelui monetar EURIBOR la 3 luni + 3,25 %, marja fixa.

Arătă faptul prin contractul de credit nr. 5489/14.11.2007 a fost rambursat integral contractul de credit nr._/21.09.2007, încheiat tot cu pârâta.

Astfel ca acest contract a fost încheiat la solicitarea reclamantului si acceptat de subscrisa, după parcurgerea unor etape de analiza a cererii privind încheierea contractului de credit nr. 5489/14.11.2007, acesta fiind așadar al doilea contract de credit încheiat intre aceleași parți.

Potrivit referirilor exprese din cuprinsul documentației aferente creditului acceptate de către reclamant, Contractul de credit include atât Condițiile Particulare cat si Condițiile Generale. In esența, acestea reglementează: părțile si obiectul contractului, durata contractului, dobânda aferenta contractului de credit, taxele si comisioanele percepute pe parcursul derulării contractului, modalitatea de rambursare, asigurări, garanțiile instituite pentru rambursarea creditului si obligațiile pârtilor.

In data de 17.09.2010 a intrat in vigoare Actul adițional nr. 1 la Contractul de credit nr. 5489/14.11.2007 cuprinzând modificările impuse de aplicarea dispozițiilor legale prevăzute de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50 din data de 11.06.2010 privind contractele de credit pentru consumatori, nesemnat de către împrumutat, dar considerat acceptat tacit, conform art. 95 alin. 5 din același act normativ.

Ca urmare a intrării in vigoare a acestui act normativ, B. a menținut in contractul încheiat cu reclamantul doar acele clauze permise de OUG 50/2010, condițiile de creditare au devenit mai favorabile reclamantului, având in vedere ca dobânda rămâne in continuare indexabila pe toata perioada de creditare comisionul lunar de gestionare a creditului a fost redenumit comision de administrare a creditului, păstrându-se același cuantum de 0,10%, fiind calculat la soldul creditului, s-a eliminat comisionul de administrare a creditului restant, s-a eliminat comisionul de rambursare anticipata iar dobânda penalizatoare a fost de asemenea, diminuata la 2 puncte procentuale peste dobânda curenta, calculata pe zile de întârziere la valoarea ratelor datorate si scadente.

Reiterează ca OUG nr. 50/2010 a fost adoptată ca urmare a obligației României de transpunere in legislația naționala, pana la data de 11.06.2010, a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE și a avut ca scop asigurarea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește creditele acordate consumatorilor.

Invocă excepția de netimbrare a acțiunii.

Prin cererea de chemare în judecata reclamantul solicita constatarea ca abuzive a clauzelor privind comisionul lunar de gestionare a creditului si comisionul de rambursare anticipata si obligarea Băncii la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului.

Întrucât reclamantul solicita ca instanța sa constate nulitatea absoluta a pretinselor clauze abuzive cuprinse in contractul de credit încheiat intre parți, sa înlăture aceste clauze din contractul de credit apreciem ca in cauza sunt incidente prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, text care prevede ca sunt cereri evaluabile in bani care se taxează la valoare si cererile privind constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic

In consecința, consideră ca in acțiunea de fata sunt incidente prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, motiv pentru care va rugam sa dispuneți anularea cererii de chemare in judecata pentru neîndeplinirea obligației de plata a taxei judiciare de timbru, calculata la valoarea patrimoniala a actelor juridice a cărui nulitate absoluta se solicita a fi constatata.

Acțiunile si cererile evaluabile in bani se timbrează la valoarea declarata chiar de către reclamanți prin cererea lor iar lipsa precizării valorii sumelor care se pretind de către reclamanți si a valorii dobânzii legale, vizează tocmai evitarea taxelor aferente cererii de chemare in judecata care se datorează potrivit legii.

In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea subscrisei la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision lunar de gestionare in cuantum de 4.350 euro invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958. aplicabil in speța raportat la data încheierii convenției dintre părți, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Art. 3 din același act normativ dispune ca termenul prescripției aplicabil tuturor drepturilor de creanța, indiferent de izvorul lor este de 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune.

Contractul de credit nr. 5489 a fost încheiat la data de 14.11.2007, iar acțiunea a fost introdusa in data de 13.02.2015, prin urmare pentru perioada cuprinsa intre 14.11.2007 si 13.02.2012 sumele achitate sunt prescrise, fiind împlinit termenul general de prescripție prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Este important sa se facă distincție intre exercitarea dreptului la acțiune (acțiune imprescriptibila extinctiv) si acțiunea in restituirea prestațiilor executate in temeiul unei clauze nule absolut (acțiune întemeiata pe un drept de creanța, prescriptibila extinctiv).

Ca efect al constatării nulității absolute a unei clauze contractuale, efectele nulității se produc retroactiv, urcând in timp pana la momentul încheierii contractului. Acesta va fi considerat momentul de la care se putea cere si obține restituirea prestațiilor executate in temeiul unei clauze nule absolut. Potrivit dreptului comun in materia prescripției extinctive (Decretul nr. 167/1958). acela este momentul nașterii dreptului la acțiune, moment de la care curge termenul de prescripție al acțiunii întemeiate pe un drept de creanța (respectiv acțiunea in restituirea prestațiilor executate in temeiul clauzei nule absolut).

Luând in considerare aspectele invocate, solicitam respingerea solicitării de restituire a sumelor achitate anterior datei de 13.02.2012 ca fiind prescrise.

Contractul de credit nr. 5489 a fost încheiat la data de 14.11.2007, data la care Directiva 2008/48/CEE nu era încă transpusa in legislația din România. Astfel, la data încheierii acestui contract nu exista nicio obligație legala de respectare a vreunei prevederi a Directivei 2008/48/CEE, activitatea de creditare fiind supusa numai reglementarilor naționale, reglementari respectate întocmai de către Banca.

Directiva 2008/48/CEE a fost transpusa in legislația naționala prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50 din data de 11.06.2010 privind contractele de credit pentru consumatori si a avut ca scop asigurarea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene in ceea ce privește creditele acordate consumatorilor.

Pentru a facilita înțelegerea de către consumatori a noțiunilor de creditare legiuitorul roman a impus prin OUG nr. 50/2010 stabilirea clara si unitara a modului in care sunt redactate clauzele contractuale, definirea unitara a unor termeni utilizați in contractele de credit, precum si procedura de modificare a contractelor - atât pentru creditele aflate în sold, cât și pentru cele viitoare.

Conform art. 95 (alin. 1 si alin.2) din OUG nr. 50/2010 (forma valabila inainte de apariția Legii nr. 288, pentru aprobarea OUG nr. 50/2010, din data de 30.12.2012) creditorii au avut obligația ca in termen de 90 de zile de la data de intrare in vigoare a acestui act normativ sa asigure conformitatea contractelor aflate in derulare cu dispozițiile OUG nr. 50/2010 prin încheierea de acte adiționale.

In vederea respectării obligației legale, Banca a întocmit Acte adiționale incluzând toate aceste modificări si a notificat clienții sa se prezinte la unitatea B. unde au incheiat contractele de credit, pentru a semna Actele Adiționale prin care contractele de credit au fost adaptate la OUG nr. 50/2010.

Cu privire la modalitățile prin care Banca a informat clienții despre necesitatea semnării acestor acte adiționale dorim sa precizam ca acesta informare s-a realizat prin mai multe canale de comunicare, respectiv: prin extrasele de cont. prin afișele postate la ghișeele Băncii, prin informațiile prezentate pe site-ul instituțional: www.brd.ro / pagina Persoane Fizice, prin B. - NET, prin afișările de la ATM-urile B.. precum si prin B. TV. De asemenea, menționam ca necesitatea încheierii actelor adiționale la OUG nr. 50/2010 a fost de notorietate, acest subiect fiind intens mediatizat in perioada respectiva.

Mai mult decât atat. împrumutatul a fost informat despre necesitatea incheierii Actului adițional prin mesajul scris SMS care a fost transmis pe numărul de telefon al acestuia in data de 19.08.2010 si care avea următorul cuprins: "Va invitam in unitățile B. pentru alinierea contractului de credit la OUG nr. 50/2010. Nesemnarea unui Act Adițional este considerata acceptare tacita. Mulțumim.""""

Deși Banca a depus toate diligentele pentru semnarea de către împrumutați a Actului adițional, aceștia nu au procedat la semnarea Actului adițional, fiind considerat acceptat tacit, conform dispozițiilor prevăzute la art. 95 alin. 5 din OUG nr. 50/2010.

După adoptarea Legii nr. 288/2010 care consacra principiul neretroactivității legii in sensul ca dispune ca prevederile OUG nr. 50/2010 nu se aplica si contractelor aflate in curs de derulare, B. a ales totuși sa facă aplicarea art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 conform căruia "Actele adiționale nesemnate de consumatori, considerate acceptate tacit la data intrării in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu excepția cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi" situație care nu poate fi identificata deoarece nici B. si nici împrumutatul nu si-a manifestat voința in sensul neaplicării actului adițional acceptat tacit.

Astfel, începând cu data de 17.09.2010 contractul de credit in cauza a fost adaptat dispozițiilor prevăzute de OUG nr. 50/2010, inclusiv prin modificarea denumirii comisionului de gestionare credit in comision de administrare credit.

Așa cum se poate observa, începând cu data intrării in vigoare a actului adițional prin care contractul de credit a fost adaptat la prevederile OUG 50/2010, condițiile de creditare au devenit mai favorabile reclamantului, având in vedere ca comisionul lunar de gestionare a creditului a fost redenumit comision de administrare a creditului, păstrându-se același cuantum de 0,10%, calculat la soldul creditului, s-a eliminat comisionul de administrare a creditului restant, s-a eliminat comisionul de rambursare anticipata iar dobânda penalizatoare a fost diminuata la 2 puncte procentuale peste dobânda curenta.

Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul susține, in mod neîntemeiat ca împrumutului care face obiectul prezentei acțiuni i se aplica dispozițiile Legii nr. 190/1999, conform cărora in cazul creditelor ipotecare pentru investiții imobiliare in care rata dobânzii este variabila, variația ratei dobânzii trebuie sa fie legata de fluctuațiile unui indice de referința menționat in contract, (pag. 2, para. ultim din cererea de chemare in judecata).

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 190/1999. in forma in vigoare la momentul încheierii Contractului in cauza, sfera de aplicare a acestei legi vizează in mod expres creditul ipotecar pentru investiții imobiliare. Aceasta noțiune este definita prin art. 2 litera C din Legea nr. 190/1999 ca fiind:

„(...)creditul acordat cu "îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: 1. este acordat in scopul efectuării de investiții imobiliare cu destinație locativa sau cu alta destinație decât cea locativa ori in scopul rambursării unui credit ipotecar pentru investiții imobiliare contractat anterior; 2. acordarea creditului este garantata cel puțin cu ipoteca asupra imobilului care face obiectul investiției imobiliare pentru finanțarea căreia se acorda creditul, respectiv cu ipoteca asupra imobilului obiect al investiției imobiliare pentru finanțarea căreia a fost anterior acordat un credit ipotecar pentru investiții imobiliare, a cărui rambursare urmează a fi astfel finanțata;"

Rezulta, astfel, ca dispozițiile Legii nr. 190/1999 sunt aplicabile doar contractelor acordate in vederea efectuării unor investiții imobiliare ce sunt garantate cu ipoteca constituita asupra bunului achiziționat.

Or, in speța, prin semnarea contractului de credit din anul 2007, reclamantul nu a urmărit obținerea unor profituri prin efectuarea de investiții in domeniul imobiliar, ci a beneficiat de un credit de nevoi personale parțial folosit pentru rambursarea altui credit de nevoi personale contractat anterior. Pe cale de consecința. Contractul din 2007 nu intra sub incidența Legii nr. 190/1999. Asa cum reiese din cuprinsul documentației de credit, reclamantul a beneficiat de un credit de nevoi personale nenominalizate si nu de un credit ipotecar pentru investiții imobiliare.

Astfel, la data încheierii Contractului din 2007, incidente erau dispozițiile art. 1576 - 1590 Codul civil de la 1864, ale capitolului III din Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor" (in continuare ..OG nr. 21/1992") si ale Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice". După încheierea Actului Adițional nr. 1/2010, au devenit incidente si dispozițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (in continuare ,.OUG nr. 50/2010").

In analizarea cererii de chemare in judecata, instanța trebuie sa distingă intre doua perioade, respectiv perioada începând cu data încheierii contractului de credit si pana la data intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 si perioada ulterioara intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 si a acceptării tacite a actului adițional din data de 17.09.2010.

Legalitatea comisionului de gestionare credit in perioada cuprinsa intre data încheierii contractului de credit (14.11.2007) si data încheierii actului adițional la data de 17.09.2010.

Prin contractul de credit împrumutatul a agreat sa plătească un comision lunar de gestionare a creditului in cuantum de 0,10%.

Acest comision corespunde unui serviciu prestat de banca, respectiv administrarea lunara a creditului care implica unele activități din partea băncii.

Rațiunea perceperii comisionului de gestionare a creditului rezulta însăși din denumirea si înțelesul semantic al acestuia, respectiv acest comision reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat de banca in favoarea împrumutaților care consta in monitorizarea/urmărirea/înregistrarea de operațiuni in scopul utilizării/rambursării creditului acordat.

Perceperea unui astfel de comision nu era interzisa I_ momentul încheierii contractului de credit, cuantumul si scopul perceperii fiind indicate in mod explicit in cuprinsul contractului de credit.

Legalitatea comisionului de gestionare/administrare credit după încheierea actului adițional din 17.09.2010 întocmit in baza prevederilor OUG nr. 50/2010.

OUG nr. 50/2010 a stabilit ca pentru operațiunile de monitorizare, înregistrare si efectuare de operațiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursării creditului acordat Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 11 iunie 2010 consumatorului comisionul sa poarte denumirea de comision de administrare indiferent care este creditorul care acorda consumatorului împrumutul.

Astfel, prin actul adițional încheiat la data de 17.09.2010, prin care contractul de credit a fost adaptat prevederilor OUG nr. 50/2010. denumirea comisionului lunar de gestionare a creditului a fost modificata in sensul înlocuirii sintagmei de « gestionare » cu « administrare », comisionul purtând astfel denumirea de comision lunar de administrare a creditului. Prin urmare, începând cu data de 17.09.2010 singura modificare a fost aceea ca sintagma comision de gestionare a creditului a fost înlocuita cu sintagma comision de administrare, procentul de 0,10% agreat de reclamant fiind raportat la soldul creditului, a fost înlăturat comisionul de administrare a creditului restant si a fost eliminat comisionul de rambursare anticipata .

Precizează faptul ca modificarea intervenita asupra comisionului cu referire la denumirea acestuia reprezenta doar o punere de acord a terminologiei utilizate in cadrul contractului de credit cu dispozițiile OUG nr. 50/2010. acest comision prin natura lui având același scop - cel de a administra/gestiona contractul de credit.

Așa cum a arătat, rațiunea perceperii comisionului de gestionare/administrare a creditului rezulta chiar din denumirea si înțelesul semantic al acestuia, respectiv acest comision se percepe in vederea gestionarii/administrării, monitorizării si urmăririi restituirii creditului. In acest sens, se observa ca prin termenul de gestionare se înțelege administrarea, urmărirea realizării unei anumite afaceri/operațiuni. Astfel, din denumirea comisionului rezulta si scopul pentru care acest comision se percepe.

Mai mult decât atât, conform DEX „a gestiona"" înseamnă „a administra bunurile unei întreprinderi, instituții sau persoane" gestiunea fiind definita chiar prin acțiunea de administrare, astfel încât prin natura sa, gestionarea înseamnă administrare.

Din punct de vedere al legalității comisionului de administrare credit, învederam faptul ca perceperea comisionului de administrare credit este legala, fiind reglementata in mod expres prin art. 36 alin 1 si 3 din OUG 50/2010 care prevede ca: "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor si, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum si un comision unic pentru servicii prestate Ia cererea consumatorilor."""" Așadar, legiuitorul si la ora actuala prevede posibilitatea legala a perceperii unui comision in vederea gestionarii/administrării creditului.

Astfel, acest text de lege dispune in mod expres ca pentru creditul acordat creditorul poate percepe comision de administrare si ca acesta se percepe "pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. In cazul in care acest comision se calculează ca procent acesta va fi aplicat la sold".

Precizam faptul ca, comisionul de administrare credit este un cost prevăzut si reglementat de lege, tocmai pentru ca acesta reprezintă contravaloarea unor servicii prestate de creditor in favoarea împrumutaților, servicii care sunt accesorii si inseparabile de creditul acordat, respectiv rambursarea acestuia.

Astfel cum am arătat mai sus. OUG nr. 50/2010 recunoaște valabilitatea si legalitatea comisionului de administrare a creditului. In mod evident legiuitorul in momentul in care a prevăzut ca este legala perceperea unui comision de administrare credit, determinând totodată in ce scop se percepe acest comision, a impus si legalitatea tuturor comisioanelor achitate. In caz contrar s-ar ajunge la golirea de conținut a normei legale, precum si la aplicarea pur formala si neprevizibila a acesteia.

In condițiile in care legea reglementează un astfel de comision, a susține ca respectivul comision este nelegal, abuziv, echivalează cu a susține ca însăși legea este nelegala sau abuziva, ceea ce reprezintă o absurditate juridica. Instanțele judecătorești ordinare din România sunt obligate sa aplice legea, acestea neavând competenta sa se pronunțe asupra legalității legii, o astfel de competenta aparținând exclusiv Curții Constituționale. Așadar, daca legea prevede posibilitatea perceperii unor comisioane, instanța de judecata nu este in măsura sa susțină ca astfel de comisioane sunt nelegale.

In același timp, dorim pe aceasta cale sa învederam instanței faptul ca, înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele Deciziei nr. 288 din 27 ianuarie 2012 a reținut faptul ca: „comisionul de administrare nu încalcă nicio norma de ordine publica".

In același sens s-a pronunțat si Judecătoria Drobeta T. S. ., prin sentința civila nr. 885/09.12.2013, reținându-se ca un comision lunar de gestionare/administrare a creditului raportat la soldul creditului se bucura de claritate si neechivocitate încă din anul 2008 când a fost inserata in contractul de credit. Aceasta soluție a fost menținută prin decizia nr. 210/20.05.2014 a Tribunalului M. care a accentuat ca „comisionul de administrare este unul legal, acceptat de consumator si nu întrunește elementele unei clauze abuzive deoarece clauza inserata izvorăște din lege si nu se creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor si nu contravine bunei credințe." Prin aceeași decizie s-a mai reținut ca „aplicarea comisionului de gestionare/administrare înainte si după . OUG nr. 50/2010 nu este considerata o clauza abuziva".

Având in vedere ca împrumutatul a contractat creditul pentru o perioadă de 300 luni, ratele de credit trebuind achitate lunar, este imperativa urmărirea si monitorizarea rambursării creditului. Nu se justifica in consecința susținerile reclamantului potrivit cărora comisionul de administrare este perceput pentru aceleași motive ca si dobânda. In contractul de credit este explicat clar comisionul de gestionare/administrare credit.

Menționează câteva dintre activitățile prestate de banca legate de administrarea creditului, respectiv: întreținerea contului de credit in sistemul informatic al băncii.

Actualizarea lunara a informațiilor (generare grafic de plați etc), gestiunea relației cu societățile de asigurare partenere (schimb de fișiere etc), efectuarea de operațiuni aferente activității de creditare, obligatorii sau realizate periodic: raportări către organisme de tip BNR, Biroul de Credit etc, informarea clienților despre următoarea suma de plata, analiza si operarea anumitor modificări solicitate de client pe parcursul derulării creditului (modificarea datei scadente, modificarea garanției, etc), precum si alte activități legate de administrarea creditului pe toata perioada de rambursare a creditului. In cadrul acestor activități se încadrează si acordarea de suport împrumutaților in cazul in care aceștia întâmpina dificultăți financiare care ii împiedica sa ramburseze ratele de credit la data scadenta prin identificarea de soluții viabile si convenabile in scopul reeșalonării creditelor pentru împrumutați si negocierea condițiilor in care se acorda aceste facilitați de reeșalonare a creditelor.

Comisionul de gestionare/administrare credit a fost prevăzut in mod expres si transparent in contractul de credit semnat de către reclamant ca reprezentând un cost de 0,10 % din soldul creditului, plătibil lunar pe întreaga durata a creditului. De asemenea, acest comision este prevăzut in mod distinct in graficul de rambursare si a fost inclus in calcul D..

Arătam ca înalta Curte de Casație si Justiție a reținut in Decizia nr. 2186/2014 ca ..Clauza contractuala prin care se stabilește un comision de administrare a creditului nu este, in sine, abuziva, in raport de scopul acestui comision (...) (monitorizare/înregistrare/efectuarea de operațiuni in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului), fiind in prezenta unui dezechilibru major intre drepturile si obligațiile pârtilor in situația in care " comisionul plătit lunar se raportează la valoarea întregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data plații comisionului". Prin urmare, Instanța Suprema considera ca exista dezechilibru semnificativ in cazul in care valoarea comisionului nu se corelează cu valoarea soldului rămas de plata, in condițiile in care scopul comisionului este acela de a acoperi cheltuieli de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rata lunara achitata.

F. de aspectele anterior expuse, observând atât prevederile legale cat si practica Instanței Supreme si a instanțelor naționale, perceperea comisionului de administrare credit este legala.

In ceea ce privește solicitarea de obligare a subscrisei la restituirea sumelor reținute cu titlu de comision lunar de gestionare, in cuantum de 4.350 euro învederam faptul ca reclamantul nu a achitat subscrisei aceasta suma. Calculul reclamantului potrivit căruia subscrisa a perceput lunar un comision de gestionare de 50 euro, in perioada 15.12._15 este eronat. Graficul de rambursare emis la data încheierii contractului de credit evidențiază sumele pe care împrumutatul le are de restituit, raportat la data emiteri sale. Însa, așa cum am arătat, la data de 17.09.2010 a intrat in vigoare Actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr. 5489/14.11.2007, act implementat tacit, in baza OUG 50/2010 iar prin acest act adițional comisionul de gestionare a fost redenumit comision de administrare, fiind perceput la soldul creditului. Astfel ca, odată cu . actului adițional nr. 1 valoarea comisionului de administrare achitat de reclamant scade lunar, având in vedere faptul ca acesta este calculat la soldul creditului.

Așadar, suma de 4.350 euro, pretinsa ca fiind achitata de către reclamant cu titlu de comision de gestionare nu este reala.

Prin contractul de credit, împrumutata a agreat să plătească Băncii un comision de rambursare anticipată în cuantum de 3%.

Contractul de credit a fost încheiat in anul 2007 când nu exista nicio interdicție legala cu privire la instituirea acestui comision si nicio restricție in ceea ce privește cuantumul comisionului de rambursare anticipata. Pe cale de consecința, clauza referitoare la comisionul de rambursare anticipata era perfect legala si in concordanta cu voința pârtilor exprimata prin semnarea contractului de credit.

Ulterior intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010, prin Actul adițional din data de 17.09.2010, Banca a eliminat comisionul de rambursare anticipata, așa cum este prevăzut in OUG 50/2010 pentru creditele cu dobânda indexabila.

Așadar solicitarea reclamantului cu privire la comisionul de rambursare anticipata este lipsita de obiect si de interes.

Precizează faptul ca reclamantul nu a achitat Băncii nicio suma de bani cu titlu de comision de rambursare anticipata.

Prin urmare, susținem ca solicitarea de anulare a clauzei privind comisionul de rambursare anticipata este lipsita de obiect.

Reclamantul si-a întemeiat cererea de chemare in judecata pe dispozițiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori. Precizam faptul ca, Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere in dreptul național a cerințelor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.

Clauzele contractuale contestate nu se circumscriu cerințelor prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru ca instanța sa poată cerceta caracterul abuziv al unor clauze referitoare la caracterul adecvat al prețului contractului.

Clauzele privind comisionul de gestionare/administrare credit si comisionul de rambursare anticipata au fost exprimate clar si inteligibil si au ca obiect stabilirea unui element component al creditului, ceea ce le plasează sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, care prevede ca "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor și inteligibil. "Acest text de lege transpune in legislația naționala dispoziția comunitara, prevăzuta la art. 4 alin 2 conform căreia: „ aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil."

Așa cum am arătat mai sus, ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 banca a eliminat din contractul de credit prevederile privind comisionul de rambursare anticipata si comisionul de administrare a creditului restant, motiv pentru care analiza in continuare va privi prevederile referitoare la dobânda, comision de administrare/gestionare credit si comision de întocmire dosar.

Învederează instanței faptul ca, înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele Deciziei nr. 4685 din data de 27.11.2012 a reținut faptul ca ..clauzele referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul creditului si împreuna cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale si comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, in raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate"

Comisioanele si dobânzile intra in sfera noțiunii de „preț a contractului de credit" de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat.

Astfel, potrivit definițiilor cuprinse in OUG nr. 50/2010 prevăzute la art. 7 pct. 4 „costul total al creditului înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri care trebuie sa le suporte consumatorul (...)"

De asemenea, prin considerentele aceleași Decizii, nr. 4685 din data de 27.11.2012, instanța suprema a apreciat ca, comisionul ca si componenta a prețului creditului este exceptat de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Raționamentul legiuitorului de a exclude de la evaluarea caracterului abuziv a acelor clauze contractuale care privesc strict prețul si obiectul contractului, respectiv caracterul adecvat al prețului contractual raportat la obiectul contractului - in măsura in care aceste clauze sunt clare - consta printre altele si acela de a nu permite unei parți contractuale de a obține diminuarea prețului la achitarea căruia s-a obligat, după încheierea contractului. In caz contrar tot timpul, consumatorul prevalându-se de aceasta calitate, chiar daca a fost de acord cu achitarea unui preț contractual si a acceptat in cunoștința de cauza oferta profesionistului, s-ar putea prevala in urma perfectării contractului ca, clauza privind prețul este una abuziva si sa obțină pe aceasta cale diminuarea prețului.

In concluzie, însăși art 4 din Legea nr. 193/2000 exclude aplicabilitatea art. 4 alin 1 privind clauzele având ca obiect dobânda si comisioanele având in vedere ca ele fac parte din prețul contractual stabilit si asumat de către parți la semnarea contractului de credit. Așadar, instanța nu poate cerceta caracterul abuziv al unor clauze referitoare la caracterul adecvat al prețului contractului.

Chiar daca clauzele contractuale privind comisioanele si dobânzile nu pot fi considerate clauze abuzive din perspectiva Legii nr. 193/2000, vom face totuși o scurta analiza a clauzelor contestate din perspectiva actului normativ in cauză.

Clauzele abuzive sunt definite in art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ca fiind clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul si care, prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.

A.. 2 al aceluiași articol prevede ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca acesta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei (...).

Prin urmare, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesara îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: clauza sa nu fi fost negociata direct si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, contrar cerințelor bunei credințe.

Lipsa dezechilibrului semnificativ intre părțile contractante in detrimentul împrumutaților.

Definiția clauzei abuzive afirma criteriul dezechilibrului intre drepturile si obligațiile pârtilor, fara a oferi elemente in raport de care sa poată fi apreciata existenta acestui dezechilibru.

Noțiunea de „dezechilibru semnificativ"* este inovatoare, iar doctrina a explicat si definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind contractul care si-a pierdut utilitatea sociala si personala.

Comisioanele percepute de banca corespund unor costuri reale si efective suportate de aceasta de la momentul acordării respectivului credit si ulterior pe toata durata rambursării sumelor împrumutate.

Un alt criteriu de apreciere a criteriului dezechilibrului contractual transpare si din conținutul Anexei Legii nr. 193/2000. anexa ce cuprinde o enumerare exemplificativa a unor tipuri de clauze inserate in contractele dintre comercianți și consumatori considerate ca fiind abuzive. Toate aceste exemple de clauze din Anexa la Legea nr. 193/2000 privesc, in esența, situațiile in care comerciantul isi rezerva dreptul de a modifica in mod unilateral si arbitrar clauzele contractului încheiat cu consumatorul, determinând astfel o situație de dezechilibru care nu ar putea fi prevăzuta de consumator și la care acesta nu s-ar putea opune, ceea ce nu este cazul in speța.

In conformitate cu art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000 natura abuziva a unei clauze contractuale se evaluează in funcție si de alte clauze ale contractului sau a altor contracte de care acesta depinde.

In același timp trebuie precizat faptul ca in conformitate cu jurisprudența comunitara, aplicabila in materie, pentru a analiza caracterul abuziv al clauzei, instanța nu se poate limita la clauzele invocate de reclamant, ci trebuie sa analizeze întregul contract pentru a decide in ce măsura s-a produs un dezechilibru.

Astfel, in cauza Banif Plus Bank ZRT c. C. Csipai, Viktoria Csipai (C-472/11), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis ca o instanța este obligata sa tina cont de toate celelalte clauze din contract si trebuie sa analizeze si beneficiile pe care reclamantul le-a obținut din acest contract si puse in balanța împreuna cu îndatoririle si obligațiile asumate.

In speța, nu se poate retine caracterul abuziv al clauzelor privind instituirea comisionului de gestionare/administrare credit si a celui de rambursare anticipata a creditului intrucat pe de o parte, perceperea acestora este stabilita prin contractul de credit si a fost permisa de legislația aplicabila contractelor de credit in vigoare la data încheierii contractului de credit, iar pe de alta parte, prin modalitatea de reglementare si cuantum, comisioanele in discuție nu au drept consecința crearea unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor contractante.

Pe de alta parte învederează ca reclamantul a înțeles ca prin încheierea acestui contract de credit sa achite integral un alt credit, tot la B., astfel ca ne întrebam daca totuși reclamantul a considerat ca prin încheierea contractului de credit cu B. s-ar fi creat un dezechilibru intre acesta si banca de ce a procedat la contractarea celui de-al doilea credit, tot la B. . Este evident faptul ca. dimpotrivă, banca noastră a oferit reclamantului condiții avantajoase de creditare, corespunzătoare nevoilor acestuia la data contractării.

Legiuitorul alătura criteriului dezechilibrului semnificativ, pe cel al bunei credințe. F. de acest aspect arătam ca buna credința este prezumata potrivit Codului civil in vigoare. Astfel, art. 14 NCC prevede ca orice persoana fizica sau juridica trebuie sa isi exercite drepturile si sa isi execute obligațiile civile cu buna credința, in acord cu ordinea publica si bunele moravuri.

CJUE a decis, in cauza C-415/11. Mohamed Aziz c. Caixa d"Estalvis de Catalunya din 14 martie 2013, ca pentru a sti daca dezechilibrul este creat in contradicție cu cerința bune-credinte este important ca instanța sa verifice daca vânzătorul sau furnizorul, acționând in mod corect si echitabil fata de consumator, se putea aștepta in mod rezonabil ca acesta din urma sa accepte clauza in discuție in urma unei negocieri individuale.

Astfel, valoarea comisionului de administrare credit si valoarea D. sunt esențiale pentru un contract de credit, nefiind rezonabil sa presupunem ca la momentul încheierii contractului, costurile generate de acesta nu au fost analizate si comparate cu alte produse oferite de alte banei. Prin urmare, nu putem sa conchidem ca acțiunile B. au fost contrare bunei-credințe.

In același timp, învederează instanței faptul ca înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele Deciziei nr. 288 din 27 ianuarie 2012 a reținut faptul ca: „comisionul de administrare nu încalcă nicio norma de ordine publica".

In prezenta cauza, arătam ca B. a procedat la inserarea clauzelor privind instituirea comisionului de gestionare/administrare a creditului datorat de împrumutat si cel privind rambursarea anticipata a creditului, cu respectarea întocmai a cerințelor legale in vigoare, perceperea comisioanelor fiind permisa de legislația in vigoare la data semnării contractului de credit.

In prezenta cauza, arătă ca odată cu apariția OUG nr. 50/2010. B. a procedat la alinierea dobânzii, inserarea clauzei privind comisionul de administrare a creditului datorat de împrumutat cu respectarea întocmai a cerințelor legale in vigoare, respectiv calcularea acestui comision la soldul creditului, perceperea acestuia fiind expres reglementata de OUG nr. 50/2010, eliminând totodată comisionul de rambursare anticipata a creditului.

Toate clauzele contractuale, atât cu privire la dobânda, cat si cu privire la comisioane au fost si sunt in conformitate cu legislația in vigoare, neputând fi pusa sub semnul îndoielii buna-credința a băncii.

O dovada a bunei-credințe a băncii poate fi si faptul ca societatea noastră a acceptat sa încheie cu reclamantul contractul de credit nr. 5489/14.11.2007, contract care a avut ca principal scop refinanțarea unui alt contract de credit încheiat de reclamant tot cu societatea noastră. Astfel ca banca a dat dovada de buna-credința prin disponibilitatea încheierii unui nou contract de credit care sa se plieze necesitaților reclamantului.

In ceea ce privește negocierea clauzelor contractuale precizam faptul ca încheierea Contractului de credit a fost precedată de următoarele etape:

Analiza ofertei complete de creditare pe care B. o punea la dispoziția persoanelor interesate la acel moment; produsele de creditare erau suficient de variate si detaliat descrise incat persoana interesata sa poată alege, pe baza unor considerente de oportunitate proprii, varianta cea mai avantajoasa.

•completarea cererilor de creditare, in cuprinsul acestora persoanele interesate optând pentru unul dintre produsele de creditare care, potrivit analizei proprii, corespundea intereselor si disponibilităților financiare;

•analizarea condițiilor generale aplicabile contractelor de credit, in cuprinsul acestora fiind detaliat descrise atât consecințele si condițiile specifice fiecărui tip de credit, inclusiv in ceea ce privește cuantumul comisionului de administrare credit;

•particularizarea condițiilor de creditare selectate de către împrumutat in cadrul condițiilor particulare. Aceasta etapa finala presupunea semnarea contractului de credit cu indicarea exacta a condițiilor de creditare compatibile cu situația financiara si opțiunile exprimate de către persoana fizica interesata.

Pe de alta parte, înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele deciziei nr. 4821/05.12.2012, a reținut ca „prețul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuala a băncii cu fiecare client al sau. Acest lucru nu este posibil, in condițiile in care banca are milioane de clienți. Este motivul pentru care banca oferă clienților produse/sortimente bancare diferite, astfel incat aceștia sa poată alege produsul pe care îl doresc. De altfel, niciun producător de . negociază cu clientul prețul produsului sau expus la raft ".

Existenta unor produse predefinite nu afectează libertatea consumatorului de a opta pentru un anumit tip de dobânda, comisioane sau moneda creditului si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzelor contractuale, opțiunea clientului fiind liber exprimata.

Cu privire la acest aspect, înalta Curte de Casație si Justiție a reținut ca „prețul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuala a băncii cu fiecare client al sau. Acest lucru nu este posibil, in condițiile in care banca are milioane de clienți. Este motivul pentru care banca oferă clienților produse/sortimente bancare diferite, astfel incat aceștia sa poată alege produsul pe care il doresc. De altfel, niciun producător de . negociază cu clientul prețul produsului sau expus la raft" (Decizia civila nr. 4821 din 5 decembrie 2012, Secția a 11-a civila ).

Astfel, pe baza tuturor informațiilor si a documentelor primite, împrumutatul a avut posibilitatea sa aleagă intre mai multe oferte de creditare prezentate de alte banei din România, prin compararea condițiilor de creditare, inclusiv prin compararea valorii dobânzii anuale efective (D.). care reprezintă costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului.

Mai mult decât atât, reclamantul, având experiența in contractarea de credite, beneficia de o înțelegere ampla a tuturor condițiilor de creditare propuse de banca, precum si a tuturor costurilor pe care le implica un credit, având in vedere contractul de credit similar încheiate de acesta cu B.. De asemenea observam ca, intrucat reclamantul s-a adresat B. pentru contractarea unui împrumut cu scopul de a rambursa datoriile provenind din alt credit, contractat tot la B., este evident ca a fost mulțumit de oferta societății noastre.

Ca urmare a faptului ca reclamantul a fost de acord cu toate condițiile de creditare oferite de Banca, acesta a solicitat acordarea creditului in cadrul căruia nu a fost obligat sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala de a lua cunoștința înainte de semnarea contractului de credit, acesta fiind in posesia tuturor elementelor pentru a fi in măsura sa cunoască întinderea obligațiilor sale.

Negocierea contractului, acceptarea condițiilor si semnarea contractului s-a făcut așadar in totala transparenta si in cunoștința de cauza si nu a existat niciun impediment care sa-1 fi împiedicat pe reclamant sa refuze semnarea contractului de credit sau sa solicite informații ori negocieri suplimentare.

Prin semnarea contractului de credit, acesta a declarat in mod expres ca a luat cunoștința de conținutul contractului si ca este de acord cu dispozițiile contractuale, ca semnează cu intenția libera de a dobândi toate drepturile si obligațiile care decurg din contract, pe care le considera echitabile. Așadar, reclamantul a avut toate datele necesare unui consumator mediu si diligent, așa cum este el definit de art. 2 din Legea nr. 363/2007, pentru a prevedea obligațiile contractuale.

Prevederile incluse in contractele băncii sunt in spiritul legislației privind protecția consumatorului, care reglementează inclusiv costurile aplicabile creditelor. Mai mult, aceste prevederi sunt întotdeauna discutate si agreate de ambele parți înainte de . oricărui contract prin care oferim produse sau servicii clienților noștri.

Reiterează faptul ca reclamantul este cel care a optat pentru contractarea împrumutului in condițiile prevăzute in cuprinsul contractului de credit. Nu i s-a impus sa accepte oferta de creditare sau sa semneze contractul de credit. Cu siguranța acesta a studiat in prealabil ofertele financiare ale altor banei, pentru a le putea compara si a decide in funcție de interesele si nevoile proprii. Astfel, consideram ca oferta B. a fost aleasa in cunoștința de cauza.

In ceea ce privește argumentul referitor la pretinsul caracter nenegociat al clauzelor privind clauzele contestate, reclamantul susține ca nu a avut posibilitatea de a influenta conținutul clauzelor, contractul încheiat de parți fiind un contract de adeziune cu clauze prestabilite.

In primul rând, învederează instanței ca orice negociere are drept situație premisa existenta unui dezacord, pe care părțile, dorind sa încheie raportul juridic, apreciază ca îl pot remedia prin oferirea unor soluții alternative. Or, reclamantul nu a formulat in niciun moment o cerere de modificare a clauzelor contestate, pe care parata sa o ignore, nici in perioada precontractuala de o săptămâna, avuta la dispoziție de la data punerii la dispoziție a ofertei de creditare si pana la data semnării contractului de credit si nici pe parcursul derulării contractului.

Reclamantul a ales, deci, la încheierea contractului de credit, sa nu se prevaleze de dreptul sau de a solicita lămuriri sau o eventuala contraoferta, apreciind oferta înaintata de subscrisa ca fiind mulțumitoare si potrivita pentru nevoile acestuia.

Prin urmare, sunt neîntemeiate afirmațiile reclamantului cu privire la imposibilitatea de a influenta in vreun fel clauzele contestate, câta vreme aceasta oportunitate a existat in cadrul discuțiilor precontractuale purtate intre parți.

Precizează ca reclamantul nu a formulat in niciun moment o cerere de modificare a comisioanelor contestate, pe care parata sa o ignore. Or, negocierea asupra comisioanelor, despre care pretinde contestatorul ca nu ar fi existat, ar fi presupus, drept premisa, existenta unui dezacord pe care părțile, dorind sa încheie raportul juridic, ar fi apreciat ca îl pot remedia prin oferirea unor soluții alternative.

In al doilea rând, va rugam sa observați ca mecanismul de încheiere a contractelor de credit prin folosirea unor modele preformulate nu poate fi prezumat a fi încheiat fără negociere. Ceea ce este numit de contestator contract cu clauze prestabilite nu este altceva decât o oferta de contract, oferta precedată de o cerere de credit, acceptata de către cealaltă parte fara a formula o contraoferta.

Acest mod de a încheia un contract este legal si specific raporturilor comerciale, in care comerciantul nu poate răspunde in timp util la cerințele pieței, daca nu-si formulează in mod clar oferta.

Formarea contractelor de credit, produse bancare ale pieței financiare, nu este străina de aceste reguli. Mai mult decât atât, legalitatea procesului de negociere prin punerea la dispoziție a unei ofertei standardizate a băncii pe baza cărora părțile discuta este confirmata si prin Avizul privind accesul la credite pentru consumatori si familii emis de Comitetul Economic si Social European, din care reiese faptul ca modelele de oferta standardizate folosite de banei permit publicului un acces ușor la informații, conducând, astfel, la o transparenta sporita, iar nu la o inexistenta a caracterului negociat al clauzelor, după cum afirma reclamanții.

Totodată, învederează instanței de judecata ca parata are obligația legala, stabilita prin art. 3 din Regulamentul BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, de a supune validării BNR toate instrumentele de creditare. Cu alte cuvinte instrumentele de creditare care au stat la baza acordării creditului care face obiectul prezentului litigiu au fost supuse aprobării BNR.

Întreg comportamentul contractual al reclamantului, potrivit probelor care demonstrează inițiativa acestuia în a contracta, repetat cu aceeași bancă și de a conveni cu banca refinanțarea altui contract de credit, semnifică realitatea ca reclamantul c cunoscut și a fost de acord cu toate clauzele contractului de credit.

Așadar, motivele invocate de reclamant, nu pot justifica admiterea cererii sale, nici în ceea ce privește constatarea existenței clauzelor abuzive, eliminarea acestora și nici în ceea ce privește obligarea băncii la restituirea unor sume care ar fi fost achitate în baza clauzelor pretins abuzive.

În drept. Și-au întemeiat cererea pe disp. art. 205 și urm. din NCPC, Lg. 193/2000 și OUG 50/2010.

Au anexat, Actul adițional nr.1/17.09.2010, Hotărârile CJUE, Decizia 288/27.01.2012, Decizia nr. 4685/27.11.2012, Decizia nr. 2450/2011 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție pronunțată in dosarul nr._ ; A Decizia nr. 2451/2011 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție pronunțată in dosarul nr._ ; Sentința civila nr. 885/09.12.2013 a Judecătoriei Drobeta T. S. pronunțata in dosarul nr._/225/2013, menținută prin decizia civila nr. 210/02.05.2014 a Tribunalului M.; A Sentința civila nr. 6950 din data de 18.10.2013 pronunțata de Judecătoria Târgu - M. in dosarul nr._ ; Sentința civila nr. 972 din data de 13.09.2013 pronunțata de Judecătoria A. in dosarul nr. 415_ ; A Sentința civila nr._/30.09.2013 pronunțată de judecătoria Oradea in dosarul nr._ ; Sentința civila nr. 5993/29.04.2013 pronunțata de Judecătoria Oradea in dosarul nr._/271/2012; Sentința civila nr. 1021/12.06.2013 pronunțata de Judecătoria Hunedoara in dosarul nr._ ; x Sentința civila nr. 52/07.01.2014 pronunțata de Judecătoria Oradea in dosarul nr._ ; Sentința civila nr._/13.12.2013 pronunțata de Judecătoria Oradea in dosarul nr._/271/2013; Sentința civila nr. 536 din 07.02.2014 pronunțata de Tribunalul București in dosarul nr._/3/2013.

Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare.

În ceea ce privește excepția de netimbrare a cererii, apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Așa cum a subliniat, potrivit art. 29 lit. (f) din OUG nr. 80/2013 această cerere este scutită de taxa judiciară de timbru.

Este de subliniat că petitul principal al cererii, privește constatarea unor clauze abuzive într-un contract de credit, astfel de acțiuni fiind scutite de taxa de timbru. Restituirea sumelor percepute abuziv, este accesorie constatării drept abuzive a unor clauze, fiind strâns legată de petitul principal, urmând soarta principalului, conform principiului bine cunoscut accesorium sequitur principale.

De altfel, constatarea unei clauze drept abuzive, de către instanța de judecată, are drept consecință anularea sa. Conform principiilor care guvernează efectele nulității (anularea actului subsecvent urmare a anulării actului inițial, retroactivitatea nulității și repunerea în situația anterioară), în cazul admiterii inei astfel de cererii, sumele percepute în temeiul unei clauze abuzive (anulate) se restituie la cerere, soluție absolut firească în condițiile în care clauza este nulă absolut.

Referitor la prescripția dreptului la acțiune. Atât doctrina cât și jurisprudența au statuat că, acțiunea în constatare este o acțiune imprescriptibilă. în lipsa unei prevederi exprese în textul legal, doctrina și jurisprudența a interpretat art. 6 și art. 7 din Legea nr. 193/2000, în sensul reținerii tezei nulității clauzei abuzive, întrucât stipularea lor constituie încălcarea unei norme imperative de ordine publică exprese:,, interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiat cu consumatorii " (art.l alin.3 din lege).

Pe de altă parte, un contract cu titlu oneros va fi nul dacă nu există o proporționalitate între contraprestații, cum este cazul contractului în speță.

Cauza este obiectivul urmărit la încheierea acestuia, fiind o condiție de fond, esențială, de validitate a actului juridic.

Conform art. 966 C. civ., cauza trebuie să fie licită și morală, conținutul acestei cerințe fiind precizat de art. 968 C. civ., potrivit căruia, cauza este nelicită când este prohibită de legi, este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.

Clauza abuzivă privează contractul, parțial sau total, de cauză, privită ca și cauză mediată și, implicit, compromite, grav, echilibrul contractual.

Sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, acțiunea în declararea nulității absolute fiind imprescriptibilă, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.

Norma protectivă cuprinsă în legea nr. 193/2000 nu ocrotește numai interese personale, ale fiecărui consumator individual, ci reprezintă o normă de ordine publică, ce ocrotește un interes colectiv, astfel că sancțiunea este nulitatea absolută.

Prin urmare această excepție este nefondată, motiv pentru care vă solicită să fie respinsă.

Referitor la fondul cauzei.

Subliniază că prevederile OUG nr. 50/2010 nu se aplică contractului nr.5489 din 14.11.2007, întrucât potrivit dispozițiilor art. 102 din Legea nr. 71/2011, este prevăzut expres că, contractul de credit este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

Din dispozițiile art. 95 din OUG 50/2010, rezultă că, „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37A1, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (I) și (2), precum și ale art. 66-71 ".

Susținerile băncii că a făcut demersuri pentru semnarea actului adițional potrivit legii 288/2010 sunt false, fapt ce rezultă din e-mailul intern trimis de Departamentul juridic central la data de 10.06.2014 având ca subiect „ ref. clauze abuzive - acte adiționale la OUG nr. 50/2010 "

Din conținutul acestui e-mail intern, rezultă că Banca nu a încheiat nici un act adițional la data de 17.09.2010 sau altă dată și nici nu a trimis vreun SMS consumatorilor, toate actele adiționale fiind redactate doar dacă este formulată o cerere de chemare în judecată.

Referitor la comisionul de administrare. Cazurile de excepție reglementate de art. 95, nu includ și comisionul de administrare, ceea ce înseamnă că, temeiul de drept al acestui comision și în ce constă contraprestația băncii, trebuie căutat în prevederi legale la data încheierii contractului.

Ori, la data perfectării convenției (14.11.2007) nu exista o normă legală care să reglementeze acest tip de comision de administrare, astfel încât, se deduce că, el a avut tot timpul caracterul unei dobânzi mascate.

Pe cale de consecință, justificarea acestui comision nu trebuie căutată în vreo normă de ordine publică, ci în serviciul efectiv prestat de bancă care să justifice perceperea lui.

Aceasta deoarece, conform art. 4 din lg. 193/2000, o clauză este abuzivă, dacă creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Cu alte cuvinte, Banca nu poate percepe nici un comision suplimentar dacă prin aceasta creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, adică dacă nu execută un serviciu pentru comisionul perceput.

Așa cum se poate observa din întâmpinare, pârâta nu arată explicit ce activitate economică desfășurată în favoarea clientului justifică acest comision de administrare, în condițiile în care Banca percepe și alte comisioane. Activitățile la care aceasta face referire sunt activitățile curente ale băncii care nu profită consumatorului și care nu aduce acestui un avantaj, clientul plătind orice serviciu prestat de bancă. Vă solicităm să observați că, deși sunt activități curente, Banca la toți clienții le percepe acest comision, ceea ce înseamnă că banca majorează prețul contractului, adică dobânda prin acest comision, care nu a fost și nu poate face obiectul vreunei negocieri, motiv pentru care pe bună dreptate el reprezintă o dobândă mascată.

Se observă că singura activitate care ne privește pe noi ca și consumatori este informarea despre următoarea sumă de plată. Însă, dețin graficul după care achită ratele, grafic pentru care s-a perceput la întocmirea dosarului un alt comision.

Reclamanții nu am solicitat schimbarea datei scadente, modificarea garanției - care oricum are costuri separate pe care Banca le percepe și nici nu ne interesează de raportările făcute către BNR sau de obligațiile Băncii, care ține de managementul băncii.

Dacă Banca percepe acest comision înainte de a presta activități, cu motivarea că poate o să solicităm unele servici suplimentare, care oricum au costuri distincte, apreciază că sunt în prezența unei clauze abuzive, deoarece creează. în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Acest dezechilibru este vădit prin faptul că, Banca percepe acest comision de administrare lunar, fără să presteze ceva în schimb, deoarece activitățile care susține că le prestează nu aduc nici un beneficiu consumatorului, dimpotrivă, un dezechilibru semnificativ, prin creșterea semnificativă a prețului contractului, fără un beneficiu efectiv al consumatorului.

Fără a mai relua cele dezvoltate pe larg în cerere, în realitate acest comision de administrare/gestiune, reprezintă o dobândă mascată, ce afectează atât consumatorii cât și mediul concurențial, fiind un veritabil mijloc de majorare a prețului contractului și creștere a profitului Băncii, toate în detrimentul consumatorului.

În ceea ce privește apărările formulate prin prisma Legii 193/2000, subliniază următoarele.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000. (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă. prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului, la momentul încheierii

acestuia; toți factorii care au determinat încheierea contractului; alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal a contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Conform art. 6 din aceeași lege, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

În ce privește încheierea contractului, subsemnații, în calitate de consumatori, am acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca. Așa cum a subliniat, contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze, fiind redactate în spiritul prevederilor art. 4 alin. 2 din lege.

Reclamanții nu au avut posibilitatea să negociem nici o clauză din contract, întreg actul juridic fiind impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art.4 alin.3, teza finală din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat, în mod direct, clauzele abuzive cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Prin modul în care a fost redactată această clauză, fără nicio posibilitate de negociere, aceasta îmbracă forma clauzei abuzive, urmărindu-se, în fapt, perceperea unui nou comision.

Utilizând criteriul echivalenței în aprecierea echilibrului /dezechilibrului contractual, în jurisprudență s-a avut în vedere faptul că echivalența prestațiilor, presupune ca drepturile și obligațiile reciproce să aibă, dacă nu o valoare identică, măcar una apropiată, ceea ce nu e cazul în speță.

Aceeași înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit în mai multe cauze că comisionul de risc, comisionul de administrare și modul de calcul al dobânzii, este abuziv, situație în care instanța este ținută să analizeze diferit în fiecare speță dacă clauzele sunt abuzive sau nu.

În acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovosf s.r.o. Vs Iveta Corckovskâ, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.

În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sânchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract" arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele".

Subliniază că, nu au primit nici un SMS de la Bancă în perioada la care se face referire, din surse interne băncii, am aflat că, Banca nu a trimis niciodată astfel de sms-uri, neexistând nici o probă de la un furnizor de servicii de telefonie mobilă în acest sens. Mai mult decât atât, este de subliniat un aspect concludent și anume că, într-o singură zi, respectiv în data de 17.09.2010, Banca a notificat toți împrumutații și în aceeași zi a încheiat toate contractele adiționale cu toți împrumutații băncii, lucru destul de greu de crezut.

Prin art. 4 alin. (3) din Lege, se instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată numai prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.

Că lucrurile stau astfel, a fost reținut și de către înalta Curte de Casație și Justiție Secția a Il-a Civilă prin Decizia nr. 302/30.01.2014 din cauza nr._/3/2011, care a reținut că, în cauză, cum banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu reclamanta clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși această probă îi incuba conform art. 4 alin. (3) din Lege, prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată, astfel că, contractul de credit este unul preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu poate să intervină, putând doar să adere sau nu la el.

Faptul că, clauza contestată a putut fi cunoscută de către reclamantă de la momentul încheierii contractului nu este suficient pentru a înlătura lipsa negocierii, în condițiile în care aceștia nu au posibilitatea de a influența conținutul respectivei clauze, putând doar să refuze încheierea contractului.

Or, tocmai această situație, de abuz de putere dominantă și de necesitate pentru consumator de a accepta condițiile impuse de profesionistul instituție de credit, este cea care a impus adoptarea legislației în materia protecției consumatorului, cu scopul declarat comunitar și național, de a proteja categoria consumatorilor de practicile profesioniștilor.

Mai mult decât atât, art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, prevede că se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar consumatorul nu a putut să influențeze conținutul clauzei, cum este și contractul de credit în cauză.

în ceea ce privește a doua condiție ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, crearea unui dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, aprecierea îndeplinirii ei se va face în cadrul fiecărei clauze, în raport de criticile recurentei pe acest aspect.

Instanța va reține ca principiu general, prevederile art. 4 alin. (1) teza II din lege potrivit cu care, o clauză este abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorilor.

Astfel, pentru a se stabili dacă această condiție este îndeplinită, instanța trebuie să se raporteze la natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul, la circumstanțele existente la momentul încheierii contractului, lucru pe care instanța de apel 1-a făcut.

Referitor la aprecierea bunei credințe, care deși nu constituie o condiție în sine a stabilirii caracterului abuziv a unor clauze, urmează a fi analizată poziția de negociere a părților în vederea constatării, dacă profesionistul a acționat corect și echitabil față de consumator, de ale cărui interese legitime trebuie să țină cont.

In cauză, față de cele de mai sus, nu se poate reține că interesele legitime ale consumatorilor au fost luate în considerare, în condițiile în care aceștia se află într-o poziție de inferioritate față de profesionist atât în ceea ce privește puterea de negociere, cât și nivelul de informare, în condițiile unui contract de adeziune.

Și dacă ar exista diferențe între textul normativ comunitar și cel al actului normativ intern, se observă că în principiu cele două texte reglementează aceeași situație și că nu poate fi reținută o prioritate de aplicare a legislației comunitare față de legislația internă, în condițiile în care ambele acte normative reglementează aceeași situație, excluzând de la analiza caracterului abuziv doar acele clauze care sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil.

In consecință, atât sub imperiul legislației comunitare, cât și al celei naționale, nu se regăsește o excludere de plano de la controlul caracterului abuziv al unor clauze ce vizează definirea obiectul contractului, caracterul adecvat al prețului sau remunerației, ci se impune o analiză a acestor tipuri de clauze prin raportare la modul de redactare clar și inteligibil.

Înalta Curte, constată că este nefondată și critica prin care recurenta consideră că, clauza contractului ce reglementează dreptul băncii de a percepe comisionul de administrare nu este abuzivă.

Pct. 3.5 din Secțiunea 3 Costuri, din condițiile generale ale Convenției de credit prevede că, pentru punerea la dispoziție a creditului. împrumutatul datorează băncii un comision de administrare, aplicat la soldul creditului, pe toată perioada creditării și că modul de calcul și scadența acestuia se stabilesc în Condițiile speciale.

În ceea ce privește criticile recurentei cu privire la art. 5 lit. c) din Condițiile speciale ale convenției de credit încheiate între părți, clauza ce prevede obligația reclamanților de a achita un comisionul de administrare stabilit aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, acestea nu pot fi primite.

Așa cum s-a reținut în partea de început a considerentelor, atât legea națională cât și Directiva nr. 93/13/CEE exclud din sfera controlului caracterului abuziv elementele obiectului principal al contractului, justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte. însă cu condiția ca aceste clauze să fie clare, neechivoce și exprimate într-un limbaj inteligibil, iar sub acest aspect, instanța de apel a făcut o delimitare clară între clauzele ce nu pot forma obiect al controlului, apreciind în mod corect că, în situația în care clauza nu este definită, neclară, echivocă ori exprimată printr-un limbaj neinteligibil poate fi supusă analizei din perspectiva caracterului abuziv.

În mod corect a reținut instanța de apel că, clauza referitoare la comisionul de administrare nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanta, deoarece contractul încheiat cu aceasta a fost unul tip, preformulat cu clauze nenegociabile.

Potrivit recurentei, comisionul de administrare prevăzut de art. 5 lit. c) din Condițiile speciale ale convenției de credit reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției exista posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment nesigur și viitor, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață.

Înalta Curte constată că, comisionul de administrare este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, fără a exista precizări în cuprinsul contractului cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinației acestuia și cum clauza referitoare la comisionul de administrare nu este exprimată în mod clar și inteligibil, în mod corect instanța de apel a procedat la analizarea caracterului abuziv al acestei clauze prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

Astfel, clauza privind comisionul de administrare este abuzivă în sensul art. 4 alin. (1) și (6) din Legea nr. 193/2000 republicată, deoarece, pe de o parte, pentru acordarea creditului se percep două costuri (fără ca distincția dintre acestea să fie exprimată în mod clar și inteligibil), iar, pe de altă parte, față de valoarea comisionului de administrare pe toată durata contractului, s-a creat în detrimentul intimaților-consumatori și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Față de cele mai sus arătate, fiind redate integral reținerile ICCJ într-o speță similară coroborat cu argumentele dezvoltate în cererea introductivă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Menționează că, prin Decizia nr. 70/25.03.2013 Tribunalul M. în cauza nr._ a statuat definitiv și irevocabil cu privire la acest comision, în cauză identică cu prezenta, dincolo de această decizie, vă solicităm să rețineți Decizia nr. 302/30.01.2014 din cauza nr._/3/2011 a I.C.C.J. care tranșează această problemă de drept.

Cu privire la probele solicitate, învederează că sunt de acord cu proba cu înscrisuri, fiind utilă cauzei, însă solicită să fie respinsă proba cu interogatoriu, deoarece dovada negocierii clauzelor contractuale se face numai cu înscrisuri potrivit celor statuate de ICCJ.

Instanța, a încuviințat și administrat pentru părți, proba cu înscrisuri, respectiv cu înscrisurile aflate la dosar și proba cu interogatoriul reclamanților.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Între reclamanții G. N. și G. C. P. și pârâta B.R.D. – G. Societe Generale S.A., prin B.R.D. Dr. Tr. S. s-a încheiat contractul de credit nr. 5489/14.11.2007 pentru suma de 50 000 Euro (f. 6 - 12), creditul fiind asigurat de o garanție reală imobiliară (ipotecă) asupra imobilului situat în Dr. Tr. S., .. 139, jud. M..

În cuprinsul acestui contract, la art. 8, s-a inserat o clauză care prevede perceperea unui comision lunar de gestionare a creditului în cuantum de 0,10%, din valoarea creditului și o clauză privind perceperea unui comision de rambursare anticipată de 3%.

Reclamanții au invocat caracterul abuziv al acestor două clauze, astfel că instanța urmează să analizeze care sunt condițiile prevăzute de lege pentru a declara o clauză ca având caracter abuziv, care este conținutul concret al clauzelor stipulate la art. 8 și dacă aceste clauze au caracter abuziv prin raportare la condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract,

creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”

Din interpretarea dispozițiilor normative citate anterior rezultă faptul că, pentru incidența acestora și constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale existentă într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator este necesar să fie îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv: clauza respectivă să fie conținută într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator, în accepțiunea dată de lege acestor termeni; clauza respectivă să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înțelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei (cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv); clauza respectivă să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Tot la art. 4 din Legea nr. 193/2000, la alin. (5) și (6) se mai prevede că: „Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”

În ceea ce privește calitatea de comerciant și, respectiv, de consumator a părților contractante, instanța va avea în vedere definițiile date de Legea nr. 193/2000 termenilor de comerciant și consumator:

Art. 2 din Legea nr. 193/2000 – „(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

(2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.”

Prin urmare, având în vedere faptul că la momentul încheierii contractului de credit pârâta era o societate comercială care a acționat în scopul comercializării serviciilor sale de creditare, iar împrumutații sunt persoane fizice care au acționat în scopuri personale (necomerciale), cele două părți au calitatea de comerciant și, respectiv, consumator, fiindu-le aplicabile în consecință dispozițiile Legii nr. 193/2000.

În ceea ce privește lipsa negocierii directe a clauzelor respective cu consumatorul, potrivit dispozițiilor normative (art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000) o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În speță instanța constată că această condiție este îndeplinită cu privire la toate clauzele contractuale stipulate în contractele intervenite între părți, deoarece aceste contracte reprezintă contracte tipizate cu clauze nenegociabile, contracte standard, preformulate, existența și cuantumul comisioanelor fiind expresia voinței unilaterale ale băncii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influența în vreun fel acest comision.

În acest sens, instanța reține și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, potrivit căruia dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens (probă care nu a fost făcută în cauză). Din răspunsurile date la interogatoriu de către reclamant rezultă că acesta nu a negociat cu banca, că nu a avut cunoștință de existența acestor comisioane, decizia privind încheierea contractului fiind luată în considerarea faptului că avea nevoie de bani.

Deși pârâtele au pretins că reclamantul ar fi un consumator informat, creditul acordat fiind utilizat pentru achiziționarea unor utilaje necesare desfășurării unei activități de producție, nu s-a făcut această dovadă, reclamantul putând folosi utilajele achiziționate în gospodărie.

La momentul la care a fost încheiat acest contract, consumatorii au acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca, contractul încheiat este de adeziune, clauzele fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Astfel, consumatorii nu au avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contracte, actele juridice fiindu-le impuse, în forma respectivă, de către bancă, ceea ce a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Sub aspectul dezechilibrului semnificativ creat între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, este de observat că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, o clauză poate fi abuzivă prin ea înseși sau împreună cu alte prevederi din contract.

Analizând valențele juridice ale comisionului denumit „de gestionare”, prin raportare la aceste dispoziții normative, instanța constată că în cauza dedusă judecății, clauza stipulată la art. 8 din contractul în litigiu (plata unui comision de gestionare în cuantum de 0,10 % din valoarea creditului) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.

În acest sens se constată că între părți a intervenit un contract de credit care, din punct de vedere juridic, reprezintă un contract comutativ, nu unul aleatoriu. În consecință părțile nu urmăresc un câștig eventual, în funcție de un eveniment viitor și incert, ci întinderea obligațiilor este cunoscută încă de la semnarea convenției.

Rolul instanței de judecată este acela de a pune în balanță pe de o parte principiul forței obligatorii a contractului, care este un principiu fundamental al dreptului privat și pe de altă parte principiul bunei-credințe și cel al protecției consumatorilor, ca parte contractantă vulnerabilă și susceptibilă de a fi supusă unor abuzuri.

Atunci când justul echilibru dintre aceste principii este rupt, instanța este datoare să intervină, nu doar în temeiul dispozițiilor legale existente „de lege lata”, atât în dreptul intern, cât și în cel comunitar, ci și pentru a asigura respectarea principiului echității.

Instanța constată că acest comision lunar de gestionare, prevăzut la pct. 8 din contractul de credit, apare prin cuantumul său ca fiind nejustificat și disproporționat de vreme ce pentru acest cost al creditului în contract nu este explicitată nici o condiție sau situație care îl impune ca necesar, fie determinată în concret, fie determinabilă în raport de anumiți factori de piață.

Este cât se poate de evident faptul că perceperea de către bancă a unei sume de bani consistente, lunar, necauzată de o necesitate obiectivă, în cuprinsul convenției de credit neexistând o definire a activităților pe care pârâta să le presteze în schimbul acestui comision de gestionare, conține un echivoc care naște un dubiu puternic în sensul justificării unui asemenea cost și care dubiu nu poate fi decât în folosul consumatorului, conform art. 1 alin.1-3 din Legea nr. 193/2000 și totodată, duce la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, exprimat prin plata de către un consumator a unui cost al creditului care în fapt este o dobândă mascată și reprezentând evident o clauză abuzivă.

Pe de altă parte, este adevărat că legislația națională permite existența unui comision de administrare/gestionare în contractele de credit, și în mod explicit prin O.U.G. nr. 50/2010, însă cu toate acestea, se reține că acest act normativ nu este aplicabil în speță, contractul fiind încheiat cu mult înainte de apariția acestui act normativ, instanța apreciind că un comision de gestionare trebuie să fie unul justificat și să reflecte costul real al operațiunii de administrare, să fie unul rezonabil și transparent, în esență să respecte principiul bunei credințe și al echității. În sens contrar, el reprezintă o manifestare abuzivă din partea bănci în raporturile contractuale cu clienții, situație prezentă în speță.

În concluzie, pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că această clauză, prevăzută la pct. 8 din contractul de credit nr. 5489/14. 11. 2007, raportat la pct. 4.1 lit. b din Condițiile generale ale aceluiași contract, are un caracter abuziv, fiind lovită de nulitate absolută.

La data de 17. 09. 2010, banca a încheiat un act adițional prin care a modificat, unilateral, clauza privind comisionul de gestionare în sensul că acest comision a fost redenumit „comision de administrare a creditului” și cuantumul acestuia a fost modificat la 0,10% din soldul creditului și nu din valoarea creditului, cum a fost stabilit inițial.

În baza acestui act adițional, ulterior întocmirii acestuia, banca nu a mai perceput comisionul de gestionare constatat ca reprezentând o clauză abuzivă.

Referitor la clauza privind comisionul lunar de administrare, în cuantum de 0,10% din soldul creditului (și nu din valoarea creditului cum era stabilit prin contractul inițial), clauză prevăzută la art. 1.3.1. din Actul adițional nr. 1/17. 09. 2010, care nu a fost semnat de reclamanți, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 36 alin. 1 din OUG nr. 50/2010 pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: „comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

Prin urmare, după . OUG nr. 50/2010 comisionul de administrare este prevăzut și inclus printre comisioanele legale care se pot prevedea în contractele de credit, menționându-se inclusiv modalitatea de calcul a acestuia, putându-se aplica si ca procent, la valoarea soldului curent al creditului, cum este cazul în speță.

Necesitatea aplicării acestui comision este explicată în textul de lege, fiind necesar pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.

Se apreciază de instanță că acest comision de administrare, prevăzut la art. 1.3.1. din Actul adițional nr. 1/2010, este unul legal și nu întrunește elementele unei clauze abuzive deoarece clauza inserată izvorăște din lege, si nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nu contravine bunei credințe.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor să restituie sumele încasate cu titlu de comision de gestionare, se reține că, în principiu, efectul constatării caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator este acela că această clauză nu va produce efecte asupra consumatorului ( art. 6 din Legea nr. 193/2000), sumele plătite în temeiul acestor clauze rămânând fără suport contractual.

Aceste efect se produce retroactiv de la momentul încheierii contractului deoarece clauza nu devine abuzivă la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractantului.

Prin urmare, având în vedere că, sumele de bani achitate cu titlu de comision lunar de gestionare, încasate în baza pct. 8 din contractul de credit, nu au suport contractual, plata efectuată, cu acest titlu, devine o plată nedatorată care este supusă restituirii, conform art. 1092 cod civil (orice plată presupune o datorie; ceea ce se plătit fără să fie debit este supus repetițiunii).

Pe cale de consecință, instanța urmează să admită și acest capăt de cerere, urmând să oblige pârâtele să restituie suma reprezentând contravaloare comision lunar de administrare în cuantum de 1748.56 Euro, reprezentând contravaloare comision de gestionare achitat de reclamant pe perioada 15.12.2007 – 15.09.2010.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale, instanța apreciază că debitorul se află de drept în întârziere din momentul în care obligația devine exigibilă, situație în care, dobânzile legale curg de la data scadenței.

Prin încasarea fără drept a sumei de bani, se prezumă că lipsa de folosință a acesteia a produs consumatorului un prejudiciu ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale potrivit OG nr. 13/2011, calculată de la data achitării fiecărei rate reprezentând comision de gestionare, pe perioada cuprinsă între data achitării ratei respective și data plății efective.

Referitor la petitul privind constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 8 vizând comisionul de rambursare anticipată de 3%, instanța constată că, prin actul adițional nr. 1/17. 09. 2010 (filele 104 – 108), la pct. 2.5, s-a prevăzut că: „pentru rambursările anticipate în cazul în care rata dobânzii aferentă creditului este indexabilă, Banca nu percepe comision de rambursare anticipată.”

Din cuprinsul acestei clauze rezultă că pârâta nu mai percepe comision de rambursare anticipată la acest moment, în speță fiind vorba de un credit cu dobândă indexabilă (pct. 7 din contract).

Ori, atâta vreme cât reclamanții nu au făcut dovada că și-a produs efecte clauza privind comisionul de rambursare anticipată inserată în contractul inițial, clauză care la acest moment nu mai poate să-și producă efecte, Banca renunțând la acest comision, nu se justifică analizarea caracterului abuziv al acestui comision.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea, va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de gestionare inserat la pct. 8 din Contractul de credit nr. 5489/14.11.2007, încheiat între părți, va fi anulată această clauză, iar sumele de bani încasate cu acest titlu de bancă, în perioada 15.12.2007 – 15.09.2010 și la plata dobânzii legale calculată la data plății efective.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 2 C. pr. civ., ținând seama de măsura în care părțile au căzut în pretenții, acțiunea fiind admisă în parte, precum și de dovezile privind cheltuielile de judecată efectuate, instanța va admite în parte cererea pârâtelor de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga reclamanții la plata sumei de 500 lei, reprezentând parte din onorariul de avocat (în măsura respingerii petitelor cererii).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții G. N. și G. C. P., domiciliați în Dr. Tr. S., .. 139, jud. M., în contradictoriu cu S.C. B. G. Societe Generale S.A. cu sediul în București, .. 1-7, Sector 1 și S.C. G. Societe Generale Sucursala Dr. Tr. S., cu sediul în Dr. Tr. S., ..55, jud. M..

Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul lunar de gestionare a creditului, inserată la pct. 8 din Contractul de credit nr. 5489/14.11.2007, încheiat între părți, și constată nulitatea absolută a acestei clauze.

Obligă pârâtele să restituie reclamanților suma de 1748.56 Euro (contravaloarea în lei la data plății), reprezentând contravaloare comision de gestionare achitat de reclamanți pe perioada 15.12.2007 – 15.09.2010 și la plata dobânzii legale calculată la data plății efective.

Obligă reclamanții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 01.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. PT./Tehn. P.L

6 ex./11. 08. 2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

← Reziliere contract. Sentința nr. 2193/2015. Judecătoria...		Contestaţie la executare. Sentința nr. 2191/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Sentința nr. 2419/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Fond funciar. Sentința nr. 2420/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Contestaţie la executare. Sentința nr. 2424/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Reziliere contract. Sentința nr. 2193/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Contestaţie la executare. Sentința nr. 2191/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Plângere contravenţională. Sentința nr. 2194/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Plângere contravenţională. Sentința nr. 2192/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Obligaţie de a face. Sentința nr. 2383/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN