Acţiune în constatare. Sentința nr. 3264/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Comentarii

0

Sentința nr. 3264/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 3264/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința civilă Nr. 3264/2015

Ședința publică de la 03 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier ședință M. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant G. M. C. și pe pârât B. C. ROMÂNĂ S.A., pârât B. C. ROMÂNĂ S.A. - SUCURSALA DROBETA T. S., având ca obiect acțiune în constatare

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la termenul de judecată din 20.10.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv care face parte integrantă din prezenta și prin care s-a amânat inițial pronunțarea în cauză la data de 27.10.2015 și ulterior la acest termen .

INSTANȚA

Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constată următoarea situație de fapt și de drept:

La data de 22.09.2014, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe acțiunea formulată de reclamantul G. M. C., în contradictoriu cu pârâtele B. COMERCIALA R. S.A. și B. COMERCIALA R. SA (denumita in continuare BCR) - Sucursala Dr. Tr. S. prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale ce se regăsesc în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2514/29.06.2007, și în Condițiile generale de creditare aferente aceluiași contractul de credit bancar, pe care l-a încheiat cu BCR, cu consecința că nu produc efecte asupra sa: 1.1. clauza nr. 5 din contractul de credit care prevede că dobânda este formată dintr-o dobânda curenta, în cuantum de 7,4% pe an, fixa in primele 12 luni si variabila ulterior, fiind o clauză care permite Băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor, începând din luna a 13-a; 1.2.Clauza privind nivelul dobânzii curente ce urmează a fi stabilit de banca unilateral, prin adăugarea la dobânda curenta a întregii sume scadente a I respectiv 2 puncte procentuale (art.7 ai.2 si 3 din contract); 1.3. clauza numărul 8 lit.d din contractul de credit care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului, în cuantum de 1,8 % flat calculat la valoarea inițială a creditului, respectiv 0,9% ulterior; 1.4. clauza numărul 8 lit. e) din contractul de credit care prevede perceperea unui comision de administrare de 0,05 % calculat la valoarea inițială a creditului contractat, in cuantum de 91,50 euro lunar, care poate varia în funcție de evoluția pieței financiare bancare, comision ce a fost modificat ulterior la valoarea de 0,25%, respectiv 45,75 Euro lunar; 1.5.clauzele 2.4 și 2.8 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar care prevăd modalitatea (formula) de calcul a dobânzii raportată la o perioadă de 360 de zile, în loc de 365/366 de zile; 1.6.clauzele care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit / a poliței de asigurare de viață / a certificatului de asigurare / a poliței de accident pe toată perioada de creditare pentru împrumutat la o instituție sau societate de asigurări agreată de Bancă, fără a fi precizate circumstanțe obiective în raport de care o societate de asigurare este considerată agreată de Bancă (art. 6 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar);1.7.clauza din art. 8.4. din Condițiile generale care prevede declararea scadenței anticipate a creditului dacă valoarea garanțiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată (în continuare, „clauza referitoare la garanțiile suplimentare"),1.8.clauzele care permit băncii declararea scadenței anticipate a altor contracte de credit în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin prezentul contract, precum și declararea scadenței anticipate a prezentului credit, în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin alte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca, cum ar fi clauzele din art. 7.4. lit. g) și h) din Condițiile generale și orice alte clauze care permit băncii declararea scadenței anticipate a creditului în cazul neîndeplinirii oricărei obligații asumate prin contractul de credit, prin celelalte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca; 2.ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate la pct. 1.1. — 1.10., să se constate nulitatea absolută a acestor clauze; 3. să se dispună modificarea contractului de credit bancar încheiat cu BCR, prin înlocuirea sau eliminarea clauzelor arătate la pct. 1.1. - 1.10., după cum urmează: 3.1. înlocuirea clauzei relative la dobândă, în sensul că dobânda contractuală este formată din marja fixă de 1,5, stabilită în contractul de credit nr. 2514/29.06.2007, plus indicele EURIBOR (0,389) rezultând o dobânda de 1,889% in loc de 7,606% cat a fost calculata de banca; 3.2.eliminarea clauzelor privitoare la adaptarea nivelului dobânzii curente, respectiv a dobânzii majorate în funcție de serviciul datoriei împrumutatului - pct. 7, din contractul de credit; 3.3. eliminarea clauzelor referitoare la comisionul de acordare credit (în cuantum de 1,8% din valoarea creditului, respectiv 0,9% ulterior ), comisionul de administrare (în cuantum de 0,05% lunar calculat la valoarea inițială a creditului, respectiv 0,25% ulterior); 3.4. modificarea clauzelor referitoare la modalitatea de calcul a ratei dobânzii prin raportare la un număr de 360 de zile și înlocuirea acesteia cu un număr de 365/366 zile, 3.5.eliminarea clauzelor care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit / a poliței de asigurare de viață / a certificatului de asigurare / a poliței de accident pe toată perioada de creditare pentru împrumutat la o instituție sau societate de asigurări agreată de Bancă, 3.6. eliminarea clauzelor referitoare la garanțiile suplimentare (art. 8.4 din Condițiile generale de creditare); 3.7.eliminarea clauzelor care prevăd declararea scadenței anticipate a altor contracte de credit în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin prezentul contract, precum și declararea scadenței anticipate a prezentului credit, în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin alte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca (clauzele de la art. 7.4. lit. g) și h) din condițiile generale). In subsidiar, față de pct. 3, a solicitat obligarea pârâtei la modificarea contractului de credit nr. 2514/29.06.2007 în sensul celor expuse la pct. 3.1. - 3.7. și la emiterea unor noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractului de credit bancar dată de constatarea nulității clauzelor indicate la pct. 1.1.-1.11., sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 ron/zi de întârziere până la executarea acestor obligații. 5. Să oblige pârâta la restituirea către subsemnatul a sumelor plătite nedatorat cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive arătate la pct. 1.1.-1.10., cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității prin prezenta acțiune, de la data încasării acestora și până la data încetării perceperii lor. A arătat că evaluează provizoriu cuantumul acestor sume până la introducerea prezentei cereri de chemare în judecată la cuantumul de aproximativ 67.850 Euro, din care :- 1.647 euro reprezintă comisionul de acordare de 1,8% flat; -3.660 euro reprezintă comisionul de administrare în cuantum de 91,50/lună (0,05%) aplicat la valoarea inițială a creditului, achitat de la momentul acordării creditului și până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată;-5.850 euro dobânda penalizatoare conform pct. 8 din contract.-52.250 Euro reprezintă dobândă nedatorată, achitată de la momentul acordării creditului și până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată.6.să oblige pârâta să-i acorde dobânda legală pentru sumele de bani plătite cu titlu nedatorat în temeiul clauzelor contractuale abuzive arătate la pct. 1.1.-1.10.7.cu cheltuieli de judecată.

A arătat că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul 29 al.l lit.f din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, întrucât este o acțiune referitoare la protecția consumatorilor.

In fapt, a arătat că la data de 29.06.2007, G. M.-C. in calitate de "imprumutat" a încheiat cu BCR SA prin Sucursala Dr. Tr. S. contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2514 pentru suma de 183.000,00 Euro, calitate de coplatitori,având numițiii Stanica M. si Stanica Ș., iar calitatea de „garanți"numiții G. F. si G. M. și s-a constituit garanție imobiliara, conform art. 9 din contract, și anume ipoteca de rang I constituita asupra imobilului:apartament înregistrat in CF 3820/N sub nr.cadastral 704/1/0/1 situat in Drobeta T. S. . ., aflat in proprietatea . și ipoteca de rang I constituita asupra imobilului:apartament înregistrat in CF 916/N sub nr. cadastral 704/1/0/2 situat in Drobeta T. S. . . proprietatea . reprezentata prin G. M. C., ipoteca de rang II constituita asupra imobilului :apartament înregistrat in CF 6513/N sub nr cadastral 55/1/0/1 situat in Drobeta T. S. . nr 22 . . proprietatea ., ipoteca de rang II constituita asupra imobilului apartament înregistrat in CF 4866/N sub nr cadastral 390/1/6/34 situat in Drobeta T. S. . . . proprietatea G. M. si G. F., ipoteca de rang II constituita asupra imobilul apartament înregistrat in CF 917/N sub nr cadastrat 456/1/2/6 situat in Drobeta T. S. . . . proprietatea G. F. SI G. M..

A arătat că în cadrul contractului de credit menționat au calitatea de consumatori, in sensul prevăzut de legislația pentru protecția consumatorilor, iar banca parata are calitatea de comerciant.

Solidarismul contractual pretinde concilierea intereselor părților, care presupune o justă repartiție între părți a sarcinilor, riscurilor și profiturilor generate de contract, adică echilibrul contractual, iar contractele cu executare succesivă, mai ales cele încheiate pe o perioadă lungă de timp, intră în sfera de acțiune a art. 970 din vechiul Cod civil, interpretat ca fundament juridic pentru principiul solidarismului contractual.

A arătat că este un consumator în sensul legislației protecției consumatorilor, întrucât prin încheierea contractului de credit cu pârâta a acționat în scopuri personale, exterioare oricărei activității comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale, iar pârâta este un profesionist în sensul aceleiași legislații a protecției consumatorului, întrucât este o persoană juridică autorizată care, în temeiul unui contract ce intră sub incidența legilor protecției consumatorilor, acționează în cadrul activității sale comerciale.

Raporturile dintre profesionist și consumatorul produselor și serviciilor este, după cum reține și doctrina, în mod natural dezechilibrat.

Legiuitorul a creat un cadru legal adecvat pentru protejarea intereselor consumatorilor și limitarea într-o oarecare măsură a libertății de acțiune a profesionistului, reprezentat, printre altele, de O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor; Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

În accepțiunea art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78-80 din Legea nr. 296/2004 și art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992 clauza abuzivă este acea clauză inserată în contract care, nefiind negociată direct cu consumatorul, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 stabilește că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale. Contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autorității naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu - adică exact situația contractului subsemnatului.

Arată că clauzele ce formează obiectul cererii de chemare în judecată se circumscriu întocmai acestor prescripții legale, deoarece contractele în discuție fac parte din categoria contractelor de adeziune și a condițiilor generale de vânzare, fiind preformulate și bazate pe principiul „take it or leave it".

Cea de-a doua condiție, principiul bunei-credințe a fost preluat din art. 3, pct. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE și desemnează respectul reciproc al părților contractante, adoptarea unui comportament onest și rezonabil care să aibă în vedere interesele legitime ale consumatorului, fundamentând chiar o abordare obiectivă a dezechilibrului contractual ce poate fi apreciat ca rezultat al unui dezechilibru în puterea de negociere a părților. În acest sens, arată că toate clauzele contractuale ce formează obiectul prezentei cauze sunt clauze abuzive așa cum sunt acestea definite de legislația protecției consumatorilor, fiind îndeplinite toate condițiile legale pentru a putea fi constatată nulitatea absolută a lor și pentru a fi înlăturate din contracte sau a fi înlocuite într-o manieră care să le facă pe deplin compatibile cu legislația protecției consumatorilor.

A arătat că Clauza numărul 5 din contractul de credit din cauză, care prevede că din luna a 13-a, dobânda este formată dintr-o dobânda fixă, în cuantum de 1,5 p.p., plus dobânda de referință afișată la sediile BCR care permite Băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzii este clauza abuziva. BCR a utilizat în contractele de credit nevoi personale cu ipoteca "MAXICREDIT" o dobândă fixă în primul an respectiv 7,4%, urmată de „dobânda de referință variabilă", la care se adaugă o marjă fixă de 1,5%. După primul an, dobânda creditului a crescut de la 7,4% dobânda fixa la peste 10% dobinda variabila, conform art 5 din contractul de credit. Desi in contractul de credit nr. 2514/29.06.2007, la pct. 5 se prevede ca incepand cu luna a 13-a se va percepe o dobânda de referința variabila la care se adaugă o marja fixa de 1,5 p.p., in condiții generale la contractul de credit sunt explicate doar noțiunile de „dobânda variabila" si „dobânda variabila stabilita in funcție de indicele de referința LIBOR/EURIBOR" in art. 2.10.a si 2.10.b. Prin urmare, arată că paratele nu menționează ce reprezintă dobânda de referința variabila si modul de calcul al acesteia, incercand sa inducă in eroare partenerul de contract, care având explicațiile referitoare la „dobânda variabila" si „dobânda variabila stabilita in funcție de indicele de referința LIBOR/EURIBOR" considera ca variabila in calculul dobânzii ce se va percepe este EURIBOR la 6 luni + 1,5 marja fixa. Aceste clauze sunt cuprinse într-un contract preformulat, lipsindu-le caracterul negociat. Totodată, ele creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. Din aceste motive, arată că această clauză abuzivă este nulă absolut, urmând a fi înlocuită cu o clauză conform căreia dobânda să fie formată din marja fixă, în cuantum de 1-4% + indice public, EURIBOR. Dezechilibrul contractual pe care îl generează clauza cuprinsă în art. 5 din contractul de credit, precum și clauza care permite Băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor/comisioanelor, este evident întrucât cuantumul dobânzii de referință afișată la sediile BCR este lăsat la discreția Băncii. Această componentă a dobânzii permite Băncii ca, în mod arbitrar, să modifice cuantumul dobânzii (prețul folosinței banilor, contraprestația datorată de consumator), afectând astfel interesele legitime ale sale, în calitate de consumator, întrucât nu se poate ști cu precizie prețul produsului cumpărat, acest preț nefiind predictibil. Reaua-credință a Băncii este demonstrată în primul rând prin faptul că B. l-a convins să încheie contractul de credit prin acordarea inițială a unei dobânzi fixe (aparent atractive), promoționale, pe perioada unui an, urmând ca după această perioadă dobânda să devină variabilă în funcție de dobânda de referință afișată la sediile Băncii. In al doilea rând, reaua-credință a băncii este demonstrată de evoluția cuantumului dobânzii prin comparație cu evoluția indicilor bancari. Astfel, în perioada în care indicele EURIBOR a avut creșteri, banca, a majorat cuantumul dobânzii, în schimb în momentul în care acest indice a scăzut, B. nu a diminuat corespunzător cuantumul dobânzii, creând astfel un dezechilibru contractual. Clauza care permite Băncii calculul dobânzii în funcție de dobânda de referință afișată la sediile băncii, precum și clauzele care permit Băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor/comisioanelor acordă un drept discreționar Băncii de a modifica acordul de voință format la momentul semnării contractului de credit. De fapt, această clauză contractuală vine în contradicție nu numai cu dispozițiile legislației de protecție a consumatorilor, ci și cu prevederile art. 948 pct. 3 și art. 964 C.civ. de la 1865. Conform acestor texte legale, obiectul actului juridic (în cazul de față dobânda) trebuie să fie determinat sau determinabil.

Astfel, contractele de credit cu dobândă variabilă trebuie să conțină clauze care să confere dobânzii caracter determinabil. Acest caracter presupune ca părțile angrenate în contract să poată, la momentul exigibilității obligației ce reprezintă obiectul contractului să determine, în mod obiectiv, întinderea acesteia (în cazul de față cuantumul dobânzii). Conform celor susținute și în doctrină „actul juridic trebuie să precizeze toate elementele în funcție de care urmează să se individualizeze obiectul".

Reclamantul arată că în această situație este imposibil să determine modalitatea în care banca, lună de lună, calculează în mod discreționar cuantumul dobânzii, fapt ce echivalează cu o nerespectare a caracterului determinabil al dobânzii.

In plus, clauza care permite Băncii calculul dobânzii în funcție de dobânda de referință afișată la sediile băncii, precum și clauzele care permit Băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor/comisioanelor, conțin o condiție pur potestativă pentru Bancă în calitatea sa de debitor al obligației de a calcula corect și transparent cuantumul dobânzii. Conform dispozițiilor contractuale, banca, s-a obligat să calculeze dobânda curentă pe care subsemnatul trebuie să o achite cu titlu de preț al contractului. Modalitatea în care B. a înțeles să-și exercite această obligație este guvernată de principiul „dacă vreau dobânda crește/scade".

De altfel, această modalitate de cuantificare a dobânzii (dobânda de referință a băncii plus marjă fixă în cuantum de 1,5%) intră în contradicție flagrantă și cu alte prevederi legale: art. 54 din Codul consumului (Legea nr. 296/2004), art. 2 pct. 25 din OG. nr. 21/1992 ,art. 9³ lit. g) pct. 1 și 3 din O.G. nr. 21/1992,iar 3 al lit. g) din O.G. nr. 21/1992 impune necesitatea indicării în contract a unei formule în funcție de care se calculează cuantumul dobânzii, in cazul de fata fiind necesara indicarea formulei de calcul pentru dobânda de referința variabila la datele de 30.09. si 31.03 ale fiecărui an.

Atât Legea nr. 193/2000 cât și în Directiva nr. 93/13/CEE a conțin o listă a clauzelor care sunt considerate de iure abuzive. Aceste texte legale interzic în mod expres Băncii fixarea unei dobânzi care să varieze în funcție de voința exclusivă aacesteia, impunând obligația raportării fluctuației dobânzii la indici de referință verificabili(EURIBOR, ROBOR etc). Analizând clauza de indexare a prețului - clauza supusă discuției- aceasta are fizionomia unei astfel de clauze deoarece dobânda reprezintă prețui creditului, iar doctrina de specialitate a stabilit după cum urmează: „Clauzele de indexare a prețului sunt valabile în măsura în care nu permit profesionistului reamenajarea unilaterală a termenilor contractului la nivelul prețului sau a comisioanelor implicate".

Comparând „dobânda de referință afișată la sediile băncii" cu „revizuirea ratei dobânzii în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară" se poate observa cu ușurință că argumentele în baza cărora instanța a declarat respectiva clauză ca fiind abuzivă sunt valabile și în prezenta cauză.

La momentul încheierii contractului de credit, arată că a înțeles din prevederile contractuale - pct. 2.10.b din condițiile generale - că ulterior perioadei promoționale în care dobânda a fost fixă, cuantumul acestea va fi variabil, fiind compus din EURIBOR plus marja fixă, în cuantum de 1,5%. Cu toate acestea, prin încălcarea inclusiv a acestui text contractual, B. a considerat că este îndreptățită să calculeze cuantumul dobânzii în mod arbitrar.

Analizând prevederile pct. 2.10.b. din Condițiile generale de creditare, prin raportare la art. 77 din Legea nr. 296/2004 care statuează că „în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului".

Analizând comparativ graficul emis la data încheierii contractului de credit și celălalt emis în data de 21.01.2014, se va observa că în conformitate cu primul grafic, emis în 03.07.2007, rata dobânzii aferente ratei scadente din data de 25.01.2014 era de 752,89 euro, în conformitate cu cel de-al doilea grafic, rata dobânzii aferente ratei scadente din data de 25.01.2014 este de 1.036,08 euro.Această modificare echivalează cu o creștere a dobânzii cu aproximativ 50 %.

O altă diferență care se poate observa cu ușurință este aceea că totalul ratei de plătit lunar a crescut pe parcursul derulării contractului, de la 1.125,84 euro în anul 2007 la aproximativ 1.419,75 euro în anul 2014 în condițiile în care EURIBOR a scăzut considerabil, având la acea dată o valoare de aproximativ 2%. Este foarte important de observat faptul că, potrivit graficului de rambursare emis în data de 09.09.2014 soldul creditului era de 160.706 Euro, cu toate că achitase până la acea dată 131.483 Euro.

Prin urmare, după 7 ani de plată a ratelor a achitat numai 22.294 euro din credit și 109.189 euro dobânzi si comisioane, iar având in vedere creșterea cursului valutar de la 3,134 lei/euro la 4,3845 lei/euro la iulie 2014 cu 39,9% fata de iulie 2007 si o creștere a ratei lunare cu 18,8%, rezulta ca rata lunara a crescut cu 52,6 % in 2014 fata de 2007.

Față de cele arătate reclamantul susține caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 5 din contractul de credit, care prevede că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referință afișată la sediile ,băncii, precum și a clauzelor care permit Băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor/comisioanelor.

Susține că clauza înscrisă la pct. 7 din contractul de credit nr.2514/2007, care prevede că nivelul dobânzii curente la credite se stabilește de Bancă, în funcție de serviciul datoriei împrumutatului, cu enumerarea cazurilor în care B. stabilește nivelul dobânzii, este o clauză abuzivă, în baza art. 329 alin. (3) din C.p.c. pe motivul cauzei prohibite de art. 5 și prevederile Noului cod civil și din perspectiva legislației specifice protecției consumatorului întrucât creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. De asemenea, clauzele avute în vedere sunt cuprinse într-un contract preformulat, lipsindu-le caracterul negociat. Din aceste motive, aceste clauze abuzive sunt nule absolut, urmând a fi eliminate din contractul de credit. Practic, indiferent de cuantumul sumei ce a rămas restanta din rata lunara, sancțiunea aplicata este abuziva datorita faptului ca dobânda penalizatoare se calculează la întregul sold al creditului,astfel, pentru rata plătită parțial cu o întârziere de peste 7 zile se suporta penalizări la întregul credit indiferent de suma, fapt ce generează o majorare a ratei dobânzii in mod exagerat. De exemplu, la o restanta de 3 euro la peste 7 zile, penalitatea este de 165 euro, iar la peste 30 zile, penalitatea este de 305 euro.

Arată că Clauza 9 lit. a) din contractul de credit care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului, în cuantum de 1,8%, calculat la valoarea inițială a creditului este clauză abuzivă, întrucât a fost obligat la momentul semnării contractelor de credit, să achite un „comision de acordare credit" a cărui valoare a fost de 0,9% din valoarea creditului, respectiv 1.647 euro. De asemenea această clauză este cuprinsă într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată care, pe lângă faptul că lezează interesul economic al său, aduce atingere și mediului concurențial bancar, iar această disimulare a dobânzii echivalează cu un dol.

De asemenea artă faptul că acest comision este prohibit în mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999 care indică în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie să le suporte la încheierea contractului consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar, iar art. 9 din aceeași Lege enumera clauzele pe care le poate cuprinde un contract de credit imobiliar.

Clauza 9 lit. b) din contractul de credit care prevede perceperea unui comision de administrare 91,75 euro lunar devenind ulterior 45,75 euro este abuzivă fiind cuprinsă într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat. Totodată, ea creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. Conform acestei clauze este obligat ca, lunar, odată cu achitarea ratei din credit, să plătească un comision de administrare într-un cuantum de 0,25% din valoarea creditului inițial. Acest comision, calculat si perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și, în plus, creând Băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite față de celelalte bănci și echivalează cu un dol. În plus, acest comision este calculat și perceput la valoarea inițială a creditului, și nu la soldul acestuia, ceea ce va face, în cazul creditelor pe termen lung, ca dobânda (aplicată la soldul creditului) să ajungă sa fie chiar mai mică decât comisionul (care se va aplica la suma inițială împrumutată, indiferent de valoarea din credit rambursată deja la un moment dat). Disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabilă a relei credințe a Băncii, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci care acționau pe aceeași piață relevantă cu B. (dar care, în realitate, datorită adăugării la D. a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atât de avantajoase) și, pe de altă parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.

Clauzele 2.4 și 2.8 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar care prevăd modalitatea (formula) de calcul a dobânzii raportată la o perioadă de 360 de zile, în loc de 365/366 de zile sunt abuzive întrucât modalitatea de calcul a dobânzii raportată la o perioadă de 360 de zile, în loc de 365/366 de zile, astfel cum se prevede în condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar, se dovedește a fi complet eronată. Astfel, clauzele contractuale care prevăd o astfel de modalitate de calcul a dobânzii prin raportare la un număr de 360 de zile sunt abuzive în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și al art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului. Prin aplicarea acestei formule pentru cele 12 luni ale unui an și însumând ratele dobânzii lunare obținute, rezultă o rată anuală a dobânzii superioară celei stipulate în contract. Clauzele menționate creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului. Caracterul semnificativ al dezechilibrului între drepturile și obligațiile părților rezultă din importanța acestor clauze în structura contractului, și anume cele privitoare la obligația de plată a dobânzii. Prin mecanismul de calcul stabilit prin contract se ajunge la o rată a dobânzii mai mare decât cea convenită contractual, fără ca această sumă suplimentară plătită să își găsească vreun echivalent într-o obligație suplimentară a băncii. În plus, arată că aceste clauze au fost inserate în contractul de credit încheiat cu BCR- S.A. cu nerespectarea cerințelor bunei-credințe.

Clauzele care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse

în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit / a poliței de asigurare de viață / a certificatului de asigurare / a poliței de accident pe toată perioada de creditare pentru împrumutat la o instituție sau societate de asigurări agreată de Bancă, fără a fi precizate circumstanțe obiective în raport de care o societate de asigurare este considerată agreată de Bancă (art. 6 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar), îndeplinesc toate condițiile pentru a fi constatate ca fiind abuzive în sensul Legii nr. 193/2000 și al Directivei 93/13/CEE a Consiliului, intrând atât sub incidența alin. (1) litera g) din Anexa la Legea nr. 193/2000 cât și a definiției generale a clauzelor abuzive, menționate în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. Acest caracter abuziv rezultă din faptul că încheierea contractului de asigurare se impune numai între împrumutat și o societate convenită de împrumutător, fără a fi precizate circumstanțele obiective în raport de care o societate de asigurare este considerată agreată de Bancă. Cu privire la incidența art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, aceasta este atrasă de faptul că prevederea contractuală care obligă pe împrumutat să încheie un contract de asigurare cu o societate de asigurări agreată de bancă este inclusă într-un contract tip și este formulată astfel încât creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Mai arată că contractul de credit încheiat de reclamant cu BCR. are caracter tip și atrage totodată incidența, cu privire la acestea, a prezumției reglementate prin art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, în sensul absenței caracterului negociat al contractelor. În ceea ce privește reaua-credință a băncii și dezechilibrul creat de această clauză contractuală în detrimentul consumatorului arată că deși obligația de a încheia contractul de asigurare și de a plăti prima de asigurare incumbă împrumutatului, acestuia îi este refuzat dreptul de a alege societatea de asigurări, mai ales că la data încheierii contractului de credit Legea 190/1999, prin art. 18, interzicea împrumutătorului să impună împrumutatului un anumit asigurător.

Clauza din art. 8.4 din Condițiile generale care prevede declararea scadenței anticipate a creditului dacă valoarea garanțiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată (în continuare, „clauza referitoare la garanțiile suplimentare"), este, de asemenea, abuzivă.

Conform acestei clauze contractuale, dacă valoarea garanției aduse pentru acordarea creditului scade sub valoarea creditului rămas de achitat, din motive independente de voința părților contractante, împrumutatul este obligat să aducă noi garanții, sub sancțiunea declarării scadenței anticipate. Aceasta precizare "din diferite motive" pentru un consumator de buna credința, la începutul anului 2007, când criza financiara nu se făcuse simțită, iar devalorizarea pieței imobiliare nu se instalase, însemna sa conserve bunurile ipotecate, sa nu le deterioreze si sa nu le distrugă B. înțelege scăderea valorii de piața a acestor imobile si nu înțelege sa-si asume ea riscul acesta, încercând sa-l transfere clientului, obligându-l pe acesta sa aducă garanții suplimentare la prima somație sau sa ramburseze creditul. A arătat că cu adresa nr. l54/13.01.2014, când a solicitat băncii sa-i dea acceptul sa vandă unul din imobilele ipotecate si sa ramburseze creditul cu prețul încasat, banca a procedat la evaluarea tuturor imobilelor ce reprezentau garanția creditului si i-au răspuns, dupa doua luni in 05.03.2014 ca, pentru a primi acordul trebuie să îndeplinească una din 2 condiții, fie suplimentarea garanției cu un alt imobil, astfel incat valoarea creditului rămasa de rambursat sa fie acoperita cu garanții imobiliar, fie rambursarea anticipata a creditului pana la valoarea de 98.067 euro,sold ce este asigurat in momentul de fata de garanții deținute la BCR. Susține că este abuziva aceasta clauza având in vedere ca banca nu-si asuma niciun risc, ci le transfera pe toate consumatorului,banca lucrând fara riscuri, doar pentru profit, demonstrând astfel reaua sa credința fata de consumator.

Cazul de culpă este definit de art. 8.1. din Condițiile generale de creditare ca reprezentând nerespectarea de către împrumutat a oricăreia dintre obligațiile asumate prin prezentul contract și/sau contractele accesorii acestuia și constituie, de asemenea, caz de culpă, nerespectarea clauzelor contractuale de către orice terță persoană obligată față de bancă în baza contractelor accesorii acestui contract. Această clauză este nulă absolut fiind cuprinsă într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe, deoarece operează un transfer anormal al riscurilor din sarcina creditorului în sarcina consumatorului. Astfel, în situația în care valoarea bunului adus drept garanție scade, consumatorul suferă o primă pagubă, anume diminuarea patrimoniului său cu valoarea cu care a scăzut garanția, iar în al doilea rând, este obligat (deoarece conform contractului trebuie să preia și riscul băncii) să mai aducă noi garanții, expunându-se unor noi taxe notariale și comisioane bancare.

A susținut caracterul abuziv al clauzei 8.1 si 8.4 din Condițiile generale și a oricărei alte clauze care permite Băncii declararea scadenței anticipate a creditului dacă valoarea garanțiilor aduse de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată. Clauzele care permit băncii declararea scadenței anticipate a creditului ce face obiectul contractului nr. 2514/2007 sau altor credite acordate de bancă sau care se vor acorda în viitor, cum ar fi clauzele din art. 7.4 lit. g) și h) din Condițiile generale și orice alte clauze care permit băncii declararea scadenței anticipate a altor credite în cazul neîndeplinirii oricărei obligații asumate prin contractul de credit din cauză respectiv declararea scadenței anticipate a acestui credit în cazul în care nu sunt îndeplinite obligații asumate prin celelalte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca.

Referitor la clauza de la art. 7.4 lit. g), care stabilește că banca poate declara scadente și plătibile toate celelalte credite acordate de bancă, care nu au nicio legătură cu prezentul contract, împreună cu toate dobânzile aferente, comisioanele, spezele și oricare alte sume datorate, în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește oricare dintre obligațiile asumate prin acest contract, arată că declararea scadenței anticipate a altor contracte de credit nu poate depinde de neexecutarea obligațiilor din prezentul contract, reciproca fiind, de asemenea, valabilă. Mai mult,arată că clauza se referă, în general, la neexecutarea oricăror obligații, fără a le circumstanția în vreun fel. Obligația principală a împrumutatului constă în plata ratelor de credit la termenele stabilite, celelalte obligații sunt subsidiare, neesențiale pentru derularea creditului, odată ce acesta a fost acordat, iar acestea din urmă nu privesc posibilitatea de rambursare sau garantarea creditului, acestea cu atât mai mult nu pot duce la rezilierea altor contracte (pentru că scadența anticipată nu însemnă altceva decât rezilierea din culpa împrumutatului a contractului de credit), în condițiile achitării la timp a ratelor de credit, aceasta fiind o gravă încălcare a drepturilor consumatorilor. Susține că clauza de la art. 7.4 lit. g), are caracter ilicit,l este o clauză abuzivă și în privința acesteia se întrunesc toate cerințele art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce privește clauza din condițiile generale de la art. 7.4. lit. h), arată că este o clauză abuzivă, în privința acesteia se întrunesc toate cerințele art. 4 din Legea nr. 193/2000 întrucât clauza permite declararea scadenței anticipate a creditului (deci rezilierea culpabilă) fără să existe o neexecutare din partea împrumutatului a obligațiilor prevăzute în contractul de credit ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, ci atunci când este vorba despre o neexecutare a obligațiilor asumate prin celelalte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca. Cu privire la caracteristicile contractului, arată că din perspectiva băncii, contractul de credit este cu executare dintr-o dată, obligația acestuia fiind să pună la dispoziție suma creditului. Contractul este cu executare succesivă doar din perspectiva împrumutatului, astfel că încetarea contractului pe parcursul perioadei de rambursare fără ca împrumutatul să-și fi încălcat obligațiile contractuale este ilegală. O astfel de clauză ar putea fi justificată în situația în care banca nu a acordat toată suma creditului, în momentul când intervine nerambursarea de către împrumutat a altor credite, caz în care banca își poate rezerva dreptul să nu mai pună la dispoziție alte sume decât cele trase până în momentul respectiv. Or, în cazul convenției de credit care face obiectul litigiului, banca a acordat creditul, i se plătesc ratele conform scadențarului și totuși, ea poate declara creditul scadent anticipat pentru neexecutarea unor obligații din cadrul altor contracte încheiate cu banca sau care se vor încheia în viitor.

În susținerea faptului că legislația protecției consumatorilor ocrotește ordinea publică reiese din prev. Art. 16 al Legii nr. 193/2000 care, la capitolul privitor la sancțiuni, reglementează răspunderea contravențională a profesionistului pentru nerespectarea normelor relative la protecția consumatorilor . Principiul restitutio in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit. Acest principiu decurge din cel al retroactivității efectelor nulității. Numai prin revenirea la situația anterioară emiterii actului nul, părții vătămate îi este reparat întreg prejudiciul. Temeiul restituirii prestațiilor efectuate în executarea unui act lovit de nulitate îl constituie și un alt principiu fundamental al dreptului, acela care interzice îmbogățirea unei persoane în dauna alteia fără o cauză legitimă. Odată dispărută cauza legitimă, ca efect al pronunțării nulității absolute, rezultă că toate prestațiile executate în temeiul clauzelor nule trebuie întoarse.

Prin concluziile pe fondul cauzei, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii asa cum a fost formulata, respingerea apărărilor formulate de parate precum si respingerea cererii reconventionale ca neîntemeiata și a invocat decizia nr. 2123/20.10.2015 ICCJ prin care s-a admis o acțiune similara. Referitor la funcția deținuta de părtile semnatare ale contractului de credita arătat că aceasta nu transformă reclamantul din consumator in profesionist. Daca BCR neaga faptul ca a incheiat cu un consumator contractul de credit in discuție, ar fi trebuit sa faca dovada faptului ca respectivul credit a fost acordat reclamantului nu pentru „nevoi personale" ci pentru si in legătura cu exercițiul profesiei sale de economist.In ceea ce priverste proprietatea bunurilor aduse in garanție, trebuie remarcat faptul ca ipotecarea celor 3 imobile aparținând . s-a realizat cu acordul BCR care si-a insusit contractul de ipoteca prin semnătura, aceasta modalitate de garantare a restituirii creditului fiind prevăzuta in Norma de creditare persoane fizice a BCR ce a fost aprobata de BNR.

Argumentul BCR in acest sens este lipsit insa de conținut, chiar daca ar fi real, intrucat in anul 2011 imobilele respective au trecut in proprietatea unei persoane fizice, fiind incheiat un contract de vânzare cumpărare cu acordul expres al BCR cu preluarea ipotecii instituite asupra acestora. La contractul de credit s-a incheiat actul adițional nr.4/2011 in care s-a modificat in mod corespunzător capitolul privind garantiile.

In probațiune, a solicitat proba cu înscrisurile pe care le-a depus la dosar, proba cu obligarea băncii să depună la dosar înscrisuri provenind din evidențele sale, precum și proba cu expertiza contabila.

In drept, și-a întemeiat cererea pe: art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, art. 78 din Codul consumului (Legea nr.296/2004), Legea nr. 190/1999, art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, art.111 C.proc.civ, precum și pe celelalte prevederi invocate.

La dosar, reclamantul a depus:împuternicire avocațială, Contract de credit bancar persoane fizice nr. 2514/29.06.2014; Condiții generale de creditare anexa la contractul de credit bancar nr. 2514/29.06.2007;Act adițional nr. 4/29.12.2011, Grafic de rambursare emis la data de 29.06.2007; Grafic de rambursare emis la data de 25.11.2011; Grafic de rambursare emis la data de 26.06.2012; Grafic de rambursare emis la data de 26.08.2014; Extras de cont din data de 16.09.2014; 10.Cererenr.341/23.01.2014; Cerere nr. 729/20.02.2014; Adresa din data de 05.03.2014 emisa de BCR Dr.Tr.S., Cerere înregistrata sub nr. 3276/29.08.2014.

Pârâta B. C. Română SA, a formulat întâmpinare conținând cerere reconvențională prin care a solicitat în principal respingerea acțiunii reclamantului, iar în subsidiar, admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că prin Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2514/29.06.2007, în calitate de creditor, a acordat reclamantului, în calitate de împrumutat, un credit pentru nevoi personale în valoare de 183.000 euro (denumit „Maxicredit cu ipotecă pentru nevoi personale"), rambursabil în 300 de rate lunare (25 de ani). Creditul a fost garantat cu ipoteca asupra unor bunuri aparținând împrumutatului, respectiv, ., administrată de împrumutat.

Potrivit art. 5 din contract, dobânda creditului este de 7,4% pe an, fiind fixă în primele 12 luni de contract, iar ulterior devenind variabilă - compusă din dobânda de referință variabilă la care se adaugă 1,50 p.p., dobânda de referință variabilă se afișează la sediile BCR.

Costul total al creditului, exprimat prin noțiunea de dobândă anuală efectivă („D.") a fost prevăzut la art. 6 din contract în cuantum de 8,70% pe an, în aceasta fiind incluse: dobânda anuală, comisioanele și alte cheltuieli.

De asemenea, așa cum rezultă din Cererea de credit nr._/28.06.2007, la acea dată reclamantul deținea funcția de director al BCR Asigurări SA (și, potrivit mențiunilor din contract, de administrator al garantei GM Mirco SRL), coplătitoarea Stanică M. deținea funcția de director executiv adjunct al BCR SA M., iar coplătitorul Stanică Ș. deținea funcția de director credite corporate la BCR SA M..

Din aceste împrejurări de fapt ale cauzei se naște în mod rezonabil concluzia, ce poate lua forma unei prezumții judiciare, că reclamantul a negociat direct sau a avut cel puțin posibilitatea negocierii contractului de credit, coplătitoarea sa fiind chiar reprezentanta băncii, iar coplătitorul fiind director credite corporate (persoane juridice) în cadrul aceleiași bănci. Este evident că, în aceste condiții, împrumutatul a obținut o ofertă de credit în condiții privilegiate, care nu se întâlnesc în cazul contractelor de credit obișnuite.

Nu pot fi primite nici susținerile privind semnarea contractului de o altă persoană în numele directorului executiv al băncii, având în vedere că aceeași persoană a semnat totuși în calitate de coplătitor. Eventuala evitare a semnării contractului de către directorul executiv adjunct al BCR, în dublă calitate, este ușor de înțeles, neconstituind un motiv serios pentru a aprecia că diferența de semnături ar avea vreo relevanță pentru aprecierea împrejurărilor de fapt ale cauzei. Suma obținută (183.000 euro) implică de regulă aprobări suplimentare din partea băncii, astfel încât formalitatea semnării de către un delegat nu este suficientă pentru a concluziona că împrumutatul a obținut creditul fără să beneficieze de relația sa specială cu conducerea băncii.

Înaintea încheierii contractului, banca i-a prezentat clientului o simulare de grafic de rambursare astfel încât să-i ofere acestuia o imagine asupra costurilor creditului. Această informare includea în rubrici distincte cuantumurile ratelor lunare, compuse din principal, dobândă și comisionul de administrare. împrumutatul avea posibilitatea de a solicita chiar de la coplătitorii săi orice alte elemente ar fi apreciat necesare pentru înțelegerea termenilor contractului și a consecințelor economice ale acestuia, fiind oricum greu de imaginat că acești coplătitori s-ar fi angajat într-un raport juridic precum cel supus judecății fără să aibă o reprezentare clară a avantajelor pe care le presupune tipul de credit ales.

Arată că reclamantul nu este un simplu „consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat" (par. 74 din hotărârea CJUE în cauza C-26/13 Kăsler), ci un consumator avizat, care a contractat în deplină cunoștință de cauză alături de persoane aflate în poziții-cheie în cadrul băncii și care nu poate astfel susține în mod credibil că nu a beneficiat nici de o informare prealabilă, nici de o negociere directă a contractului.

A invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Drobeta-T. S. în temeiul art. 94 pct. 1 lit. j) C.proc.civ și a solicitat trimiterea cauzei spre soluționare în primă instanță la Tribunalul M., față de valoarea obiectului litigiului care este de peste 60.000 euro (echivalent la cursul leu/euro, 4,4029, din ziua înregistrării acțiunii, 22.09.2014, cu suma de 264.174 lei).

A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR - Sucursala Județeană M.

având în vedere că subiect al raportului juridic litigios este B. C. Română SA, nu și mandatarul său - Sucursala Județeană M. - un dezmembrământ fără personalitate juridică al băncii (conform art. 43 alin. (3) din Legea nr. 31/1990), care nu intră în raportul juridic în nume propriu, fiind doar un reprezentant în teritoriu al băncii.

A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune. Art. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede numai că o clauză constatată ca abuzivă conform legii nu va produce efecte asupra consumatorului, iar nulitatea relativă singura care poate interveni în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale, poate fi invocată numai în termenul de prescripție prevăzut de lege -trei ani, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, act normativ aplicabil prescripțiilor începute sub imperiul său, potrivit Deciziei nr. 1/2014 a ÎCCJ dată în recurs în interesul legii. Arată că acțiunea a fost introdusă cu depășirea termenului de prescripție, care nu poate curge decât de la data (29.06.2007) la care reclamantul a luat cunoștință despre prevederile contractuale a căror valabilitate o contestă, iar dreptul de a solicita restituirea unor sume percepute în temeiul unor clauze abuzive în cazul unui contract cu executare succesivă, nu există nicio prevedere care să împiedice incidența prescripției extinctive, potrivit și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la restituire, în măsura în care ar fi stabilit, ar privi numai sumele încasate cu cel mult 3 ani înaintea introducerii acțiunii (22.09.2014), astfel că orice pretenție privind sume încasate anterior datei de 22.09.2011 este prescrisă.

A arătat că reclamantul a invocat în acțiunea sa o . temeiuri legale printre care și unele inaplicabile situației de fapt din speță, fie ca urmare a neîncadrării în domeniul de aplicare al

normelor respective, fie ca urmare a neretroactivității legii civile. Criticile dezvoltate în cuprinsul cererii introductive nu precizează și, cu atât mai puțin, nu indică vreo probă în concret în sensul îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de lege pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze conform art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Consideră că se ignoră chiar unul dintre principiile de drept de bază în materia contractelor - art. 969 C.civ. 1864 - privind transpunerea în dreptul românesc a principiului „pacta sunt servanda" („Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante"), în speță, reclamantul a avut cel puțin posibilitatea negocierii directe cu banca, dat fiind faptul că cei doi coplătitori ai acestuia sunt reprezentantul sucursalei (semnatar al contractului în această calitate) și directorul de credite corporate al aceleiași bănci, persoane fără îndoială abilitate nu numai să influențeze conținutul contractului, dar și să ofere informațiile calificate necesare, precum și condițiile cele mai bune de creditare.

Susține că prevederile Legii nr. 190/1999 nu sunt aplicabile contractului analizat întrucât art. 1 alin. (1) din lege, aceasta „reglementează regimul juridic al creditului ipotecar pentru investiții imobiliare", iar art. 2 lit. c) din lege definește această noțiune, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile.

A susținut inaplicabilitatea OG nr. 21/1992, în forma modificată de OUG nr. 174/2008

având în vedere principiul constituțional al neretroactivității legii civile (art. 15 alin. (2) din Constituție, art. 1 C.civ. 1864), și nu poate fi primită critica reclamantului care se raportează la norme inexistente la momentul faptelor supuse analizei instanței, respectiv un contract din 2007 nu poate fi criticat pentru că nu respectă o normă legală din 2008.

Pentru verificarea incidenței Legii nr. 193/2000 se poate observa că printre garanțiile aduse contractului se află și ipoteca asupra celor trei imobile prevăzute la art. 9 lit. h-j din contract, aflate în proprietatea unei societăți comerciale - GM Mirco SRL - administrată de reclamant, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 1444 alin. (3) lit. a), sau face ca ceea ce dovedește că nu se mai poate vorbi despre incidența legislației privind protecția consumatorilor, din perspectiva domeniului său de aplicare, reclamantul neacționând în mod real în calitate de consumator („persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care încheie un contract în afara activității lor autorizate, profesionale sau comerciale" - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000).

A arătat că clauzele contestate nu sunt supuse analizei caracterului abuziv întrucât privesc obiectul principal al contractului și sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil iar dobânda și comisioanele unui credit de consum sunt elemente care privesc obiectul principal al contractului de credit (prețul acestuia), plata lor constituind o obligație esențială a împrumutatului, așa cum rezultă din art. 1 alin.(2) lit. d) din Directiva 87/102/CEE (transpus în legislația națională de art. 2 lit. d) din Legea nr. 289/2004). Conform art. 967 C.civ. 1864, referitoare la cauza sau scopul contractului: contractul este valabil chiar având o cauză neindicată expres (alin. (1)), aceasta fiind prezumată până la proba contrară (alin. (2) . Prin urmare, legea permite existența valabilă a unui contract sau a unei clauze contractuale, fără a impune explicitarea acesteia în cuprinsul contractului.

Nici în materia legislației privind protecția consumatorilor nu există vreo obligație în sarcina profesionistului de a include în contractul scris justificări ale comisioanelor, ci doar o obligație de transparență în sensul informării, respectiv, al disponibilității la informare, în prealabil încheierii unui contract, pentru a asigura consumatorului o opțiune avizată cu privire la drepturile și obligațiile pe care urmează să le contracteze, prin urmare criticile reclamantului sunt netemeinice și din perspectiva prevederilor speciale, aplicabile în cazul contractelor de credit, ale alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 ce constituie transpunerea în dreptul intern a pct. 2 lit. b) din Anexa la Directiva 93/13/CEE.

Potrivit contractului supus judecății, la art. 5 s-a stipulat în mod clar și inteligibil că dobânda creditului va fi variabilă, fiind calculată prin raportare la indicele de referință al băncii.

La data încheierii contractului (29.06.2007) nu exista nicio prevedere legală și nicio reglementare a Băncii Naționale a României care să stabilească condiții speciale pentru creditele cu dobânzi variabile sau care să interzică utilizarea unui indice de referință intern pentru calculul dobânzilor la credite cu dobândă variabilă. De altfel, această practică a fost răspândită la toate băncile din piața românească (fără, însă, a fi o inovație a acestora), fiind astfel o uzanță comercială comună în domeniul bancar.

B. nu a inserat în contract prevederi detaliate privind modul de calcul al indicelui de referință, pe de-o parte, întrucât o asemenea cerință nu este impusă de nicio normă legală, iar pe de altă parte, întrucât această informație privind stabilirea unui element al dobânzii practicate în contractele de credit este confidențială, fiind un secret comercial care privește poziția băncii pe piață prin modul în care se raportează la evoluția acesteia.

Clauzele contestate nu îndeplinesc cerințele prevăzute de lege pentru constatarea caracterului abuzi pentru că au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de un consumator diligent. În cazul de față, reclamantul (director al BCR Asigurări) a încheiat contractul la sucursala BCR al cărei director executiv, coordonator activitate retail și reprezentant în contract era chiar coplătitoarea Stanică M., celălalt coplătitor fiind Stanică Ș. (director credite corporate al BCR). în aceste împrejurări este rezonabil să se prezume cel puțin posibilitatea negocierii directe - condiție suficientă prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 pentru a se aprecia că avem de a face cu un contract negociat și deci că nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de lege pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractului. Faptul că, în general, contractele de credit conțin și clauze standard, preformulate, nu duce la concluzia că indiferent de situație, consumatorul nu a cunoscut condițiile de creditare, cât timp acestea au fost clar prevăzute în contract. La fel de eronată este și ipoteza că în astfel de situații consumatorul nu poate influența clauzele respective. Prin urmare, deși protejat, consumatorul nu poate invoca grava sa neglijență în încercarea de a obține foloase ce nu i se cuvin, întrucât nemo auditur propria turpitudinem allegans.

Contractul de credit încheiat cu reclamantul a fost circumstanțiat exclusiv în funcție de alegerile sale, banca neputând face altceva decât să prezinte clientului opțiunile existente.

Fără a fi supus vreunei presiuni din partea băncii, reclamantul a optat pentru semnarea contractului de credit, declarând că a înțeles clauzele contractuale și că și le însușește în întregime. O astfel de atitudine nu poate fi altceva decât dovada clară a faptului că împrumutatul a considerat corect și rezonabil nivelul costurilor stipulate. în caz contrar, ar fi putut refuza oferta făcută sau ar fi putut lansa o contraofertă/cerere de acordare a unui nivel negociat al costurilor.

Trebuie avut în vedere de asemenea și faptul că timp de mai mulți ani, până la promovarea prezentei acțiuni, reclamantul nu și-a exprimat niciun fel de nemulțumiri în legătură cu clauzele contractuale executându-și obligațiile asumate, rezultând astfel fără echivoc că ceea ce urmărește în realitate reclamantul prin promovarea prezentei acțiuni este o reducere a prețului creditului la un nivel sub cel practicat pe piață.

Prin urmare, condiția lipsei negocierii nu poate fi considerată a fi îndeplinită în prezenta speță, dat fiind consimțământul liber exprimat de reclamant la încheierea contractului. Acesta a avut de la bun început cunoștință de prevederile contractuale și a fost de acord cu ele, neexprimându-și în niciun fel dezacordul la momentul semnării contractului.

Clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a dovedit în concret existența dezechilibrului semnificativ pe care l-ar crea clauzele considerate ca fiind abuzive. Eliminarea clauzelor contestate atrage afectarea semnificativă a obiectului contractului, fără contraprestația corespunzătoare, adică obligarea băncii să realizeze acte de comerț parțial gratuite sau în pierdere către reclamant, și este de natură a crea un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii. în plus, în cauză nu poate exista un dezechilibru semnificativ din moment ce reclamantul, nemulțumit de costurile creditului, putea ieși oricând din contract, mai ales în termenul de reflecție de 60 de zile prevăzut de art. 15 din contract, dar și ulterior, prin refinanțarea creditului. Mai mult, pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să fie incidență lipsa unei obligații sau prestații a subscrisei, aferente contractului, față de obligația reclamantului de a achita dobânda și comisioanele contestate, aspect care nu poate fi reținut în cauza de față.

Prevederile contractuale nu îngrădesc în niciun mod posibilitatea reclamantului de a solicita rezilierea contractului, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni. Legea nr. 193/2000 nu impune stipularea unui pact compromisoriu în contracte, ci cuprinde o cauză de reziliere legală, care operează în condițiile legii, fără ca banca să fi interzis în vreun mod exercitarea liberă a acestui drept de către împrumutat, cu toate consecințele acestuia, inclusiv cea referitoare la întoarcerea prestațiilor anterioare.

Arată că clauzele contestate nu sunt contrare bunei-credințe întrucât nu se poate reține existența la momentul încheierii contractului a vreunei culpe sau rele-credințe a băncii în condițiile în care aceasta și-a îndeplinit obligațiile legale de informare a debitorului, a prezentat oferta sa de creditare inclusiv contractul de credit propus înainte de încheierea acestuia și a permis debitorului observarea tuturor condițiilor contractuale. Trebuie astfel avut în vedere atât faptul că buna-credință se prezumă, iar proba contrară nu a fost făcută de reclamant, cât și faptul că subscrisa și-a îndeplinit obligațiile legale, a prezentat acestuia oferta sa de creditare inclusiv contractul de credit propus, în termeni clari și neechivoci, înainte de încheierea contractului de credit, a permis acestuia observarea tuturor condițiilor contractuale.

În ceea ce privește clauzele referitoare la dobândă arată că acestea sunt în concordanță cu opțiunile reclamantului, expuse cu prilejul stabilirii elementelor principale ale contractului de credit, determinarea dobânzii s-a făcut conform art. 5 din contract în modalitatea dobânzii variabile, raportate la dobânda (indicele) de referință a băncii. Față de opțiunile disponibile (credite în lei sau în valute străine; credite cu dobândă fixă sau variabilă în funcție de diverși indici: dobânda de referință a băncii, Robor, Euribor, Libor; diverse perioade de rambursare), reclamantul a ales creditul contestat prin prezenta acțiune. Cât timp la momentul încheierii contractului nu existau prevederi legale care să indice un anume mod de calcul al dobânzii variabile, criticarea unei clauze din 2007 pentru neconformarea cu prevederi legale adoptate în 2010 este lipsită de temei juridic. În aceste condiții, capătul de cerere privind înlocuirea sau „interpretarea" dobânzii variabile din contract drept Euribor plus 1,5 p.p. este lipsit de temei legal și economic, iar dacă dreptul UE se opune unei reglementări naționale care permite instanței

naționale să modifice sau să completeze conținutul clauzelor constatate ca fiind abuzive, este evident că dreptul UE se opune și posibilității instanței de a proceda astfel, chiar în lipsa unei de reglementări naționale în acest sens.

Referitor la clauzele referitoare la comisioane în contract, comisioanele sunt exprimate prin sumă fixă sau prin procent, fiind îndeplinită condiția limbajului clar și inteligibil, prin contract s-au prevăzut comisioanele percepute de bancă pentru creditul pus la dispoziție, ca parte a costului creditului - „prețul contractului", iar în ceea ce privește cuantumul comisioanelor, și acesta se stabilește pe baza convenției părților neexistând nicio dispoziție legală care să interzică perceperea acestor comisioane sau care să permită instanței să modifice cuantumul lor.

Clauza privind comisionul de acordare credit prev. la art. 9 lit. d din contractul de credit, pentru creditul oferit banca a stipulat perceperea unui comision de acordare credit exprimat procentual (1,8%) la suma împrumutată, valoarea de 0,9% menționată de reclamant este străină de, cuantumul comisionului, respectiv, adecvarea lui ca remunerație pentru serviciile prestate, în condițiile în care clauza are o formulare clară, inteligibilă, nu poate face obiectul aprecierii caracterului abuziv.

Clauza privind comisionul de administrare prev. la art. 9 lit. e din contract, este un element al costului total al contractului în sensul Directivelor 87/102/CEE și 2008/48/CE. De asemenea, nu există nicio prevedere legală care să interzică perceperea acestui cost, în sensul că împrumutatul avea obligația de plată a unui comision lunar de administrare exprimat în cuantum fix de 91,50 euro, reprezentând 0,05% din valoarea creditului

Clauzele privind dobânda majorată în caz de întârziere (dobânda penalizatoare) sunt prev. la art. 7 din contract prin care s-a stabilit în mod convențional sancțiunea care intervine în cazul nerespectării obligației împrumutatului de plată a ratelor la termenele de scadență.Asemenea obligații nu sunt interzise de lege, ci din contră chiar legea (art. 1 din OG nr. 9/2000 - permite stipularea în contracte a unei dobânzi penalizatoare contractuale. Această instituție juridică a fost menținută și definită ca atare prin art. 1 din OG nr. 13/2011 - act normativ ce a înlocuit OG nr. 9/2000. Mai arată că în condițiile specifice ale contractelor de credit - contracte cu executare succesivă - este firesc ca neonorarea unor obligații esențiale din partea debitorului să atragă consecințe, scopul fiind menținerea echilibrului contractual și tratarea diferențiată a debitorilor rău-platnici de cei bun-platnici. în cazul de față, acestea au fost stabilite de la bun început, într-o manieră clară, prin clauzele contestate, așadar, nu se poate susține existența vreunui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Clauzele privind calculul dobânzii prin raportare la un an de 360 de zile în cuprinsul Condițiilor generale de creditare (anexa la contract) este detaliată formula de calcul a dobânzii, prin raportare la 360 de zile, nu 365/366 cât solicită reclamantul în vederea realizării unui calcul mai simplu, în practica băncilor anul este aproximat la 360 de zile (12 luni x 30 de zile). Această aproximare este exprimată în mod clar, neechivoc în cuprinsul anexei, la art. 2.5 și 2.8, fără a se putea susține că reclamantului i-ar fi fost prezentată într-o manieră dolosivă.Reclamantul nu a fost în măsură să-și motiveze în concret pretențiile cu privire la aceste clauze, afirmând numai că ele ar crea un dezechilibru semnificativ și că s-ar ajunge la o rată a dobânzii mai mare decât cea convenită contractual și nu a adus nicio probă și nu a arătat în niciun mod concret îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru a se aprecia asupra legalității și temeiniciei susținerilor sale, nefiind în măsură nici să indice în ce mod valoarea de 360 în loc de 365/366 i-ar aduce vreun prejudiciu.

Clauzele privind asigurarea bunurilor aduse în garanție prevăzute în contract și criticate de reclamant nu are nicio legătură cu interpretarea contractului, așa cum implicit susține reclamantul prin invocarea alin. (1) lit. g) din Anexa la Legea nr. 193/2000, această clauză a fost stabilită astfel pentru a preveni situațiile în care asigurarea imobilelor nu ar fi ușor de valorificat în eventualitatea realizării evenimentului/riscului asigurat și nu sunt incidente prevederile art. 18 din Legea nr. 190/1999, dat fiind faptul că aceasta nu este aplicabilă contractului supus judecății, pentru motivele arătate mai sus.

Referitor la clauza privind „garanțiile suplimentare"de la art. 8.4 din Condițiile generale de creditare,arată că nu a fost făcută cu rea- credință, și este firesc ca prin contract să fie stipulate în mod precis și consecințele pe care le atrage nerespectarea de către împrumutat a obligației de a garanta creditul cu garanții adecvate: „creditele aferente se vor rambursa, sau în cazul lipsei disponibilităților se vor trece la credite restante, urmărindu-se rambursarea lor pe măsura creării disponibilităților sau din valorificarea garanțiilor"" (art. 8.4 din Condițiile generale de creditare).

Rațiunea economică care justifică introducerea unor astfel de clauze privind scadența anticipată este existența unui risc ca pe parcursul derulării creditului, împrumutatul să nu își mai poată îndeplini obligația de plată (asumată în prezentul contract sau în alte contracte încheiate cu banca), obligație care este un element de care banca este obligată să țină cont și să încerce să îl acopere.

Clauzele contestate au ca obiect un pact comisoriu de gradul al IV-Iea, care permite rezilierea contractelor, fără intervenția instanței în ipoteza în care împrumutatul nu își îndeplinește

obligațiile asumate. Aceste clauze sunt o aplicare la un caz particular a instituției rezilierii contractului pentru neexecutare culpabilă din partea împrumutatului, fără a fi interzise de lege, dimpotrivă, fiind reglementare de norme precum art. 20 din Legea nr. 190/1999 sau art.10 din Legea nr. 289/2004, coroborate cu art. 120 din OUG nr. 99/2006 (referitoare la caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit și al contractelor de garanție reală sau personală încheiate de o instituție de credit).

Dreptul creditorului de a solicita rambursarea anticipată a creditului nu este de natură a

afecta echilibrul dintre prestațiile reciproce ale părților cât timp acest drept operează numai

în cazul culpei debitorului cu privire la îndeplinirea unei obligații contractuale. Trebuie remarcat că, potrivit art. 4.6 din Condițiile generale de creditare, și debitorul are dreptul de a realiza rambursarea anticipată parțială sau integrală a creditului, deci de a modifica la libera sa alegere modalitatea de executare a obligației de plată lunară.

Obligațiile care rezultă din contractele de credit încheiat au naturi diferite. Astfel, obligația băncii este una uno ictu, dusă la îndeplinire prin remiterea sumei împrumutate, în timp ce obligația împrumutatului este una cu executare succesivă.Punând în balans aceste două obligații, se constată faptul că dreptul băncii de a denunța contractul în cazul nerespectării de împrumutat a obligațiilor asumate nu poate da naștere unui dezechilibru. Mai mult decât atât, în lipsa unei astfel de clauze, debitorului i s-ar recunoaște practic dreptul de a întârzia Ia plată, întrucât nu ar exista sancțiuni eficiente împotriva acestei neexecutări. Rezilierea contractului și declararea scadenței anticipate reprezintă o măsură ce se ia în acele situații în care întârzierile la plată se petrec pe perioade mai îndelungate de timp și reprezintă o sancțiune distinctă de dobânzi, justificată prin culpa gravă a rău-platnicului.

Cererea reclamantului de restituire a prestațiilor într-un contract cu executare succesivă respectiv a sumelor plătite în temeiul clauzei contestate nu poate fi primită prin raportare la dispozițiile dreptului intern și ale Directivei 93/13/CEE. Pe de-o parte, art. 1588 C.civ. 1864, constituind o excepție de Ia norma generală (art. 1092 C.civ. 1864), nu permite restituirea sumelor plătite în plus cu titlu de dobândă și comision (costuri ale contractului de credit).Pe de altă parte, anularea unor clauze din contractul de credit, contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte în mod retroactiv. Aceste obligații, prin însăși natura lor, se execută în mod succesiv, prin plata ratelor lunare, în condițiile negociate și agreate în mod liber de către părțile contractante. Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu produce efecte retroactive, ci doar ex nune.Dacă s-ar admite teza promovată de către reclamant în sensul incidenței în cauză a principiului repunerii părților în situația anterioară ca efect al pretinsei nulități a clauzelor contestate, într-o asemenea ipoteză s-ar impune nu numai restituirea prestațiilor efectuate de către reclamant, ci inclusiv obligarea acestuia la restituirea către subscrisa a contravalorii propriilor sale prestații. Această sancțiune este consacrată și de art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii interpretate în lumina considerentelor (20) și (23). Din aceste dispoziții rezultă că sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a repune în discuție prestațiile deja executate.

Prin cererea reconvențională formulată în subsidiar- a solicitat adaptarea contractului prin aplicarea unei dobânzi variabile calculată ca Euribor Ia 6 luni + 7 p.p. și calcularea comisionului de administrare ca 0,05% din soldul curent al creditului. În acest mod apreciem că s-ar realiza o ajustare a contractului prin stabilirea unei valori rezonabile între costurile curente ale creditului reclamantului (contestate) și pretenția acestuia, cu mult sub nivelul pieței, mai ales în condițiile unui credit cu o valoare neobișnuit de mare (183.000 euro).

Pârât a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar precum și proba cu interogatoriul reclamantului. La dosar pârâta a depus: ofertă BCR, act adițional la contractul 2514, notificare BCR din 22.02.2011, confirmare de primire, cerere de credit persoane fizice nr._/2007, grafic rambursare, anexă la cererea de credit din 02.12.2011, anexă la cererea_, condiții generale de creditare- anexa la contractul de credit, extrase de cont, circulară nr. 89/2007, cerere pentru rescadențare, adresa ANPC, note de ședință, practică judiciară, împuternicire avocațială, contracte de credit emise de BCR,opis jurisprudență, adresa emisă de BCR Nr. DJ-_/21.04.2015, flayere, DJ -_/21.04.2015, certificat constatator al firmei GM MIRCO SRL, bilanț prescurtat, oferte bancare adresa BCR nr. DJ219059/31.07.2015și nr._.1/01.09.2015, note scrise,note privind cheltuielile judiciare.

Instanța a administrat proba cu interogatoriul luat de pârâtă reclamantului și proba cu înscrisurile depuse de ambele părți și a solicitat relații la BCR fiind comunicate adresele BCR nr. DJ219059/31.07.2015și nr._.1/01.09.2015 .

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Reclamantul G. M. C., în contradictoriu cu pârâtele B. COMERCIALA R. S.A. și B. COMERCIALA R. SA - Sucursala Dr. Tr. S., a solicitat ca, să se constate caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. 2514/29.06.2007, respectiv al clauzelor nr. 5 care prevede că dobânda este formată dintr-o dobânda curenta, în cuantum de 7,4% pe an, fixa in primele 12 luni si variabila ulterior, din art.7 alin.2 si 3 privind nivelul dobânzii curente ce urmează a fi stabilit de banca unilateral, prin adăugarea la dobânda curenta a întregii sume scadente a I respectiv 2 puncte procentuale, numărul 8 lit.d care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului, numărul 8 lit. e) care prevede perceperea unui comision de administrare de 0,05 % calculat la valoarea inițială a creditului contractat, nr. 2.4 și 2.8 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar care prevăd modalitatea (formula) de calcul a dobânzii raportată la o perioadă de 360 de zile, în loc de 365/366 de zile, clauzele care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit / a poliței de asigurare de viață / a certificatului de asigurare / a poliței de accident pe toată perioada de creditare pentru împrumutat la o instituție sau societate de asigurări agreată de Bancă (art. 6 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar), clauza din art. 8.4. din Condițiile generale care prevede declararea scadenței anticipate a creditului dacă valoarea garanțiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată (în continuare, „clauza referitoare la garanțiile suplimentare"), clauzele care permit băncii declararea scadenței anticipate a altor contracte de credit în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin prezentul contract, precum și declararea scadenței anticipate a prezentului credit, în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin alte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca, iar, ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate, să se constate nulitatea absolută a acestor clauze, să se dispună modificarea contractului de credit bancar prin înlocuirea sau eliminarea clauzelor arătate, obligarea pârâtei la modificarea contractului de credit nr. 2514/29.06.2007 și la emiterea unor noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractului de credit bancar dată de constatarea nulității clauzelor indicate și să oblige pârâta la restituirea sumelor plătite nedatorat cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive arătate, inclusivdobânda legală pentru sumele de bani plătite cu titlu nedatorat în temeiul clauzelor contractuale abuzive arătate, susținând că are calitatea de consumator, iar banca parata are calitatea de comerciant, că în accepțiunea art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78-80 din Legea nr. 296/2004 și art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992 clauza abuzivă este acea clauză inserată în contract care, nefiind negociată direct cu consumatorul, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și că clauzele ce formează obiectul cererii de chemare în judecată se circumscriu întocmai acestor prescripții legale, deoarece contractele în discuție fac parte din categoria contractelor de adeziune și a condițiilor generale de vânzare, fiind preformulate și bazate pe principiul „take it or leave it", fiind îndeplinite toate condițiile legale pentru a putea fi constatată nulitatea absolută a lor și pentru a fi înlăturate din contracte sau a fi înlocuite într-o manieră care să le facă pe deplin compatibile cu legislația protecției consumatorilor.

Față de dispozițiile art. 248 alin. 1 C.p.c. și având în vedere că pârâta a invocat două excepții prin întâmpinarea depusă la dosar și că excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei capacității procesuale de folosință sunt excepții care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța se va pronunța mai întâi cu privire la acestea.

Analizând excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei . SA - SUCURSALA DROBETA T. S., instanța apreciază ce este întemeiată și urmează să fie admisă întrucât aceasta nu are personalitate juridică și pe cale de consecință nici capacitate procesuală, avându-se în vedere disp.art. 43 alin.1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, potrivit cărora „Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa”, corect reținând jurisprudența că, din interpretarea acestui articol, rezultă că „sucursalele, agențiile, reprezentanțele etc., fiind dezmembrăminte fără personalitate juridică, nu pot sta în instanță în calitate de reclamante sau pârâte decât prin intermediul societății mamă, singura care, alături de eventuale filiale ale societății, beneficiară de personalitate juridică”.

În ceea ce privește exceptia prescriptiei dreptului la acțiune, instanța reține că, o dată ce se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze stipulate în din contractul intervenit între părți, prin raportare la natura juridică a acțiunii în constatare față de caracterul imprescriptibil al nulității absolute, așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 686 din data de 21.02.2013, prin care a hotărât că, în ceea ce privește stabilirea unor clauze abuzive din contract, este vorba despre nulitate absolută, prin urmare acțiunea este imprescriptibilă, iar efectul se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza nu „devine” abuzivă în momentul constatării acesteia, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului, instanța doar constatând acest aspect, considerente pentru care și excepția prescripției dreptului la acțiune urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (filele 20-31), instanța reține că, că la data de 29.06.2007, G. M.-C. in calitate de împrumutat, a încheiat cu BCR SA prin Sucursala Dr. Tr. S. contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2514 pentru suma de 183.000,00 Euro, calitate de coplatitori având numiții Stanica M. si Stanica Ș., iar calitatea de garanți, numiții G. F. si G. M., și s-a constituit garanție imobiliara, conform art. 9 din contract, și anume ipoteca de rang I constituita asupra imobilului apartament înregistrat in CF 3820/N sub nr.cadastral 704/1/0/1, situat in Drobeta T. S. . ., aflat in proprietatea . și ipoteca de rang I constituita asupra imobilului apartament înregistrat in CF 916/N sub nr. cadastral 704/1/0/2 situat in Drobeta T. S. . . . proprietatea . reprezentata prin G. M. C., ipoteca de rang II constituita asupra imobilului apartament înregistrat in CF 6513/N sub nr cadastral 55/1/0/1 situat in Drobeta T. S. . nr 22 . proprietatea ., ipoteca de rang II constituita asupra imobilului apartament înregistrat in CF 4866/N sub nr cadastral 390/1/6/34 situat in Drobeta T. S. . . . proprietatea G. M. si G. F., ipoteca de rang II constituita asupra imobilul apartament înregistrat in CF 917/N sub nr cadastrat 456/1/2/6 situat in Drobeta T. S. . . . proprietatea G. F. SI G. M..

Astfel, la pct.5 din Contractul de credit, se prevede că dobânda este formată dintr-o dobânda curenta, în cuantum de 7,4% pe an, fixa in primele 12 luni si variabila ulterior, la art.7 alin.2 si 3 se prevede că nivelul dobânzii curente urmează a fi stabilit de banca unilateral, prin adăugarea la dobânda curenta a întregii sume scadente a I respectiv 2 puncte procentuale, la numărul 8 lit.d) se prevede perceperea unui comision de acordare a creditului, la numărul 8 lit. e) se prevede perceperea unui comision de administrare de 0,05 % calculat la valoarea inițială a creditului contractat, la nr. 2.4 și 2.8 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar se prevede modalitatea (formula) de calcul a dobânzii raportată la o perioadă de 360 de zile, în loc de 365/366 de zile, la art. 6 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar se prevăd clauzele care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit / a poliței de asigurare de viață / a certificatului de asigurare / a poliței de accident pe toată perioada de creditare pentru împrumutat la o instituție sau societate de asigurări agreată de Bancă, laart. 8.4. din Condițiile generale se prevede declararea scadenței anticipate a creditului dacă valoarea garanțiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată (în continuare, „clauza referitoare la garanțiile suplimentare") și se mai prevăd clauze care permit băncii declararea scadenței anticipate a altor contracte de credit în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin prezentul contract, precum și declararea scadenței anticipate a prezentului credit, în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin alte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

Este adevărat că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, însă regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, în ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.

Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ori, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).

Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost" s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr. 50 s-a precizat ca „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică”.

În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule clauzele abuzive ale unui contract, arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele".

Așadar, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative și anume anularea clauzei respective.

Convenția de credit reprezintă un contract de credit bancar, ale cărei clauze intra sub incidenta Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist.

Dispozițiile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Iar art. 6 alin. 4 din Legea nr. 193/2000 transpune art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13 și prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil (considerentele de la pct. 44 al hotărârii CJUE– C – 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad).

Sub rezerva analizării acestei prevederi în cadrul fiecărei clauze, se poate constata că nici legea internă, nici directiva europeană nu exclud din start, de la controlul de caracter abuziv, clauzele referitoare la obiectul contractului, fiind reglementată (cu titlu de excepție) posibilitatea analizării acestora, numai în situația în care nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Cum jurisprudența CJUE este obligatorie pentru instanțele românești rezultă că, oricum, instanța avea posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al acestor clauze.

În ceea ce privește noțiunea de „clauză abuzivă”, art. 3 din Directiva 93/13 atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

În cauza de față, suntem în prezența unui contract de credit ale cărui clauze sunt standardizate, situație dificilă pentru un consumator ce nu are posibilitatea să influențeze natura lor.

Este de notorietate faptul că, în general, înainte de încheierea contractului, băncile fac publică o prezentare a produselor în care sunt prezentate condițiile standard de creditare și prin intermediul cărora consumatorii au posibilitatea să cunoască plafonul de îndatorare, cuantumul dobânzii, durata de rambursare etc., însă, această situație nu echivalează cu negocierea efectivă a clauzelor a căror nulitate s-a cerut a fi constatată, în lipsa unei dovezi clare, scrise a băncii.

Astfel, în ceea ce privește dobânda variabilă, din analiza modului de reglementare, nu se poate deduce în mod clar și inteligibil, care va fi evoluția în timp a acesteia, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze, în mod unilateral, criteriile în funcție de care o stabilește, creându-se astfel un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor.

Părțile unui contract de credit nu sunt pe poziții de egalitate, atât din punct de vedere al forței economice, cât și din punct de vedere al cunoștințelor de specialitate și al posibilităților de negociere. Contractul de credit fiind unul de adeziune, consumatorii nu au posibilitatea de a negocia clauzele, ci doar de a semna contractul sau nu, chiar dacă au avut posibilitatea să-l studieze, întrucât informarea nu echivalează cu negocierea.

Conform practicii CJUE, clauzele unui contract bancar, care se referă la prețul contractului, trebuie redactate într-un limbaj clar și inteligibil, astfel încât consumatorul să poată prevedea consecințele economice ale contractului semnat.

Din modul în care sunt redactate clauzele de la pct.5 din contract, nu se poate deduce, in mod clar și inteligibil, care va fi evoluția în timp a părții variabile a dobânzii pe care reclamanții trebuie să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze unilateral, criteriile în funcție de care va stabili acea componentă a dobânzii, creându-se astfel un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor.

Prin urmare, instanța apreciază că această clauză intră sub incidența Legii nr.193/2000, astfel că va fi declarată nulă.

In ceea ce priveste insa comisionul de acordare a creditului, instanta va avea in vedere prevederile art.36 din OUG nr.50/2010 care permit aplicarea unui comision de acordare credit, de asemenea va constata ca nu s-a aplicat nici un alt comision de analiza dosar si va aprecia ca acesta nu este abuziv, in conditiile in care exista prestate servicii de catre apelanta pentru incasarea lui: analizare dosar, aprobare credit, intocmire contracte si grafic de rambursare, acordare credit in contul curent, nefiind creat un dezechilibru intre drepturi si obligatii, astfel că instanta va respinge capătul de cerere privind constatarea existenței clauzei abuzive privind comisionul de acordare credit.

Și comisionul de administrare, prin modul în care a fost formulat și perceput, fără nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive, urmărindu-se perceperea unei sume în plus atât timp cât acesta putea fi prevăzut la valoarea soldului și nu la valoarea creditului contractat.

În cuprinsul contractului nu există precizări cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinația acestuia, astfel această clauză întrunește condițiile ce se desprind din interpretarea art. 4 din Legea nr. 193/2000, respectiv: clauza să fie conținută într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator, în accepțiunea dată de lege acestor termeni; să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înțelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei; să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Față de valoarea acestui comision pe toată contractului raportată la valoarea creditului contractat, s-a creat în detrimentul reclamantului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și cum acesta nu a fost negociat cu reclamantul, instanța va constata că și această clauză este abuzivă.

Aceeași este situația și în ceea ce privește clauza (art . 8.4) care permite băncii declararea scadenței anticipate a creditului dacă valoarea garanțiilor constituite de reclamant scade sub valoarea creditului rămas de plată.

Indiferent de contextul legal aplicabil, dezechilibrul contractual generat de art . 8.4 din condițiile generale este evident întrucât operează un transfer inechitabil al riscurilor din sarcina băncii creditoare (care a impus și a acceptat o garanție de o anumită valoare) în sarcina consumatorului (care nu a făcut altceva decât să se conformeze cerințelor impuse de către bancă).

Așadar instanța va constata că și această clauză este abuzivă.

Nu aceeași este situația clauzei în ceea ce privește clauzele care prevăd modalitatea de calcul a dobânzii la 360 zile, celei care prevede încheierea contractului de asigurare a bunurilor ce constituie garanție și de restituire a altor sume și dobânzi, care sunt redactate într-un limbaj ușor inteligibil mai ales pentru reclamant, care era director al BCR Asigurări și care a acceptat aceste clauze. Susținerea că aceste clauze ar fi abuzive este neîntemeiată.

În același timp, se reține că instanța judecătorească nu poate modifica o clauză contractuală, cu atât mai mult contractul, substituindu-se acordului de voință al părților. Stabilirea modului de calcul al dobânzii ca urmare a declarării nulității clauzei/clauzelor inițiale în care se prevedea acest calcul, nu este în atribuția instanței judecătorești, așa cum a reținut și instanța supremă în Decizia nr.3913/2013.

Instanța poate elimina o clauză contractuală ca efect al declarării nulității acesteia, însă nu o poate înlocui, aceasta urmând să fie negociată de către părți. Este motivul pentru care instanța va respinge atât cererea reclamantului privind aceste clauze, cât și cererea reconvențională.

Față de cele de mai sus, instanța va admite în parte acțiunea, va constata existența și nulitatea clauzelor abuzive prevăzute de pct.5, care prevede că dobânda curentă este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior, de art.8 lit.e comisionul de administrare credit și de art.8.4 declararea scadenței anticipate din Contractul de credit bancar nr. 2514/29.06.2007, va dispune înlăturarea lor, restituirea sumelor plătite nedatorat în temeiul acestor clauze, la care se va adăuga dobânda legală de la data fiecărei rețineri la data restituirii efective, va obliga pârâta la emiterea unor noi grafice de rambursare în urma constatării nulității acestor clauze și va respinge atât cererea privind modificarea Contractului de credit bancar nr. 2514/29.06.2007, cât și cererea având ca obiect constatarea existenței clauzelor abuzive privind comisionul de acordare a creditului, celor care prevăd modalitatea de calcul a dobânzii la 360 zile, celei care prevede încheierea contractului de asigurare a bunurilor ce constituie garanție și de restituire a altor sume și dobânzi.

Totodată, instanța va respinge cererea reconvențională formulată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că la dosarul cauzei nu se află dovada efectuării unor astfel de cheltuieli, astfel că va respinge această cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. B. C. ROMÂNĂ SA- SUCURSALA DROBETA T. S., înregistrata in Registrul Comerțului sub nr. J_, având CUI 3293673cu sediul in Dr Tr S., . M., invocată prin întâmpinare și, în consecință, respinge acțiunea împotriva acestei pârâte ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta . SA prin întâmpinare.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G. M. C. CNP_, domiciliat în municipiul Drobeta T. S. ..333, ., ., având, si având domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat A. B. cu sediul in Drobeta T. S. . . M. în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în București, .. 5, Sector 3, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI_, cu sediul procesual ales la reprezentantul convențional SCA N. N. D. Kingston Petersen, cu sediul profesional în București, .. 1A, ., Sector i, Complexul Bucharest Business Park.

Constată existența clauzei abuzive privind dobânda variabilă înserată la pct.5 din Contractul de credit bancar nr. 2514/29.06.2007 și dispune înlăturarea ei.

Constată existența clauzei abuzive privind comision de administrare înserată la pct.8.e din Contractul de credit bancar nr. 2514/29.06.2007 și dispune înlăturarea ei.

Constată existența clauzelor abuzive privind declararea scadenței anticipate a creditului în cazul altor credite sau a creditului dacă valoarea garanțiilor scade sub valoarea creditului rămas în plată înserate la pct.7.4. lit g), h) și pct.8.4 din Condițiile generale de creditare ale Contractului de credit bancar nr. 2514/29.06.2007 și dispune înlăturarea lor.

Constată nulitatea absolută a acestor clauze și dispune restituirea sumelor plătite nedatorat în temeiul acestor clauze, la care se va adăuga dobânda legală de la data fiecărei rețineri la data restituirii efective.

Obligă pârâta la emiterea unor noi grafice de rambursare în urma constatării nulității acestor clauze.

Respinge cererea privind modificarea Contractului de credit bancar nr. 2514/29.06.2007.

Respinge cererea având ca obiect constatarea existenței clauzelor abuzive privind comisionul de acordare a creditului, celor care prevăd modalitatea de calcul a dobânzii la 360 zile, celei care prevede încheierea contractului de asigurare a bunurilor ce constituie garanție și de restituire a altor sume și dobânzi.

Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Respinge cererea reconvențională formulată.

Cu apel in 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.I.P.

Tehnored.CEM

Cod operator 6497

M.C. 27 Noiembrie 2015

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3263/2015. Judecătoria...		Pretenţii. Sentința nr. 3432/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Sentința nr. 3252/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Acţiune în constatare. Sentința nr. 3255/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 3254/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Contestaţie la executare. Sentința nr. 3263/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Pretenţii. Sentința nr. 3432/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Plângere contravenţională. Sentința nr. 3429/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Pretenţii. Sentința nr. 3434/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Obligaţie de a face. Sentința nr. 2591/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN