Contestaţie la executare. Sentința nr. 3263/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3263/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 3263/2015

Dosar nr._ contestație la executare -disjungere-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3263

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE T. T.

GREFIER M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. M. în contradictoriu cu intimata A.-D. C.- AJFP M., având ca obiect anularea Deciziei de Impunere nr._/31.12.2014 emisă de A.-D. C.- AJFP M., disjuns din dosarul nr._ ..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns procurator C. I. pentru contestatoare, lipsă intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția de necompetență materială a instanței, invocată de intimată prin întâmpinarea formulată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 06.10.2015 sub nr._, contestatoarea C. M. în contradictoriu cu intimata A.-D. C.- AJFP M. a formulat contestație la executare solicitând anularea deciziei de impunere nr._ referitoare la obligațiile de plată accesorii în sumă de 34 lei ce reprezintă diferență de impozit anual de regularizat (dobândă) pentru perioada 11.10._14 pentru suma debit de 1367 lei; anularea somației nr._39758 pentru suma de 22 lei diferență de impozit anual de regularizat (dobândă) pentru suma debit de 9367 lei; anularea titlul executoriu nr._ pentru suma de 22 lei diferență de impozit anual de regularizat (dobândă) pentru suma debit de 1367 lei; anularea somației nr._ pentru suma de 1367 lei cuantumul sumei datorate și a titlului executoriu nr._ pentru suma de 1367 lei cuantumul sumei datorate.

În drept, și-a întemeiat contestația pe disp.art. 21 din Constituție alin. 1, art. 51 și art. 52, Legea nr. 554/2004-art.51 alin.1, art. 2517 Cod civil, Codul de Procedură Fiscală (OG nr. 92/2003).

Intimata A.-D. C.-AJFP M. a formulat întâmpinare (f. 86-88 dosar nr._ ) prin care a invocat excepția tardivității contestației privind contestarea Somației nr._/29.01.2014, a titlului executoriu nr._/29.01.2014 și contestarea Somației nr._0403182/28.08.2014 și a titlului executoriu nr._/28.08.2014.

Referitor la contestarea Deciziei de impunere nr._/31.12.2014, în temeiul art.8 al. 1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv art.95 Noul cod de procedură civilă, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Drobeta T. S..

Prin încheierea din data de 06.10.2015 pronunțată în dosarul nr._, instanța, a dispus în temeiul disp.art. 139 alin.5 C., disjungerea capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei de Impunere nr._/31.12.2014 emisă de A.-D. C.- AJFP M..

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale invocate, instanța retine următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 al. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe noi ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Astfel,se reține că, potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Conform art.95 alin.1 din c.p.civ. tribunalele judecă în prima instanță ,toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

De asemenea, în Titlului IX din OG nr. 92/2003 care reglementează soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, la art. 218 alin. 2 se prevede că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Competența materială presupune o delimitare între instanțe de grad diferit, astfel că având în vedere felul atribuțiilor funcționale, iar sub aspect procesual, obiectul, valoarea sau natura cererii, așa cum sunt stabilite prin Codul de procedură civilă, Legea de organizare judiciară și diferite acte normative speciale, se poate stabili competența de soluționare a unor cauze de către o anumită categorie de instanțe judecătorești. Importanța deosebită pe care o are această competență face ca normele ce o reglementează să fie de ordine publică, având deci caracter absolut, astfel că părțile nu pot deroga de la acestea.

Instanța reține că în cauză, contestatoarea C. M. în contradictoriu cu intimata A.-D. C.- AJFP M., a înțeles să conteste Decizia de Impunere nr._/31.12.2014, solicitând anularea acesteia ca netemeinică și nelegală.

Față de aceste aspectele de fapt și de drept reținute de instanță, văzând dispozițiile art. 129 alineat pct. 2 Cod procedură civilă, potrivit cu care necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de alt grad și părțile nu o pot înlătura, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Tribunalului M. – Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal.

În consecință, instanța apreciază întemeiată excepția de necompetență materială invocată, urmând să o admită și, în temeiul art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M. - Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal.

Conform dispozițiilor art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, prezenta sentință nu este supusă nici unei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Dr.Tr.S., invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea C. M., având CNP_, domiciliată în municipiul Drobeta T. S., .. 26, ., ., județul M. în contradictoriu cu intimata A.-D. C.- AJFP M., cu sediul în municipiul Drobeta T. S., . nr. 1, județul M., având ca obiect având ca obiect contestație la executare-anularea Deciziei de Impunere nr._/31.12.2014 emisă de A.-D. C. - AJFP M., în favoarea Tribunalului M., Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 03.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. T. M. B.

Red.TT/Tehnored. MB. – /4 ex/2 .

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3263/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN