Acţiune în constatare. Sentința nr. 2863/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2863/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 2863/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2863/2015
Ședința publică de la 06 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Grefier ședință M. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant J. D. și pe pârât B. - G. SOCIETE GENERALE SA, pârât B. - G. SOCIETE GENERALE SA - SUCURSALA DR.TR.S., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la termenul de judecată din 29.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv prin care s-a amânat pronunțarea în cauză și care face parte integrantă din prezenta.
INSTANȚA
Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constată următoarea situație de fapt și de drept:
Prin cererea de chemare în judecată adresată acestei instanțe la data de 23.12.2014, reclamantul J. D. în contradictoriu cu B. - G. SOCIETE GENERALE S.A.- si.B. GSG Sucursala Dr.Tr.Sevein aparținând G. DROBETA, in conformitate cu art. 12 al.4 din Legea nr. 193/2000 reactualizata, a solicitat instantei ca, prin hotărârea ce o va pronunța: l.să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de analiza dosar inscrisa la pct.8 al. 1 din Contractul de credit nr. 140/29.07.2010 -condiții particuare, 2.să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale nr. 8 al.2 din care prevede perceperea unui comision de administrare de a creditului calculat la valoarea inițială a creditului contractat, în cuantum de 0,15% lunar, din soldul creditului, 3. să constate caracterul abuziv al clauzei nr. 3.3 din Contractul de credit nr. 140/29.07.2010 - Condițiile generale de creditare - anexă la contractul de credit bancar al subsemnatului care prevăd modalitatea (formula) de calcul a dobânzii raportată la o perioadă de 360 de zile, în loc de 365/366 de zile,; 4.să constate caracterul abuziv al clauzelor care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit / a poliței de asigurare de viață / a certificatului de asigurare / a poliței de accident pe toată perioada de creditare pentru împrumutat la o instituție sau societate de asigurări agreată de Bancă, fără a fi precizate circumstanțe obiective în raport de care o societate de asigurare este considerată agreată de Bancă (art. 9 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar); 5. ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate la pct. 1-4 să constate nulitatea absolută a acestor clauze;6.să dispună modificarea contractului de credit bancar încheiat între subsemnați și B., prin înlocuirea sau eliminarea clauzelor arătate la pct. 1-4, după cum urmează: a. eliminarea clauzelor referitoare la comisionul de acordare credit (în cuantum de 1,80% din valoarea creditului dar nu mai puțin de 200 Euro), comisionul de administrare (în cuantum de 0,15% lunar calculat la valoarea inițială a creditului); b.modificarea clauzelor referitoare la modalitatea de calcul a ratei dobânzii prin raportare la un număr de 360 de zile și înlocuirea acesteia cu un număr de 365/366 zile,c.eliminarea clauzelor care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit/ a poliței de asigurare de viață / a certificatului de asigurare / a poliței de accident pe toată perioada de creditare pentru împrumutat la o instituție sau societate de asigurări agreată de Bancă, d.în subsidiar, față de pct. 6, solicit obligarea pârâtei la modificarea contractului, de credit nr. 140/29.09.2009 si la emiterea unor noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractului de credit bancar dată de constatarea nulității clauzelor indicate la pct. 1-4, sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 ron/zi de întârziere până la executarea acestor obligații,7.să oblige pârâta la restituirea către subsemnatul a sumelor plătite nedatorat cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive arătate la pct. 1-2, cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității prin prezenta acțiune, de la data încasării acestora și până la data încetării perceperii lor . În acest context a evaluat provizoriu cuantumul acestor sume până la introducerea prezentei cereri de chemare în judecată la cuantumul de aproximativ de 10.000 Euro compusă din :1.800 Euro reprezintă comisionul de acordare de 1,80% flat;6.981,91 Euro reprezintă comisionul de administrare în cuantum de 0,15%/lună aplicat la valoarea inițială a creditului,-1.349,61 Euro prima de asigurare - 0,029% la sold, 8.să oblige pârâta la acordarea către subsemnatul a dobânzii legale pentru sumele de bani plătite cu titlu nedatorat în temeiul clauzelor contractuale abuzive arătate la pct. 1-2, 9. să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
A arătat că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul 29 al.l lit.f din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, întrucât este o acțiune referitoare la protecția consumatorilor.
În motivare a arătat că între J. D. - imprumutat și titular al contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 140/19.07.2010 si J. A. - coimprumutat, a fost încheiat cu B. contractul de credit nr. 140/29.07.2010 - condiții particulare si contractul de credit nr. 140/19.07.2010 -Condiții generale, având ca obiect creditul in suma de 100.000 Euro pentru o perioada de 200 luni, începând cu data de 19.07.2010 si pana la data de 15.04.2027.
A arătat că in calitate de împrumutat respectiv coimprumutat, au garantat Creditul cu ipoteca in favoarea Băncii, precum si interdicție de înstrăinare, grevare, dezmembrare si demolare, constituite asupra imobilului Teren intravilan in suprafața de 907 mp din acte si 915 mp din măsurători, situat în localitatea Dr Tr S. . 26, înscris în Cartea Funciara nr._ (provenita din conversia de pe hârtie a CF nr 5941) a localității Dr Tr S., cu nr. cadastral 2154; Teren intravilan in suprafața de 422 mp din acte si 430 mp din măsurători situat in localitatea Dr Tr S. . 83A, înscris în Cartea Funciara nr._ (provenita din conversia de pe hârtie a CF nr 5940) a localității Dr. Tr. S., cu nr. cadastral 2153 si Teren intravilan in suprafața de 222 mp din măsurători situat în localitatea Dr. Tr .S., . 85, inscris in Cartea Funciara m._ (provenita din conversia de pe hârtie a CF nr 7340) a localității, Dr Tr S. cu nr. cadastral 30 11/1.
A arătat că imobilele sunt proprietatea sa J. D. șia sotiei sale J. A., conform contractelor de vânzare cumpărare nr_/20.11.2007, nr 9117/21.06.2007 si nr 9932/04.07.2007
A sustinut ca raporturile dintre profesionist și consumatorul produselor și serviciilor este, după cum reține și doctrina, în mod natural dezechilibrat.
Legiuitorul a creat un cadru legal adecvat pentru protejarea intereselor consumatorilor și limitarea într-o oarecare măsură a libertății de acțiune a profesionistului.
Acest cadru legal este reprezentat, printre altele, de O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor; Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.
O clauză este abuzivă în accepțiunea art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78-80 din Legea nr. 296/2004 și art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992
Conform prescripțiilor legale, pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă, este necesar ca: a) aceasta să nu fi fost negociată direct cu consumatorul și b) aceasta să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 stabilește că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale. Contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autorității naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu - adică exact situația contractului subsemnatului. Prin urmare, lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalentă cu stabilirea clauzei în mod unilateral de către comerciant și imposibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei. Cu alte cuvinte, după cum s-a arătat și în literatura de specialitate, legislația protecției consumatorilor instituie o prezumție relativă de lipsă a negocierii directe a clauzelor contractuale, daca suntem în prezenta unor contracte preformulate și/sau a unor condiții generale de vânzare
Solidarismul contractual reprezintă legătura contractuală intrinsecă și profundă pe care contractul o creează între părți. Acestea sunt în solidar obligate să realizeze conținutul contractului, adică interesele fiecăreia dintre ele. în contractele pe termen lung sau cu execuție succesivă, părțile sunt adevărați parteneri la câștig, dar și parteneri la riscurile presupuse de executarea contractului.
Solidarismul contractual pretinde concilierea intereselor părților, care presupune o justă repartiție între părți a sarcinilor, riscurilor și profiturilor generate de contract, adică echilibrul contractual. în această viziune, contractul devine un parteneriat. Contractele cu executare succesivă, mai ales cele încheiate pe o perioadă lungă de timp, intră în sfera de acțiune a art. 970 din vechiul Cod civil, interpretat ca fundament juridic pentru principiul solidarismului contractual. Din această perspectivă, este esențială prevederea articolului mai sus menționat, respectiv „convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa". Textul de lege a fost interpretat în sensul consacrării faptului că voința individuală, exprimată la momentul încheierii contractului, este prezumată a fi construită pe ideea de echitate, de echilibru. Un astfel de drept (al fiecăreia dintre părțile contractului), este dreptul la păstrarea echilibrului contractual și are drept corespondent, obligația (de asemenea, a fiecăreia dintre părțile contractante) de a asigura păstrarea acestui echilibru.
Arata ca clauzele ce formează obiectul prezentei cereri de chemare în judecată se circumscriu întocmai acestor prescripții legale, deoarece contractele în discuție fac parte din categoria contractelor de adeziune și a condițiilor generale de vânzare, fiind preformulate și bazate pe principiul „take it or leave it".
Cea de-a doua condiție pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă se referă la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune, contrar principiului bunei-credințe, la momentul semnării contractului, clauze care îi creează un avantaj în detrimentul consumatorului. Principiul bunei-credințe a fost preluat din art. 3, pct. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE și desemnează respectul reciproc al părților contractante, adoptarea unui comportament onest și rezonabil care să aibă în vedere interesele legitime ale consumatorului, fundamentând chiar o abordare obiectivă a dezechilibrului contractual ce poate fi apreciat ca rezultat al unui dezechilibru în puterea de negociere a părților.
Reclamantul sustine ca clauzele contractuale ce formează obiectul prezentei cauze sunt clauze abuzive așa cum sunt acestea definite de legislația protecției consumatorilor, fiind îndeplinite toate condițiile legale pentru a putea fi constatată nulitatea absolută a lor și pentru a fi înlăturate din contracte sau a fi înlocuite într-o manieră care să le facă pe deplin compatibile cu legislația protecției consumatorilor.
In motivarea a mai aratat ca caracterul abuziv al clauzelor contractuale criticate rezultă cu evidență . Astfel, Clauza 8 pct.l din contractul de credit mentionat care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului, în cuantum de în cuantum de 1,80% din valoarea creditului dar nu mai puțin de 200 Euro, calculat la valoarea inițială a creditului este clauză abuzivă.
Conform clauzei contractuale au fost obligați, la momentul semnării contractelor de credit, să achite un „comision de acordare credit" a cărui valoare a fost de 1,80% din valoarea creditului, respectiv 1.800 Euro.
Această clauză este cuprinsă într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat. Totodată, ea creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. Din aceste motive, precum și pentru urmatoarele argumente sustine ca această clauză abuzivă este nulă absolut, urmând a fi eliminată din Contractul de credit nr. 140/2010.
Dezechilibrul contractual indus de această clauză și lipsa bunei-credințe a Băncii invocate trebuie analizate în funcție de justețea acestui comision față de costurile suportate de Bancă în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului. O astfel de justificare nu există, acest comision nereprezentând altceva decât o dobândă mascată care, pe lângă faptul că lezează interesul economic, aduce atingere și mediului concurențial bancar, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision. Această disimulare a dobânzii echivalează cu un doi.
In plus, trebuie subliniat faptul că acest comision este prohibit în mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999 care indică în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie să le suporte la încheierea contractului consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: „In sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente". Art. 9 din aceeași Lege enumera clauzele pe care le poate cuprinde un contract de credit imobiliar. Prin urmare, orice alt cost pus în sarcina sa, inclusiv comisionul de acordare/comisionul de gestiune, este interzis în mod expres de legislația în vigoare.
De asemenea, arata faptul ca acest comision de acordare nu putea fi plătit ca procent din valoarea creditului, intrucat activitatea de acordare de credite este activitatea de baza a băncii, ce nu poate fi tarifată pe întreaga perioada de derulare a contractului de credit, comisionul de acordare neputand fi perceput decât la data acordării, pe perioada de creditare fiind perceputa dobânda.
In ceea ce priveste clauza de la art. 8 pct.2 din contractul de credit care prevede perceperea unui comision de administrare de 150 euro lunar, reprezentând un procent de 0,15% din valoarea creditului sustine ca este de asemeneaeste abuzivă.
Conform clauzei contractuale anteriormentionata, este obligat ca, lunar, odată cu achitarea ratei din credit, să plăteasca un comision de administrare.
Un comision lunar de 0,15% pe lună înseamnă un comision anual de 1,8 %, ceea ce poate atinge 20 % din costul total (D.) al creditului.
Mai arata ca această clauză este cuprinsă într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat. Totodată, ea creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. Din aceste motive, precum și pentru argumentele urmatoare, sustine ca această clauză abuzivă este nulă absolut, urmând a fi eliminată din contracte.
Acest comision, calculat si perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și, în plus, creând Băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite față de celelalte bănci.
Arata ca acest comision nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale subsemnatului, aduce atingere și mediului concurențial al Băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision. Această disimulare a dobânzii echivalează cu un doi.
In mod evident, o dobândă (aparent) redusă a atras mai mulți clienți și, deci, o cifră de afaceri mai mare raportată la ceea ce ar fi putut obține Banca în condițiile în care ar fi arătat în mod transparent costurile reale ale creditului (așa cum, de altfel, au făcut o mare parte din băncile concurente Mo temporis).
In plus, acest comision este calculat și perceput la valoarea inițială a creditului, și nu la soldul acestuia, ceea ce va face, în cazul creditelor pe termen lung, ca dobânda (aplicată la soldul creditului) să ajungă sa fie chiar mai mică decât comisionul (care se va aplica la suma inițială împrumutată, indiferent de valoarea din credit rambursată deja la un moment dat).
Disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabilă a relei credințe a Băncii, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci care acționau pe aceeași piață relevantă cu Banca (dar care, în realitate, datorită adăugării la D. a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atât de avantajoase) și, pe de altă parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților
Clauza de la pct. 3.3 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar care prevăd modalitatea (formula) de calcul a dobânzii raportată la o perioadă de 360 de zile, în loc de 365/366 de zile sustine ca este abuziva, intrucat modalitatea de calcul a dobânzii raportată la o perioadă de 360 de zile, în loc de 365/366 de zile, astfel cum se prevede în condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar, se dovedește a fi complet eronată.
Printr-un calcul simplu reiese ca diferența dintre dobânda calculata la numărul de zile ale anului bancar si cele ale anului calendaristic este de aproximativ 8 Euro lunar, ceea ce înseamnă ca de la data de 29.07.2010 pana in prezent a achitat peste 400 Euro in plus.
Astfel, clauzele contractuale care prevăd o astfel de modalitate de calcul a dobânzii prin raportare la un număr de 360 de zile sunt abuzive în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și al art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului.
Prin aplicarea acestei formule pentru cele 12 luni ale unui an și însumând ratele dobânzii lunare obținute, rezultă o rată anuală a dobânzii superioară celei stipulate în contract. Clauzele menționate creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului. Caracterul semnificativ al dezechilibrului între drepturile și obligațiile părților rezultă din importanța acestor clauze în structura contractului, și anume cele privitoare la obligația de plată a dobânzii.
Arata ca prin mecanismul de calcul stabilit prin contract se ajunge la o rată a dobânzii mai mare decât cea convenită contractual, fără ca această sumă suplimentară plătită să își găsească vreun echivalent într-o obligație suplimentară a băncii.
In plus, clauzele care prevăd o modalitate (formulă) de calcul a dobânzii prin raportare la o perioadă de 360 de zile, în loc de 365/366 de zile, au fost inserate în contractul de credit încheiat cu B. cu nerespectarea cerințelor bunei-credințe. Această cerință este în mod evident îndeplinită în condițiile în care contractul stipulează pe de-o parte rata anuală a dobânzii, iar pe de altă parte un mod de calcul concret al acesteia (în vederea achitării lunare a dobânzii de către împrumutat) care conduce la o rată anuală a dobânzii superioară celei expres stipulate în contract.
In acest caz, devin aplicabile prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora "în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului". Interpretarea clauzelor menționate în favoarea consumatorului ar trebui să asigure o concordanță între aplicarea clauzei contractuale care instituie rata anuală a dobânzii și clauza care instituie mecanismul de calcul al ratei dobânzii.
Clauzele care impun împrumutatului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit / a poliței de asigurare de viață / a certificatului de asigurare / a poliței de accident pe toată perioada de creditare pentru împrumutat la o instituție sau societate de asigurări agreată de Bancă, fără a fi precizate circumstanțe obiective în raport de care o societate de asigurare este considerată agreată de Bancă (art. 9 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar), îndeplinesc toate condițiile pentru a fi constatate ca fiind abuzive.
Paradoxal este si faptul ca, in situația sa, obiectul garanției este un teren ce nu poate constitui obiect al asigurării.
Arata ca prima de asigurare a fost inclusa in mod nelegal in graficul de plați al creditului reclamantul fiind obligat astfel, in mod abuziv sa achite 0,029% la soldul creditului, fiind încasata in mod nelegal de către B.-GSG suma de 1.349,61 Euro.
Clauzele stipulate în contractul de credit bancar încheiat cu B. care impun în sarcina împrumutatului obligația de a încheia contracte de asigurare a bunurilor afectate garantării creditului, precum și contracte de asigurare de viață cu Viata Group B. - sunt abuzive în sensul Legii nr. 193/2000 și al Directivei 93/13/CEE a Consiliului, intrând atât sub incidența alin. (1) litera g) din Anexa la Legea nr. 193/2000 cât și a definiției generale a clauzelor abuzive, menționate în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. Susține ca aceste clauze, având caracter abuziv, nu produc efecte asupra împrumutatului.
A.. (1) lit. g) din Anexa la Legea nr. 193/2000 devine aplicabil în această situație. în mod indubitabil, aceste prevederi pot fi considerate drept clauze abuzive, în măsura în care acestea dau dreptul exclusiv comerciantului de a interpreta clauzele contractuale. Acest caracter abuziv rezultă din faptul că încheierea contractului de asigurare se impune numai între împrumutat și o societate convenită de împrumutător, fără a fi precizate circumstanțele obiective în raport de care o societate de asigurare este considerată agreată de Bancă.
Cu privire la incidența art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, aceasta este atrasă de faptul că prevederea contractuală care obligă pe împrumutat să încheie un contract de asigurare cu societatea de asigurări a băncii este inclusă într-un contract tip și este formulată astfel încât creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Reclamantul susține că contractul de credit încheiat cu B. are caracter tip, iar aceasta situație atrage incidența, cu privire la acestea, a prezumției reglementate prin art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, în sensul absenței caracterului negociat al contractelor.
Reaua-credință a băncii și dezechilibrul creat de această clauză contractuală în detrimentul consumatorului rezulta si din faptul că deși obligația de a încheia contractul de asigurare și de a plăti prima de asigurare incumbă împrumutatului, acestuia îi este refuzat dreptul de a alege societatea de asigurări.
Reaua-credință de care banca a dat dovadă, inserând în contractul de credit bancar încheiat cu reclamantul clauze prin care impune ca asigurător B. -Asigurări de viata, este cu atât mai evidentă în măsura în care, la data încheierii acestuia, Legea 190/1999, prin art. 18, interzicea împrumutătorului să impună împrumutatului un anumit asigurător.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate mai sus este constatarea nulității absolute a acestor clauze, iar conform art. 5 din C. civ. de la 1865, respectiv art. 11 din N.C.C., nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
A susținut că contractul de credit a fost încheiat cu nesocotirea normelor care interesează ordinea publică, fiind nesocotite prevederile legale în materia protecției consumatorilor, norme ce protejează ordinea publică. Un argument în plus în susținerea faptului că legislația protecției consumatorilor ocrotește ordinea publică reiese din prevederile Legii nr. 193/2000 care, la capitolul privitor la sancțiuni, reglementează răspunderea contravențională a profesionistului pentru nerespectarea normelor relative la protecția consumatorilor (art. 16).
In concluzii, în urma constatării clauzelor de la pct. 1-4 ca fiind abuzive, reclamantul solicită modificarea contractului de credit nr. 140/29.09.2009 si emiterea unor noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractului de credit bancar, sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 ron/zi de întârziere până la executarea acestor obligații, iar ca urmare a constatării nulității clauzelor contractuale abuzive arătate prin prezenta acțiune solicită obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumelor plătite nedatorat cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive arătate, de la data încasării acestora și până la data încetării perceperii lor, iar având în vedere și n funcția reparatorie a acestei sancțiuni de constatare a nulității, solicită obligarea pârâtei la adaptarea sau refacerea contractului de credit bancar, prin înlocuirea de drept a clauzelor ilegale cu unele conforme dispozițiilor legale imperative, în plus, art. 6 din Legea nr. 193/2000 statuează că toate „Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului".
De asemenea, principiul restitutio in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit, iar acest principiu decurge din cel al retroactivității efectelor nulității. Numai prin revenirea la situația anterioară emiterii actului nul, părții vătămate îi este reparat întreg prejudiciul.
În ceea ce privește cererea de obligarea pârâtei la plata tuturor sumelor percepute ilegal în temeiul clauzelor contractuale nule absolut a arătat că temeiul restituirii prestațiilor efectuate în executarea unui act lovit de nulitate îl constituie și un alt principiu fundamental al dreptului, acela care interzice îmbogățirea unei persoane în dauna alteia fără o cauză legitimă.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, art. 78 din Codul consumului (Legea nr.296/2004), Legea nr. 190/1999, art. 2 din O.G. nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, art. 111 C.proc.civ, precum și pe celelalte prevederi invocate .
În susținerea acțiunii a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu expertiza judiciara contabila, cu înscrisurile pe care să le depună banca constând în: fișa contului de credit și fișa contului de dobânda pe întreaga perioada în care să se evidențieze și dobânda penalizatoare, fișa contului cuprinzând comisioanele: - de administrare credit, de administrare cont curent euro, comision analiză dosar, calculul D. de la data acordării creditului și elementele care s-au luat în calcul, copia cererii depusă de împrumutat pentru asigurarea de viață și polița în copie a asigurării de viață încheiată, notificarea trimisă clientului J. D. conform dispozițiilor OUG nr. 50/2010, dovada ca B. a respectat art. 19 din Regulamentul BNR prin care se impune băncilor solicitarea de garanții suplimentare în situația în care după reevaluarea periodică a garanțiilor imobiliare, valoarea de piață a imobilelor scade, oferta B.- GSG de credite de nevoi personale cu ipoteca din anul 2010, simulator pentru un credit de nevoi personale cu ipoteca în lei reprezentând c/v valoarea a 100 000 euro pentru o perioadă de 200 luni, în condițiile ofertei din luna iulie 2010.
Pârâta S.C. B. G. SOCIETE GENERALE S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
A arătat că în baza Contractului de credit nr. 140/29.07.2010, Banca a acordat reclamanților un credit de nevoi personale nenominalizate cu opțiunea de refinanțare, în sumă de 100.000 EURO pe o perioada de 200 luni având scadenta finala la data de 15.04.2027. Creditul a fost acordat cu o dobânda indexabila, stabilita pe baza indicelui monetar EURIBOR la 3 luni + 6,50 puncte procentuale marja care este fixa pe toata durata derulării creditului.
De asemenea contractul de credit nr. 140 din data de 29.07.2010 a fost încheiat după . Ordonanței de Urgenta nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, cu respectarea tuturor dispozițiilor prevăzute in acest act normativ.
A invocat excepția de Netimbrare a acțiunii întrucât acțiunea se timbrează, și sunt incidente prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, motiv pentru care va rugam sa dispuneți anularea
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților cu privire la capătul de cerere privind obligarea Băncii la restituirea sumelor achitate în plus în baza clauzelor pretins abuzive și la plata dobânzii legale.
A arătat că art. 1 din Decretul nr. 167/1958, este aplicabil în speță, acțiunea având un scop patrimonial este prescriptibilă și dispune că termenul prescripției aplicabil tuturor drepturilor de creanță, indiferent de izvorul lor este de 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune. Cum Contractul de credit nr.. 140 din data de a fost încheiat cu reclamanții la data de 29.07.2010, iar acțiunea a fost introdusă la data de 23.12.2014 rezultă că, sumele achitate sunt prescrise, fiind împlinit termenul general de prescripție.
A mai arătat că termenul de prescripție este împlinit și conform disp. art. 2517 C.civ.
Potrivit dreptului comun în materia prescripției extinctive aplicabil în speță (Decretul nr. 167/1958), acela este momentul nașterii dreptului la acțiune, moment de la care curge termenul de prescripție al acțiunii întemeiate pe un drept de creanță (respectiv acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul clauzei nule absolut).
Așadar, arata ca reclamantul nu se află în termen pentru a solicita restituirea sumelor pretins achitate în plus începând cu data încheierii contractului de credit, 29.07.2010 și până la data de 23.12.2011.
Pe fondul cauzei a aratat ca pretentiile reclamantului sunt neintemeiate, intrucat clauzele contractuale invocate la baza acestei cereri nu indeplinesc condițiile legale pentru calificarea lor ca fiind abuzive.
Arata ca cererea de chemare in judecata se refera la trei perioade :perioada incepand cu data incheierii contractului de credit si pana la data intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010, perioada ulterioara intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 si a acceptării tacite a actului adițional din data de 17.09.2010 si perioada ulterioara incheierii actului adițional de reesalonare a creditului nr. 1/20.01.2011.
Referitor la clauza privind comisionul de analiza dosar menționata la pct. 8.1 lit a din Condițiile Particulare a aratat ca prin contractul de credit a fost stabilit de comun acord cu împrumutatul ca va achita un comision de analiza dosar de 1,80 %, dar nu mai puțin de 200 de euro, valoarea comisionului fiind de 1.800 Euro.
Mai mult decât atat parata nu a incasat si nici nu a prevăzut la pct. 8.1 lit a, din Condițiile Speciale, vreun comision de acordare a creditului.
Contractul de credit nr. 140 a fost incheiat dupa . Ordonanței nr. 50/2010 iar la art. 36 alin 1 si 3 din OUG 50/2010 este prevăzut ca pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor si, dupa caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. Așadar, legiuitorul însuși prevede posibilitatea legala a perceperii unui comision in vederea intocmirii/analizarii dosarului de credit.
Prin contractul de credit părțile au convenit ca împrumutatul sa achite comision de analiza dosar. Acest comision s-a perceput o singura data cu o ocazia contractării creditului, ca o contraprestatie a serviciului de care a beneficiat clientul, constand in gestionarea cererii de credit depuse de client, desfășurarea procedurii de acordare a creditului, analiza bonității clientului, întocmirea dosarului de credit. Contravaloarea acestor operațiuni/servicii este comisionul de analiza dosar, achitat de catre clientul care a obținut credit, deci a beneficiat de serviciile sus-mentionate.
A aratat ca clauza privind comisionul de analiza dosar nu prezintă caracter abuziv, reclamantul fiind informat in mod clar si inteligibil asupra existentei si valorii acestui comision, atat prin oferta de credit a Băncii cat si prin contractul de credit.
De asemenea, raportat la cuantumul comisionului de analiza dosar de 1.800 Euro, fata de valoarea totala a creditului de 100.000 EURO, comisionul nu este de natura a produce un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, in detrimentul reclamantului.
Scopul analizei situației financiare/juridice a solicitantului este acela de a stabili daca solicitantul este eligibil in vederea contractării unui credit, cu respectarea normelor prudentiale impuse de Banca Naționala a României si prin Regulamentul 3/12 martie 2007 publicat in M.Of. 177/14.03.2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice. Mai mult, art. 11 din același act normativ a prevăzut expres criteriile de evaluare a bonității, si maximul angjamentelor unei persoane raportat la veniturile acesteia.
Asumarea unui credit pentru o perioadă de 200 de luni este un angajament ce necesita o analiza complexa, așadar, acest comision corespunde unei contraprestatii din partea băncii, constand in analizarea cererii de credit depuse de client, desfășurarea procedurii de acordare a creditului, analiza bonității clientului, intocmirea dosarului de credit. Contravaloarea acestor operațiuni/servicii este comisionul de analiza dosar, achitat de catre clientul care a obținut credit, deci a beneficiat de serviciile sus-mentionate, fiind perceput sub forma unei sume fixe, plătită ., conform legislației in vigoare. F. de cele învederate, sutinerile reclamantului referitoare la faptul ca acest comision de analiza dosar reprezintă o dobânda mascata sunt neîntemeiate.
In concluzie, acordarea creditului se face in baza analizei documentelor puse la dispoziție de client, analiza ce presupune existenta unor costuri in legătura cu verificările impuse de respectiva situație.
In privința modului de calcul al acestui comision, ICCJ a reținut ca prin perceperea acestui comision "(...) nu exista un dezechilibru semnificativ intre drepturi si obligații, deoarece este la latitudinea băncii stabilirea comisionului de acordare a creditului ., respectiv un procent din valoarea creditului sau o suma fixa."
Parata fata de motivația susținuta de reclamant cu privire la nelegalitatea comisionului de analiza dosar, considera ca trebuie inlaturata, intrucat acesta ar fi prohibit expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999.
In acest context arata faptul ca contractul de credit nr. 140/29.07.2010 este un contract de nevoi personale, nefiind supus prevederilor Legii nr. 190/1999, conform art. 1 din Legea nr. 190/1999, in forma în vigoare la momentul încheierii Contractului in cauza, sfera de aplicare a acestei legi vizează in mod expres creditul ipotecar pentru investiții imobiliare. Dispozițiile Legii nr. 190/1999 sunt aplicabile doar contractelor acordate in vederea efectuării unor investiții imobiliare ce sunt garantate cu ipoteca constituita asupra bunului achiziționat.
Or, in speța, prin semnarea contractului de credit nr. 140/29.97.2010 reclamantul nu a urmărit obținerea unor profituri prin efectuarea de investiții in domeniul imobiliar, ci a beneficiat de un credit de nevoi personale. Pe cale de consecința, Contractul in discuție nu intra sub incidența Legii nr. 190/1999.
Parta sustine ca Clauza privind comisionul de administrare credit este legala fiind prevazuta in contractul dintre parti, in OUG nr. 50/2010 si in Deciziei nr. 288 din 27 ianuarie 2012.
Contractul de credit nr. 140/29.07.2010 a fost incheiat dupa . Ordonanței de Urgenta nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori.
Prin contractul de credit, împrumutații au agreat sa plătească un comision lunar de administrare a creditului in cuantum de 0,15% din soldul creditului, iar reclamantul susține in mod eronat faptul ca acest comision este calculat si perceput la valoarea inițiala a creditului.
In cuprinsul contractului de credit este exprimat in mod clar faptul ca procentul de 0,15% este calculat la sodul creditului. De altfel, printr-o simpla analiza a graficului de plați se poate observa faptul ca valoarea comisionului de administrare este descrescătoare de la o luna la alta.
OUG nr. 50/2010 a stabilit ca pentru operațiunile de monitorizare, inregistrare si efectuare de operațiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului comisionul sa poarte denumirea de comision de administarare.
Rațiunea perceperii comisionului de administrare a creditului rezulta chiar din denumirea si intelesul semantic al acestuia, respectiv acest comision se percepe in vederea administrării, monitorizării si urmăririi restituirii creditului. Astfel, din denumirea comisionului rezulta si scopul pentru care acest comision se percepe si este legal prevazut de art. 36 alin 1 si 3 din OUG 50/2010
Astfel, acest text de lege dispune in mod expres ca pentru creditul acordat creditorul poate percepe comision de administrare si ca acesta se percepe "pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. In cazul in care acest comision se calculează ca procent acesta va fi aplicat la sold"".
Comisionul de administrare credit este un cost prevăzut si reglementat de lege, tocmai pentru ca acesta reprezintă contravaloarea unor servicii prestate de creditor in favoarea împrumutaților, servicii care sunt accesorii si inseparabile de creditul acordat, respectiv ram husa rea acestuia.
Astfel cum am arătat mai sus, OUG nr. 50/2010 recunoaște valabilitatea si legalitatea comisionului de administrare a creditului. In caz contrar s-ar ajunge la golirea de conținut a normei legale, precum si la aplicarea pur formala si neprevizibila a acesteia.
Inalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele Deciziei nr. 288 din 27 ianuarie 2012 a reținut faptul ca: „comisionul de administrare nu incalca nicio norma de ordine publica".
In același sens practica judiciara a retinut ca un comision lunar de gestionare/administrare a creditului raportat la soldul creditului se bucura de claritate si neechivocitate inca de la data cand a fost inserata in contractul de credit., iar „comisionul de administrare este unul legal, acceptat de consumator si nu întrunește elementele unei clauze abuzive deoarece clauza inserata izvorăște din lege si nu se creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor si nu contravine bunei credințe." Prin aceeași decizie s-a mai reținut ca „aplicarea comisionului de gestionare/administrare inainte si dupa . OUG nr. 50/2010 nu este considerata o clauza abuziva".
Nu se justifica in consecința susținerile reclamantului potrivit cărora comisionul de administrare este perceput pentru aceleași motive ca si dobânda]ntrucast in contractul de credit este explicat clar comisionul de administrare credit.
Inalta Curte de Casație si Justiție a reținut in Decizia nr. 2186/2014 ca ..Clauza raport de scopul acestui comision (...) (monitorizare/inregistrare/efectuarea de opreratiuni in scopul utilizării/rambursării creditului acordt consumatorului), fiind in prezenta unui dezechilibru major intre drepturile si obligațiile pârtilor in situația in care ** comisionul plătit lunar se raportează la valoarea întregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data plații comisionului.
In ceea ce privește calculul reclamantului potrivit căruia un comision lunar de 0.15% înseamnă un comision anual de 1,8%, ceea ce poate atinge 20% din D., parata arata faptul ca aceste calcule sunt nereale, întrucât, comisionul de administare este calculat la soldul creditului, astfel incat valoarea acestuia este in continua descreștere.
Referitor la susținerea potrivit căreia acest comision calculat si perceput lunar a creat băncii un avantaj concurential contrar uzanțelor cinstite fata de celelalte banei, arata ca, împrumutatul avea posibilitatea sa opteze pentru o facilitate de creditare de la oricare din celelalte banei comerciale in urma analizării ofertelor acestora, fiind opțiunea sa exclusiva sa solicite creditul de la B..
F. de aspectele anterior expuse, raportat la prevederile legale cat si practica Instanței Supreme si a instanțelor naționale, sustine ca perceperea comisionului de administrare credit este legala.
Referitor la Clauza cuprinsa la pct. 3.3 din Condițiile Generale privind modalitatea de calcul a dobânzii raportata la o perioada de 360 de zile in loc de 365/366 de zile arara ca acest mod de calcul se circumscrie intru totul atat prevederilor contractuale acceptate de parti cat si prevederilor art. 38 din OUG 50/2010.
A aratat ca art. 3.3 din Condiții Generale al contractului de credit se raportează la litera b) din reglementarea sus-mentionata.
Mai mult decât atat, solicitarea ca modalitatea de calcul a dobânzii sa se raporteze la o perioada de 365/366 de zile, asa cum considera reclamantul este lipsita de interes intrucat o asemenea modalitate de calcul ar fi in dezavantajul reclamantului, adăugând contractului costuri suplimentare pentru cele 5/6 zile in plus.
Si aserțiunile reclamantului potrivit cărora prin mecanismul de calcul stabilit prin contract se ajunge la o rata a dobânzii mai mare decât cea convenita contractual sunt neintemeiate. De altfel, in lipsa unor detalii, nu înțelegem nici calculul făcut de reclamant conform căruia diferența de dobânda calculata la numărul de zile ale anului bancar si cele ale anului calendaristic este de aproximativ 8 euro lunar.
Referitor la Clauza cuprinsa la pct. 10 din Condiții Generale, care impun imprumutatului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse in garanție si /sau a bunurilor achiziționate din credit/a poliței de asigurare de viata/a certificatului de asigurare/a poliței de accident pe toata durata de creditare pentru imprumutat la o instituție sau societate de asigurări agreata de banca a aratat ca nu esteo clauza abuziva.
Referitor la existenta asigurării in contractul de credit in cauza, a precizat faptul ca incheierea asigurării a fost necesara pentru garantarea recuperării creditului acordat împrumutatului in cazul in care pe parcursul derulării contractului de credit ar fi intervenit decesul împrumutatului.
Asigurarea de viata de G. se incheie cu împrumutații prin intermediul B. Asigurări de Viata SA, în calitate de agent de asigurare subordonat al B. G. Societe Generale SA in baza Contractului de agent de asigurare subordonat încheiat intre Banca si B. Asigurări de Viata SA.
Astfel, Banca, in calitate de agent de asigurare subordonat, intermediază Asigurarea de Viata oferita de Asigurător, acesta din urma stabilind primele de asigurare si condițiile de asigurare.
Prin Cererea de asigurare completată și semnată de reclamant, acesta a solicitat să fie acceptat în calitate de Persoana Asigurată în Asigurarea de Viata de G. pentru garantarea creditelor.
Inainte de semnarea Cererii de asigurare împrumutatul a fost informat cu privire la toate detaliile referitoare la asigurare, acesta declarând prin Cererea de Asigurare că a citit, a ințeles pe deplin și că este de acord cu Condițiile Generale ale Asigurării de Viața de G., că a primit un exemplar din Extrasul Condițiilor Generale ale Asigurării de Viață de G. și ca a luat la cunoștința despre faptul că forma integrală a Condițiillor Generale este disponibilă la cerere.
De asemenea, cota de prima nu este stabilită de către Bancă ci aceasta este stabilită de către Asigurător pe baza informațiilor furnizate de către împrumutat prin Cererea de asigurare și prin Declarația de Sănătate, inclusă în Cererea de asigurare, iar încheierea asigurarării pentru garantarea creditului este reglementata expres de art. 46 alin. 1 OUG nr. 50/2010 si la la pct. 3 anexa 2 la OUG 50/2010.
Așadar legiuitorul reglementează si prevede ca exista posibilitatea acordării creditului numai in situația in care se incheie o polița de asigurare in vederea garantării creditului.
Prin urmare, clauza contractuala privind polița de asigurare este licita, prevăzuta expres de lege, iar suma datorata cu titlu de prima de asigurare a fost prevăzuta in mod expres in contractul de credit, grafic de rambursare, polița de asigurare.
In considerarea tuturor aspectele anterior menționate, parata arata ca clauza privind prima de asigurare este legala.
Un alt motiv fata de afirmațiile reclamantului privitoare la impunerea incheierii unui contract de asigurare de către reclamant cu o societate de asigurări agreata de banca arăta faptul ca daca recalamantul ar fi avut un contract de asigurare in vigoare la data incheierii contractului de credit era suficient sa dea eficienta prevederilor art. 10 pct.2 din Condițiile Generale ale contractului de credit, in sensul mentinerii/reinnoirii contractului de asigurare preexistent, pe toata perioada contractului de credit.
Motivarea privitoare la reaua-credinta a băncii prin inserarea in contractul de credit ca asigurător B. Asigurări de Viata, raportandu-se la prevederile Legii nr. 199/1990 este neintemeiatasfera de aplicare a acestei legi vizează in mod expres creditul ipotecar pentru investiții.
De reclamantul isi intemeiaza cererea pe disp. Legii nr. 199/1990, clauzele contractuale contestate nu se circumscriu cerințelor prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru ca instanța sa poată cerceta caracterul abuziv al unor clauze referitoare la caracterul adecvat al prețului contractului.
Clauzele privind dobânda, comisionul de administrare credit, comisionul de analiza dosar au fost exprimate clar si inteligibil si au ca obiect stabilirea unui element component al creditului, ceea ce le plasează sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000.
Ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 banca a eliminat din contractul de credit prevederile privind comsionul de rambursare anticipata si comisionul de administrare a creditului restant, motiv pentru care analiza in continuare va privi prevederile referitoare la dobânda, comsion de administrare/gestionare credit si comision de intocmire dosar.
Inalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele Deciziei nr. 4685 din data de 27.11.2012 a reținut faptul ca „clauzele referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul creditului si împreuna cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale si comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, in raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate"
Comisioanele si dobânzile intra in sfera noțiunii de „pret a contractului de credit" de vreme ce reprezintă contraprestatii lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse in OUG nr. 50/2010 prevăzute la art. 7 pct. 4 „costul total al creditului inseamna toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri care trebuie sa le suporte consumatorul (...)"
De asemenea, prin considerentele aceleași Decizii, nr. 4685 din data de 27.11.2012, instanța suprema a apreciat ca, comisionul ca și componenta a prețului creditului este exceptat de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
In concluzie, insasi art 4 din Legea nr. 193/2000 exclude aplicabilitatea art. 4 alin 1 privind clauzele având ca obiect dobânda si comisioanele având in vedere ca ele fac parte din prețul contractual stabilit si asumat de către parti la semnarea contractului de credit 140/29.07.2010. • Chiar daca clauzele contractuale privind comisioanele si dobânzile nu pot fi considerate clauze abuzive din perspectiva art. 4 al. 1si 2 din Legea nr. 193/2000
Prin urmare, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: clauza sa nu fi fost negociata direct si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, contrar cerințelor bunei credințe.
Comisioanele percepute de banca corespund unor costuri reale si efective suportate de aceasta de la momentul acordării respectivului credit si ulterior pe toata durata rambursării sumelor imprumutate.
Un alt criteriu de apreciere a criteriului dezechilibrului contractual transpare si din conținutul Anexei Legii nr. 193/2000, anexa ce cuprinde o enumerare exemplificativa a unor tipuri de clauze inserate in contractele dintre comercianți și consumatori considerate ca fiind abuzive. Toate aceste exemple de clauze din Anexa la Legea nr. 193/2000 privesc, in esența, situațiile in care comerciantul isi rezerva dreptul de a modifica in mod unilateral si arbitrar clauzele contractului incheiat cu consumatorul, determinând astfel o situație de dezechilibru care nu ar putea fi prevăzuta de consumator și la care acesta nu s-ar putea opune, ceea ce nu este cazul in speța.
In conformitate cu art. 4 alin. 5 din Lgea nr. 193/2000 natura abuziva a unei clauze contractuale se evaluează in funcție si de alte clauze ale contractului sau a altor contracte de care acesta depinde.
In același timp, trebuie precizat faptul ca in conformitate cu jurisprudenta comunitara, aplicabila in materie, pentru a analiza caracterul abuziv al clauzei, instanța nu se poate limita la clauzele invocate de reclamant, ci trebuie sa analizeze intregul contract pentru a decide in ce măsura s-a produs un dezechilibru.
In cauza Banif Plus Bank ZRT c. C. Csipai, Viktoria Csipai (C-472/11), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis ca o instanța este obligata sa tina cont de toate celelalte clauze din contract si trebuie sa analizeze si beneficiile pe care reclamantul le-a obținut din acest contract si puse in balanța impreuna cu indatoririle si obligațiile asumate.
In speța, nu se poate retine caracterul abuziv al clauzelor a căror anulare se solicita intrucat pe de o parte, cuprinsul acestora a fost stabilit prin contractul de credit si au fost permise de legislația aplicabila contractelor de credit in vigoare la data incheierii contractului de credit, iar pe de alta parte, prin modalitatea de reglementare si cuantum, clauzele in discuție nu au drept consecința crearea unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile partilor contractate.
Calitatea de consumatori a împrumutaților nu trebuie prezumată în mod eronat de către instanță, fară a analiza cu atenție formația profesională, funcțiile deținute, dar si experiența pe care o au aceștia în contractarea de credite - aspecte care, în mod evident, le facilitează înțelegerea termenilor contractuali, dar și posibilitatea lor de a demara și influența negocierile.
Având in vedere profesia de economist a reclamantului și gradul sau de familiarizare cu acest tip de contract de credit parata considera răsturnata prezumția de lipsa a negocierii unui astfel de contract.
Nu se poate afirma ca a existat un dezechilibru contractual creat cu rea - credința de banca, de vreme ce împrumuții, ambii economisti, au avut in permanenta reprezentarea reala a tuturor acțiunilor lor, iar la momentul formulării cererii de creditare reclamantul era, în mod cert, familiarizat cu termenii bancari, precum și cu tipurile de comisioane percepute de bănci în cadrul aceluiași tip de contract de credit precum cele suspuse analizei, atâta timp cat beneficiase anterior de alte credite acordate de B..
Astfel, sub acest aspect nu se poate aprecia ca, imprumutatii nu au conoscut întinderea obligațiilor asumate, dimpotrivă, imprumutatii au acționat in relația cu Banca ca niște consumatori avizați in domeniul creditelor bancare.
Cu privire la Buna-credinta a băncii in reglementarea clauzelor contractuale, invocata de reclamant, parata arata ca buna credința este prezumata de art. 14 Codului civil in vigoare.
CJUE a decis, in cauza C-415/11, Mohamed Aziz c. Caixa d"Estalvis de Catalunya din 14 martie 2013, ca pentru a sti daca dezechilibrul este creat in contradicție cu cerința bune-credinte este important ca instanța sa verifice daca vânzătorul sau furnizorul, acționând in mod corect si echitabil fata de consumator, se putea aștepta in mod rezonabil ca acesta din urma sa accepte clauza in discuție in urma unei negocieri individuale.
Astfel,arata ca valoarea dobânzii, a comisionului de administare credit si valoarea D. sunt esențiale, costurile generate de acesta nu au fost analizate si comparate cu alte produse oferite de ale banei. Prin urmare, nu se poate conchide ca acțiunile B. au fost contrare bunei-credinte.
ICCJ prin Decizia nr. 288 din 27 ianuarie 2012 a reținut faptul ca: „comisionul de administrare nu incalca nicio norma de ordine publica".
Toate clauzele contractuale, atat cu privire la dobânda, cat si cu privire la comisioane au fost si sunt in conformitate cu legislația in vigoare, neputand fi pusa sub semnul îndoielii buna-credinta a băncii.
Pe de alta parte, considera ca o dovada a bunei-credinte din partea băncii o reprezintă si faptul ca societatea noastră a acceptat încheierea celui de-al treilea contract de credit cu reclamantul in termenii propuși de acesta, astfel incat acest contract sa răspundă nevoilor acestuia la data respectiva.
In ceea ce privește negocierea clauzelor contractuale precizeaza faptul ca încheierea Contractului de credit a fost precedată de mai multe etape de analiza .
Pe de alta parte, înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele deciziei nr. 4821/05.12.2012, a reținut ca „prețul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuala a băncii cu fiecare client al sau. Acest lucru nu este posibil, in condițiile in care banca are milioane de clienți. Este motivul pentru care banca oferă clienților produse/sortimente bancare diferite, astfel incat aceștia sa poată alege produsul pe care il doresc. De altfel, niciun producător de . negociază cu clientul prețul produsului sau expus la raft ".
Existenta unor produse predefinite nu afectează libertatea consumatorului de a opta pentru un anumit tip de dobânda, comisioane sau moneda creditului si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzelor contractuale, opțiunea clientului fiind liber exprimata.
La momentul încheierii contractului de credit nr. 140/29.07.2010 imprumutatii dețineau experiența in încheierea de contracte de credit bancare care le-a permis sa analizeze condițiile de credit oferite de Banca si sa solicite negocierea dobânzii si a comisioanelor de acordare credit, de administrare credit, etc. Astfel, pe baza tuturor informațiilor si a documentelor primite, imprumutatii au avut posibilitatea sa aleagă intre mai multe oferte de creditare prezentate de alte banei din România, prin compararea condițiilor de creditare, inclusiv prin compararea valorii dobânzii anuale efective (D.). care reprezintă costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului.
Ca urmare a faptului ca reclamantul a fost de acord cu toate condițiile de creditare oferite de Banca, acesta a solicitat acordarea creditului in cadrul căruia nu a fost obligat sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala de a lua cunoștința inainte de semnarea contractului de credit, acesta fiind in posesia tuturor elementelor pentru a fi in măsura sa cunoască întinderea obligațiilor sale.
Negocierea contractului, acceptarea condițiilor si semnarea contractului s-a făcut așadar in totala transparenta si in cunoștința de cauza si nu a existat niciun impedimemnt care sa-1 fi impiedicat pe reclamant sa refuze semnarea contractului de credit sau sa solicite informații ori negocieri suplimentare.
Prin semnarea contractului de credit, acesta a declarat in mod expres ca a luat cunoștința de conținutul contractului si ca este de acord cu dispozițiile contractuale, ca semnează cu intenția libera de a dobândi toate drepturile si obligațiile care decurg din contract, pe care le considera echitabile. Așadar, reclamantul a avut toate datele necesare unui consumator mediu si diligent, asa cum este el definit de art. 2 din Legea nr. 363/2007, pentru a prevedea obligațiile contractuale.
Parata arata prevederile incluse in contractele băncii sunt in spiritul legislației privind protecția consumatorului, care reglementează inclusiv costurile aplicabile creditelor. Mai mult, aceste prevederi sunt întotdeauna discutate si agreate de ambele parti inainte de . oricărui contract prin care oferim produse sau servicii clienților noștri.
In ceea ce privește argumentul referitor la pretinsul caracter nenegociat al clauzelor privind clauzele contestate, invocat de reclamant arata ca este neintemeiat cata vreme aceasta oportunitate a existat in cadrul discuțiilor precontractuale purtate intre parti, inițiativa de a contracta aparținând acestuia.
Orice negociere are drept situație premisa existenta unui dezacord, pe care părțile, dorind sa încheie raportul juridic, apreciază ca îl pot remedia prin oferirea unor soluții alternative. Or, reclamantul nu a formulat in nici un moment o cerere de modificare a clauzelor contestate, pe care parata sa o ignore, nici in perioada precontractuala de doua luni, avuta la dispoziție de la data punerii la dispoziție a ofertei de creditare si pana la data semnării contractului de credit si nici pe parcursul derulării contractului.
Arata ca reclamantul a ales la încheierea contractului de credit, sa nu se prevaleze de dreptul sau de a solicita lămuriri sau o eventuala contraoferta, apreciind oferta înaintata de banca ca fiind mulțumitoare si potrivita pentru nevoile acestuia si nu a formulat in nici un moment o cerere de modificare a clauzelor contestate, pe care parata sa o ignore. Negocierea asupra comisioanelor, despre care pretinde contestatorul ca nu ar fi existat, ar fi presupus, drept premisa, existenta unui dezacord pe care părțile, dorind sa incheie raportul juridic, ar fi apreciat ca îl pot remedia prin oferirea unor soluții alternative.
Mecanismul de încheiere a contractelor de credit prin folosirea unor modele preformulate nu poate fi prezumat a fi incheiat fara negociere. Ceea ce este numit de contestator contract preformulat nu este altceva decât o oferta de contract, oferta precedată de o cerere de credit, acceptata de către cealaltă parte fara a formula o contraoferta.
Mai mult decât atat, legalitatea procesului de negociere prin punerea la dispoziție a unei ofertei standardizate a băncii pe baza cărora părțile discuta este confirmata si prin Avizul privind accesul la credite pentru consumatori și familii emis de Comitetul Economic și Social European, din care reiese faptul ca modelele de oferta standardizate folosite de banei permit publicului un acces ușor la informații, conducând, astfel, la o transparenta sporita, iar nu la o inexistenta a caracterului negociat al clauzelor, dupa cum afirma reclamanții.
Totodată, parata are obligația legala, stabilita prin art. 3 din Regulamentul BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, de a supune validării BNR toate instrumentele de creditare. Cu alte cuvinte instrumentele de creditare care au stat la baza acordării creditului care face obiectul prezentului litigiu au fost supuse aprobării BNR.
De asemena toate cele trei contracte pe care reclamantul le-a incheiat cu B. au fost negociate si părțile au incheiat in deplina cunoștința de cauza aceste contracte de credit, reclmantul având deplina reprezentare a conținutului contractului de credit.
Intreg comportamentul contractual al reclamantului, potrivit probelor care demonstrează inițiativa acestuia in a contracta, repetat cu aceeași banca semnifica realitatea ca reclamantul a cunoscut si a fost de acord cu toate clauzele contractului de credit.
In concluzii, parta B. sustine ca motivele invocate de reclamant nu pot justifica admiterea cererii sale, nici in ceea ce privește constatarea existentei clauzelor abuzive, eliminarea acestora si nici in ceea ce privește obligarea Băncii la restituirea unor sume care ar fi fost achitate in baza clauzelor pretins abuzive ;i pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata, cu cheltueili de judecata constând in onorariul de avocat.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 205 și următoarele din NCPC, Legea nr. 193/2000 și OUG nr. 50/2010.
În susținerea întâmpinării, a solicitat proba cu interogatoriul reclamanților; proba cu înscrisuri, practică judiciară.
A mai solicitat judecarea prezentei cauze si în conformitate cu dispozițiile art. 411 pct. 2 C.pro.civ.
Instanța a administrat proba cu interogatoriul reclamantului proba cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părți, constând în: Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. . 140/29.07.2010 și condițiile generale de creditare - anexă la contractul de credit bancar; Grafic de rambursare emis la data încheierii contractului de credit bancar; Grafic de rambursare emis la data de 20.10.2014, istoric cont plăți, grafic costuri totale din 08.06.2015, cerere de credit B. nr._/_ din 28.05.2010, oferta de credit B.- G. Tr.S., grafic costuri totale din 29. 07.2010, cerere individuală de asigurare,, declarație medicală suplimentară, extras condiții generale credite, informații standard pentru consumatori privind creditul pentru consumatori, note de ședință emise de B., istoric plăți cont din 04.09.2015, grafic costuri totale, factură nr. 651/23.03.2015 emisă de Cabinet Av. C. S., extras de cont din 27.05.2015, practică judiciară, concluzii scrise.
Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
Reclamantul J. D., în contradictoriu cu B. - G. SOCIETE GENERALE S.A. si B. GSG Sucursala Dr.Tr.S., a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale referitoare la comisionul de analiza dosar, comisionul de administrare de a creditului, modalitatea (formula) de calcul a dobânzii raportată la o perioadă de 360 de zile în loc de 365/366 de zile, obligarea împrumutatului la încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit, să se constate nulitatea absolută a acestor clauze, să se dispună modificarea contractului de credit bancar si obligarea la emiterea unor noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractului sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 ron/zi de întârziere până la executarea acestor obligații și să fie obligate pârâtele la restituirea către reclamant a sumelor plătite nedatorat cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive, susținând că aceste clauze sunt abuzive în accepțiunea art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78-80 din Legea nr. 296/2004 și art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992, nefiind negociate direct cu consumatorul, încalcă dreptul la păstrarea echilibrului contractual, încalcă principiul bunei-credințe și creează un avantaj băncii în detrimentul consumatorului, iar aceste comisioane nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată și că, în ceea ce privește cererea de obligare la plata tuturor sumelor percepute ilegal în temeiul clauzelor contractuale nule absolut, temeiul restituirii prestațiilor efectuate în executarea unui act lovit de nulitate îl constituie și un alt principiu fundamental al dreptului, acela care interzice îmbogățirea unei persoane în dauna alteia fără o cauză legitimă.
Față de dispozițiile art. 248 alin. 1 C.p.c. și având în vedere că pârâta a invocat două excepții prin întâmpinarea depusă la dosar și că excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția netimbrării, ca și excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată din oficiu sunt excepții care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța se va pronunța mai întâi cu privire la acestea.
În ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii, instanța constată că reclamanții au calitatea de consumatori în relația cu banca și, potrivit art.29 lit.f din OUG nr.80/2013, acțiunile acestora sunt scutite de taxa de timbru, motiv pentru care instanța va respinge această excepție.
Analizând excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei . GENERALE SA SUCURSALA DROBETA T. S., instanța apreciază ce este întemeiată și urmează să fie admisă întrucât aceasta nu are personalitate juridică și pe cale de consecință nici capacitate procesuală, avându-se în vedere disp.art. 43 alin.1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, potrivit cărora „Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa”, corect reținând jurisprudența că, din interpretarea acestui articol, rezultă că „sucursalele, agențiile, reprezentanțele etc., fiind dezmembrăminte fără personalitate juridică, nu pot sta în instanță în calitate de reclamante sau pârâte decât prin intermediul societății mamă, singura care, alături de eventuale filiale ale societății, beneficiară de personalitate juridică”.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la acțiune, instanța reține că, o dată ce se solicită și constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate în contractul intervenit între părți privind comisioanele respective, prin raportare la natura juridică a acțiunii în constatare față de caracterul patrimonial imprescriptibil al nulității absolute, sumele plătite în temeiul acestei clauze rămân fără suport contractual, efect ce se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza nu „devine” abuzivă în momentul constatării acesteia, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului, instanța doar constatând acest aspect.
Prin urmare, dat fiind faptul că sumele de bani achitate cu titlu de comision de administrare, rămân fără suport contractual, plata efectuată în acest sens devine o plată nedatorată care este supusă restituirii (repetițiunii). Astfel, dreptul material la acțiune al reclamanților, atât pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate în contractul intervenit între părți cât și pentru restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, nu s-a prescris, având în vedere disp. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, considerente pentru care excepția prescripției dreptului la acțiune urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Din dinamica încheierii și derulării contractului de credit, instanța reține că încă de la data de 29.07.2010 (ulterior apariției OUG nr. 50/2010) când s-a încheiat convenția de credit, au fost inserate clauzele contractuale referitoare la comisionul de analiza dosar, comisionul de administrare de a creditului, modalitatea (formula) de calcul a dobânzii, obligarea împrumutatului la încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanție și/sau a bunurilor achiziționate din credit, la punctele 8.1, 8.2, 3.3 și 9 din Contractul de credit nr. 140/29.07.2010 - Condițiile generale de creditare, clauze care se bucură de claritate și neechivocitate, având ca obiect stabilirea unor elemente componente ale creditului, ceea ce le plasează sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 care prevede că "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite in schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor și inteligibil”.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin considerentele Deciziei nr. 4685 din data de 27.11.2012, a reținut faptul că „clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sunt citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze sa fie clar și inteligibil exprimate". în același sens s-a statuat și prin deciziile cu nr. 2450/2011 și 2451/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauze similare.
Comisioanele intră în sfera noțiunii de „preț al contractului de credit", de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse în OUG nr. 50/2010 prevăzute la art. 7 pct. 4 „costul total al creditului înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri care trebuie sa le suporte consumatorul (...)".
Totodată, potrivit prevederilor art.36 din OUG nr.50/2010 „1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
(2) Comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit.
(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.”
De asemenea, prin considerentele aceleași decizii nr. 4685 din data de 27.11.2012 instanța supremă a apreciat că, comisionul ca și componentă a prețului creditului este exceptat de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Lege 193/2000.
Împrumutații nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia, tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora.
Raționamentul legiuitorului de a exclude de la evaluarea caracterului abuziv a acelor clauze contractuale care privesc strict prețul și obiectul contractului, respectiv caracterul adecvat al prețului contractual raportat la obiectul contractului, constă printre altele și în a de a nu permite unei părți contractuale de a obține diminuarea prețului la achitarea căruia obligat, după încheierea contractului în caz contrar, i se permite consumatorului ca după încheierea contractului, chiar dacă a fost de acord cu achitarea unui preț contract acceptând în cunoștință de cauză oferta profesionistului, să se prevaleze de o pretinsă clauză abuzivă ce privește prețul și să obțină astfel, pe această cale, diminuarea prețului.
Este lipsită de relevanță susținerea privind încheierea unui contract de garanție reală imobiliară, cât și aprecierile asupra nivelul de profit al băncii.
Totodată instanța reține că Legea 193/2000 potrivit art.17alin.2 transpune prevederile Directivei Consiliului nr.93/13/CEE din 05.04.1993, iar la art.4 alin.6 se găsește o formulare de o anumită ambiguitate sub redactarea „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Clauzele abuzive sunt definite în art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ca fiind clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul și care, prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților.
A. 2. al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă acesta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei (...).
Prin urmare, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe.
În ceea ce privește pretinsa creare a unui dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, instanța reține că nu poate fi considerată abuzivă clauza în privind comisionul de administrare de vreme ce nu constituie o modificare a ratei dobânzii sau a comisioanelor, despre care să nu se fi convenit prin prevederi clare, cunoscute de parte, care și-a exprimat acordul expres în cunoștință de cauză.
Definiția clauzei abuzive afirmă criteriul dezechilibrului între drepturile și obligațiile părților, fără a oferi elemente în raport de care să poată fi apreciată existența acestui dezechilibru. Noțiunea de „dezechilibru semnificativ" este inovatoare, iar doctrina a explicat și definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală.
Comisionul perceput de bancă corespunde unor costuri reale și efective suportate de aceasta de la momentul acordării respectivului credit și ulterior pe toată durata rambursării sumelor împrumutate, cu atât mai mult cu cât acest comision de administrare este un comision legal.
În ceea ce privește negocierea individuala a condițiilor contractuale a arătat faptul ca ÎnaltaCurte de Casație și Justițieprin considerentele deciziei nr.4821/05.12.2012 a reținut că „prețul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuală a băncii cu fiecare client al său. Acest lucru nu este posibil, în condițiile în care banca are milioane de clienți. Este motivul pentru care banca oferă clienților produse/ sortimente bancare diferite, astfel încât aceștia să poată alege produsul pe care îl doresc. De altfel, nici un producător de . negociază cu clientul prețului produsului său expus la raft”.
Existența unor produse predefinite nu afectează libertatea consumatorului de a opta pentru un anumit tip de dobândă, comisioane sau moneda creditului și nici nu poate duce al concluzia caracterului negociabil al clauzelor contractuale, opțiunea clientului fiind liber exprimată.
În ceea ce privește negocierea clauzelor contractuale precizăm faptul că, încheierea contractului de credit a fost precedată de mai multe etape, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, ce au stat la baza încheierii contractului de credit(filele 8-66).
Analiza ofertei complete de creditare pe care B. o punea la dispoziția persoanelor interesate la acel moment, produsele de creditare erau suficient de variate și detaliat descrise încât persoana interesată să poată alege, pe baza unor considerente de oportunitate proprii, varianta cea mai avantajoasă.
Completarea cererilor de creditare, în cuprinsul acestora persoanele interesate optând pentru unul dintre produsele de creditare, potrivit analizei proprii, corespundea intereselor și disponibilităților financiare, fiind descrise detaliat atât consecințele cât și condițiile specifice fiecărui tip de credit, iar particularizarea condițiilor de creditare selectate de către împrumutat în cadrul condițiilor particulare presupunea semnarea contractului de credit cu indicarea exactă a condițiilor de creditare compatibile cu situația financiară și opțiunile exprimate de către persoana fizică interesată. Astfel, pe baza tuturor informațiilor și a documentelor primite, împrumutații au avut posibilitatea să aleagă între mai multe oferte de creditare prezentate de alte bănci din România, prin compararea condițiilor de creditare, inclusiv prin compararea valorii dobânzii anuale efective (D.), care reprezintă costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului.
Față de cele expuse, se apreciază acțiunea ca fiind neîntemeiată, urmând a o respinge.
Întrucât pârâta nu a căzut în pretenții, instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. B. G. SOCIETE GENERALE S.A.- SUCURSALA DROBETA T. S. cu sediul în Dr. Tr. S. str. .. 55, jud. M., invocată din oficiu și, în consecință, respinge acțiunea împotriva acestei pârâte ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Respinge excepțiile netimbrării cererii și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâta S.C. B. G. SOCIETE GENERALE S.A. prin întâmpinare.
Respinge acțiunea formulată de reclamant J. D., având CNP_ domiciliat in Drobeta T. S. ., Județul M., în contradictoriu cu pârât B. - G. SOCIETE GENERALE SA, cu sediul în București, . nr. 1-7, Sector 1, înregistrată la ORC sub nr. J40/608/19.12.1991, CUI RO_/10.12.1992.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu apel in 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.I.P.
Tehnored.CEM
Cod operator 6497
M.C. 09 Octombrie 2015
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 9/2015. Judecătoria... | Cereri. Sentința nr. 2825/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN → |
|---|
