Pretenţii. Sentința nr. 2830/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2830/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 2830/2015
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2830
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.10.2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE A. T.
GREFIER ȘEDINȚĂ M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . COMUNEI ILOVIȚA împotriva pârâților A. C. și II A. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier Ghiorma M. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Instanța în temeiul art. 131 raportat la art. 107 C. proc. civ, se declară competentă din punct de vedere general, material și teritorial.
Consilier Ghiorma M. pentru reclamantă, depune la dosar delegație, o cerere de renunțare la dreptul pretins însoțită de xerocopie referat întocmit de numita, Caraliu I..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 392 C. proc. civ, deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pe fond.
Consilier Ghiorma M. pentru reclamantă, solicită să se ia act de cererea de renunțare la dreptul pretins de reclamantă.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
La data de 29.04.2015 s-a înregistrat la această instanță cererea formulată de reclamanta . COMUNEI ILOVIȚA în contradictoriu cu pârâții A. C. și II A. C., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la plata sumei de 1436 lei actualizat conform inflației la data efectivă a plății.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de de 01.07.2005 s-a încheiat contractul de adițional denumit în continuare CONTRACT, între . Ilovița și P.F.A. A. C., inițial, iar ulterior, prin actul adițional nr. 1533 din 02.07.2007, acest CONTRACT s-a modificat în sensul că a fost considerat ca fiind încheiat cu pârâtul II A. C., iar contractul a fost semnat de către pârâtul A. C. în calitatea acestuia de reprezentant al firmei, cu privire la folosința în beneficiul pârâtului a unui spațiu compus din 2 încăperi situat în intravilanul satului B., cu destinația de spațiu comercial, apoi, în continuare, contractul a fost prelungit anual, pe bază de acte adiționale, cu pârâta II A. C., până la data de 20.11.2013, când a încetat acest CONTRACT prin acordul părților conform Dispoziției Primarului comunei Ilovița nr. 234 din 25.11.2013. Astfel, reprezentantul firmei independente A. C., ca urmare a semnării contractului și a actelor adiționale, și-a asumat atât drepturile, cât și obligațiile contractuale, beneficiind de toate drepturile cuvenite conform dispozițiilor contractuale, și cu toate acestea, a încălcat în mod culpabil obligația de plată a chiriei prevăzute în contract, în sensul că nu a plătit chiria în termenul și în condițiile prevăzute în contract, reprezentând un debit în sumă totală de 1.436 lei, din care: 1.335 lei chirie restantă și 101 lei penalități conform notificării prevăzute în adresa nr. 1875 din 23.07.2014.
Pe cale de consecință, a solicitat admiterea cererea Comunei Ilovița reprezentată de primar P. Ș., privind obligarea în solidar a celor 2 pârâți A. C. si INDEPENDENT A. C. la plata debitului total restant de: 1.436 lei actualizat cu rata inflației la data efectivă a plății, conform Notificării anexate la prezenta Cerere de chemare în judecată.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar în copie: adresa Primăriei Ilovița nr. 1875 din 23.07.2014 privind Notificarea către pârâta II. A. C. a debitului total în sumă de 1.436 lei, datorat la data de comunicării acestei adrese, dispoziția Primarului comunei Ilovița nr. 234 din 20.11.2013 privind rezilierea contractului de locațiune încheiat cu II A. C.,actul adițional nr. 1268 din 20.07.2005 la Contractul de locațiune nr. 1147 din 01.07.2005,
actul adițional nr. 1533 din 02.07.2007 la Contractul de locațiune nr. 1147 din 01.07.2005.
În drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 1270 alin. 1, ale art. 1522 alin. 1, art. 2039-2042 NCC.
Potrivit rezoluției din data de 27.05.2015, s-a dispus citarea pârâților, cu duplicat acțiune și înscrisuri, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.
Reclamanta a formulat o cerere de renunțare la dreptul pretins.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că:
Asupra cererii de renunțare la drept, instanța apreciază că partea are dreptul de a dispune de toate mijloacele procesuale acordate de lege. Astfel, reclamanta, în virtutea principiului disponibilității, poate să renunțe în tot cursul procesului, fără a fi necesar acordul pârâtului.
Codul de procedură civilă nu arată cum trebuie însă să se procedeze atunci când renunțarea are loc înainte de fixarea primului termen de judecată, indiferent după cum cererea a fost sau nu comunicată.
Dar, pentru că dreptul comun cât privește aspectul analizat se regăsește în art. 408 alin. 2 C.proc.civ., se va pronunța o hotărăre .
De asemenea, hotărârea va putea fi atacată cu recurs, potrivit art. 410 C.proc.civ., iar nu cu apel în condițiile art. 534 C.proc.civ. și va fi comunicată numai reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta . COMUNEI ILOVIȚA, cu sediul în ., județul M. împotriva pârâților A. C. și II A. C., cu sediul în Dr.Tr.S., ..9, ..2, ..
Cu recurs în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 02.10.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE GREFIER
A. T. M. D.
Red. Jud TA/Tehnored I.D.
Ex.5/pag. 2/02.11.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2829/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2924/2015.... → |
|---|








