Cereri. Sentința nr. 2825/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 2825/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 2825/2015

Dosar nr._ - alte cereri-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2825

Ședința publică de la 02.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. A.-R.

Grefier: B. M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. N., B. Ș., B. T., B. M., B. N., B. V., B. N., C. D., C. F., C. V., C. V., DANCIULESCU E., D. M., D. A., D. D. L., F. C., G. A. D., G. M., I. G., L. F., M. C. D., M. V., MILOSESCU V., M. S. M., O. M., P. B. N., R. I., SANATESCU G., S. I., S. M., TIRLUI C., TATUCU I., U. R., V. D., V. V. în contradictoriu cu pârâții A. – C. JUDEȚEAN M., A. BUCUREȘTI, M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, M. FINANȚELOR PUBLICE ȘI C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la data de 28.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.10.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

P. cererea formulată și înregistrată la data de 25.06.2015 sub nr._, reclamanții B. N., B. Ș., B. T., B. M., B. N., B. V., B. N., C. D., C. F., C. V., C. V., Danciulescu E., D. M., D. A., D. D. L., F. C., G. A. D., G. M., I. G., L. F., M. C. D., M. V., Milosescu V., M. S. M., O. M., P. B. N., R. I., Sanatescu G., S. I., S. M., Tirlui C., Tatucu I., U. R., V. D., V. V. au chemat în judecată pe pârâții A. – C. Județean M., A. București, M. A. și Dezvoltării Rurale, M. Finanțelor Publice și C. Național pentru Combaterea Discriminării solicitând să se constate, în sensul prevederilor art.2 alin. 1-4 din OG nr.l37/2000, că subsemnații reclamanți au fost supuși unui tratament discriminatoriu ca urmare a neachitării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare astfel cum au fost prevăzute la art.31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999; să fie obligați pârâții, potrivit art.27 din OG nr. 13 7/2000 să plătească cu titlu de despăgubiri civile sumele echivalente cu cele descrise la petitul anterior calculate prin aplicarea procentului de câte 25% la salariul de bază pentru fiecare din cele două suplimente neacordate în perioada 01.01._09, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală calculate pe perioada menționată și în continuare, până la achitarea integrală a despăgubirilor; să fie obligați pârâții M. Finanțelor Publice și M. A. și Dezvoltării Rurale să aloce și să cuprindă în buget fondurile necesare achitării despăgubirilor pretinse; totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au precizat că, în fapt, sunt funcționari publici în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și le sunt aplicabile dispozițiile art.31 alin.l lit.c și d din Legea nr. 188/1999 care prevedeau că au dreptul la plata suplimentului postului și al celui corespunzător treptei de salarizare.

Inițial, prin sentințele pronunțate de Tribunalul M., s-au admis acțiunile intentate de reclamanți, cu două excepții, iar pârâții au fost obligați la plata suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare, fără cuantificarea drepturilor sau în procente de câte 25% pentru fiecare supliment conform anexei nr.l.

Ulterior, prin deciziile pronunțate, ca urmare a exercitării căii de atac a recursului, Curtea de Apel C. a modificat sentințele primei instanțe și a respins acțiunile formulate.

Cu toate că prin deciziile pronunțate - în urma admiterii recursurilor declarate în cauză - prin modificarea sentințelor instanței de fond, Curtea de apel C. a respins acțiunea, reclamanții au apreciat că au fost supuși unui tratament discriminatoriu.

Astfel, în tară au fost pronunțate diferite hotărâri judecătorești prin care diverse instituții publice, aflate în structura Ministerului A. și Dezvoltării Rurale - și aici amintim Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C. și Oficiul județean de Consultanță Agricolă Sf. G. - au fost obligate să plătească funcționarilor publici din cadrul acestor instituții, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare fără cuantificarea acestora.

De asemenea, Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice și M. Finanțelor Publice au fost obligate să plătească funcționarilor publici din cadrul acestor instituții, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare fără cuantificarea acestora.

În lipsa unor acte normative care să reglementeze cuantumul acestor drepturi de natură salarială și în lipsa unor criterii stabilite de instanțele de judecată în cauză, unor funcționari publici li s-au plătit aceste drepturi cum ar fi cei din județul C., B. și Prahova, potrivit documentelor anexate cererii.

Dacă acțiunile instituțiilor publice județene care au solicitat plata unor drepturi necuantificate sunt discutabile sub aspectul lor licit, aprobarea ordonatorului principal de credite precum și a Ministerului Finanțelor Publice privind efectuarea unor astfel de plăți, în mod cert se circumscriu sferei ilicitului.

Din economia prevederilor Legii nr.137/2000 precum și art.14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului se poate deduce că diferența de tratament devine discriminatorie atunci când se induc distincții în situații analoage sau comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În sfera dreptului comunitar principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit.

Pentru început dorim să amintim că CJCE a stabilit în jurisprudența sa un set de elemente ce trebuie verificate când se ridică o problemă ce ține de principiul egalității: un tratament diferențiat aplicat, unor situații egale sau comparabile, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă, nu există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.

Au mai precizat reclamanții că, în argumentarea ideii de discriminare trebuie să se pornească de la Decizia nr.20 din 21.09.2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție care, în soluționarea recursului în interesul legii a decis că „ în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 alin.l lit c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare "

In considerentele deciziei s-a arătat că în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul al suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare, suntem în prezența doar a unei intenții a legiuitorului de a acorda funcționarilor publici două drepturi de natură salarială, intenție materializată prin instituirea drepturilor, dar nefinalizată deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza cărora pot fi calculate.

In atare situație, nefiind creat cadrul funcțional de acordare a drepturilor, acestea rămân doar drepturi "virtuale".

In consecință, cele două drepturi nu pot fi obținute prin promovarea unor acțiuni în instanță, căci acordarea lor pe cale judecătorească ar însemna să se facă fie prin obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie prin eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii aplicate prin analogie, ceea ce echivalează cu o substituire în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Ideea de baza care se desprinde din considerentele acestei decizii, este faptul că în situația în care cuantumul sau criteriile pe baza cărora se puteau stabili suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu au fost reglementate de lege și nici prevăzute în hotărârile judecătorești, drepturile respective rămân doar drepturi virtuale.

Cu referire la sentințele judecătorești unde figurează autoritățile publice județene - ca instituții în structura Ministerului A. și Dezvoltării Rurale și M. Finanțelor Publice, au constatat reclamanții că hotărârile prin care aceste instituții au fost obligate la plata suplimentului postului și al treptei de salarizare nu au făcut altceva decât să reia dispozițiile art.31 lit.c și d din Legea nr. 188/1999, fără a se cuantifica cuantumul acestora, rămânând astfel tot în sfera „drepturilor virtuale"

După cum a reținut ÎCCJ, astfel de hotărâri „sunt nesusceptibile de executare și de natură ar reprezenta o încălcare a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, cu referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut că dreptul de a apela la o instanță ar fi iluzoriu, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să fie ineficientă în detrimentul unei părți."

Cu alte cuvinte, astfel de sentințele judecătorești respective nu puteau fi puse sub nici o formă în executare.

Într-o astfel de situație stabilirea și acordarea unor drepturi numai pentru unii funcționari publici ținând cont de pregătirea profesională, de muncă efectuată, de postul deținut de fiecare, nu are nici o justificare si constituie practic o discriminare.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a, 2, art. 1 alin. 3, art. 1 alin. 4, art. 2 pct. 1, 2 și 3, art. 10 lit. h și art. 27 din OG nr. 137/2000, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În apărare, reclamanții au depus, în copie, hotărâri judecătorești ale reclamanților cnf Anexei nr. l, sentința civilă nr.757/CA/l 7.11.2008 a Tribunalului B., decizia nr.43/R/20.01.2009, sentința civilă nr.655/CA/01.10.2008 a Tribunalului B., decizia nr.819/R/09.12.2008 a Curții de Apel B., Note de fundamentare nr._ și_ din 2009 aprobate de M. Finanțelor Publice;, decizia nr. 47/A/04.03.2014 a Tribunalului C., decizia nr.91/R/2013 a Tribunalului C., decizia nr.238/R/2009 a Curții de Apel B., decizia nr.l68/R/2009 a Curții de Apel B., adresa nr. l_/28.04.2015 emisă de M. A. și Dezvoltării Rurale, act de stare civilă, sentință de divorț.

Acțiunea a fost scutită de taxă de timbru conform art.27 alin.l din OG nr.l37/2000.

La data de 22.07.2015 pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură A. a depus întâmpinare, prin serviciul registratură, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune. A apreciat că prin acțiunea promovată reclamanții au solicitat plata sumelor echivalente cu suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare calculate prin aplicarea procentului de 25% din salariul de bază pentru perioada 01.01._09. Aceasta este o cerere ce are un conținut patrimonial, fiind evaluabil în bani, astfel încât este supus prescripției de 3 ani, potrivit prevederilor art. 27 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, care constituie lege specială, termenul pentru introducerea unei cereri pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. în speță, fiind vorba de plata unor despăgubiri civile constând în sumele echivalente cu suplimentul postului și treapta de salarizare în cuantum de câte 25% din salariul de bază neacordate în perioada 01.01._09 întrucât acțiunile promovate de către aceștia în instanță au fost respinse prin hotărâri judecătorești definitive, considerăm că momentul apariției situației de discriminare și, implicit, al dreptului la acțiune al reclamanților a luat naștere este data la care respectivele hotărâri de respingere a sporurilor solicitate de aceștia au devenit definitive și irevocabile, raportat la data la care au fost acordate celorlalți funcționari și al cunoașterii acestor aspect de către reclamanți.

Astfel, pentru reclamanții D. A. și T. I. dreptul la acțiune, a apreciat pârâta, s-a născut la data de 07.10.2009 dată la care Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal a pronunțat Decizia nr. 3885/2009 prin care s-a modificat Sentința Civilă nr. 1842/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ și s-a respins cererea celor doi reclamanți privind plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în cuantum de câte 25%. în consecință, termenul de prescripție în cazul domnilor D. A. și T. I. a început să curgă de la data de 07.10.2009 fiind împlinit la data de 07.10.2012.

Pentru reclamantul B. N. dreptul la acțiune s-a născut la data de 26.11.2009 dată la care a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare Sentința Civilă nr. 2646/11.11.2009 pronunțată de Tribunalul M. - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ prin care s-a respins cererea reclamantului privind plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în cuantum de câte 25%. în consecință, termenul de prescripție în cazul domnul B. N. a început să curgă de la data de 26.11.2009 fiind împlinit la data de 26.11.2012.

Pentru reclamanții S. G., Ș. M., D. E. dreptul la acțiune apreciem că s-a născut la data de 29.01.2010 dată la care a rămas definitivă și irevocabilă Sentința Civilă nr. 18/14.01.2010 pronunțată de Tribunalul M. - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ prin care s-a respins cererea reclamanților privind plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în cuantum de câte 25% ca urmare a renunțării la judecată. în consecință, termenul de prescripție în cazul reclamanților S. G., Ș. M., D. E. a început să curgă de la data de 29.01.2010 fiind împlinit la data de 29.01.2013.

Pentru reclamanții I. G. și C. D. dreptul la acțiune s-a născut la data de 01.10.2009 dată la care a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare Sentința Civilă nr. 2282/01.10.2009 pronunțată de Tribunalul M. - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ prin care s-a respins cererea reclamanților privind plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în cuantum de câte 25%. în consecință, termenul de prescripție în cazul reclamanților I. G. și C. D. a început să curgă de la data de 16.10.2009 fiind împlinit la data de 16.10.2012.

Pentru reclamantul R. I. dreptul la acțiune apreciem că s-a născut la data de 06.05.2009 dată la care prin Sentința Civilă nr. 1773/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul M. - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ prin care s-a luat act de renunțarea la judecată a acestuia. în consecință, termenul de prescripție în cazul domnului R. I. a început să curgă de la data de 06.05.2009 fiind împlinit la data de 06.05.2012.

Pentru reclamanții B. V., F. C., V. D., V. V., P. N. dreptul la acțiune s-a născut la data de 14.10.2009 dată la care Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal a pronunțat Decizia nr. 3995/2009 prin care s-a modificat Sentința Civilă nr. 1773/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ și s-a respins cererea reclamanților privind plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în cuantum de câte 25%. în consecință, termenul de prescripție în cazul reclamanților B. V., F. C., V. D., V. V., P. N. a început să curgă de la data de 14.10.2009 fiind împlinit la data de 14.10.2012.

Pentru reclamanții B. Ș., B. T., C. F., C. V., D. L., M. C. D., M. S. M., O. M., R. I., D. M., U. R. D., B. M., L. F., C. V., G. M., M. V., G. A. D., M. V., B. N., Ț. C., Ș. I., P. B. N. dreptul la acțiune s-a născut la data de 08.12.2009 dată la care Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal a pronunțat Decizia nr. 5183/2009 prin care s-a modificat Sentința Civilă nr. 2154/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ și s-a respins cererea reclamanților privind plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în cuantum de câte 25%. în consecință, termenul de prescripție în cazul reclamanților B. Ș., B. T., C. F., C. V., D. L., M. C. D., M. S. M., O. M., R. I., D. M., U. R. D., B. M., L. F., C. V., G. M., M. V., G. A. D., M. V., B. N., Ț. C., Ș. I., P. B. N. a început să curgă de la data de 08.12.2009 fiind împlinit la data de 08.12.2009.2012.

In raport de această situație, a considerat pârâta că reclamanții trebuiau să solicite plata sporului de la data nașterii dreptului la acțiune în interiorul termenului de prescripție. învederăm instanței că reclamanții au cunoscut de la început data la care a luat naștere pretinsa stare de discriminare, precum și persoanele vinovate de neplata sporurilor. Neprocedând în acest fel, în condițiile în care aceștia au avut cunoștință de momentul apariției situației de discriminare, având ca reper data introducerii acțiunii (data înregistrării cererii de chemare în judecată conform portalului ECRIS), dreptul la acțiune al reclamanților s-a prescris.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că, pentru ca reclamanții să se afle în prezența unui tratament discriminator și care să fie de natură a da naștere unei cereri pentru despăgubiri civile este necesară întrunirea mai multor condiții. Existența unui tratament diferențiat trebuie să aibă drept temei unul din criteriile prevăzute de lege, respectiv "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Efectul acestui tratament discriminator trebuie să reprezinte o restrângere a recunoașterii ori exercitării unui drept și, de asemenea, să nu existe o justificare obiectivă pentru acest tratament. Sub acest aspect reclamanții nu se află într-o situație juridică identică cu ceilalți funcționari din cadrul A. - C. Județean M.. Astfel, reclamanții R. I., S. G., C. D., D. E., I. G. și Ș. M. au renunțat la judecată, acțiunea acestora fiind respinsă în temeiul art. 246 Vechiul Cod de Procedură Civilă, astfel încât în ceea ce îi privește nu se poate susține că beneficiază de un drept în temeiul unor hotărâri judecătorești, temeiul juridic pentru care s-a respins acțiunea nefiind cel statuat prin Decizia nr. 20/2009 a ICCJ.

S-a apreciat că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, precizările reclamanților din cuprinsul acestei cereri în sensul că aceștia se consideră discriminați în raport cu alți angajați care dețin hotărâri judecătorești prin care li s-a recunoscut dreptul la aceste sporuri, în baza dispozițiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neîntemeiate. Cererea reclamanților în sensul acordării sporurilor respective are la bază o situație juridică diferită, care este efectul punerii în executare a hotărârilor judecătorești, situație ce nu poate constitui un criteriu de discriminare. Chiar dacă s-ar trece și peste lipsa unui criteriu prevăzut de lege, cum în speța dedusă judecății reclamanții și-au întemeiat cererea pe existența unor hotărâri judecătorești irevocabile, prin care altor persoane, ce ocupă funcții similare, li s-au acordat drepturile salaríale solicitate și de aceștia, dispozițiile OG nr. 137/2000 nu pot fi interpretate ca dând posibilitatea instanței de judecată să acorde, pe de o parte, despăgubiri egale cu valoarea sporurilor solicitate, pentru ultimii trei ani întrucât în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, instanțele judecătorești nefiind ținute de soluțiile pronunțate anterior de alte instanțe.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 - 208 Cod de procedură civilă, ale art. 1364, art. 1530 și următoarele Cod Civil, O.U.G.nr. 137/2011

La data de 23.07.2015 a depus întâmpinare pârâtul M. A. și Dezvoltării Rurale MADR, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive. A precizat că nu poate avea calitate procesuală pasivă, întrucât deciziile de numire ale reclamanților ca funcționari publici și orice alte decizii ce privesc drepturi salariale ale acestora nu sunt emise de pârâtă, ci de A..

Astfel, agenția este condusă de un director general numit, în condițiile legii, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, care are calitatea de ordonator secundar de credite și gestionează fondurile publice aprobate (art. 4 al aceluiași act normativ).

Directorul general conduce activitatea Agenției și o reprezintă în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, cu alte persoane juridice și fizice, precum și în justiție. în exercitarea atribuțiilor sale, directorul general emite decizii.

Potrivit art. 41 alin. 1 din Legea nr. 1/2004 ,,Agenția are în subordine 42 de centre județene, cu personalitate juridică".

Astfel, conform prevederilor art. 2 Regulamentului - cadru de Organizare și Funcționare (R.) al centrelor județene din cadrul A., aprobat prin decizie a directorului general A.:

Activitatea de resurse umane și activitatea financiară-contabilă, activitatea juridica sunt organizate și funcționează la nivelul fiecărui centru județean, fiind coordonate de către directorul executiv.

În al doilea rând față de faptul că A. este organizată și funcționează în subordinea ministerului, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite care repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru ca MADR să aibă calitate procesuală pasivă cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată.

Nu în ultimul rând, un alt argument este dat de dispozițiile O.G. nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care înlătură necesitatea pronunțării unei hotărâri în contradictoriu și cu AAADR pentru opozabilitate și asta deoarece, legiuitorul, printr-o lege specială de care este ținută orice persoană care cade sub incidența acesteia, deci inclusiv ministerul, reglementează obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu.

D. urmare, formularea cererii de chemare în judecată și în contradictoriu cu M. A. și Dezvoltării Rurale nu-și găsește justificarea, cât timp există o normă legală echivalentă din punctul de vedere al efectelor cu efectul unei hotărâri judecătorești prin care s-ar admite o astfel de cerere.

În al doilea rând pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că, potrivit prevederilor art. 2500 alin. 1 Codul Civil „dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege".

Aceasta cerere are un conținut patrimonial, fiind evaluabil în bani, astfel încât este supus prescripției de 3 ani.

Regula generală în materie este prevăzută în art. 2523: „Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui".

In cauza dedusă judecății a intervenit prescripția dreptului la acțiune, potrivit prevederilor art. 2517 Codul civil ,,termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen", iar în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin 2 OG nr._ termenul pentru introducerea unei cereri pentru acordarea de despăgubiri $i restabilirea situației anterioare discriminării este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

Astfel, pentru reclamanții Pocea A. și T. lancu s-a apreciat că dreptul la acțiune s-a născut la data de 07.10.2009 dată la care Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal a pronunțat Decizia nr. 3885/2009 prin care s-a modificat Sentința Civilă nr. 1842/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ și s-a respins cererea celor doi reclamanți privind plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în cuantum de câte 25%. în consecință, termenul de prescripție în cazul domnilor D. A. și T. lancu a început să curgă de la data de 07.10.2009 fiind împlinit la data de 07.10.2012.

Pentru reclamanții S. G., Ș. M., D. E. dreptul la acțiune s-a născut la data de 29.01.2010.

Pentru reclamanții L. G. și C. D. dreptul la acțiune s-a născut la data de 01.10.2009 dată la care a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare Sentința Civilă nr. 2282/01.10.2009 pronunțată de Tribunalul M. - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ prin care s-a respins cererea reclamanților privind plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în cuantum de câte 25%. În consecință, termenul de prescripție în cazul reclamanților lovici G. și C. D. a început să curgă de la data de 16.10.2009 fiind împlinit la data de 16.10.2012.

Pentru reclamantul R. I. dreptul la acțiune s-a născut la data de 06.05.2009 dată la care prin Sentința Civilă nr. 1773/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul M. - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ prin care s-a luat act de renunțarea la judecată a acestuia. în consecință, termenul de prescripție în cazul domnului R. I. a început să curgă de la data de 06.05.2009 fiind împlinit la data de 06.05.2012.

Pentru reclamanții B. V., Fi li p C., V. D., V. V., P. N. dreptul la acțiune s-a născut la data de 14.10.2009 dată la care Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal a pronunțat Decizia nr. 3995/2009 prin care s-a modificat Sentința Civilă nr. 1773/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ și s-a respins cererea reclamanților privind plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în cuantum de câte 25%. în consecință, termenul de prescripție în cazul reclamanților B. V., F. C., V. D., V. V., P. N. a început să curgă de la data de 14.10.2009 fiind împlinit la data de 14.10.2012.

Pentru reclamanții B. Ș., B. T., C. F., C. V., D. L., M. C. D., M. S. M., O. M., R. loan, D. M., U. R. D., B. M., L. F., C. V., G. M., M. V., G. A. D., M. V., B. N., Ț. C., Ș. I., P. B. N. dreptul la acțiune s-a născut la data de 08.12.2009 dată la care Curtea de Apel C. -Secția C. Administrativ și Fiscal a pronunțat Decizia nr. 5183/2009 prin care s-a modificat Sentința Civilă nr. 2154/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ și s-a respins cererea reclamanților privind plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în cuantum de câte 25%. în consecință, termenul de prescripție în cazul reclamanților B. Ș., B. T., C. F.,C. V., D. L., M. C. D., M. S. M., O. M., R. loan, D. M., U. R. D., B. M., L. F., C. V., G. M., M. V., G. A. D., M. V., B. N., Ț. C., Ș. I., P. B. Ni stor a început să curgă de la data de 08.12.2009 fiind împlinit la data de 08.12.2012.

În raport de această situație, a apreciat pârâtul că reclamanții trebuiau să solicite plata sporului de la data nașterii dreptului la acțiune în interiorul termenului de prescripție.

În al treilea rând, pârâtul a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la pretențiile reclamanților.

P. decizia nr. 3885 din 07 octombrie 2009, decizia nr. 5183 din 08 decembrie 2009, decizia nr. 3995 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, sentința Civilă nr. 2282/01.10.2009 pronunțată de Tribunalul M. - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ s-a respins cererea reclamanților privind plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în cuantum de câte 25% a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că cererea promovată de reclamanți este netemeinică întrucât, pentru a ne afla în prezența unui tratament discriminator și care să fie de natură a da naștere unei cereri pentru despăgubiri civile este necesară întrunirea mai multor condiții, respectiv:

-existența unui criteriu prevăzut de lege,

-efectul acestui tratament discriminator trebuie să reprezinte o restrângere a recunoașterii ori exercitării unui drept și, de asemenea,

-să nu existe o justificare obiectivă pentru acest tratament.

Referitor la existența unui tratament diferențiat acesta trebuie să aibă drept temei unul din criteriile prevăzute de lege, respectiv "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Efectul acestui tratament discriminator trebuie să reprezinte o restrângere a recunoașterii ori exercitării unui drept și, de asemenea, să nu existe o justificare obiectivă pentru acest tratament discriminatoriu.

Sub acest aspect au precizat că reclamanții nu se află într-o situație juridică identică cu ceilalți funcționari din cadrul A. - C. Județean M..

Conform dispozițiilor art. XIII pct. 21 din Titlul III - "Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici" - Cartea a ll-a - "Modificarea unor reglementari în scopul prevenirii și combaterii corupției", din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcției publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, art. 29 din Legea nr. 188/1999 s-a modificat, textul având următoarea redactare: "(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul gradului. Funcționarii publici beneficiază de premii și alte drepturi salariale, în condițiile legii. Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

Potrivit dispozițiilor art. XXV din Titlul III, Cartea II a Legii nr. 161/2003, prevederile art. 29 alin.(1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004.

Întrucât nu a fost elaborat un act normativ pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici, astfel cum s-a statuat prin art. 29 alin.(3) din Legea nr. 188/1999, republicată, drepturile salariale pentru această categorie profesională au fost stabilite anual de Guvern, pe calea ordonanțelor de urgență sau ordonanțelor simple.

Astfel, pentru anul 2005, salarizarea funcționarilor publici a fost asigurată în baza OUG nr. 92 din 10 noiembrie 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr.76/2005.

Potrivit dispozițiilor art.1 alin. (2) lit. a) - c) din acest act normativ, sistemul de salarizare a funcționarilor publici se bazează pe următoarele principii:

a)crearea premiselor pentru implementarea din anul 2006 a sistemului unitar de salarizare

a funcționarilor publici;

b)crearea unei ierarhizări a sistemului de salarizare pe categorii, clase și grade

profesionale;

c)salarizarea în raport cu activitatea depusă, cu importanța și complexitatea atribuțiilor și

responsabilităților prevăzute în fișa postului.

În ceea ce privește stabilirea salariului de baza, art. 4 din Ordonanța de Urgența a Guvernului nr. 92/2004, aprobată prin Legea nr.76/2005 a prevăzut ca aceasta se realizează prin luarea în considerare a următoarelor elemente: nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, categoria sau după caz gradul profesional al funcției publice și nivelul la care se prestează activitatea, central sau local.

De asemenea, prin art.5 alin.(1) din același act normativ, se prevede că pentru fiecare grad profesional al funcției publice de execuție se stabilesc trei trepte de salarizare.

Pentru funcționarii publici din categoria înalților funcționari publici și a funcționarilor publici care dețin funcții de conducere, salarizarea s-a realizat potrivit dispozițiilor art. 7 din Ordonanța de Urgența a Guvernului nr. 92/2004, prin adăugarea indemnizației de conducere la salariul de bază prevăzut pentru funcția publică de execuție.

P. anexele I - IV s-au stabilit salariile de bază, în valoare nominală, pentru funcțiile publice de execuție din cadrul tuturor autorităților publice centrale și locale, prin luarea în considerare a trei clase de salarizare, fiecare cu câte patru grade profesionale (debutant, asistent, principal și superior) și trei trepte de salarizare, în interiorul fiecărui grad. Pentru funcțiile de conducere s-au stabilit indemnizații de conducere în cote de 25% - 55% din salariul de bază.

Totodată, prin dispozițiile art. 44 s-a prevăzut că, la data intrării în vigoare a OUG nr. 92/2004, se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare.

În anul 2006, salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici au fost reglementate prin OGnr. 21 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 951 din 24 noiembrie 2006.

P. dispozițiile art. 4 si 5 din acest act normativ, s-au preluat principiile de stabilire a salariilor de bază pentru funcționarii publici, instituite prin reglementarea anterioară, pe categorii, iar în privința suplimentului postului și a suplimentului gradului, prin dispozițiile art. 48 din OGnr. 2/2006, astfel cum au fost modificate prin art. unic pct. 17 din Legea de aprobare nr. 417/2006, s-a prevăzut în mod expres că: "La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se suspendă aplicarea dispozițiilor Ut. c) și d) ale art. 29 alin.d) din Legea nr. 188/1999 privind Statul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, pâna la 31 decembrie 2006".

P. orf. / pct. 30 din Legea nr. 251/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.574 din 4 iulie 2006, s-au modificat dispozițiile art.29 alin.(1) lit.d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.251 din 22 martie 2004, în sensul că sintagma "suplimentul gradului" a fost înlocuită cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Potrivit dispozițiilor art. XIII din Legea nr.251/2006, prevederile art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modifiăarile și compleăarile aduse prin acest act normativ, urmau să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

P. Decizia nr.185 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.187 din 25 martie 2009, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.XIII din Legea nr. 251 /2006, referitoare la . "1 ianuarie 2007 a prevederilor art.29 din Legea nr. 188/1999 republicată", sunt neconstituționale, reținând, în esență, că soluția legislativă contravine normelor constituționale ale art. 78, potrivit cărora, legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la o altă dată ulterioară, prevăzută în cuprinsul său, precum și dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

S-a constatat că dispozițiile legale referitoare la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au intrat în vigoare la data menționată de Legea nr. 161/2003, pentru o scurtă perioada de timp fiind aplicabile, iar după expirarea duratei de suspendare, actul normativ care a consacrat aceste drepturi a continuat să-și producă efectele, fără a mai fi necesar să se adopte o nouă normă care să prevadă o alta dată de intrare în vigoare a legii.

În temeiul dispozițiilor art.lll din Legea nr.251/2006, Legea nr.188/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, dându-se textelor o nouă numerotare, iar drepturile salariale suplimentare care fac obiectul analizei se regăsesc în cuprinsul art. 31 alin. (1) lit.c) și d) din acest act normativ.

P. actele normative ulterioare, edictate periodic, pe calea delegării legislative, pentru stabilirea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la . legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, respectiv, OG nr.6 din 24 ianuarie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.232 din 6 iulie 2007 (pentru anul 2007), OG nr. 9 din 30 ianuarie 2008, aprobată prin Legea nr. 238 din 31 octombrie 2008 (pentru anul 2008); OUG nr.1 din 29 ianuarie 2008 (care a prorogat aplicarea OG nr.9/2008 până la data 31 martie 2009); OUG nr. 31 din 1 aprilie 2009 (care a prelungit aplicarea OG nr. 9/2008 în luna aprilie 2009) și OUG nr. 41 /2009 (care a stabilit că în perioada 1 mai - 31 decembrie 2009 se aplică OG nr. 9/2008), nu s-a mai preluat soluția legislativă, de suspendare a aplicării dispozițiilor cuprinse în art.31 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999 republicată, referitoare la suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Se constantă totodată că niciunul dintre actele normative subsecvente Legii nr. 188/1999, republicată, care au fost emise în considerarea dispozițiilor art.31 alin.(3), potrivit cărora, "Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici", nu a indicat elementele pe baza cărora cele doua suplimente salariale sa fie determinate sau, cel puțin, determinabile.

Pentru a fi posibilă cuantificarea celor două suplimente, ca părți componente ale salariului, era necesară adoptarea unor dispoziții date în aplicarea art. 31 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine, fie Parlamentului, în cazul promovării unui act normativ cu forța juridica de lege, fie Guvernului, prin delegare legislativă sau prin adoptarea unei hotărâri date în executarea prevederilor mai sus indicate.

în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de stabilire a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanța, în raport cu diverse criterii, ce echivalează cu o substituire în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008.

Unul dintre coordonatele sistemului de salarizare în cadrul autorităților și instituțiilor publice, ce vizează inclusiv funcționarii publici, este reprezentat de stabilirea drepturilor salariale pentru această categorie, exclusiv prin norme legale imperative, cu încadrarea cheltuielilor salariale în bugetele aprobate potrivit legii.

Ori, respectarea principiului separației puterilor în stat, consacrat prin art.1 alin. (4) din Constituție și a rolului constituțional ce revine instanțelor judecătorești, în temeiul art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, de a realiza justiția, prin aplicarea legii în litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective, presupune ca instanțele să nu se substituie Parlamentului sau Guvernului, prin crearea, pe cale judiciara, a unor norme juridice de aplicare generală.

Drepturile salariale suplimentare, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare reprezintă drepturi distincte de salariul de bază al funcționarilor publici, concluzie ce rezultă atât din interpretarea literală a termenilor folosiți în cuprinsul textului art. 31 alin.(1) din Legea nr. 188/1999 republicată, noțiunea de „supliment", presupunând, un adaos la salariul de bază, cât și din interpretarea logică si sistematică a normei juridice care, în enumerarea componentelor dreptului la salariu al funcționarilor publici, menționează cele două suplimente, în mod distinct, față de salariul de bază, care se referă în mod expres la elementele pe bază cărora se stabilește „salariul de baza" al funcționarilor publici numiți în funcții publice de execuție sau de conducere.

În concluzie, intenția legiuitorului - neconcretizată însa prin actele normative subsecvente, emise în aplicarea dispozițiilor art. 31 alin.(3) din Legea nr.188/1999, republicată - a fost aceea de a institui, pentru funcționarii publici, doua drepturi de natura salarială, suplimentare față de salariul de bază.

Admiterea acțiunilor reclamanților și obligarea instituției noastre la plata drepturilor salariale reprezentate de suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fără cuantificarea acestor drepturi, nu ar corespunde exigențelor art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, sub aspectul punerii în executare a hotărârilor judecătorești conținând acest dispozitiv.

La primul termen de judecată, la data de 28.09.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Drobeta T. S. și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetentei materiale invocate, instanța retine următoarele:

Potrivit art. 248 al. 1 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe noi ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Competența materială presupune o delimitare între instanțe de grad diferit, astfel că având în vedere felul atribuțiilor funcționale, iar sub aspect procesual, obiectul, valoarea sau natura cererii, așa cum sunt stabilite prin Codul de procedură civilă, Legea de organizare judiciară și diferite acte normative speciale, se poate stabili competența de soluționare a unor cauze de către o anumită categorie de instanțe judecătorești. Importanța deosebită pe care o are această competență face ca normele ce o reglementează să fie de ordine publică, având deci caracter absolut, astfel că părțile nu pot deroga de la acestea.

Instanța reține că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost republicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, si modificata ulterior republicarii prin Legea nr. 164/2004, Legea nr. 344/2004; Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 92/2004 - aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 76/2005, Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2005 nr. 512/2004, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 39/2005 - aprobata prin Legea nr. 228/2005, Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2006 nr. 380/2005, Ordonanta Guvernului nr. 2/2006 - aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 417/2006, si prin Legea nr. 442/2006, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competenta instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilita expres prin lege competenta altor instanțe".

Conform art. 27 alin. 1 din Ordonanta de Guvern nr. 137 din 31 august 2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se considera discriminata poate formula, in fata instanței de judecata, o cerere pentru acordarea de despăgubiri si restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutita de taxa judiciara de timbru si nu este condiționată de sesizarea Consiliului.

Instanța retine, in primul rând, ca reclamanții si-au întemeiat acțiunea judiciara în pretenții pe calitatea lor de funcționari publici, angajați ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

In aceasta calitate, domniile lor au solicitat obligarea paratilor la plata suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare, fără cuantificarea drepturilor sau în procente de câte 25% pentru fiecare supliment.

Totodată, instanța retine ca aceasta acțiune judiciara a fost întemeiata pe dispozițiile din Ordonanța de Guvern nr. 137 din 31 august 2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, reclamanții considerând ca fiind discriminatorie aceasta salarizare diferențiata.

Fiind aplicabile deopotrivă art. 27 alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 si art. 109 din Legea nr. 188/1999, instanța remarca faptul ca reclamanții au invocat o pretinsa discriminare rezultând din salarizarea lor diferențiata.

In acest context, instanța retine ca textul art. 27 alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 permite persoanei care se considera discriminata sa formuleze o cerere pentru acordarea de despăgubiri si restabilirea situației anterioare discriminării "potrivit dreptului comun". Insă aceasta dispoziție reglementează cadrul procesual general in materia acestor cereri. Pe de alta parte, in prezentului litigiu, pretinsa discriminare invocata de reclamanți a fost consecința unei salarizări diferențiate a acestora, salarizare acordata in temeiul calității reclamanților de funcționari publici. Așadar, in litigiu se discuta caracterul discriminatoriu al salarizării unor funcționari publici, fiind, așadar, un litigiu care are "ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public". De aceea, instanța apreciază ca textul art. 109 din Legea nr. 188/1999 este aplicabil in cauza, atrăgând competenta speciala a instanțelor de contencios administrativ, respectiv a Tribunalului M. - Secția a II a Civilă de C. Administrativ și Fiscal.

Având în vedere obiectul cererii și calitatea reclamanților în raport de dispozițiile art.95 pct.4 cod procedură civilă și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, potrivit cu care necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, instanța apreciază întemeiată excepția de necompetență materială invocată, urmând să o admită și, în temeiul art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M.- Secția a II a Civilă de C. Administrativ și Fiscal.

Conform dispozițiilor art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, prezenta sentință nu este supusă nici unei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Drobeta T. S., invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții B. N., B. Ș., B. T., B. M., B. N., B. V., B. N., C. D., C. F., C. V., C. V., DANCIULESCU E., D. M., D. A., D. D. L., F. C., G. A. D., G. M., I. G., L. F., M. C. D., M. V., MILOSESCU V., M. S. M., O. M., P. B. N., R. I., SANATESCU G., S. I., S. M., TIRLUI C., TATUCU I., U. R., V. D., V. V., toți cu domiciliul procesual ales în mun. Sf. G., .. 10, . la C.. Avocat O. T. în contradictoriu cu pârâții A. – C. JUDEȚEAN M. cu sediul în mun. Drobeta T. S., ., jud. M. , A. BUCUREȘTI cu sediul în mun. București, .. 17, sector 2, M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE cu sediul în mun. București, .. 2-4, sector 3, M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în mun. București, ., sector 5, mun. București și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISTRIMINĂRII cu sediul în mun. București, piața V. M. nr. 1-3, sector 1 în favoarea Tribunalului M. Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A.-R. B. M. C.

Red./Tehnored. CAR.

4 ex./05.11.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2863/2015. Judecătoria...		Pretenţii. Sentința nr. 2829/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... →

Cereri. Sentința nr. 2825/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 2825/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN