Acţiune în constatare. Sentința nr. 2135/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2135/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 2135/2015
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2135
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE T. T.
GREFIER ȘEDINȚĂ M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta H. G. și pe pârâții B. NICUȘOR și Instituția P. Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta personal, av. B. R. L. apărător ales al pârâtului B. Nicușor, lipsă pârâtul Instituția P. Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 20.04.2015, prin serviciul registratură a instanței, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea pârâtului B. Nicușor iar la data de 09.06.2015 a depus la dosarul cauzei note – concluzii scrise.
Instanța, constată astfel că, raportat la art. 94 lit.j C. și art. 112 alin.1 C., este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând seama de împrejurările cauzei, este de 8 luni.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probatoriu.
Reclamanta solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei și audierea martorului C. C-tin pentru a dovedi că a avut loc vânzarea autoturismului.
La interpelarea instanței, reclamanta arată că nu a încheiat cu pârâtul vreun înscris la vânzarea autoturismului.
Av. B. R. L. apărător ales al pârâtului B. Nicușor, se opune probei testimoniale solicitată de reclamantă, având în vedere că prin întâmpinarea formulată, pârâtul a recunoscut că a cumpărat de la reclamantă autoturismul în speță. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, în apărare.
Instanța, în temeiul disp.art. 255 C. corob. cu disp.art. 258 C. încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și respinge proba testimonială ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, față de disp.art. 392 C. constată deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților.
Reclamanta solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate vânzarea-cumpărarea autoturismului, să se dispună radierea autoturismului de pe numele său și înmatricularea pe numele pârâtului.
Av. B. R. L. apărător ales al pârâtului B. Nicușor solicită admiterea acțiunii, respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât nu s-a făcut dovada acestora și a fost de acord cu admiterea acțiunii reclamantei.
Instanța, față de disp.art. 394 C. constată închise dezbaterile și procedează la soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. sub nr._ la data de 24.02.2015, reclamanta H. G. a chemat în judecată pe pârâții B. NICUȘOR și Instituția P. Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că în luna mai 2008, a vândut pârâtului B. Nicușor autovehiculul cu nr. de înmatriculare 2-MH-HGD; să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare; să se dispună radierea autovehiculului din circulație de pe numele ei și înmatricularea pe numele pârâtului B. Nicușor.
În fapta a arătat că, în data de 06.01.2005 a cumpărat autoturismul Marca Volkswagen Passat Variant iar în luna mai 2008 s-a înțeles cu pârâtul să-i vândă autoturismul mai sus menționat, fără ca înțelegerea să se materializeze în vreun înscris sub semnătură privată.
La încheierea tranzacției, i-a predat autoturismul, talonul, cartea de identitate, cele două rânduri de chei în prezența numitului C. P. C., urmând ca în cel mai scurt timp posibil, pârâtul să se ocupe de perfectarea actelor.
Pârâtul nu și-a îndeplinit însă obligația asumată, deși au trecut mai mulți ani de la predarea mașinii, iar încercarea de a rezolva litigiul pe cale amiabilă a rămas fără rezultat și este nevoită să achite an de an impozitul aferent vehiculului care figurează înscris pe numele său.
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul este un contract consensual, valabil încheiat prin simplul acord de voință al părților, nefiind necesar ca manifestarea de voință a părților să îmbrace o formă specială, pentru a produce efecte juridice civile. Astfel, art. 1295 din Codul civil, în forma în vigoare în anul 2008, prevedea ca "vinderea este perfecta între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului si asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat." În același sens, sunt și dispozițiile art. 1674 din Noul Cod Civil, în vigoare de la data de 01.10.2011.
Potrivit art. 1, art. 2 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 610/1992, documentul care atestă dreptul de proprietate asupra vehiculului este cartea de identitate, ce conține date despre vehicul și persoanele pe numele cărora acesta a fost înmatriculat succesiv, datele despre deținător fiind înscrise de către organul de poliție care efectuează înmatricularea, pe baza dovezii că acesta a achitat taxele cuvenite statului și că vehiculul este asigurat, art. 3 stabilind ca la înstrăinarea vehiculului, deținătorul acestuia va transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului.
Procedura de radiere și înmatriculare în circulație a autovehiculelor este reglementată prin art. 9-14 din Instrucțiunile nr._ /1993 ale Ministerului de Interne, Finanțelor si Transporturilor de aplicare a H.G. nr. 610/1992, în vigoare în anul 1998 și în prezent, iar ulterior și prin O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România și prin Ordinul Ministerului Administrației si Internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările și completările ulterioare.
Deși din punct de vedere juridic, contractul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul este valabil încheiat fără a îmbrăca o anumită formă, procedura de radiere și înmatriculare din circulație presupune, totuși, existenta unui înscris constatator care să probeze transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, în vederea operării acestuia în cartea de identitate a vehiculului.
Din cuprinsul actelor normative mai sus amintite, rezultă că obligația de a efectua formalitățile de înmatriculare a vehiculului pe numele noului deținător incumba acestuia din urmă. Potrivit art. 1073 din Codul civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, art. 1075 din Codul civil stabilind că, orice obligație de a face se schimba în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului.
În speța de față, între vânzător și cumpărător nu a fost întocmit un înscris care să ateste înstrăinarea autoturismului marca Volkswagen, dar bunul a fost predat cumpărătorului împreună cu actele de identificare, acesta folosindu-1 de peste 7 ani.
Cu toate că a încercat să îl contacteze în nenumărate rânduri, pârâtul refuză să perfecteze actele în forma scrisă și să radieze autoturismul de pe numele reclamantei și să-1 înscrie pe al său.
În conformitate cu prevederile art. 17 aliniatul 2 din O.U.G. nr. 195/2002:
(2) Radierea din evidența a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condițiile legii."
Potrivit prevederilor art. 24 si 25 din Ordinul nr. 1501/2006, emis de M.A.I. " Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data: d) trecerii vehiculului înregistrat in proprietatea altei persoane". Radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cârtii de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a fisei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum si a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 24 alin. (l)-(4)."
În speță, reclamanta nu se mai află în posesia tuturor documentelor necesare în original pentru a realiza radierea, acestea fiind remise integral paratului cu ocazia înstrăinării bunului.
Reclamanta nu a putut depune toate diligențele necesare atunci când s-a încheiat înțelegerea de vânzare-cumpărare a autoturismului din litigiu, din culpa exclusivă a pârâtului B. Nicușor situația autovehiculului nu poate să rămână neclarificată la nesfârșit pentru că în acest caz s-ar putea produce consecințe nedorite.
Potrivit prevederilor art. 1650 din Codul civil: „Vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat". Cu toate acestea, în cazul înstrăinării unui autoturism ce este supus înmatriculării finalizarea operațiunii de vânzare-cumpărare are loc doar în momentul în care vânzătorul este complet descărcat de bunul respectiv, și acest fapt echivalează cu radierea autoturismului de pe numele său.
În raport de aceste constatări, instanța de judecată este investită să constate că reclamanta este îndreptățită să dobândească îndeplinirea exactă a obligației de radiere de către pârât și că pârâtul este culpabil de nerealizarea acestui fapt, urmând să-1 oblige pe acesta să facă demersurile necesare pentru finalizarea/prin radiere a vânzării autoturismului din litigiu.
În caz de refuz, instanța de judecată este în drept să dispună ca hotărârea pronunțată să fie depusă în vederea îndeplinirii formalităților de radiere auto la Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conducere Și înmatriculare Vehicule M..
În drept: NCC, OG 195/2001, Ordinul nr. 1501/2006 emis de M.A.I.
În dovedirea acțiunii a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului B. Nicușor precum și proba testimoniala cu martorul C. P, C. domiciliat în comuna Malovăț, ..
A atașat la dosarul cauzei înștiințare de plată, înscrisul sub semnătură privată „contract de vânzare – cumpărare pentru vehicul folosit din data de 06.01.2015 încheiat între C. P. și H. G..
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei potrivit chitanței . nr._/04.03.2015 (f. 17).
Prin rezoluția din 17.03.2015 instanța a dispus comunicarea către pârâți a unui un exemplar al acțiunii și înscrisurilor depuse de către reclamant, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 01.04.2015, prin serviciul registratură al instanței, pârâtul B. Nicușor a formulat întâmpinare (f. 21-22) prin care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și motivată de către reclamantă.
Într-adevăr, a achiziționat de la reclamantă auto marca VW Passat în luna mai 2008, însă l- a achiziționat pentru a-1 face cadou fiului său, a achitat reclamantei prețul cerut, dar nu a reușit să mai perfecteze actele, deoarece lucrează șofer pe autobus, iar la acea vreme lucra șofer pe tir în transportul de mărfuri internațional, astfel că timpul efectiv fizic nu i-a permis perfectarea actelor.
Cât privește proba cu înscrisul intitulat :"înștiințare de plată" emis de către Primăria comunei Malovăț, jud. M., învederează faptul că potrivit cererii de chemare în judecată, reclamanta solicita doar constatarea transmiterii dreptului de proprietate asupra auto marca VW Passat, radierea acestuia din circulație de pe numele ei și înscrierea pe numele lui, și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic. Astfel că acest înscris nu folosește la nimic altceva decât la justificarea reclamantei în sensul că ar fi plătit sau nu impozitul aferent autoturismului, fără vreo repercusiune în cauza de față.
Astfel solicită admiterea acțiunii, fără obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în raport de art. 454 teza I NCPC.
În drept: și-a întemeiat întâmpinare pe dispozițiile art. 209 și urm. din NCPC.
A înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, precum și orice alt mijloc de probă admis de către lege.
A atașat împuternicire avocațială, chitanțe impozit și certificat de atestare fiscală nr. 3241/15.11.2012, CI părți.
Instanța a fixat primul termen de judecată la data de 09.06.2015 cu citarea părților.
La data de 20.04.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea pârâtului B. Nicușor (f. 34).
În conformitate cu disp. art. 258 C. p. civ. raportat la disp. art. 255 C. p. civ., instanța a încuviințat pentru părți, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauza, instanța constată următoarele:
În luna mai 2008, reclamanta a vândut pârâtului B. Nicușor autoturismul marca Volkswagen Passat Variant cu numărul de înmatriculare 2-MH-HGD, autoturism pe care reclamanta îl cumpărase în data de 06.01.2005 de la numitul C. P. potrivit înscrisului sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit” (f. 6 dosar).
La încheierea tranzacției, reclamanta i-a predat pârâtului B. Nicușor, autoturismul, talonul, cartea de identitate, cele două rânduri de chei în prezența numitului C. P. C., urmând ca în cel mai scurt timp posibil, pârâtul să se ocupe de perfectarea actelor.
Pârâtul nu și-a îndeplinit însă obligația asumată, deși au trecut mai mulți ani de la predarea mașinii,
Deși între părți s-a încheiat un act de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, în care s-a materializat acordul de voință al părților, pârâtul nu s-a mai prezentat la organele competente în vederea efectuării formalităților de radiere a autoturismului de pe numele reclamantei și înscrierea pe numele cumpărătorului.
Pârâtul B. Nicușor, prin întâmpinarea formulată, a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii reclamantei, recunoscând astfel că a cumpărat de la aceasta autoturismul în litigiu.
Contractul de vânzare cumpărare are un caracter consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de voință al părților. În legătură cu acest tip de contract, instanța apreciază că regimul său juridic este guvernat de dispozițiile art. 1294 și următoarele C.civil, potrivit cărora contractul de vânzare-cumpărare are un caracter consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de voință al părților, fără îndeplinirea vreunei formalități, din acest moment operând și transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.
Acțiunea în constatare este admisibilă, în condițiile în care, pe de o parte, reclamantul nu are la dispoziție o acțiune în realizare, contractul de vânzare-cumpărare fiind deja încheiat ca efect al realizării acordului de voință al părților, iar, pe de altă parte, justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni, radierea autoturismului de pe numele său și înmatricularea acestuia pe numele pârâtului cumpărător, respectiv înscrierea mențiunilor noului deținător al autovehiculului în cartea de identitate urmând să se facă pe baza hotărârii judecătorești, în condițiile H.G. nr. 610/1992 și ale Instrucțiunilor de aplicare nr. 290/1993, precum și ale art. 10 alin. 3 din O.G. nr. 78/2000.
Contractul de vânzare cumpărare fiind deja încheiat ca efect al realizării acordului de voință al părților, având în vedere dispozițiilor art.11 și 17 din OUG nr.195/2002 potrivit cărora, radierea autoturismului de pe numele reclamantei poate fi făcută doar la cererea proprietarului mașinii este evident că reclamantul prezintă interes în promovarea prezentei acțiuni.
A respinge o astfel de acțiune cu motivarea că doar organele administrative au competențe în materie înseamnă încălcare a liberului acces la justiție, în condițiile art. 6 CEDO.
Or, potrivit art.1073 c.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației iar dacă nu este îndeplinită obligația de a face, creditorul poate să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului – art.1077 c.civ. .
În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, instanța va constata valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată între reclamantă și pârâtul B. Nicușor în mai 2008, privind autoturismul marca VOLKSWAGEN PASSAT, ._, nr. de identificare B356585, cu nr. de înmatriculare_, pronunțarea unei astfel de hotărâri fiind o veritabilă acțiune în constare potrivit disp. art. 35 C.p.c.
Conform art. 11 pct.4 din OUG nr.195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Cum obligația pârâtului nu a fost îndeplinită, în temeiul art. art.1073 C.civ. rap. la art. 1077 c.civ.,, instanța va obliga pârâta Instituția P. M. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule să radieze din circulație autoturismul marca VOLKSWAGEN PASSAT, ._, nr. de identificare B356585, cu nr. de înmatriculare_ de pe numele reclamantei H. G. și înmatricularea pe numele pârâtului B. Nicușor.
Prezenta hotărâre va ține loc de act de vânzare cumpărare.
În baza art. 453 C.pr.civ. fiind în culpă procesuală pârâtul B. Nicușor va fi obligat să plătească reclamantei 60 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta H. G., având CNP_, domiciliată în ., județul M. în contradictoriu cu pârâții B. NICUȘOR având CNP_, domiciliat în comuna Glogova, ., județul Gorj și Instituția P. Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M. cu sediul în municipiul Drobeta T. S., .. 7, județul M..
Constată valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată între reclamantă și pârâtul B. Nicușor în mai 2008, privind autoturismul marca VOLKSWAGEN PASSAT, ._, nr. de identificare B356585, cu nr. de înmatriculare_ .
Dispune obligarea pârâtei Instituția P. M. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule să radieze din circulație autoturismul marca VOLKSWAGEN PASSAT, ._, nr. de identificare B356585, cu nr. de înmatriculare_ de pe numele reclamantei H. G. și înmatricularea pe numele pârâtului B. Nicușor.
Prezenta hotărâre ține loc de act de vânzare cumpărare.
Obligă pe pârâtul B. Nicușor să plătească reclamantei 60 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Dr. Tr. S..
Pronunțată în ședință publică azi, 09.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
T. T. M. B.
Red. TT/tehnored MB
Ex. 5/..06.015/cod operator 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2095/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2084/2015.... → |
|---|








