Fond funciar. Sentința nr. 2086/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2086/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 2086/2015
Dosar nr._ - fond funciar –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S. JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2086
Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F.
Grefier ședință A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. D. și pe intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR ILOVĂT, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR M., având ca obiect fond funciar - disjungere.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 28.05.2015 și apoi pentru termenul de astăzi, 04.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prezentul dosar nr._ a fost constituit ca urmare a disjungerii din dosarul ințial nr._ *.
Prin încheierea de ședință din data de 14.11.2013 pronunțată în dosarul inițial nr._ * (fila 10 dosar), s-a dispus disjungerea cererii formulate de petentul P. D. prin care a solicitat eliberarea titlului de proprietate pentru terenuri aparținând autorului P. M. I.. În acest sens, s-a avut în vedere că cererea petentului P. D. reprezintă o nouă cerere formulată în al doilea ciclu procesual, iar față de poziția procesuala a reprezentantei intimatei, în raport dispozițiile art. 315 și art. 132 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 165 Cod procedură civilă, s-a apreciat că se impune disjungerea acestui capăt de cerere și soluționarea separată.
Ca urmare a disjungerii s-a format noul dosar nr._ privind pe petentul P. D. în contradictoriu cu intimatele C. L. de Fond Funciar Ilovăț și C. Județeană de Fond Funciar M., având ca obiect fond funciar.
La termenul de judecată din 19.12.2013 petentul prin avocat a precizat că terenurile ce fac obiectul dosarului se regăsesc în registrul agricol al autorului P. M. I..
La termenul din 19.12.2013 Instanța din oficiu a dispus emiterea unei adrese către CLFF Ilovăț pentru a se comunica informații în legătură cu cererile de reconstituire formulate de petentul P. D., în calitate de moștenitor al autorului P. M. I..
La data de 14.01.2014 a fost depusă la dosar adresa nr. 106/14.10.2014 emisă de CLFF Ilovăț, prin care au fost comunicate informațiile solicitate (filele 23-30).
La data de 25.03.2014 petentul a depus la dosar precizare la acțiune (fila 47 dosar), prin care a arătat că prin acțiunea formulată a solicitat următoarele:
-obligarea CLFF Ilovăț să întocmească și să înainteze organului județean documentația necesară eliberării titlului de proprietate pentru următoarele suprafețe de teren situate pe raza .: suprafața de 0,25 ha teren arabil situată în punctul Gruba, suprafața de 0,10 ha teren vie situată în punctul Pogari, suprafața de 0,11 ha teren pășuni situată în punctul Mohorna, suprafața de 0,05 ha situată în punctul Ogașul cu pârâu.
-obligarea CJFF M. să emită titlul de proprietate pentru suprafețele de teren menționate mai sus.
A arătat că tatăl său P. M. I. a avut teren în . rezultă din extrasul de la Arhivele Naționale, teren pe care îl posedă din anul 1991 însă pentru care nu i-a fost eliberat titlu de proprietate, iar din adresa nr. 1562/2005 rezultă că în BA-ul din 1948 tatăl său a figurat cu 4,47 ha teren.
Petentul a mai precizat faptul că prin adresa nr. 106/2014 s-a menționat că nu au fost întocmite anexe de aprobare pentru terenurile precizate deși din extrasul de la Arhivele Naționale rezultă cu certitudine că tatăl său P. M. I. a avut în proprietate acest teren cu care a fost pus inițial în posesie.
La data de 25.04.2014, intimata C.L.F.F.Ilovăț a depus la dosar note de ședință( fila 49), prin care a arătat că terenul în suprafață de 0,25 ha arabil din punctul Gruba nu poate fi identificat deoarece vecinii persoane fizice de pe laturile de nord și est nu dețin teren în zona Gruba-Moara. A mai menționat că în punctul Ogasul cu Piriu, s-au făcut puneri în posesie cu teren pădure conform Legii 1/2000 de către O.S. Topolnița la comisia locală nefiind o evidență a punerilor în posesie din această zonă. Totodată, a învederat faptul că în punctul M., s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață înscrisă în RA al autorului P. M.I., fiind eliberat și titlul de proprietate nr._/1994 pentru diferența solicitată nefiind acte justificative.
Intimata a mai arătat că petentul a fost pus în posesie cu terenurile din titlul de proprietate nr._/1994, având ca suport RA din anii 1959-1962 iar pentru suprafețele pădure s-a utilizat registrul tip BAP din anul 1948.
La termenul de judecată din data de 15.05.2015, instanța din oficiu a dispus emiterea unei adrese către C.L.F.F. Ilovăț pentru a preciza suprafața de teren ce a fost validată ca urmare a cererii de reconstituire formulată de petentul P. D. și a înainta în copie certificată Hotărârea Comisiei Județene de validare și anexa aferentă, privind poziția petentului sau a autorului acestuia; dacă au fost validate de către C.J.F.F. M. terenurile ce fac obiectul precizării de acțiune, în caz negativ să se precizeze motivul pentru care nu au fost validate, în caz afirmativ să se comunice anexa de validare; dacă s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altor persoane sau dacă s-a procedat la punerea în posesie a altor persoane pentru fiecare din cele patru suprafețe de teren menționate în precizarea de acțiune următoarele. În caz afirmativ să se depună în copie certificată actele de reconstituire întocmite și a menționa cine posedă terenurile menționate în precizarea de acțiune.
Relațiile solicitate fiind comunicate la data de 10.06.2014 cu adresa nr. 1489/04.06.2014.
La termenul de judecată din 18.09.2014 (fila 81 dosar), petentul P. D. a precizat că terenurile indicate în precizarea la acțiune au fost solicitate prin cererea de reconstituire nr. 1740/1991 și prin cererea de reconstituire nr. 519/2005.
În acest sens a fost depusă la dosar o nouă precizare la acțiune (fila 80), în cuprinsul căreia s-au menționat aspectele consemnate în încheierea de ședință din 18.09.2014.
De asemenea, petentul a depus la dosar un set de înscrisuri în fotocopie, respectiv: titlu provizoriu de proprietate emis pentru P. N.I., cerere de reconstituire formulată de petent, adeverința nr. 1327/15.04.2013 eliberată de Primăria comunei Ilovăț, adeverința nr. 802/02.04.2012 eliberată de Primăria comunei Ilovăț, adeverința nr. 739/26.03.2012 eliberată de Primăria comunei Ilovăț, adeverința nr. 944/19.04.2011 eliberată de Primăria comunei Ilovăț, adeverința nr. 948/03.05.2010 eliberată de Primăria comunei Ilovăț, adresa nr._/14.10.2005 emisă de Instituția Prefectului M. și împuternicirea nr. 3348/14.12.2012 emisă de Primăria . depus la dosar o nouă precizare la acțiune prin care a arătat că terenurile ce fac obiectul prezentului dosar au fost solicitate atât prin cererea nr. 1740/1991 formulată în temeiul Legii 18/1991 cât și prin cererea nr. 519/2005 formulată în temeiul Legii 247/2005.
La același termen de judecată, instanța din oficiu a dispus emiterea unei adrese către C. Locala de Fond Funciar Ilovăț pentru a comunica următoarele:
-cu privire la cererea de reconstituire nr. 519/2005 formulată de petent: soluția de invalidare emisă de CLFF Ilovăț, dacă petentul a formulat contestație împotriva soluției de invalidare emise de CLFF Ilovăț, hotărârea emisă de CJFF M. cu privire la contestația formulată de petent
-cu privire la cererea de reconstituire nr. 1740/1991 formulată de petent: modalitatea de soluționare a acesteia, în sensul dacă a fost validată sau invalidată, hotărârea emisă de CLFF Ilovăț, dacă petentul a formulat contestație împotriva soluției emise de CLFF Ilovăț, hotărârea emisă de CJFF M. cu privire la contestația formulată de petent.
Cu adresa nr. 3046/02.10.2014, C.L.F.F.Ilovăț a comunicat că cererea de reconstituire nr. 519/2005 formulată de petentul P. D. conform Legii 247/2005 a fost respinsă prin Hotărârea nr. 3/2006, soluție care a fost menținută și de C.J.F.F. M. prin Hotărârea nr. 287/24.08.2006, iar privitor la cererea nr. 1740/1991 a menționat faptul că sub acest număr nu este înregistrată cererea petentului ci este inregistrata cererea numitei Bucinschi M.. De asemenea, a înaintat în copie, Hotărârea nr. 3/2006 a C-L-F-F- Ilovăț, procesul verbal încheiat la data de 03.04.2006, anexa la procesul verbal al C.L.F.F. din data de 03.04.2006, Anexa la Hotărârea nr. 287/24.08.2006 și cererea de reconstituire formulată de numita Bucinschi M..
La termenul de judecată din data de 16.10.204, instanța din oficiu a dispus emiterea unei adrese către C.L.F.F.Ilovăț pentru a înainta în copie certificată, dovada comunicării către petent a Hotărârii C.J.F.F. nr. 287/24.08.2006.
Cu adresa nr. 3439/06.11.2014, C.L.F.F. Ilovăț a comunicat copie de pe registrul de corespondență unde a fost înregistrată adresa nr. 1771/2006 prin care s-a comunicat petentului Hotărârea nr. 287/2006 a C.J.F.F.M. și copie de pe adresa de comunicare înaintată petentului.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prezentul dosar nr._ a fost constituit ca urmare a disjungerii din dosarul ințial nr._ *. Astfel, prin încheierea de ședință din 14.11.2013 pronunțată în dosarul inițial nr._ * (fila 10 dosar), s-a dispus disjungerea cererii formulate de petentul P. D. prin care a solicitat eliberarea titlului de proprietate pentru terenuri aparținând autorului P. M. I..
Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, astfel cum a fost precizată ulterior la data de 25.03.2014 (fila 47 dosar), petentul P. D. a solicitat următoarele:
-obligarea CLFF Ilovăț să întocmească și să înainteze organului județean documentația necesară eliberării titlului de proprietate pentru următoarele suprafețe de teren situate pe raza .: suprafața de 0,25 ha teren arabil situată în punctul Gruba, suprafața de 0,10 ha teren vie situată în punctul Pogari, suprafața de 0,11 ha teren pășuni situată în punctul Mohorna, suprafața de 0,05 ha situată în punctul Ogașul cu pârâu.
-obligarea CJFF M. să emită titlul de proprietate pentru suprafețele de teren menționate mai sus.
La termenul de judecată din 18.09.2014 (fila 81 dosar), petentul P. D. a precizat că terenurile indicate în precizarea la acțiune au fost solicitate prin cererea de reconstituire nr. 1740/1991 și prin cererea de reconstituire nr. 519/2005. În acest sens a fost depusă la dosar o nouă precizare la acțiune (fila 80), în cuprinsul căreia s-au menționat aspectele consemnate în încheierea de ședință din 18.09.2014.
Din cuprinsul actelor de stare civilă existente la dosar, instanța reține că petentul P. D. este fiul autorului P. M. I., astfel cum rezultă din copia certificatului de naștere (fila 43 dosar).
Potrivit certificatului de deces . nr._ (fila 38 dosar), la data de 07.11.1965 a intervenit decesul autorului P. M. I., moștenitorul acestuia fiind petentul P. D., în calitate de fiu.
1). În ceea ce privește cererea de reconstituire nr. 1740/1991, din informațiile și înscrisurile comunicate de CLFF Ilovăț, instanța reține următoarele:
Prin adresa nr. 3046/02.10.2014 emisă de Primăria . fila 85 din dosar), s-a comunicat faptul că în evidențele acestei unități nu figurează înregistrată cererea de reconstituire a petentului P. D., ci dimpotrivă, cererea de reconstituire înregistrată sub nr. 1740/1991 figurează înregistrată pe numele unei alte persoane solicitante, respectiv Bucinschi M., această cerere fiind aprobată de comisia locală de fond funciar.
În acest sens, la fila 94 din dosar a fost depusă cererea de reconstituire nr. 1740/1991 formulată de numita Buchinschi M..
2). În ceea ce privește cererea de reconstituire nr. 519/2005, instanța expune următoarele:
Prin cererea de reconstituire nr. 519/28.11.2005 (fila 57 dosar), petentul P. D., în calitate de moștenitor al autorului P. M. I., a solicitat Comisiei Locale de Fond Funciar Ilovăț, în baza Legii nr. 247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren situate pe raza localității Ilovăț, jud. M..
Prin Hotărârea nr. 3/2006 emisă de CLFF Ilovăț (fila 86 dosar), s-au respins cererile de reconstituire formulate în temeiul Legii nr. 245/2005, inclusiv cererea de reconstituire formulată de petentul P. D., astfel cum rezultă din anexa aferentă hotărârii – poziția nr. 175, unde este înscris numele petentului P. D. și numărul cererii 519/2005 (fila 89 dosar).
Prin adresa nr. 1489/04.06.2014 emisă de CLFF Ilovăț (fila 56 dosar), s-a comunicat că motivul care a stat la baza respingerii cererii de reconstituire nr. 519/28.11.2005 a fost reprezentat de faptul că petentul nu a depus înscrisuri doveditoare în susținerea cererii.
Ca atare, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța reține că organul local de fond funciar, în speță CLFF Ilovăț, nu a întocmit anexe de validare cu privire la suprafețele solicitate prin cererea de reconstituire nr. 519/28.11.2005, întrucât s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 9 din Legea nr. 18/1991, art. 6 din Legea nr. 1/2000 și art. 11 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005, în sensul că pentru suprafețele de teren solicitate nu au fost depuse înscrisuri justificative.
Prin Hotărârea nr. 287/24.08.2006 emisă de CJFF M. (filele 92-93 dosar), s-a respins contestația formulată de petentul P. D. împotriva hotărârii comisiei locale de fond funciar și s-a menținut soluția dispusă de CLFF Ilovăț, astfel cum rezultă din punctul nr. 4 al anexei aferente hotărârii.
Hotărârea nr. 287/24.08.2006 emisă de CJFF M. a fost comunicată petentului P. D. în anul 2006 prin adresa nr. 1777/2006, în acest sens fiind depuse la dosar registrul de corespondență și adresa nr. 1777/07.09.2006 emisă către petent (filele 107-108 dosar).
De asemenea, instanța mai reține că, anterior apariției Legii nr. 247/2005, petentul P. D., în calitate de moștenitor al autorului P. M. I., a formulat în baza Legii nr. 18/1991 următoarea cerere de reconstituire:
-cererea de reconstituire nr. 1733/04.04.1991 (fila 25 dosar), prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren situate pe raza ., terenuri cu care autorul P. M. I., tatăl său, figura în Registrul Agricol din 1959-1962.
CLFF Ilovăț a întocmit propunere de validare a cererii de reconstituire nr. 1733/04.04.1991 formulată de petent, iar CJFF M. a validat anexele întocmite de CLFF Ilovăț privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului P. D., în calitate de moștenitor al autorului P. M. I..
Ulterior, s-a emis titlul de proprietate nr._/18.08.1994 (fila 29 dosar), prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea petentului P. D., în calitate de moștenitor al autorului P. M. I., pentru suprafața totală de 3,46 ha, teren situat în extravilanul și intravilanul com. Ilovăț, ..
Precum s-a menționat mai sus, prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, astfel cum a fost precizată ulterior la data de 25.03.2014 (fila 47 dosar), petentul P. D. a solicitat următoarele:
-obligarea CLFF Ilovăț să întocmească și să înainteze organului județean documentația necesară eliberării titlului de proprietate pentru următoarele suprafețe de teren situate pe raza .: suprafața de 0,25 ha teren arabil situată în punctul Gruba, suprafața de 0,10 ha teren vie situată în punctul Pogari, suprafața de 0,11 ha teren pășuni situată în punctul Mohorna, suprafața de 0,05 ha situată în punctul Ogașul cu pârâu.
-obligarea CJFF M. să emită titlul de proprietate pentru suprafețele de teren menționate mai sus.
În ceea ce privește cererile de reconstituire prin care au fost solicitate aceste terenuri, la termenul de judecată din 18.09.2014 (fila 81 dosar), petentul P. D. a precizat că terenurile indicate în precizarea la acțiune au fost solicitate prin cererea de reconstituire nr. 1740/1991 și prin cererea de reconstituire nr. 519/2005. În acest sens a fost depusă la dosar o nouă precizare la acțiune (fila 80), în cuprinsul căreia s-au menționat aspectele consemnate în încheierea de ședință din 18.09.2014.
Instanța amintește faptul că în materia legilor fondului funciar legiuitorul a reglementat în mod amănunțit modalitatea de reconstituire către persoanele îndreptățite a dreptului de proprietate cu privire la terenurile ce intră în sfera de incidență a acestei legi.
Totodată, legiuitorul a stabilit în mod expres etapele ce trebuie urmate de către o persoană care a formulat o cerere de reconstituire, începând de la momentul depunerii cererii de reconstituire și până la momentul eliberării titlului de proprietate, acesta fiind actul final obținut în cadrul procedurii de reconstituire de către persoanele beneficiare ale legilor fondului funciar.
Potrivit disp. art. 8 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate.
Conform prevederilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate.
Potrivit art. 9 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, cererea se depune la primăria localității în a cărei rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate
Procedura instituită prin legile fondului funciar are un caracter special, derogatoriu, iar persoanele care formulează acțiuni întemeiate pe dispozițiile legilor fondului funciar trebuie să respecte întocmai etapele reglementate de legiuitor pentru eliberarea titlului de proprietate.
În cazul de față, instanța constată că petentul solicită obligarea comisiei locale să întocmească și să înainteze organului județean documentația necesară eliberării titlului de proprietate pentru suprafețele de teren menționate în precizarea la acțiune, situate pe raza ., precum și obligarea CJFF M. să emită titlul de proprietate pentru aceste terenuri, în condițiile în care prima cerere de reconstituire nr. 1740/1991 indicată de petent figurează înregistrată pe numele unei alte persoane solicitante, respectiv Bucinschi M., cerere ce a fost aprobată de comisia locală, iar cea de-a doua cerere de reconstituire nr. 519/2005, cerere formulată de petent, a fost respinsă de către CLFF Ilovăț prin hotărârea nr. 3/2006, nefiind întocmite anexe de validare, această soluție fiind menținută și de către CJFF M. prin hotărârea nr. 287/24.08.2006, astfel încât nu există acte de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acele terenuri în baza cărora să se poată dispună în sensul celor solicitate de petent.
Instanța observă că în momentul de față din înscrisurile aflate la dosar, petentul nu deține acte prin care să se fi dispus reconstituirea dreptului de proprietate, acte în baza cărora să solicite obligarea organului local să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate pentru terenurile indicate în precizarea la actiune, în sensul că nu deține o hotarare emisă de CJFF Mehedinti prin care să fie validate aceste terenuri sau o hotărâre judecatorească prin care să se fi dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului, în calitate de moștenitor al autorului P. M. I., pentru suprafețele mai sus amintite.
Atâta timp cat petentul nu a obtinut acte de reconstituire în favoarea acestora, instanța nu poate să oblige CLFF Ilovăț să întocmească și să înainteze documentația necesară emiterii titlului de proprietate pentru terenurile indicate în precizarea la acțiune, iar pe cale de consecință nu poate obliga nici CJFF M. să întocmeasca titlul de proprietate pentru aceleași terenuri.
Reconstituirea dreptului de proprietate reprezintă o fază prealabilă emiterii titlului de proprietate și care presupune o procedură specială de soluționare, începând cu formularea cererii de reconstituire pentru terenul ce face obiectul dosarului, contestarea măsurii stabilite de comisia locală la organul județean în măsura în care comisia locală a formulat propuneri de invalidare a cererilor formulate, apoi contestarea hotărârii emise de organele județene la instanța de judecată în măsura în care a fost emisă hotărâre de invalidare pentru a se analiza de către instanța îndreptățirea persoanei solicitante la reconstituirea dreptului de proprietate.
Numai după soluționarea favorabilă de către instanța de judecată a unei astfel de plângeri împotriva unei hotărâri de invalidare a comisiei județene de fond funciar persoana solicitantă se poate adresa ulterior cu acțiune la insțanta de judecată pentru obligarea organului local de fond funciar de a întocmi documentația necesară în vederea eliberării titlului de proprietate și aceasta numai în situația în care organul local refuză în mod nejustificat întocmirea documentației.
În cazul de fata instanța observă că petentul nu a respectat etapele expres prevăzute de legiuitor în materia legislației funciare pentru a solicita obligarea comisiei locale de a întocmi și a înainta documentația necesară pentru emiterea titlului de proprietate pentru terenurile indicate în precizarea la actiune, întrucât prima cerere de reconstituire nr. 1740/1991 indicată de petent figurează înregistrată pe numele unei alte persoane solicitante, respectiv Bucinschi M., cerere ce a fost aprobată de comisia locală, iar cea de-a doua cerere de reconstituire nr. 519/2005, cerere formulată de petent, a fost respinsă de către CLFF Ilovăț prin hotărârea nr. 3/2006, nefiind întocmite anexe de validare, această soluție fiind menținută și de către CJFF M. prin hotărârea nr. 287/24.08.2006.
Potrivit disp. art. 129 alin. 6 din Vechiul Cod de procedură civilă, ce reglementează principiul disponibilității, se prevede că judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Mai mult, se remarcă faptul că în prezentul dosar instanța nu este în măsură să dispună nici măcar reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât nu sunt respectate etapele obligatorii reglementate în mod expres de legile fondului funciar.
Astfel, precum s-a menționat mai sus cu privire la cererea de reconstituire nr. 1740/1991, prin adresa nr. 3046/02.10.2014 emisă de Primăria . fila 85 din dosar), s-a comunicat faptul că în evidențele acestei unități nu figurează înregistrată cererea de reconstituire a petentului P. D., ci dimpotrivă, cererea de reconstituire înregistrată sub nr. 1740/1991 figurează înregistrată pe numele unei alte persoane solicitante, respectiv Bucinschi M., această cerere fiind aprobată de comisia locală de fond funciar. În acest sens, la fila 94 din dosar a fost depusă cererea de reconstituire nr. 1740/1991 formulată de numita Buchinschi M..
Față de aspectele expuse cu privire la cererea de reconstituire nr. 1740/1991, rezultă că petentul P. D. nu poate formula în mod direct cerere către instanța de judecată prin care să solicite reconstituirea dreptului de proprietate, în privința unor terenuri asupra cărora nu a fost învestită inițial comisia locală de fond funciar.
Potrivit dispozițiilor special reglementate în materia fondului funciar, cererea de reconstituire trebuie depusă la organele expres prevăzute la Legea nr. 18/1991, regula fiind aceea că instanțele judecătorești nu se pot substitui organelor care potrivit legii au competența de a emite acte de reconstituire. În acest sens, art. 9 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 prevede că cererea se depune la primăria localității în a cărei rază se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate.
În ceea ce privește cea de-a doua cerere de reconstituire nr. 519/28.11.2005, instanța reține că organul local de fond funciar a respins cererea de reconstituire (fila 86 dosar), nefiind întocmite anexe de validare, iar prin hotărârea nr. 287/24.08.2006 emisă de CJFF M. s-a respins contestația formulată de petent împotriva soluției comisiei locale (filele 92-93 dosar). Această hotărâre emisă de CJFF M. a fost comunicată petentului P. D. în anul 2006 prin adresa nr. 1777/2006, în acest sens fiind depuse la dosar registrul de corespondență și adresa nr. 1777/07.09.2006 emisă către petent (filele 107-108 dosar).
Potrivit disp. art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 zile de la comunicare.
Față de aspectele expuse cu privire la cea de-a doua cerere de reconstituire nr. 519/28.11.2005, instanța observă faptul că plângerea împotriva soluției emise de comisia județeană de fond funciar trebuie făcută într-un anumit termen reglementat în mod expres de către legiuitor, iar hotărâre nr. 287/24.08.2006 emisă de CJFF M. a fost comunicată petentului P. D. în anul 2006, astfel cum rezultă din registrul de corespondență și adresa nr. 1777/07.09.2006 emisă către petent.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de petentul P. D., cu domiciliul în comuna Ilovăț, . în contradictoriu cu intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR ILOVĂT, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR M., cu sediul în Drobeta T.-S., județul M..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. F. A. M.
Red. C.F./Tehn.A.M.
5 ex./ 03.07.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2171/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 2174/2015. Judecătoria... → |
|---|








